Viata ca un joc de crochet

Viata ca un joc de crochet
Preț: 44,90 lei
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2013
Pagini: 480
Format: 13x20
Categoria: Romane

DESCRIERE

A fost odată ca niciodată o pădure imensă, Lythe – vastă şi impenetrabilă, ascunzând în inima ei un mister. Iar la începuturile sale, în acest loc trăia o familie înstărită, Fairfax, într-un conac pe care-l vizitase însăşi măreaţa Gloriana.

Dar odată cu trecerea veacurilor, pădurea a fost distrusă şi înlocuită de străzi purtând numele copacilor de odinioară. Familia Fairfax şi-a pierdut strălucirea... ajungând să locuiască în Casa Arden aflată la capătul Intrării Păduceilor. Iar despre ea cu greu se mai putea spune că era o familie...

Şi mai erau aşa: Vinny (“mătuşa din iad”) – cu pisicile sale şi cu chipul ei ca un măr pădureţ; Gordon, care de şapte ani uitase de familia lui, iar când şi-a adus aminte de ea, s-a întors aducând cu el o Debbie grasă, care împărţea o singură celulă de creier cu un pudel; şi cei doi copii, Charles şi Isobel.

Charles, băieţelul pierdut, cu obrajii ciuruiţi de acnee, care-şi petrecea timpul aşteptând, pe de o parte, să fie vizitat de extratereştri, şi pe de alta, întoarcerea mamei sale.

Iar povestirea este spusă de enigmatica Isobel... Născută în casa de pe străzile copacilor, ea descoperă o ruptură în textura timpului şi astfel călătoreşte prin diversele lui găuri de vierme şi coridoare. Isobel are şaisprezece ani şi, la fel ca fratele său, aşteaptă şi ea să se întoarcă mama lor – Eliza, zveltă şi periculoasă, mirosind a tabac, a parfum Arpège şi a sex –, a cărei dispariţie este o parte din misterul care continuă să rămână ascuns în inima pădurii.
Despre autor


Kate Atkinson

KATE ATKINSON, una dintre cele mai îndrăgite şi apreciate scriitoare britanice de azi, s-a născut în York, în 1951. A absolvit Universitatea Dundee în 1974, secţia de Literatură engleză, după care a obţinut doctoratul în Literatură americană.

A început să scrie scurte povestiri în 1981, pentru care a primit mai multe premii. Primul său roman, Behind the Scenes at the Museum (1995), publicat în limba română de Editura Leda sub titlul În culisele muzeului în 2006, a primit premiul Whitbread Book of the Year în 1995. În 1997 apare al doilea roman al său, Human Croquet (Viaţa ca un joc de crochet), primit foarte bine de publicul cititor şi de critica literară. Urmează Emotionally Weird (2000) şi colecţia de nuvele Not the End of the World (2002). Dintre piesele de teatru scrise de ea, Abandonment a fost prezentată la Festivalul de la Edinburgh în anul 2000.

Ultima serie de romane, din care face parte şi One Good Turn (apărut la Editura Leda în 2011 sub titlul După faptă şi răsplată), publicat în Marea Britanie în 2006 şi nominalizat la British Book Awards Crime Thriller of the Year — la care se adaugă

Case Histories (2004), publicat la Editura Leda în anul 2007 sub titlul Istorii de caz, When Will There Be Good News? (2008) şi Started Early, Took My Dog (2010) —, îl are drept personaj principal pe fostul poliţist Jackson Brodie. Cărţile semnate de Kate

Atkinson au fost răsplătite cu numeroase premii şi distincţii literare (Saltire Society Scottish Book of the Year Award, British Book Awards Richard & Judy Best Read of the Year, E. M. Forster Award, Prix Westminster etc.), atingând frecvent statutul de bestseller.

În prezent, autoarea trăieşte la Edinburgh şi este colaboratoare la diverse ziare şi reviste.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de aceiași autori

Created in 0.020 sec