Un tată rău
DESCRIERE
Ce poate fi mai greu și mai dureros decât să fii nevoit să lupți pentru a-ți salva copilul de propriul părinte? Cum să ieși din cercul vicios în care parcă toți cei implicați (asistența socială, justiția, consilierii parentali, psihologii sau dascălii) te-au închis, din complicitate, nepăsare sau considerente financiare? Cum îți aperi copilul, dar și pe tine, de un tată abuziv și alienant, dar și de un sistem care nu pune interesele minorului mai presus de orice altceva? Cum să gestionezi relația cu un fost partener de viață care – din orgoliu sau din cauza unor probleme emoționale mai vechi – nu poate pur și simplu să vadă că își distruge propriul copil – atunci când nu o face de-a dreptul intenţionat?
Vei găsi în cartea de față o continuare a poveștii lui Caroline Bréhat după divorțul de un manipulator pervers narcisic, o poveste inspirațională, a unei lupte întinse pe mai mulți ani, care ar trebui să schimbe mentalități, modul în care se judecă procesele de custodie, dar și implicarea sistemului educațional și de protecție socială, astfel încât binele copilului să primeze întotdeauna, iar efectele pe termen lung asupra stării sale psihice și, uneori, chiar și fizice să nu fie devastatoare.
O poveste ce le poate da speranță tuturor mamelor sau taților care ar face orice pentru binele copilului lor, fiindcă toate ființele umane au, mai presus de toate, dreptul la demnitate.
RECENZII