Jurnal din războiul porcului

Preț: 20,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2009
Pagini: 188
Format: 13x20

DESCRIERE

Jurnal din „Războiul porcului“ (1969) este istoria neliniştitoare a „vânătorii“ de bătrâni declanşate în numele unei tinereţi iresponsabile şi pline de cruzime. În toiul prigoanei, trăind o tulburătoare poveste de iubire, Isidoro Vidal se salvează, în plan simbolic, de teroarea propriei bătrâneţi, mai cumplită decât eventualele atacuri ale agresorilor.

La apariţia celei mai cunoscute opere a lui Bioy Casares, Invenţia lui Morel, marele său prieten Borges remarca admirativ construcţia impecabilă, echilibrul desăvârşit dintre real, imaginar şi simbol. Afirmaţia se poate extinde şi asupra romanului de faţă.

Mariana Vartic

ADOLFO BIOY CASARES (1914–1999), strălucit reprezentant al literaturii fantastice argentiniene, caracterizată prin erudiţie perfect asimilată şi rafinament. Cel mai cunoscut roman al său este Invenţia lui Morel (1940), pentru care a primit, în 1941, Premiul oraşului Buenos Aires şi după care Alain Resnais a turnat filmul Anul trecut la Marienbad — Leul de Aur, Veneţia, 1961. Alte romane: Plan de evadare (1945); Visul eroilor (1954); Jurnal din „Războiul porcului“ (1969); Dormind la soare (1973); Aven­tura unui fotograf în La Plata (1985); Un campion fără seamăn (1993); Dintr-o lume în alta (1998). Volume de povestiri: Trama celestă (1948); Poveste prodigioasă (1956); Ghirlanda cu iubiri (1959); Latura umbrei (1962); Marele Serafim (1967); Povestiri de dragoste (1972); Povestiri fantastice (1972); Eroul femeilor (1978); Povestiri uimitoare (1986); O păpuşă ­rusească (1991); O magie modestă (1997). În 1932, îl cunoaşte pe Jorge Luis Borges, de care l-a legat o exemplară şi statornică prietenie. Împreună cu acesta, a semnat vo­lumele Povestiri scurte şi extraordinare (1955), Cartea cerului şi a infernului (1960), precum şi câteva antologii: Cele mai bune povestiri poliţiste (1943 şi 1944), Poezie gauchescă (1955). Sub pseudo­nimul Honorio Bustos Domecq, cei doi publică Şase probleme pentru don Isidro Parodi (1942) şi Două fantezii memorabile (1946), urmate, sub semnătura autorilor, de Cronicile lui Bustos Domecq (1967) şi Noi povestiri de Bustos Domecq (1977). În 1940, se căsătoreşte cu pictoriţa şi scriitoarea Silvina Ocampo, împreună cu care va semna romanul poliţist Cei care iubesc urăsc (l946). De asemenea, în colaborare cu aceasta şi cu Borges, semnează două culegeri remarcabile: Antologia literaturii fantastice (1940) şi Antologie poetică argentiniană (1941). Pe lângă opera de ficţiune, Bioy Casares a scris critică literară (Cealaltă aventură, 1968) şi eseu (Relatare despre pampa şi gauchos, 1970). Medaliat cu Legiunea de Onoare franceză (1981). Premiul internaţional Alfonso Reyes (1991) şi Premiul Cervantes (1990).

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de aceiași autori

Created in 0.0133 sec