carti
contul meu | wishlist | vezi coşul | comandă
  căutare avansată
librarie virtuala de 5 stele
Categorii de carte
Promo

Justine. sau Nenorocirile virtutii

Justine. sau Nenorocirile virtutii
Autor: Sade Sade
Editura: Trei
Anul publicării: 2008
Pagini: 432
Categoria: Romane
Preţ (cu tva): 39,90 lei
adauga in cos

DESCRIERE

O capodoperă de poezie şi umor negru. Istoria postumă a lui Sade este la fel de paradoxală pe cât a fost şi existenţa sa. Patruzeci de ani din viaţă şi i-a petrecut la închisoare, respins şi stigmatizat de către contemporanii săi, neavând dreptul să-şi publice nici măcar cele mai importante cărţi, ba chiar văzându-şi distruse anumite manuscrise. Cu toate aceste, se pare că el a fost primul şi cel mai puternic reper al Secolului Luminilor. Burghezul secol XIX l-a respins. Chateubriand, Lamartine, Baudelaire şi Flaubert îi datorează mult, deşi au evitat să-i invoce numele. De-abia în secolul XX, se poate spune că suprarealismul i-a reabilitat numele. Voga lui Sade este însă, pe cât de mare, pe atât de contradictorie, chiar şi acum, la două secole de la naştere: Sade este deopotrivă un mit al revoluţionarilor, al literaţilor, al filosofilor, dar şi al filmelor pornografice. Justine sau Nenorocirile virtuţii este prima operă a lui Sade care ajunge să fie citită de contemporanii săi. Este, totodată, opera care îi va pune pentru totdeauna marchizului pecetea de "infam", cu toate că, presimţind parcă scandalul pe care avea să-l declanşeze, Sade n-o semnase. Respingând teza rousseauistă a naturii inocente şi bune a omului, Sade dezvăluie răul din noi şi din viaţă. Virtuoasa Justine îşi mărturiseşte "nenorocirile", rămânând o întrupare a virtuţii până chiar şi în cele mai scabroase detalii. Apologie a libertăţii, dar şi a cruzimii, "sensibilitate pe care numai fiinţele rafinate o cunosc", cartea lui Sade uimeşte şi scandalizează. "Opera lui Sade nu pare a fi altceva decât un strigăt disperat către o virginitate inaccesibilă, strigăt înveşmântat şi învăluit într-un cantic de blasfemii." Pierre Klossowski "Da, sunt libertin, o mărturisesc. Am gândit tot ce se putea gândi de soiul acesta, dar n-am făcut tot ce am gândit şi, fără îndoială, nici n-am să fac. Sunt libertin, dar nu sunt nici nelegiuit, nici ucigaş." SADE

Titluri de acelaşi autor

Cele o sută douăzeci de zile ale Sodomei sau Şcoala libertinajului
Cele o sută douăzeci de zile ale Sodomei sau Şcoala libertinajului
39,90 lei

OPINII

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează. comenteaza

Cărţi noi - Romane

Sonata Kreutzer si alte povestiri
Sonata Kreutzer si alte povestiri
59,95 lei
Voi astepta
Voi astepta
45,90 lei
Si te trezesti rizind
Si te trezesti rizind
22,95 lei
Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?
Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?
20,00 lei
Fiicele reginei fecioare
Fiicele reginei fecioare
36,90 lei
Unde sint eu in toata povestea asta?
Unde sint eu in toata povestea asta?
29,95 lei
Noaptea
Noaptea
27,50 lei
Voluntar în Insula Paştelui
Voluntar în Insula Paştelui
29,90 lei
Blestemati
Blestemati
22,95 lei
Accesul clienţilor
Cărţi noi
Promoţii
Edituri
Top
Newsletter
Asistenţă online
asistenta Suntem deconectaţi
Promo

Caut in catalog...