Tunelul

Tunelul
Preț: 23,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2012
Pagini: 192
Format: 13x20
Categoria: Romane

DESCRIERE

Încă de la apariţie, în 1948, în revista Sur a Victoriei Ocampo, romanul Tunelul s-a bucurat, de aprecierile elogioase ale unor mari scriitori ca Thomas Mann, Graham Greene şi Albert Camus, autorul fiind considerat un „clasic existenţialist“.

Roman tulburător şi captivant despre dragoste şi moarte, întemeiat pe o investigaţie existenţială a dramei determinate de imposibilitatea comunicării cu semenii, de solitudinea iremediabilă a individului şi mai cu seamă a artistului, de abisul halucinant dintre puritate şi nebunie, Tunelul este confesiunea pictorului Juan Pablo Castel. Din închisoare, acesta decide să relateze faptele şi să dezvăluie motivele obscure care l-au determnat s-o omoare pe María Iribarne. Sondând cu rigoare magistrală condiţia tragică a omului contemporan, izvorâtă din credinţa excesivă în raţiune, Sabato descrie modul în care un artist sensibil şi talentat ajunge treptat, sub imperiul propriilor demoni lăuntrici, de la obsesia atotstăpânitoare pentru dragostea absolută la gelozie (auto)distrugătoare, apoi la nebunie şi crimă.



In 1989, dupa o lunga intalnire, Emil Cioran si Ernesto Sabato descopereau ca impart aceeasi luciditate, aceeasi nevoie de absolut si acelasi scepticism privind progresul civilizatiei. Mai mult, ii lega si un anume fel de-a fi: Sabato a publicat doar trei romane si a aruncat in foc cea mai mare parte a paginilor scrise. S-a nascut la Buenos Aires in 1911, intr-o familie de emigranti italo-albanezi. La 16 ani s-a alaturat unor grupuri de anarhisti, apoi de comunisti, dar a inteles ca „materialismul dialectic“ e o contradictie in termeni, iar atunci cand, in 1935, ar fi trebuit sa mearga la Moscova, la o scoala leninista, a reusit sa „evadeze“, „tradand“ cauza comunista si evitand astfel soarta atator intelectuali de stanga inghititi de Gulag. Si-a sustinut doctoratul in fizica, apoi a plecat la Paris, unde a lucrat la Laboratorul Curie si s-a apropiat de grupul artistilor suprarealisti. Dupa razboi renunta la cariera stiintifica pentru cea literara. Primul roman, Tunelul (1948), e respins de toate editurile („Ce roman poate sa scrie un fizician!“ exclama neincrezator un scriitor de renume), dar un prieten il ajuta sa publice cartea care are un succes neasteptat. Albert Camus ii trimite o scrisoare calduroasa si recomanda Tunelul editurii Gallimard. Succesul nu-l transforma pe Sabato in acel gen de scriitor profesionist care publica un roman pe an. Ramane una dintre cele mai vii si patrunzatoare constiinte ale secolului.

Romane:
El tunel (Tunelul), 1948
Sobre heroes y tumbas (Despre eroi si morminte), 1961
Abaddon, el exterminador (Abaddon exterminatorul), 1974

Web:
www.me.gov.ar/efeme/sabato/

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.017 sec