Drept executional penal Istoria închisorilor românesti. Legislatia închisorilor din feudalism pâna în anul 1989. Executarea pedepselor privative de libertate

Drept executional penal Istoria închisorilor românesti. Legislatia închisorilor din feudalism pâna în anul 1989. Executarea pedepselor privative de libertate
Preț: 55,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor:
Anul publicării: 2013
Pagini: 412
Categoria: Carti Diverse

DESCRIERE

Data aparitiei: Martie 2013


Istoria locurilor de detinere din tara noastra este la fel de fascinanta ca ti istoria moderna a tarii noastre. Detinerea a folosit pe de o parte pentru inlaturarea opozantilor, iar pe de alta parte pentru ascunderea gravelor probleme sociale, prin secretizarea informatiilor despre o populatie marginalizata ti condamnata in mod real la foamete ti lipsuri.

Evolutia arhitecturii penitenciare, incepand cu structura legislatiei, organizarea executarii pedepselor prin ierarhizarea asprimii lor, practica pedepsirii ti excluderii din societate a unor indivizi, categorii, ori chiar etnii, construirea de locuri de detinere pentru a fi reprezentarea fortei statului, in scopul oprimarii a cat mai multor oameni pentru folosul catorva varfuri politice, trebuie sa constituie in zilele noastre o preocupare a cercetarii ttiintifice permanente. Scopul nu este acela al evidentierii filozofiilor executarii pedepselor, nici a cunoatterii in sine a sistemelor de constrangere, ci a descoperirii legitatilor ti principiilor dupa care trebuie sa se actioneze la inceput de nou mileniu.

Dorinta de acaparare a bogatiei fara merite, a bunurilor fara eforturi ti munca, este contrapusa dorintei oamenilor obitnuiti de a trai in moralitate, decenta, curatenie sufleteasca. Traiul libertin, dorinta de imbogatire rapida, cretterea nevoii de putere ti conducere, devalorizarea familiei ti a credintei incepe sa fie modelul dupa care unii membri ai societatii iti cauta conducatorii spre distrugerea ti saracirea traiului decent aparat de Constitutie, precum ti a drepturilor fundamentale.

Lumea se schimba, legile apara viata de dupa gratii, drepturile condamnatilor sunt echivalente cu cele ale oamenilor liberi, dar mai mult, drepturile condamnatilor sunt asigurate de stat, indiferent daca nivelul de saracie al cetatenilor liberi este preponderent. Lucrarea aceasta vine sa ridice valul de pe o lume putin cunoscuta.
Date tehnice

Titlu: Drept executional penal
Pret: 55, 00 RON
ISBN: 978-606-673-026-6
Format: Academic
Pagini: 412


Cuprins
407
Cuprins
1. 1. SCURT ISTORIC AL ÎNCHISORILOR ROMÂNEŞTI... 5
A. Retrospectivă până în secolul al XVII-lea... 6
B. Începuturile modernizării închisorilor din Transilvania... 8
Închisoarea AIUD... 9
Închisoarea ARAD... 10
Închisoarea GHERLA... 11
Închisoarea Cluj... 12
C. Conceptele practicii pedepsirii în secolul al XVIII-lea în Ţările Române... 13
D. Regimul închisorilor la începutul secolului al XIX-lea. Închisorile în perioada
Regulamentelor Organice... 15
E. Penitenciarele din Moldova – Grigore GHICA... 19
F. Penitenciarele din Muntenia – Gheorghe BIBESCU... 21
G. Penitenciarele din Principate – Alexandru Ioan CUZA... 23
H. Sistemul penitenciar în timpul Regatului România... 27
I. Sistemul penitenciar în perioada aplicării Legii din 30 iulie 1929 pentru
organizarea penitenciarelor şi institutelor de prevenţiune... 33
J. Sistemul penitenciar până la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial... 41
J. Sistemul penitenciar până la 30 decembrie 1947 – proclamarea
Republicii Populare Române... 45
K. Două decenii de deţinere politică, 1944 - 1964... 51
Închisoarea SIGHET (numită închisoarea miniştrilor)... 55
Penitenciarul AIUD... 56
Penitenciarul GHERLA... 59
Canalul Dunăre Marea – Neagră... 62
Reeducarea de la penitenciarul Piteşti... 64
Evoluţia populaţiei politice încarcerate... 65
Organizarea sistemului penitenciar la data de 1 decembrie 1958... 66
Organizarea formaţiunilor, lagărelor şi coloniilor de muncă... 68
Represiunea politică a comuniştilor împotriva comuniştilor... 76
L. Sistemul penitenciar în perioada 1964 - 1989... 80
M. Câteva rânduri în loc de concluzii... 102
2. LEGISLAŢIA EXECUTĂRII PEDEPSELOR ÎN ŢARA NOASTRĂ... 116
2. 1. Tradiţia şi Legea Ţării cu privire la pedepsirea infracţiunilor... 116
2. 2. Legislaţia scrisă privitoare la pedepse în dreptul feudal dezvoltat... 122
2. 3. Regulamentele Organice din Ţările Române... 125
2. 3. Codul penal (Condica Criminalicească) din anul 1851... 127
2. 4. Condica penală ostăşească... 129
2. 5. Legislaţia Unirii... 129
2. 6. Legea asupra regimului închisorilor – 1 februarie 1784... 132
Ioan CHIŞ
408
2. 7. Legea pentru organizarea penitenciarelor şi institutelor de prevenţie din 30
iulie 1929... 134
2. 8. Pedepsele şi regimul acestora stabilite prin Codul de justiţie militară... 135
2. 9. Pedepsele şi executarea acestora conform Codului penal din anul 1936... 136
2. 10. Legislaţia privind pedepsele pe timpul celui de al Doilea Război Mondial... 144
2. 11. Legislaţia execuţional-penală în perioada totalitară. Aplicarea Codului
penal – 1968, a Legii nr. 23/1969 şi a H. C. M. nr. 2282/1969... 149
DREPT EXECUŢIONAL PENAL... 153
Capitolul I. Ştiinţa dreptului execuţional penal... 153
1. 1. Noţiune, obiect şi metode... 153
1. 2. Dreptul execuţional penal şi ştiinţele penale... 155
1. 3. Izvoarele dreptului execuţional penal... 159
Capitolul II. Executarea pedepsei privative de libertate... 166
2. 1. Problematica generală. principii directoare... 166
2. 2. Executarea pedepselor privative de libertate... 172
2. 2. 1. Detenţiunea pe viaţă... 172
2. 2. 2. Pedeapsa închisorii... 176
2. 2. 2. 1. Caracterizare... 176
2. 2. 2. 2. Regimurile de executare a pedepselor... 177
2. 2. 2. 3. Regimul de maximă siguranţă... 179
2. 2. 2. 4. Regimul penitenciar închis... 182
2. 2. 2. 5. Regimul penitenciar semideschis... 184
2. 2. 2. 6. Regimul penitenciar deschis... 185
2. 2. 2. 7. Schimbarea regimului de executare a pedepsei... 187
2. 3. Sistemul penitenciar... 189
2. 4. Viaţa în închisoare... 193
2. 5. Disciplina în închisoare... 203
2. 6. Drepturile persoanelor condamnate... 206
2. 7. Noutăţi în materia drepturilor condamnaţilor introduse prin Recomandarea
Comitetului de Miniştri ai statelor membre, referitoare la Regulile penitenciare
europene REC (2006)2. Aspecte critice şi practice... 208
2. 8. Libertatea conştiinţei, a opiniilor şi libertatea credinţelor religioase. Dreptul
la informaţie... 221
2. 9. Dreptul la informaţie. Măsuri pentru asigurarea accesului la dispoziţiile
legale şi documentele privind executarea pedepselor privative de libertate... 224
2. 10. Dreptul la consultarea documentelor de interes personal... 225
2. 11. Dreptul de petiţionare şi dreptul la corespondenţă... 227
2. 12. Dreptul la convorbiri telefonice... 230
2. 13. Dreptul la plimbare zilnică şi dreptul de a primi vizite... 232
2. 14. Dreptul de a se plânge împotriva încălcării prevederilor legale... 236
2. 15. Dreptul de a primi bunuri... 238
2. 16. Dreptul la vizită... 241
2. 17. Dreptul la asistenţă medicală... 244
Cuprins
409
2. 18. Dreptul la asistenţă diplomatică... 250
2. 19. Dreptul la încheierea unei căsătorii... 251
2. 20. Alimentaţia persoanelor condamnate... 252
2. 21. Dreptul la odihnă şi repaus săptămânal... 255
2. 22. Facilităţile ce se pot acorda condamnaţilor şi permisiunea de ieşire din
penitenciar... 256
2. 23. Recompensele ce se pot acorda condamnaţilor şi permisiunea de ieşire din
penitenciar... 259
2. 24. Abaterile disciplinare şi sancţiunile ce se pot aplica pentru acestea... 268
Capitolul III. Activitatea penitenciară în situaţii de criză... 276
3. 1. Deţinutul ca factor de criză... 276
3. 2. Paza şi apărarea locurilor de deţinere... 278
3. 3. Realizarea siguranţei locurilor de deţinere... 282
3. 4. Actele de tulburare a ordinii, nesupunerea şi revolta deţinuţilor... 283
3. 5. Refuzul de hrană – greva foamei... 287
3. 6. Sinuciderea... 290
3. 7. Evadarea. Înlesnirea evadării... 295
3. 8. Incendii, cutremure, inundaţii, alte calamităţi... 299
Capitolul IV. Activitatea socio-educativă realizată cu persoanele condamnate... 300
Capitolul V. Liberarea condiţionată a condamnaţilor... 309
Capitolul VI. Munca deţinuţilor în penitenciare... 315
6. 1. Rolul muncii în regimurile penitenciare... 315
6. 2. Regulile europene privitoare la munca deţinuţilor... 317
6. 3. Specificul muncii în penitenciare... 319
6. 4. Munca unor categorii speciale de condamnaţi... 322
Capitolul VII. Deţinuţii periculoşi... 324
7. 1. Concept, definiţie şi forme... 324
7. 2. Periculozitatea unor conduite... 326
7. 3. Tipuri de condamnaţi – caracteristici principale... 327
7. 4. Tratamentul şi regimul deţinuţilor periculoşi... 328
Capitolul VIII. Femeia în penitenciar... 335
8. 1. Introducere în problematică... 335
8. 2. Specificul aplicării drepturilor, obligaţiilor şi sancţiunilor femeilor în
penitenciare... 337
8. 3. Activităţile socioculturale desfăşurate cu femeile condamnate... 345
8. 4. Adaptarea instituţionalizată (INSTAD):... 347
8. 5. Alfabetizarea deţinutelor (ALFAZ):... 349
8. 6. Completarea nivelului de şcolarizare (CONIS):... 350
8. 7. Educaţia bunului cetăţean (CEB):... 350
8. 8. Iniţierea, încurajarea, întreţinerea şi dezvoltarea legăturilor cu familia şi
comunitatea (DIFICIL):... 351
8. 9. Educaţia pentru sănătate (EDUCOSAN):... 352
8. 10. Educaţia juridică (EDUCOLEX):... 353
8. 11. Pregătirea pentru liberare (PROLIB):... 353
Ioan CHIŞ
410
8. 12. Asistenţă socială specială, ajutor terapeutic şi recuperator pentru deţinutele
vulnerabile (STRADAV):... 354
8. 13. Diminuarea agresivităţii deţinutelor violente (VAAD):... 354
8. 14. Formare şi dezvoltare profesională (PROFORD):... 354
8. 15. Educaţia pentru viaţa de familie (EDUCOFAM):... 354
8. 16. Menţinerea tonusului fizic şi psihic prin activităţi de educaţie fizică şi sport
(EDUCUSPORT):... 355
8. 17. Menţinerea tonusului fizic şi psihic prin activităţi de educaţie fizică şi sport
(SUM):... 355
8. 18. Activităţile de club (ACTIV CLUB):... 356
8. 19. Programul hobby:... 356
8. 20. Aspecte speciale privind femeia gravidă în închisoare... 357
Capitolul IX. Sistemul sancţiunilor penale pentru minorii infractori... 359
9. 1. Sistemul sancţiunilor de drept penal aplicabile minorilor. aspecte generale... 359
9. 2. Felul sancţiunilor... 361
9. 3. Alegerea sancţiunii şi individualizarea acesteia... 363
9. 4. Sancţionarea concursului de infracţiuni... 364
9. 5. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei... 365
9. 6. Măsurile educative... 367
9. 7. Pedepsele aplicabile minorilor... 369
9. 8. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate minorului... 371
9. 9. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control... 371
9. 10. Executarea pedepsei cu închisoarea de către minori şi tineri... 372
9. 11. Specificul aplicării drepturilor şi obligaţiilor minorilor infractori pe timpul
executării pedepsei închisorii... 375
9. 12. Relaţiile condamnaţilor minori cu lumea exterioară... 378
9. 13. Relaţiile deţinuţilor minori cu personalul penitenciarului... 379
Anexa 1. Acte normative referitoare la activităţile principale ale
penitenciarelor... 395
Anexa 2. Bibliografie... 398
Anexa 3. Unităţile teritoriale subordonate Administraţiei Naţionale
a Penitenciarelor... 404





Prof. dr. Ioan CHIŞ
DREPT EXECUŢIONAL
PENAL
* Istoria închisorilor româneşti
* Legislaţia închisorilor din feudalism până în anul 1989
* Executarea pedepselor privative de libertate
Universul Juridic
Bucureşti
-2013-
Editat de S. C. Universul Juridic S. R. L.
Copyright © 2013, S. C. Universul Juridic S. R. L.
Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin S. C. Universul Juridic S. R. L.
Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără acordul scris al
S. C. Universul Juridic S. R. L.
NICIUN EXEMPLAR DIN PREZENTUL TIRAJ NU VA FI
COMERCIALIZAT DECÂT ÎNSOŢIT DE SEMNĂTURA ŞI ŞTAMPILA
EDITORULUI, APLICATE PE INTERIORUL ULTIMEI COPERTE.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
CHIŞ, IOAN
Drept execuţional penal / Ioan Chiş. - Bucureşti:
Universul Juridic, 2013
Bibliogr.
ISBN 978-606-673-026-6
343(498)
REDACŢIE: tel./fax: 021. 314. 93. 13
tel.: 0732. 320. 666
e-mail: redactie@universuljuridic. ro
DEPARTAMENTUL tel.: 021. 314. 93. 15; 0726. 990. 184
DISTRIBUŢIE: fax: 021. 314. 93. 16
e-mail: distributie@universuljuridic. ro
www. universuljuridic. ro
COMENZI ON-LINE,
CU REDUCERI DE PÂNĂ LA 15%
Scurt istoric al închisorilor româneşti
5
1. 1. SCURT ISTORIC AL ÎNCHISORILOR ROMÂNEŞTI 1. 1.
Din Istoria regelui Dromihete ( sec. IV - III î. e. n.), judecata poporului în
cadrul democraţiei militare presupunea ca prizonierii de război să fie judecaţi
şi pedepsiţi prin voinţa Adunării poporului înarmat. Voinţa regelui era
deosebit de importantă, astfel că Agatocle, fiul regelui macedonean Lisimah,
scapă cu viaţă şi după o perioadă de captivitate (300 – 292 î. e. n.) este liberat
şi plin de daruri se întoarce la tatăl său. Urmează o căsătorie dinastică ce aduce
un avantaj regelui dac prin cedarea unor cetăţi de la Dunăre1.
În timpul statului dac sub domnia regelui Burebista ( 70 – 44 î. e. n.) se
elaborează reguli juridice „belagines”, ce instituie conduite bazate pe
exemplul personal. „Ajuns în fruntea neamului său care era istovit de războaie
dese, getul Burebista s-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin şi
ascultare faţă de porunci, încât în câţiva ani a făurit un stat puternic şi a supus
geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine, ajungând să fie temut chiar şi
de romani”, astfel sintetizează Strabon din Amaseia, geograf şi istoric grec, la
puţin timp de la dispariţia lui Burebista.
Sub domnia regelui Burebista, marele preot Deceneu introduce regulile
scrise (belagines), deşi reguli nescrise existau cu mult înainte. Legile frumoase
(belle – leagines) elaborate din timpul lui Zalmoxe, sunt considerate a fi
regulile „înţelepciunii” şi consacrau „legea ospitalităţii pentru soli şi
vizitatori”, „legea îndatoririlor fiecărui membru al comunităţii” şi „obiceiul
pământului”. Aceste legi vor sta la baza dreptului consuetudinar. În dispreţul
legilor, dacii îşi făceau şi singuri dreptate, folosind „răzbunarea sângelui”,
conform obiceiurilor din epoca gentilică2.
În perioada regatului sclavagist Dacia, de la regele Burebista până la
regele Decebal numeroasele războaie dintre romani şi daci, cu rezultate
alternative în victorii, au produs numeroşi captivi, ucişi conform obiceiurilor
celor care îi capturau sau transformaţi în sclavi ce erau vânduţi pe pieţele din
întregul imperiu. Dacii care îl venerau pe zeul Marte ca fiind născut în Dacia
sacrificau pe altarele sale pe prizonieri, considerând că zeul trebuie împăcat
prin vărsare de sânge. Deşi existau şi legi scrise cu privire la judecată, se
practica judecata în faţa regelui cu un sistem de ghicitori ce dădeau verdicte cu
privire la vinovăţie. Faptele penale erau pedepsite cu alungarea din comunitate
sau cu moartea. Funcţionează, de asemenea, sistemul răzbunării private3.
După cucerirea Daciei de către Imperiul Roman şi transformarea
acesteia în provincie imperială romană (105 – 106 e. n.), s-a impus dreptul
roman şi implicit dreptul de pedepsire a celor vinovaţi. Amfiteatrele de la
Sarmisegetusa şi Porolisum demonstrează că aici au avut loc lupte de
gladiatori sau sacrificii de sclavi daţi pradă fiarelor sălbatice pentru distracţia
cetăţenilor. Dreptul ginţilor aplicat oamenilor liberi şi băştinaşilor s-a contopit
treptat, în timpul celor peste 160 de ani de convieţuire romano-dacă, cu dreptul
roman, dând naştere obiceiurilor pământului şi a dreptului numit „legea ţării”.
1. 1. 1.
1. 1. 2.
1. 1. 3.
1. 1. 4.
Ioan CHIŞ
6
După retragerea administraţiei romane în anul 274, dreptul roman şi
obiceiul pământului împreună cu normele creştine au constituit baza
sancţionării faptelor considerate infracţiuni. Timp de secole legislaţia bizantină
a constituit izvor de inspiraţie. Legea Ţării a funcţionat sub titulatura de Jus
Valachicum (Legea pământului ori Legea Dumnezeiască), compusă din
elemente dacico-getice peste care s-au suprapus elemente romano-bizantine,
dreptul migratorilor asimilaţi de populaţia majoritară. Sub influenţa regalităţii
maghiare, în comitatele ungureşti, secuieşti şi săseşti s-au impus regulile de
judecare şi pedepsire ale stăpânitorilor.
Judecata domnitorului, înconjurat de Sfatul Domnesc, rezolvă toate
problemele privind infracţiunile foarte grave (omor, tâlhărie, trădare, ş. a.), iar
celelalte fapte de drept comun (furt, viol, răpire, lovire, calpuzanie, hotrie,
ierosilie ş. a.) sunt judecate şi pedepsite de către stăpânul locului sau chiar de
către membrii Sfatului Domnesc ori domnitor. Pedepsele sunt în mod frecvent
cele capitale ( tăierea capului pentru boieri, spânzurătoarea pentru ceilalţi),
sporite sau nu de tortură sau pedepse infamante (biciuire, mutilare, tăierea
bărbii, purtarea prin târguri şi pieţe, legarea la stâlpul infamiei, batjocorirea
publică)4.
A. Retrospectivă până în secolul al XVII-lea
Toate izvoarele Evului Mediu arată modalităţile de soluţionare a
conflictelor dintre diferite persoane, de diferite ranguri pe scara socială,
precum şi pentru stăpânirea supuşilor prin pedepse extrem de dure.
Judecata domnească era organizată în afara zilelor de post bisericesc, de
trei-patru ori pe săptămână. Sala de judecată era şi sala tronului, din mijlocul
palatului domnesc, de obicei fiind şi sala mare a spătăriei, ori sala armelor.
Solemnitatea judecăţii era dată de faptul că în spatele tronului era icoana lui
Isus Hristos şi se aprindea o făclie ce ardea necontenit pe timpul şedinţei de
judecată.
La şedinţă participau domnitorul, mitropolitul şi boierii mari dregători,
în raport de demnitatea pe care o ocupau. În sală mai erau şi alţi boieri fără
demnităţi deosebite care aveau atribuţii în raport de funcţiile şi slujbele de la
palat. În partea stângă a tronului stătea mitropolitul, iar în dreapta marele
spătar, ce purta sabia domnească, iar la câţiva paşi mai la centrul sălii era
marele postelnic cu mai mulţi postelnicei, lângă care erau aşezaţi aprozi,
aramaşi sau alţi boieri.
Solemnitatea judecăţii începea cu o rugăciune către Isus, după care
aprozii introduceau pe „jeluitori”, ce erau situaţi după o perdea. După
terminarea jeluirii şi după hotărârea domnitorului, aceştia erau scoşi din sală
ori duşi în temniţa palatului.
Judecăţile se realizau una după alta până la epuizarea tuturor cazurilor,
iar la amiază şedinţa se termina. Judecata era atât de severă şi dreaptă încât
chiar marele logofăt dacă era chemat în judecată se scula de la locul său şi
stătea în stânga „pârâşului” până la hotărârea ce urma judecăţii.
1. 1. 5.
1. 1. 6.
Scurt istoric al închisorilor româneşti
7
În situaţiile mai simple, judecata era deferită marilor boieri. Dacă părţile
se împăcau, judecata nu mai avea loc. În schimb dacă o parte se considera
nedreptăţită, se adresa domnului
care putea constata că boierul a
judecat părtinitor, a luat mită, nu
s-a priceput să judece, drept
pentru care era pedepsit
exemplar. În cazul judecăţii
corecte, jeluitorul era pedepsit cu
„bătaie” şi „gloabă”, respectiv
prin pedepse corporale şi plata
unei amenzi duble în favoarea
celuilalt.
Când judeca domnitorul,
ambele părţi erau ascultate pe
rând, după care domnul lua
cuvântul şi se adresa mitropolitului
şi celorlalţi boieri,
cerându-le sfatul şi părerea asupra
vinovăţiei. Boierii erau liberi să se exprime sincer chiar dacă ştiau poziţia
domnitorului asupra cauzei, iar boierii mai mici în rang nu aveau dreptul să se
exprime decât dacă erau întrebaţi. Domnitorul întreba pe mitropolit asupra
pedepsei ce merita cel vinovat în conformitate cu Legea Ţării şi datinile, precum
şi în raport de „mila domnească”. Domnitorul hotăra pedeapsa cu moartea sau
altă pedeapsă, după care armaşul trecea la executarea pedepsei, iar în caz de
pedepsire pentru datorie executarea era încredinţată vătafului de aprozi.
Pedepsele pentru tâlhari era spânzurătoarea, cei care prădau bisericile
erau arşi de vii, boierii care omorau pe cineva erau executaţi prin tăierea
capului. Ţăranii care săvârşeau un omor erau traşi în ţeapă, în mod lent, pentru
sporirea chinurilor. În cazul în care ucigaşul era iertat de rudele celui ucis,
putea fi condamnat la moarte de domnitor pentru antecedentele ce erau
cunoscute, pentru a fi exemplu pentru ţară.
În cazul în care un boier ascundea banii datoraţi domnitorului, acesta
putea să-l condamne fără a mai asculta Sfatul Domnesc, pedepsindu-l cu
tăierea capului. Când existau probe cu înscrisuri sau exista convingerea că a
săvârşit o astfel de faptă, boierul condamnat putea fi torturat, fiind lovit cu
topuzul sau buzduganul, dar numai de către domnitor, caz în care pedeapsa nu
era infamantă şi de ocară ca în cazul altor persoane de rang mai mic.
În situaţiile urgente sau care nu sufereau amânare, iar domnitorul nu
putea să vină la şedinţa de judecată, judecau marii boieri, chiar pe parcursul
mai multor şedinţe, domnitorul fiind înştiinţat asupra cursului judecăţii. Unele
jalbe sunt înmânate domnitorului în momentul ieşirii de la biserică ori pe
timpul plimbării, fiind înmânate spătarului care însoţea pe domnitor, fiind duse
la cabinetul acestuia şi rezolvate printr-un hrisov. Cererile care nu
corespundeau adevărului sau nu erau în favoarea celui care reclama erau rupte.
1. 1. 7.
1. 1
1. 1. 9.
Scaunul de judecată
al domnitorului Ştefan cel Mare,
în interpretarea actorului
George Cozorici
Ioan CHIŞ
8
Dreptatea se realiza fără influenţe ori daruri, deşi boierii părtineau pe
cei care plăteau, dar în faţa domnitorului nimeni nu-şi permitea să încerce
ocolirea dreptăţii şi a legii.
În ierarhia judecătorească şi de aplicare a pedepselor Vornicii Ţării de
Sus şi Ţării de Jos aveau
putere deplină, iar marii
dregători judecau şi pedepseau
pe supuşii din domeniile
ce le stăpâneau. Cu
toate acestea boierii judecaţi
puteau să se adreseze
domnitorului, care după
judecată, în cazul în care
„cădeau de lege”, erau
supuşi la plata dublă a
cheltuielilor prilejuite de
judecare şi pentru „gâlceava”
produsă erau pedepsiţi
cu bătaie pentru a fi
defăimaţi.
Boierii din starea I
puteau să judece dacă părţile
se învoiau în acest sens, judecata acestora fiind înaintată unui logofăt din
Sfatul Domnesc, care confirma soluţia şi pedeapsa prin rezoluţia de pe înscris
prin înscrierea „S-a cercetat”, după care se punea pecetea cu ceară roşie şi şnur
de mătase. Judecata unui mare boier nu putea fi contestată de un boier mai mic
în rang ori de către un negustor, târgoveţ ori locuitor din ocoalele domneşti.
În anumite situaţii, infracţiunile, şi mai ales cele care au avut ca urmare
moartea victimei, se puteau plăti cu bani daţi celui vătămat sau familiei5.
Infractorii puteau scăpa şi de închisoare dacă se răscumpărau cu bani6.
În ocoalele domneşti judecata era deferită pârcălabilor de cetăţi,
vornicilor sau cămăraşilor. În fiecare cetate erau câte doi pârcălabi, unul
judecând pricinile din interiorul cetăţii, iar celălalt din târgurile şi satele din
zona de responsabilitate a cetăţii. Judecata se desfăşura într-o anumită zi, după
care hotărârea era supusă verificării unui vornic. Pedepsele aplicate puteau fi
de 25 galbeni pentru ţărani, 100 galbeni pentru mazili ( dregători scoşi din
funcţii) şi 600 galbeni pentru boieri7.
B. Începuturile modernizării închisorilor
din Transilvania
Evoluţia penitenciarelor din Transilvania s-a realizat în condiţiile
suzeranităţii regatului maghiar asupra voievodatului, astfel că principalele
informaţii sunt în documentele Cancelariei regatului din Ungaria, în lucrarea
„Privaţiuni de libertate în feudalism în Ungaria” şi „Aprobate constitutionis
Regni Transilvaniae et Partium eidem anexarum” din timpul Principatului de
1. 1. 10
1. 1. 11.
Domnitorul Vlad Ţepeş primind în sala
tronului solii turci. Tablou
de Theodor Aman
Scurt istoric al închisorilor româneşti
9
după anul 1526, când regatul este transformat în Paşalâcul de la Buda ca
urmare a ocupării lui de către turci.
În Transilvania marile penitenciare sunt strâns legate de istoria cetăţilor,
dar şi de istoria marilor răscoale împotriva oprimării sociale şi naţionale.
Răscoala de la Bobâlna din anul 1437 determină închiderea şi executarea a
peste 10 mii ţărani în cetatea din Gherla, răscoala lui Gheorghe Doja
determină executarea a mii de ţărani şi închiderea lor în cetăţi şi temniţe, iar pe
conducătorii răscoalei îi conduce la un final extrem de crud şi exemplar,
răscoala de la 1784 a lui Horea, Cloşca şi Crişan determină execuţii
înfiorătoare, dar şi deşteptarea naţională şi socială românească. Ca reacţie la
izbucnirile populaţiei răsculate se construiesc în Transilvania cele mai mari
închisori din regat, iar mai apoi, chiar din Imperiul Habsburgic, cum sunt
Aiud, Arad, Gherla, Lugoj, Oradea Mare, Satu Mare, Timişoara, Caransebeş,
Cluj, Bistriţa.
Închisoarea AIUD
Prima atestare, ca loc de deţinere, datează din anul 1786. Până în anul
1880, penitenciarul a funcţionat ca închisoare destinată executării pedepselor
grave, atât de către bărbaţi, cât şi de către femei, urmare a condamnărilor
aplicate de instanţele din
judeţ.
Cu data de 1 septembrie
1880, penitenciarul
este declarat închisoare
districtuală, ocazie
cu care se aprobă construirea
unui nou corp de
clădire, cunoscut şi astăzi
sub denumirea „Zarca”,
fiind finalizat în 1882. În
perioada 1889-1892 a
fost construit pavilionul
„Celularul nou”, care a
rămas şi în prezent corpul
principal de clădire al penitenciarului, cuprinzând 312 celule.
Arhitectura penitenciarului este eterogenă, clădirea principală
„Celularul nou”, a fost construită în stil victorian; celelalte două corpuri de
clădire au fost construite în stilul caracteristic al cazărmilor de la începutul
secolului trecut. În prima jumătate a secolului al XX-lea, penitenciarul Aiud a
devenit o unitate principală de executare a pedepselor (corecţionale, de muncă
silnică şi temniţă grea) pentru deţinuţi de drept comun şi politici. Se cuvine
remarcat şi faptul că în epoca interbelică (mai precis între anii 1926-1943) aici
au fost internaţi, pentru executarea pedepselor, şi un număr 143 de activişti
politici comunişti, alături de alţi condamnaţi pentru fapte politice (legionari, în
majoritatea lor aduşi în anii 1941-1944). La ora actuală, Penitenciarul Aiud
1. 1. 11.
Vechiul Celular
Ioan CHIŞ
10
este o unitate cu regim de maximă siguranţă. În scopul resocializării
deţinuţilor, sporirii şanselor de reintegrare socială, pentru menţinerea tonusului
fizic şi psihic se desfăşoară o serie de programe de asistenţă psihosocială,
moral-religioasă. 8
Închisoarea ARAD
Nu se cunosc primele atestări documentare referitoare la existenţa unui
loc unde erau ţinuţi deţinuţii, însă în “Analele Regatului Ungariei” ale lui Pray
Pal se consemnează

Gheorghe Doja
cu cei 41 de
căpitani ai săi
au fost închişi
în Bastionul nr.
1, sub denumirea
de Bastion
al Aradului. Istoricul
cetăţii,
în mai bine de
200 de ani de
existenţă, este
legat de diferite
evenimente importante. În timpul Revoluţiei lui Horea, în 1784, cetatea a fost
unul din centrele de acţiune a trupelor imperiale împotriva răsculaţilor. În
vremea războaielor napoleoniene în cetate au fost ţinuţi numeroşi prizonieri
francezi. După Revoluţia din 1848, în cazematele cetăţii au fost închişi şi
condamnaţi numeroşi revoluţionari, printre care şi Eftimie Murgu.
Se pare că închisoarea din Arad a funcţionat în clădirea Palatului de
Justiţie. În monografia oraşului Arad de la 1939 se precizează că închisoarea
oraşului Arad funcţiona la parterul dinspre partea dreaptă a Palatului de
Justiţie, situat pe bd.
Regele Carol I nr. 38. Prin
decizia nr. 673/1963 a
Ministerului de Justiţie,
toate penitenciarele au fost
grupate în patru inspectorate,
Penitenciarul Arad
fiind trecut la Inspectoratul
gr. II ca „penitenciar de
temniţă grea”.
Penitenciarul din
Arad a funcţionat în edi-
1. 1. 12.
În curtea interioară a Palatului de
Justiţie se afla
şi Penitenciarul ARAD
Scurt istoric al închisorilor româneşti
11
ficiul Palatului de Justiţie până în anul 1964, când, printr-un ordin al Secretariatului
General al P. C. R., a fost mutat în incinta Şcolii Militare de Subofiţeri
din cartierul Gai, unde a funcţionat până în anul 1970, când a fost mutat pe
amplasamentul actual al secţiei exterioare. Sediul actualei secţii exterioare a
fost construit în anii 1970 - 1975, fiind situat în partea de N-V a oraşului Arad,
în vecinătatea Aeroportului Internaţional Arad şi a Staţiei de Epurare a
municipiului Arad. În mai 1977, prin Decretul nr. 255, a fost desfiinţat
împreună cu alte 27 de penitenciare şi repus în funcţiune în anul 1983 pe
acelaşi amplasament. În prezent instituţia este compusă din penitenciarul bază,
situat pe strada 6 Vânători, o construcţie modernă care se încadrează în
standardele U. E., şi secţia exterioară, situată pe strada Eftimie Murgu, pe
amplasamentul vechiului penitenciar9.
Închisoarea GHERLA10
Episcopul Oradei, Gheorghe Martinuzzi, primat al Ungariei, a
construit încă din anul 154011, în locul vechii cetăţi, clădirea celularului,
precum şi poarta de acces şi camerele pentru gardieni. Cetatea a devenit
proprietate, pe rând, a principelui Transilvaniei, a regelui Ungariei, precum şi
a episcopatului Oradei. În anul 1717, regele o donează episcopiei
greco-catolice, iar în 1736 este închiriată de comunitatea armenilor pentru
adăpostire pentru caz de război. Închisoare specializată, cetatea din Gherla a
primit această destinaţie prin porunca
Împăratului Iosif al II-lea al
Imperiului Habsburgic, cetatea fiind
denumită Carcer Magni Principatus
Transilvaniae, la data de 20
octombrie 1785, urmare a tulburărilor
sociale deosebite şi nevoii de
represiune a statului maghiar.
Rămâne de departe cel mai
reprezentativ penitenciar feudal
transilvan, model de funcţionare
pentru celelalte penitenciare din
imperiu. De la 1787 până la 1913 a
funcţionat cu un comandant militar,
cu un gardian-şef, 24 gardieni, un
funcţionar, un medic, un grefier.
După răscoala lui Horea din 1784,
într-o perioadă de zece, a urmat o represiune în care au pierit peste
cincisprezece mii de ţărani. Deţinuţii trebuiau să-şi plătească hrana, cei săraci
fiind expuşi milei publice. Disciplina era impusă prin forţă, mijloacele
represive fiind postul, munca, corvoada, bâta, biciul, bătaia cu vergi, stâlpul de
ruşine, ferecarea în lanţuri, stigmatizarea cu fierul roşu pe braţ. Pavilionul
1. 1. 13.
Gheorghe Martinuzzi,
episcopul Oradei
Ioan CHIŞ
12
central de deţinere a fost
construit între anii
1857-1860, iar în anul
1913 unitatea a fost
transformată într-un
institut de prevenţie
pentru minori. Între anii
1945-1964, penitenciarul
a funcţionat ca închisoare
politică a regimului
comunist, iar între 1964
şi 1989, ca închisoare
pentru deţinuţi de drept
comun. După anul 1989,
a devenit penitenciar cu
regim de maximă siguranţă.
După 1913 până la
unirea Transilvaniei cu
ţara-mamă, penitenciarul
Gherla s-a transformat în
Institut Preventiv pentru
Minori. După anul 1918,
penitenciarul trecut în
administraţie românească
va aplica Regulamentul
General pentru Executarea Pedepselor din sistemul penitenciar românesc.
Închisoarea Cluj12
Construirea penitenciarului Cluj a început în anul 1883 când la 21
noiembrie Ministerul ungar al Justiţiei a cumpărat de la administraţia judeţului
Cluj pentru suma de 5000 forinţi terenul unde a construit un Institut de
reeducare pentru minori.
În oraşele ardelene filozofia construcţiilor urbane era asemănătoare
burgurilor Europei medievale, în care primăria, prefectura, tribunalul,
penitenciarul, poliţia, teatrul, banca, liceul, universitatea, piaţa agroalimentară
sau zona central comercială fac parte integrantă din ansamblul instituţiilor ce
reprezintă autoritatea statului în raport cu cetăţeanul. Penitenciare cum sunt
cele din Cluj, Satu Mare, Oradea, Târgu-Mureş, Caransebeş, Lugoj,
Timişoara, Arad, Bistriţa ş. a. au fost construite în centrul localităţii, pentru a fi
în atenţia permanentă a locuitorilor privitor la „beneficiile” pentru cei care
încalcă legile. În Institutul de reeducare erau incluşi în programe de şcolarizare
52 minori săraci, 11 minori proveniţi din familii bogate, iar restul cei care
puteau să-şi plătească taxele şcolare. Minorii proveneau din categorii şi clase
sociale diferite, regula reeducării fiind aceea a sistemului familial, cu şefi de
1. 1. 14.
Una dintre răscoalele cu caracter social unde
au participat români şi unguri sub
conducerea nobilului sărac Antal Nagz de
Buda în anul 1437. Regele Ludovic I
d’Anjou prin decretul de la Turda acordă
calitatea de nobil doar celor care trec la
catolicism, celorlalţi le confiscă averile şi
ajung chiar ţărani.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.029 sec