Trauma şi sufletul - o abordare psiho-spirituală a dezvoltării umane şi a întreruperii sale - Donald Kalsched

Preț: 57,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2021
Pagini: 480
Format: 13x20
Categoria: Psihologie

DESCRIERE

Trauma şi sufletul - o abordare psiho-spirituală a dezvoltării umane şi a întreruperii sale

    În Trauma şi sufletul, Donald Kalsched continuă demersul exploratoriu pe care l-a început în prima sa carte, Lumea interioară a traumei - analizând, de data aceasta, mai adânc momentele de spiritualitate care apar în cadrul intim al terapiei. Este o lucrare care redă misterul procesului psihanalitic, spunând poveştile unor pacienţi şi psihoterapeuţi obişnuiţi care, prin lucrul împreună, surprind frânturi din realitatea sufletului uman şi din profunzimea spiritului şi sfârşesc prin a fi schimbaţi de această experienţă comună. Prezentând studii de caz extinse, în care un rol principal îl are interpretarea viselor, autorul ilustrează modul
în care psihoterapia de profunzime cu supravieţuitori ai traumei poate deschide pentru ambii parteneri ai analizei fereastra către o altă realitate a lumii noastre, guvernată de daimoni, în egală măsură ai luminii şi ai întunericului. Pentru a face dreptate celor două „lumi" - cea reală şi cea mitopoetică -, Kalsched pledează pentru o viziune binoculară asupra realităţii, construind astfel o abordare psiho-spirituală integratoare a traumei.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0596 sec