Istoria statului si dreptului romanesc Tabel cronologic cu principalele date istorice. Aspecte rezumative ale temelor

Data aparitiei: Ianuarie 2013


Istoria, aceasta carte de capatai a fiecarei natii, cum o definea marele revolutionar Nicolae Balcescu, a ocupat intotdeauna un loc aparte in gandirea, actiunea si forta poporului roman. In virtutea istoriei, noi, romanii, ne-am deslusit sensul devenirii, ne-am fundamentat drepturile la vatra strabuna, ne-am conservat si aparat comorile culturii materiale si spirituale. Pentru a sluji adevarul, marii carturari ai neamului au trudit cu scrisul lor maiestru in apararea drepturilor imprescriptibile ale poporului nostru, drepturi pentru care s-au jertfit eroii conducatori de tara si de osti, au luptat masele de targoveti, oraseni si tarani, care nu o data au lasat in grija femeilor si copiilor plugul si au luat sabia pentru apararea gliei strabune. Credem, impreuna cu alti cercetatori de ieri si de azi, ca intre popor si personalitatile lui reprezentative a existat permanent un raport necesar si reciproc.

Personalitatile istoriei sunt expresia credintei, nevoilor si idealurilor maselor, iar prin actiunea lor au inraurit unele evenimente care au croit apoi cursul devenirii istorice. De-a lungul dezvoltarii noastre istorice si statale, se observa adeseori tendinta conducatorilor de a conduce masele spre ridicarea nivelului lor spiritual si material, in dorinta acestora spre libertate. Rascoalele, diferitele miscari colective, revolutiile sunt etape intr-un proces unic, proces desfasurat in timp, profitandu-se de conjuncturi istorice, afirmandu-se participarea poporului nostru la istoria civilizatiei europene.

Intemeietorii statului si dreptului au aratat permanent ca in acest spatiu s-a conceput procesul istoric ca o rezultanta complexa a evolutiei societatii in ansamblul sau, ca evolutia acestui proces confera adevarurile fundamentale ale intelegerii etnogenezei poporului roman, a institutiilor faurite de el si a dreptului izvorat din morala crestina, imbinata cu vechile norme romane si bizantine. Istoria zilelor noastre este o continuare a crezului poporului in lupta sa permanenta pentru propasire, in impotrivirea cu toate fortele contra asupririi de orice fel.

Luptele seculare purtate de poporul nostru si-au gasit materializarea in formarea statului national modern in 1859 si realizarea unitatii nationale in 1918. Aceasta exceptionala realizare a romanilor s-a intregit cu importante monumente juridice, printre care o importanta deosebita a avut Constitutia din 1923, opera comuna a reprezentantilor tuturor tarilor surori: Basarabia, Bucovina, Transilvania, care s-au unit cu vechiul Regat, alcatuind Romania Mare. Prezenta lucrare s-a dorit a se adresa studentilor anului I, care studiaza istoria statului si dreptului romanesc, avand o utilitate practica pentru juristi.

Lucrarea Istoria statului si dreptului romanesc se bazeaza pe studiul aprofundat al documentelor vremii, pe o bibliografie selectiva care a creat posibilitatea prezentarii materialului intr-un mod sintetic. In editia actuala s-au adaugat la sfarsitul lucrarii problemele sintetice ale fiecarei teme principale, pentru a putea orienta studentii cu privire la continutul de idei ce urmeaza a fi abordate in cadrul seminariilor si examenului.

Autorul
Date tehnice

Titlu: Istoria statului si dreptului romanesc
Pret: 49, 00 RON
ISBN: 978-606-673-004-4
Format: A5
Pagini: 397


Cuprins 391
Cuprins
CUVÂNT-ÎNAINTE... 5
TITLUL I
ANTICHITATEA. STRĂMOŞII... 7
1. Organizarea politico-socială a daco-geţilor în perioada
prestatală. Dromihete. Norme de conduită... 9
2. Dromihete, primul rege get... 12
3. Norme de conduită... 14
TITLUL II
STATUL ŞI DREPTUL GETO-DAC... 17
CAPITOLUL 1
STATUL GETO-DAC... 17
1. Burebista şi statul dac în timpul înfloririi sale maxime... 17
2. Decebal, eroul dacilor. Prăbuşirea statului dac... 20
3. Statul geto-dac. Structura economico-socială... 23
4. Organizarea administrativă... 25
CAPITOLUL 2
DREPTUL GETO-DAC... 28
TITLUL III
DACIA ROMANĂ. STATUL ŞI DREPTUL... 30
CAPITOLUL 1
STATUL PE TERITORIUL DACIEI PROVINCIE ROMANĂ... 30
1. Hotarele şi organizarea administrativă... 30
2. Conducerea centrală a Daciei provincie romană... 32
3. Administraţia locală a provinciei Dacia... 34
4. Viaţa economică în Dacia romană... 38
5. Viaţa socială a Daciei romane... 38
392 ISTORIA STATULUI ŞI DREPTULUI ROMÂNESC
CAPITOLUL 2
DREPTUL ÎN DACIA ROMANĂ... 41
1. Izvoare şi instituţii juridice... 41
2. Proprietatea... 43
3. Familia... 44
4. Tabulele cerate... 45
TITLUL IV
STATUL ROMÂNESC FEUDAL... 49
CAPITOLUL 1
DACO-ROMANII ÎN MILENIUL MIGRAŢIILOR... 50
1. Primele popoare migratoare... 50
2. Sarmaţii... 51
3. Hunii... 51
4. Gepizii şi avarii... 52
5. Slavii... 54
CAPITOLUL 2
EVOLUŢIA ORGANIZĂRII SOCIALE ŞI POLITICE ÎN
PERIOADA DE FORMARE A POPORULUI ROMÂN... 56
1. Organizarea socială... 56
2. Administraţia centrală şi locală în timpul migraţiilor... 58
3. Obştea teritorială... 60
4. Forme de organizare feudală prestatală... 61
CAPITOLUL 3
AFIRMAREA POPORULUI ROMÂN ÎN LUPTA
ÎMPOTRIVA DOMINAŢIEI MAGHIARE, A
PECENEGILOR, CUMANILOR ŞI TĂTARILOR... 65
1. Maghiarii... 65
2. Pecenegii şi cumanii... 67
3. Tătarii... 68
Cuprins 393
CAPITOLUL 4
ORGANIZAREA POLITICO-SOCIALĂ A ROMÂNILOR ÎN
SECOLUL AL XIII-LEA, PREMERGĂTOARE
ÎNTEMEIERII STATELOR FEUDALE... 70
1. Organizarea politică... 70
2. Organizarea socială... 80
CAPITOLUL 5
RELIGIA ROMÂNILOR... 83
CAPITOLUL 6
NORME DE CONDUITĂ ÎN CADRUL OBŞTII SĂTEŞTI... 88
1. Proprietatea devălmaşă... 88
2. Norme de muncă ce reglementau relaţiile de muncă... 90
3. Norme privitoare la statutul persoanelor... 93
4. Norme privitoare la obligaţiuni şi răspundere penală... 94
5. Trăsăturile caracteristice generale ale vechiului drept... 95
6. Legea ţării... 95
TITLUL V
STATUL ŞI DREPTUL FEUDAL DEZVOLTAT... 99
CAPITOLUL 1
FORMAREA STATELOR FEUDALE ROMÂNEŞTI... 99
1. Întemeierea Ţării Româneşti... 100
2. Întemeierea Moldovei... 101
3. Voievodatul Transilvaniei... 103
4. Ţara Cavarnei... 105
CAPITOLUL 2
PARTICULARITĂŢILE ORGANIZĂRII DE STAT ÎN
ŢĂRILE ROMÂNE... 106
1. Organizarea de stat... 106
1. 1. Domnia şi prerogativele sale... 108
1. 2. Voievodul. Principele. Guvernatorul... 112
1. 3. Adunările pe stări, Congregaţiile nobiliare şi Dietele
Transilvaniei. Modul lor de funcţionare... 114
394 ISTORIA STATULUI ŞI DREPTULUI ROMÂNESC
1. 4. Organele centrale ale statului feudal. Sfatul Domnesc.
Consiliul Principelui. Guberniul Transilvaniei. Cancelaria
Aulică... 117
1. 5. Dregătoriile centrale. Generalităţi... 124
1. 6. Marii dregători... 125
1. 6. 1. Dregătorii civili... 125
1. 6. 2. Dregătorii militari... 126
1. 6. 3. Dregătorii de Curte... 128
1. 6. 4. Dregătoriile Transilvănene... 129
1. 7. Bănia Craiovei... 130
2. Organizarea local-administrativă... 131
CAPITOLUL 3
ORGANIZAREA JUSTIŢIEI... 134
1. Organizarea judecătorească... 134
2. Justiţia ecleziastică... 138
3. Justiţia oraşelor... 140
4. Procedura de judecată... 143
5. Administrarea probelor... 145
6. Pronunţarea hotărârilor judecătoreşti... 149
7. Căi de atac... 150
8. Executarea hotărârilor... 151
CAPITOLUL 4
REGLEMENTAREA PRINCIPALELOR INSTITUŢII DE
DREPT ÎN FEUDALISMUL DEZVOLTAT... 153
1. Dreptul de proprietate... 153
1. 1. Proprietatea domnească... 153
1. 2. Proprietatea boierească... 155
1. 3. Proprietatea ţărănească... 156
2. Regimul persoanelor... 158
3. Rudenia... 159
4. Familia, căsătoria, succesiunea... 160
5. Răspunderea colectivă... 161
6. Răspunderea contractuală... 162
7. Infracţiuni... 164
Cuprins 395
8. Abateri de la dogmele religioase... 164
9. Hiclenia, lesmajestatea, calpuzania... 165
10. Pedepsele... 167
CAPITOLUL 5
EVOLUŢIA DREPTULUI SCRIS PÂNĂ ÎN SECOLUL AL
XVII-LEA... 172
1. Primele pravile şi importanţa lor... 172
2. Conţinutul pravilelor... 175
3. Cartea românească de învăţătură... 175
4. Îndreptarea Legii sau Pravila cea Mare... 177
5. Dreptul scris al Transilvaniei în perioada Voievodatului şi
în Principat... 177
CAPITOLUL 6
ORGANIZAREA DE STAT ŞI DREPTUL ÎN PERIOADA
DESTRĂMĂRII FEUDALISMULUI ÎN ŢĂRILE ROMÂNE... 180
1. Generalităţi... 180
2. Reformele lui Constantin Mavrocordat... 182
2. 1. Reforma socială... 183
2. 2. Reforma fiscală... 183
2. 3. Reforma Justiţiei... 184
2. 4. Reforma administrativă... 185
2. 5. Reforma militară... 185
CAPITOLUL 7
EVENIMENTELE POLITICE ALE SFÂRŞITULUI
SECOLULUI AL XVIII-LEA ŞI PRIMA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA. FORME DE GUVERNĂMÂNT... 186
1. Principalele evenimente politice... 186
2. Forme de guvernare. Monarhia absolută... 190
3. Funcţiile statului... 193
CAPITOLUL 8
DREPTUL ÎN PERIOADA DESTRĂMĂRII ORÂNDUIRII
FEUDALE... 195
396 ISTORIA STATULUI ŞI DREPTULUI ROMÂNESC
1. Categorii şi izvoare de drept scris... 195
2. Legiuirile din Ţara Românească... 196
3. Legiuirile din Moldova... 199
4. Dreptul în Transilvania... 201
5. Începutul modernizării dreptului... 203
TITLUL VI
STATUL NAŢIONAL ŞI SISTEMUL DE DREPT
MODERN... 206
CAPITOLUL I
FORMAREA STATULUI NAŢIONAL... 206
1. Împrejurările istorice... 206
2. Întărirea suveranităţii de stat... 208
3. Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris, prima
Constituţie a statului român... 209
CAPITOLUL 2
CONSTITUŢIA DIN ANUL 1866... 212
CAPITOLUL 3
TRANSILVANIA SUB STĂPÂNIRE STRĂINĂ.
DUALISMUL AUSTRO-UNGAR... 215
CAPITOLUL 4
CREAREA STATULUI NAŢIONAL UNITAR... 218
CAPITOLUL 5
MONUMENTELE DREPTULUI ROMÂNESC MODERN.
CODURILE CIVIL, PENAL ŞI DE PROCEDURĂ CIVILĂ ŞI
PENALĂ... 220
1. Codul civil... 220
2. Codul penal... 224
3. Codul de procedură civilă... 225
4. Codul de procedură penală... 226
Cuprins 397
CAPITOLUL 6
MONARHIA CONSTITUŢIONALĂ PARLAMENTARĂ
ROMÂNĂ... 228
1. Familia regală... 228
2. Funcţionarea monarhiei parlamentare... 228
3. Viaţa parlamentară în contextul tendinţei spre autoritarism
a Regelui Carol al II-lea... 237
4. Dictatura regală... 245
5. Dezmembrarea statului român, rezultat al politicii de forţă
şi dictat a marilor puteri. Abdicarea Regelui Carol al II-lea... 249
CAPITOLUL 7
EVOLUŢIA DREPTULUI ÎN PERIOADA REGALITĂŢII.
MODERNIZAREA LEGISLAŢIEI... 255
1. Constituţia din anul 1923... 255
2. Modernizarea dreptului după Constituţia din 1923... 258
2. 1. Dreptul administrativ... 258
2. 2. Dreptul civil... 260
2. 3. Dreptul penal... 266
2. 4. Schimbări ale procedurii civile şi penale... 268
ANEXA 1
TABEL CRONOLOGIC CU PRINCIPALELE DATE
ISTORICE ALE ORGANIZĂRII SOCIETĂŢII PE
TERITORIUL ŢĂRII NOASTRE... 270
ANEXA 2
PROBLEME REZUMATIVE ALE TEMELOR... 328




Ioan CHIŞ
Istoria statului
şi dreptului românesc
Universul Juridic
Bucureşti
-2012-
Editat de S. C. Universul Juridic S. R. L.
Copyright © 2012, S. C. Universul Juridic S. R. L.
Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin
S. C. Universul Juridic S. R. L.
Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără acordul scris al
S. C. Universul Juridic S. R. L.
NICIUN EXEMPLAR DIN PREZENTUL TIRAJ NU VA FI
COMERCIALIZAT DECÂT ÎNSOŢIT DE SEMNĂTURA ŞI
ŞTAMPILA EDITORULUI, APLICATE PE INTERIORUL
ULTIMEI COPERTE.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
CHIŞ, IOAN
Istoria statului şi dreptului românesc / Ioan Chiş. –
Bucureşti: Universul Juridic, 2012
ISBN 978-606-673-004-4
34(498)
342(498)
REDACŢIE: tel./fax: 021. 314. 93. 13
tel.: 0732. 320. 666
e-mail: redactie@universuljuridic. ro
DEPARTAMENTUL tel.: 021. 314. 93. 15; 0726. 990. 184
DISTRIBUŢIE: fax: 021. 314. 93. 16
e-mail: distributie@universuljuridic. ro
www. universuljuridic. ro
COMENZI ON-LINE,
CU REDUCERI DE PÂNÅ LA 15%
Antichitatea. Strămoşii 5
CUVÂNT-ÎNAINTE
Istoria, această carte de căpătâi a fiecărei naţii, cum o definea
marele revoluţionar Nicolae Bălcescu, a ocupat întotdeauna un loc
aparte în gândirea, acţiunea şi forţa poporului român. În virtutea
istoriei, noi, românii, ne-am desluşit sensul devenirii, ne-am
fundamentat drepturile la vatra străbună, ne-am conservat şi apărat
comorile culturii materiale şi spirituale. Pentru a sluji adevărul, marii
cărturari ai neamului au trudit cu scrisul lor măiestru în apărarea
drepturilor imprescriptibile ale poporului nostru, drepturi pentru care
s-au jertfit eroii conducători de ţară şi de oşti, au luptat masele de
târgoveţi, orăşeni şi ţărani, care nu o dată au lăsat în grija femeilor şi
copiilor plugul şi au luat sabia pentru apărarea gliei străbune.
Credem, împreună cu alţi cercetători de ieri şi de azi, că între popor şi
personalităţile lui reprezentative a existat permanent un raport
necesar şi reciproc.
Personalităţile istoriei sunt expresia credinţei, nevoilor şi
idealurilor maselor, iar prin acţiunea lor au înrâurit unele evenimente
care au croit apoi cursul devenirii istorice. De-a lungul dezvoltării
noastre istorice şi statale, se observă adeseori tendinţa conducătorilor
de a conduce masele spre ridicarea nivelului lor spiritual şi material,
în dorinţa acestora spre libertate. Răscoalele, diferitele mişcări
colective, revoluţiile sunt etape într-un proces unic, proces desfăşurat
în timp, profitându-se de conjuncturi istorice, afirmându-se participarea
poporului nostru la istoria civilizaţiei europene.
Întemeietorii statului şi dreptului au arătat permanent că în acest
spaţiu s-a conceput procesul istoric ca o rezultantă complexă a
evoluţiei societăţii în ansamblul său, că evoluţia acestui proces
conferă adevărurile fundamentale ale înţelegerii etnogenezei poporului
român, a instituţiilor făurite de el şi a dreptului izvorât din
morala creştină, îmbinată cu vechile norme romane şi bizantine.
Istoria zilelor noastre este o continuare a crezului poporului în lupta
sa permanentă pentru propăşire, în împotrivirea cu toate forţele
6 ISTORIA STATULUI ŞI DREPTULUI ROMÂNESC
contra asupririi de orice fel. Luptele seculare purtate de poporul
nostru şi-au găsit materializarea în formarea statului naţional modern
în 1859 şi realizarea unităţii naţionale în 1918. Această excepţională
realizare a românilor s-a întregit cu importante monumente juridice,
printre care o importanţă deosebită a avut Constituţia din 1923, opera
comună a reprezentanţilor tuturor ţărilor surori: Basarabia,
Bucovina, Transilvania, care s-au unit cu vechiul Regat, alcătuind
România Mare. Prezenta lucrare s-a dorit a se adresa studenţilor
anului I, care studiază istoria statului şi dreptului românesc, având o
utilitate practică pentru jurişti. Lucrarea se bazează pe studiul
aprofundat al documentelor vremii, pe o bibliografie selectivă care a
creat posibilitatea prezentării materialului într-un mod sintetic.
În ediţia actuală s-au adăugat la sfârşitul lucrării problemele sintetice
ale fiecărei teme principale, pentru a putea orienta studenţii cu privire
la conţinutul de idei ce urmează a fi abordate în cadrul seminariilor şi
examenului.
Autorul
Titlul I. Antichitatea. Strămoşii 7
Titlul I
ANTICHITATEA. STRĂMOŞII
Multă vreme s-a vorbit, dar mai ales s-a scris despre daci şi geţi,
ca şi cum aceştia ar fi două popoare diferite. În realitate, dacii şi geţii
sunt unul şi acelaşi popor, denominaţia diferită fiind atribuită de
vecini. Grecii le spuneau geţi, dar şi daci sau dai, iar romanii foloseau
denumirea de daci în mod obişnuit. Dacii sau geţii, strămoşii noştri,
fac parte din marea populaţie indo-europeană a tracilor, la fel cum şi
alte populaţii reprezintă ramuri ale acestor neamuri, aşa cum sunt:
ilirii, latinii, grecii, germanii, slavii şi celţii. Dacii sau geţii, elita
numeroasei ramuri a tracilor, au fost evidenţiaţi ca fiind de o importanţă
mai deosebită de părintele istoriei, Herodot: „Neamul tracic – afirmă el
în cartea a cincea a ISTORIILOR – este, după cel al indienilor, cel mai
mare dintre toate. Dacă ar avea un singur domnitor şi ar fi uniţi între
dânşii, ar fi de neînvins şi, după cum credem, cu mult mai puternici
decât toate popoarele. Obiceiuri au cam aceleaşi toţi, afară de geţi şi de
travsi şi cei care locuiesc mai sus de crestonei”1.
Dintre neamurile trace putem să amintim pe odrizi, care locuiau în
sudul Balcanilor, pe bessi, care locuiau în bazinul superior al fluviului
Hebrus şi pe moessi, care erau aşezaţi între Dunăre şi munţii Balcani,
mai ales în partea de vest. După numele lor, ţinutul a fost numit mai
târziu Moesia.
Istoricul Strabo2 ne arată limpede că dacii şi geţii vorbesc
„aceeaşi limbă”, că ei sunt constituiţi într-un mare număr de triburi,
ocupând un enorm perimetru cuprins între Tisa, Dunăre, Marea
Neagră şi Nistru, cu depăşirea acestor repere înspre Balcani, Bug şi
Câmpia Panonică. În prima jumătate a mileniului întâi înainte de era
noastră, dinspre răsărit năvălesc sciţii pe patru mari direcţii, prin
1 C. C. Giurescu, Istoria românilor, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1975.
2 Strabonius, Geografia Recognovit August Meineke, vol. I-III, Teubner Leipzig,
1852-1853, original şi traducere românească în Fontes …, pp. 237-239.
8 ISTORIA STATULUI ŞI DREPTULUI ROMÂNESC
nordul Moldovei, mijlocul acesteia, prin Câmpia Munteană, Oltenia,
Banat şi prin Dobrogea.
Năvălirile sciţilor au dus la organizarea militară a triburilor şi
uniunilor de triburi getice, obligând pe sciţi să se aşeze în mijlocul
populaţiei dacice, superioară numeric, fiind apoi asimilaţi. Numai în
Dobrogea sciţii au rezistat etnic mai mult timp, având aşezări şi chiar
mici state cu câte un „rege” în frunte. Se cunosc numele a şase regi,
anume: Kanites, Sariakes, Tanusa, Aelis, Akrosas şi Charopses1.
Statele lor emiteau monedă şi erau bine organizate, dar nu au
durat mult timp, astfel că poetul Ovidiu găseşte în Dobrogea o ţară a
geţilor. El spunea: „Iată-n a geţilor ţară-s. Ei bine, să mor printre
dânşii!… Coasta aceasta măcar că-ntre geţi şi-ntre greci e-mpărţită,
însă de geţii rebeli pare că ţine mai mult”.
Amintirea sciţilor va conduce la numirea Dobrogei ca Scytia
Minor. De la sciţi au rămas urme arheologice considerabile, ca de
exemplu: morminte, ceramică, vase de aur şi argint, care au influenţat
stilul dacic. Datorită presiunii invaziei scite, unele ramuri ale dacilor
s-au deplasat spre nord, vest şi sud.
Izvoarele vechi istorice şi geografice, îndeosebi harta lui
Ptolemeu, arată neîndoielnic prezenţa geţilor şi dacilor până la Vistula
şi Oderul de mijloc, spre vest la râurile Marus şi Aravon; spre sud-vest
la Marea Adriatică; spre sud la Marea Egee şi ţărmul Mării Marmara.
Plasarea în timp a acestor mişcări se poate aprecia că a avut ca limite
anii 900-500 î. e. n. Concomitent cu expansiunea triburilor getice, a
avut loc şi asimilarea sciţilor.
În legătură cu puterea armată, organizarea şi calităţile strămoşilor
noştri, prima ştire istorică o datorăm lui Herodot, care se referă la
expediţia lui Darius, regele perşilor, în anul 5l4 î. e. n. Darius, vrând să
pedepsească pe sciţii turbulenţi din ţinuturile de miazănoapte ale
regatului, a pornit cu o armată uriaşă de 800. 000 soldaţi (cifră probabil
exagerată) şi 600 corăbii, îndreptându-se prin Bosfor spre ţărmurile
Mării Negre, dorind să treacă prin Dobrogea înspre Sciţia2.
1 V. Hanga, Istoria statului şi dreptului, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj, 1955.
2 E. Cernea, E. Molcuţ, Istoria statului şi dreptului românesc, Ed. Şansa,
Bucureşti, 1994.
Titlul I. Antichitatea. Strămoşii 9
Neamurile trace s-au supus imediat lui Darius, în afară de geţi.
Herodot afirmă: „Înainte de a sosi la Istru, primul popor pe care îl
supuse Darius au fost geţii, care se cred nemuritori. 1 Căci tracii care
stăpânesc părţile Salmidesului şi care locuiesc mai sus de cetăţile
Apollonia şi Mesemviria se predară lui Darius fără nicio luptă; iar
geţii, hotărându-se la o rezistenţă îndărătnică, fură supuşi îndată, cu
toate că sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”.
1. Organizarea politico-socială a daco-geţilor în perioada
prestatală. Dromihete. Norme de conduită
Frumoasa şi competenta caracterizare a însuşirilor pe care le
aveau strămoşii noştri, făcută de Herodot2, ştirile pe care le avem de la
acesta ca urmare a călătoriilor sale, rezultate din contactele cu
negustorii greci din Olbia şi Tyros, ne aduc până azi în imagine modul
de organizare geografică, socială şi politică a dacilor (geţilor), precum
şi modul lor de conduită în cadrul normelor ce funcţionau în acea
epocă.
Cunoaşterea de către Herodot a râurilor Piretos, Tiarante, Araros,
Naparis şi Ordessos, care se varsă în Istru, iar pe de altă parte râul
Maris, care se uneşte cu acelaşi Istru, demonstrează acurateţea şi
preocuparea istoricului de a indica zona de aşezare a daco-geţilor.
Piretos sau Porata este Prutul, Ordessos – Argeşul, Maris – Mureşul,
Tiratos – Oltul, Araros şi Naparis – Siretul şi Ialomiţa. Istoricul ne
transmite informaţii cu privire la zona unde trăiau geto-dacii, dar şi cu
privire la cânepa care creşte în această ţară şi la îndemânarea dacilor
de a-şi ţese îmbrăcămintea.
O altă ştire este aceea că locuitorii se ocupau cu creşterea
albinelor şi producerea mierii: „Cât despre albine, ele sunt aşa de
multe pe ţărmul stâng al Dunării, încât împiedică chiar şi pe oameni să
treacă fluviul”. Iată de ce Dacia era numită şi ţara mierii.
În secolul al VII-lea î. e. n. pe ţărmul Mării Negre începe perioada de
emigrare a grecilor. Ei întemeiază multe oraşe şi cetăţi, cum sunt oraşul
1 Herodot, Istorii, text stabilit de Ph. E. Legrand, vol. I-IX, Paris, 1932-1958, în
Fontes ad Historiam Daco-romaniae Pertinentes, vol. I, Bucureşti, 1964, pp. 47-49, 65
şi urm.
2 Herodot, Istorii, IV, ibidem.
10 ISTORIA STATULUI ŞI DREPTULUI ROMÂNESC
Olbia (Ucraina), cetatea Tyros (Ucraina), Histria, Tomis, Callatis (cel cu
ziduri puternice), Caliacra (stânca cea bună), Bizone, portul Cavarnei,
Crunoi – apoi Dionysopolis (Balcic), Cranea (Ecrene), Odessos (Varna),
Carsium (Hârşova), Axiopolis (Cernavodă).
Colonii greci au continuat viaţa specifică din metropolele de
provenienţă. Comerţul fiind principala ocupaţie, au intrat în legătură
strânsă cu populaţiile de geţi, cumpărând de la aceştia grâu, miere,
ceară, piei de animale, blănuri, peşte şi sclavi. Histria era renumită în
negoţul cu peşte, mai ales moruni, nisetri şi alţi sturioni. Herodot
afirmă că geţii cultivau grâu nu doar pentru consum, ci şi pentru
vânzare. La Atena, sclavii vânduţi de geţi sau daci erau aşa de
numeroşi, încât numele de Daos, adică dacul, ajunsese nume specific.
Geţii cumpărau de la colonii greci obiecte de podoabă, ceramică,
ţesături fine, untdelemn, vin, într-un cuvânt mărfuri de lux. De aici se
poate trage concluzia asupra puterii economice deosebite a acestei
populaţii. De multe ori coloniştii greci, ca urmare a deselor atacuri din
partea populaţiei, se puneau sub protecţia regelui get sau scit, care în
schimbul unei sume de bani le garanta liniştea.
Relaţiile de convieţuire şi comerţ dintre populaţia dacă şi
coloniştii greci au avut ca rezultat asimilarea unor elemente de
civilizaţie, cum ar fi imitarea monedelor macedonene, precum şi
realizarea ceramicii cu multe elemente comune. Influenţe asupra
grecilor din partea populaţiei autohtone se găsesc în adaptarea la
condiţiile de viaţă în folosirea îmbrăcăminţii getice. În domeniul
religiei, influenţa constă în adoptarea de către colonii a zeului Orfeu –
patron al muzicii, ca şi a zeului Dionisos – zeu al vinului, zei
aparţinând mitologiei trace.
Pe baza ştirilor existente nu se poate scrie istoria daco-geţilor cu
continuitate. Zone mari de timp sunt neacoperite cu documente sau
alte informaţii, mai ales pentru mileniul întâi î. e. n. Prima ştire de
istorie politică o avem de la Herodot, care descrie expediţia lui Darius.
A doua ştire ne-o transmite istoricul grec Tucidide, care afirmă că în a
doua jumătate a secolului al V-lea regele Sitalkes stăpânea pe tracii din
Peninsula Balcanică, apoi pe geţii de la miazănoapte de Haemus
(Balcani), precum şi ţinuturile locuite de dincolo de Istru. „Geţii –
spune Tucidide – sunt vecini cu sciţii, au aceleaşi arme şi aceleaşi
obiceiuri; toţi trag cu arcul de pe cai”.
Titlul I. Antichitatea. Strămoşii 11
Importantă pentru informaţiile pe care le conţine este povestirea
expediţiei din anul 335 î. e. n. a lui Alexandru cel Mare împotriva
geţilor. Regele Macedoniei venise cu trupe împotriva triburilor din
dreptul Olteniei, pentru că aflase despre intenţia lor de a se răscula.
Armata macedoneană urmăreşte pe tribali, dar face şi o incursiune
împotriva geţilor. Trecerea falangei (echivalentul unei legiuni romane)
şi a cavaleriei peste Dunăre s-a făcut noaptea, cu ajutorul bărcilor luate
de la localnici. Informaţiile martorului ocular Ptolemeu al lui Lagos,
transmise nouă prin istoricii Strabo şi Arrian, ne introduc în mijlocul
vieţii economice, organizării sociale şi militare a geto-dacilor. „Căci
era foarte mare belşug de astfel de bărci – ne spune Arrian – întrucât
riveranii fluviului se foloseau de ele pentru pescuitul în fluviu, precum
şi când merg unii la alţii şi nu mai puţin, foarte adesea, pentru
prădăciuni. Când se crăpa de ziuă, Alexandru a luat-o prin semănături,
poruncind pedestrimii să înainteze până în locurile necultivate, culcând
grâul cu suliţele aplecate, iar călăreţii urmau îndată prin partea de
lanuri pe unde înaintase falanga, apoi, când au ieşit din semănături,
Alexandru luă în persoană comanda cavaleriei, aşezate la aripa
dreaptă, iar comanda falangei orânduită în careu o dădu lui Nicanor”. 1
Geţii aveau o armată formată din 4. 000 de călăreţi şi l0. 000
pedestraşi. Deoarece armata nu rezistă atacului, geţii s-au retras în
primul oraş, luând cu ei pe cai atâţia femei şi copii câţi au putut duce
spre ţinuturile pustii. Alexandru cuceri oraşul şi luă o pradă bogată,
trecând apoi Istrul. Reţinem datele privind economia agrară, existenţa
unui oraş care avea mai mult de 4. 000 femei şi copii care au fost
transferaţi, existenţa unei armate formate din peste l4. 000 ostaşi. 2
1 V. Hanga, R. Calciu, Crestomaţie pentru studiul statului şi dreptului R. P. R.,
vol. 1, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1955-1963.
2Arrian, Expediţia lui Alexandru cel Mare, luptele cu geţii din anul 335 î. e. n.:
Atunci Alexandru îşi retrase corăbiile şi hotărî să treacă Istrul împotriva geţilor care
locuiau dincolo de Istru, deoarece îi vedea că sunt adunaţi acolo în număr mare pe
malul Istrului. Ei voiau să-l împiedice, dacă ar fi încercat să treacă la dânşii (erau
acolo vreo patru mii de călăreţi, iar pedestraşi peste zece mii). În acelaşi timp pe
Alexandru îl cuprinse dorinţa de a trece pe malul celălalt al Istrului. Pe una din
corăbii se urcă şi el. Apoi puse să se umple cu paie burdufuri din corturile sub care se
adăposteau ai săi. Adună din regiune cât putu mai multe luntri dintr-un singur trunchi
(căci acestea se găseau din belşug, deoarece locuitorii de pe malurile Istrului le
foloseau pentru pescuit în Istru sau când merg unii la alţii pe fluviu, iar mulţi fac cu
12 ISTORIA STATULUI ŞI DREPTULUI ROMÂNESC
Existenţa unui mare număr de bărci, suficient pentru a traversa
peste Dunăre o armată ca aceea a lui Alexandru, dovedeşte o economie
locală bogată. Organizarea politico-socială dezvoltată a geţilor este
confirmată şi de înfrângerea catastrofală a expediţiei generalului
Zopyrion (334-330 î. e. n.), când geţii distrug întreaga armată, iar
generalul cade ucis. Zona de operaţii militare se pare că a fost
Moldova sudică.
2. Dromihete, primul rege get
Sistemul de realizare a conducerii societăţii şi nivelul dezvoltării
economice şi sociale în cadrul democraţiei militare geto-dace s-au
refăcut în timpul regelui Dromihete, contemporan cu urmaşul lui
Alexandru cel Mare, Lisimah. Dromihete, unul dintre cei mai
importanţi regi ai geţilor, poate fi pus pe acelaşi plan cu Burebista şi
Decebal. Conflictul cu Lisimah a izbucnit ca urmare a pretenţiilor
regelui trac de a-şi întinde stăpânirea asupra teritoriilor şi cetăţilor de
pe malul stâng al Dunării, cuprinse în regatul get. Luptele au avut loc
în jurul anului 300 î. e. n., având sfârşit tragic pentru Lisimah. Fiul
acestuia, Agatocle, a căzut prizonier.
ele piraterie). După ce adună foarte multe din acestea, trecu pe ele cât mai mulţi
soldaţi. Cei care trecură împreună cu Alexandru erau ca la vreo mie şi cinci sute de
călăreţi şi vreo patru mii de pedestraşi. În cursul nopţii merseră prin locuri unde
holdele de grâu erau îmbelşugate. În felul acesta rămaseră neobservaţi în înaintarea
lor pe mal. Cu ivirea zorilor, Alexandru o porni prin holde. El porunci pedestraşilor să
înainteze, culcând grâul cu lăncile înclinate, până au ajuns la pământ necultivat. Câtă
vreme călăreţii înaintară prin holde, falanga îi urma. Dar abia ieşiră de pe ogoare,
Alexandru duse cavaleria la aripa stângă, iar lui Nicanor îi porunci să ducă falanga în
formaţie pătrată. Geţii nu ţinură piept nici măcar primului atac al cavaleriei. Ei
rămaseră uimiţi de îndrăzneala cu care într-o singură noapte trecuseră atât de uşor
cel mai mare dintre fluvii, Istrul, fără să facă pod la locul de trecere. Îi mai
înspăimânta şi desimea de nestrăbătut a falangei şi puternicul atac dat de călăreţi.
Mai întâi ei fugiră spre un oraş, care se afla la o depărtare de o parasangă (aprox.
5500 m, n. a.) de Istru. Când văzură că, lăsând în frunte pe călăreţi, Alexandru duce în
grabă falanga de-a lungul fluviului, pentru ca nu cumva pedestraşii să fie încercuiţi de
geţii care stau la pândă, geţii părăsiră şi oraşul, care nu era bine întărit. Îşi luară
femeile şi copiii pe cai, cât puteau duce caii. Ei se retraseră cât putură mai departe de
fluviu, prin locuri singuratice. Alexandru cuceri oraşul şi luă toată prada pe care o
lăsaseră geţii.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie