Tratat de Drept procesual penal - editia a 3-a

Tratat de Drept procesual penal - editia a 3-a
Preț: 150,00 lei
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-606-522-441-4
Editura:
Anul publicării: 2013
Pagini: 896
Format: 17x24
Categoria: Penal

DESCRIERE

Lucrarea se adreseaza, prin continutul sau, tuturor celor interesati sa isi aprofundeze cunostintele de Drept procesual penal. Textul este explicativ, normele de drept fiind examinate in originea, dezvoltarea si aplicarea lor. Prin bogata jurisprudenta la care se face referire, tratatul constituie un instrument ce poate fi folosit de practicienii dreptului, iar referintele bibliografice servesc specialistilor care fac cercetari in domeniul stiintelor penale, celor care elaboreaza lucrari de licenta, de masterat sau teze de doctorat in materie.

Cea de-a 3-a editie a tratatului este completata cu ultimele recursuri in interesul legii, precum si cu explicatii ale modificarilor majore aduse legislatiei procesual-penale prin Legea nr. 202/2010 – Legea micii reforme, precum si prin Legea nr. 2/2013 privind degrevarea instantelor judecatoresti, care pregatesc punerea in aplicare a noului Cod de procedura penala adoptat in 2010, la care, de asemenea, se fac trimiteri in cuprinsul cartii.

La elaborarea acestei editii au fost avute in vedere legislatia, doctrina si jurisprudenta pana la data de 30 aprilie 2013.



VII
Cuprins
Cuprins
Partea I. Drept procesual penal.
Partea generală
TITL UL I. OBIECTUL ŞI PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI
PROCESUAL PENAL______________________________________________________ 3
Capitolul I. Obiectul dreptului procesual penal_ ___________________________ 3
Secţiunea 1. Locul dreptului procesual penal în sistemul de drept____________ 3
§1. Obiectul de reglementare al dreptului procesual penal______________ 3
§2. Dreptul procesual penal, ramură a sistemului de drept_____________ 15
Secţiunea a 2-a. Locul dreptului procesual penal în sistemul
de ştiinţe juridice______________________________________________ 21
§1. Obiectul şi metodele ştiinţei dreptului procesual penal_____________ 21
§2. Autonomia ştiinţei dreptului procesual penal_____________________ 24
§3. Dezvoltarea ştiinţei dreptului procesual penal____________________ 27
Bibliografie selectivă la Capitolul I___________________________________ 32
Capitolul al II-lea. Normele de drept procesual penal_ _____________________ 34
Secţiunea 1. Normele de drept procesual penal şi izvoarele lor_____________ 34
§1. Normele de drept procesual penal_____________________________ 34
§2. Izvoarele normelor de drept procesual penal_____________________ 36
§3. Interpretarea normelor de drept procesual penal_ ________________ 42
Secţiunea a 2-a. Aplicarea în spaţiu şi în timp a normelor de drept
procesual penal_______________________________________________ 42
§1. Aplicarea în spaţiu a normelor de drept procesual penal____________ 42
§2. Aplicarea normelor de drept procesual penal în timp_ _____________ 44
Bibliografie selectivă la Capitolul al II-lea_ ____________________________ 49
Capitolul al III-lea. Trăsăturile caracteristice şi principiile fundamentale
ale procesului penal român________________________________________ 51
Secţiunea 1. Trăsăturile caracteristice ale procesului penal român__________ 51
§1. Apartenenţa procesului penal român la sistemul procesual
penal mixt________________________________________________ 51
§2. Dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor
penale într-un termen rezonabil_ ______________________________ 52
Secţiunea a 2-a. Principiile fundamentale ale procesului penal_____________ 56
§1. Sistemul de principii fundamentale ale procesului penal____________ 56
§2. Cerinţele principiilor fundamentale ale procesului penal, garanţiile
şi limitele lor_______________________________________________ 59
2.1. Principii fundamentale privind latura structural-instituţională a
procesului penal____________________________________________ 59
VIII
Cuprins
2.2. Principii fundamentale acţionând asupra desfăşurării procesului
penal_____________________________________________________ 62
2.3. Principii care asigură respectarea drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale
în procesul penal________________________________ 76
Bibliografie selectivă la Capitolul al III-lea_____________________________ 84
TITL UL AL II-LEA . ACŢIUNEA PENALĂ , ACŢIUNEA CIVILĂ ŞI EXERCITA REA LOR
ÎN PROCESUL PENAL____________________________________________________ 88
Capitolul I. Obiectul şi trăsăturile acţiunii penale şi ale acţiunii civile în
procesul penal___________________________________________________ 88
§1. Conceptul de acţiune în justiţie şi obiectul ei_____________________ 88
§2. Acţiunile ce se pot exercita în procesul penal şi raportul
dintre ele_ ________________________________________________ 92
Bibliografie selectivă la Capitolul I___________________________________ 96
Capitolul al II-lea. Subiecţii acţiunii penale şi ai acţiunii civile________________ 97
Secţiunea 1. Categorii de subiecţi ai acţiunii penale şi ai acţiunii civile_______ 97
Secţiunea a 2-a. Subiecţii acţiunii penale_____________________________ 103
Subsecţiunea 1. Subiecţii activi ai acţiunii penale_____________________ 103
§1. Sisteme de exercitare a acţiunii penale_________________________ 103
§2. Ministerul Public_ _________________________________________ 105
§3. Partea vătămată___________________________________________ 124
§4. Alţi subiecţi activi ai acţiunii penale_ __________________________ 127
Subsecţiunea a 2-a. Subiectul pasiv al exerciţiului acţiunii penale________ 128
§1. Inculpatul________________________________________________ 128
Secţiunea a 3-a. Subiecţii acţiunii civile______________________________ 135
Subsecţiunea 1. Subiecţii activi ai acţiunii civile_ _____________________ 135
§1. Partea civilă______________________________________________ 135
§2. Alţi subiecţi activi ai acţiunii civile_____________________________ 139
Subsecţiunea a 2-a. Subiecţii pasivi ai acţiunii civile___________________ 140
§1. Inculpatul________________________________________________ 140
§2. Partea responsabilă civilmente_______________________________ 141
Secţiunea a 4-a. Alţi subiecţi ai procesului penal, implicaţi în exerciţiul
acţiunii penale şi al acţiunii civile_ _______________________________ 145
§1. Apărătorul_ ______________________________________________ 145
§2. Reprezentantul. Substituitul procesual_________________________ 160
Bibliografie selectivă la Capitolul al II-lea_ ___________________________ 163
Capitolul al III-lea. Punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale şi
a acţiunii civile_ ________________________________________________ 169
Secţiunea 1. Punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale_ ___________ 169
§1. Acţiunea penală şi procesul penal_____________________________ 169
§2. Punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale_________________ 171
§3. Cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii
penale este împiedicată_____________________________________ 174
IX
Cuprins
§4. Actele procesuale prin care se dă efect cazurilor de împiedicare
a punerii în mişcare sau exercitării acţiunii penale________________ 179
Secţiunea a 2-a. Punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii civile
(art. 14-22)__________________________________________________ 182
§1. Punerea în mişcare a acţiunii civile____________________________ 182
§2. Exercitarea acţiunii civile la instanţa civilă______________________ 189
Bibliografie selectivă la Capitolul al III-lea____________________________ 192
TITL UL AL III-LEA . JURISDICŢIA__________________________________________ 195
Capitolul I. Funcţia de jurisdicţie în materie penală şi autoritatea publică
judiciară care o înfăptuieşte_______________________________________ 195
Secţiunea 1. Funcţia de jurisdicţie şi rolul său în procesul penal_ __________ 195
§1. Funcţia de jurisdicţie în materie penală_ _______________________ 195
§2. Activităţile de judecată în materie penală_______________________ 198
§3. Funcţia de jurisdicţie şi soluţionarea acţiunilor exercitate în
procesul penal____________________________________________ 201
Secţiunea a 2-a. Autoritatea judecătorească prin care se înfăptuieşte
justiţia în cauzele penale_______________________________________ 205
§1. Instanţele judecătoreşti_____________________________________ 205
§2. Judecătorii_______________________________________________ 213
§3. Compunerea şi constituirea instanţelor de judecată_ _____________ 223
Secţiunea a 3-a. Incompatibilitatea_ ________________________________ 226
§1. Cazurile de incompatibilitate_________________________________ 226
§2. Abţinerea şi recuzarea______________________________________ 234
Bibliografie selectivă la Capitolul I__________________________________ 236
Capitolul al II-lea. Competenţa instanţelor judecătoreşti__________________ 240
Secţiunea 1. Felurile competenţei___________________________________ 240
§1. Noţiunea de competenţă şi felurile ei în procesul penal___________ 240
§2. Criterii de determinare a felurilor competenţei_ _________________ 243
Secţiunea a 2-a. Competenţa instanţelor judecătoreşti în România________ 247
§1. Competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor
judecătoreşti, în funcţie de atribuţiile conferite prin lege___________ 247
§2. Competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor
de drept comun___________________________________________ 249
§3. Competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor
militare__________________________________________________ 253
§4. Competenţa în materie penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie (art. 29)_ __________________________________________ 258
§5. Condiţiile legale pentru determinarea competenţei după materie
sau după calitatea persoanei a instanţelor judecătoreşti___________ 260
§6. Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti________________ 263
Secţiunea a 3-a. Prorogarea de competenţă__________________________ 265
§1. Indivizibilitatea şi conexitatea________________________________ 265
X
Cuprins
§2. Alte cazuri de prorogare de competenţă________________________ 269
§3. Strămutarea judecării cauzelor penale şi desemnarea altei instanţe
pentru judecarea cauzei_____________________________________ 271
Secţiunea a 4-a. Excepţiile de necompetenţă şi conflictele de
competenţă _________________________________________________ 274
§1. Excepţiile de necompetenţă _________________________________ 274
§2. Conflictele de competenţă__________________________________ 276
Bibliografie selectivă la Capitolul al II-lea_ ___________________________ 279
TITL UL AL IV-LEA . PROBELE ŞI MIJLOACELE DE PROBĂ________________________ 282
Capitolul I. Probele _ _______________________________________________ 282
Secţiunea 1. Probaţiunea în procesul penal şi importanţa sa______________ 282
Secţiunea a 2-a. Obiectul probaţiunii în procesul penal__________________ 284
§1. Faptele şi împrejurările de fapt ce formează obiectul probaţiunii_ ___ 284
§2. Concludenţa şi utilitatea probelor_____________________________ 288
§3. Clasificarea probelor _______________________________________ 290
Secţiunea a 3-a. Procedura probaţiunii_______________________________ 292
§1. Administrarea probelor_____________________________________ 292
§2. Aprecierea probelor _______________________________________ 298
Bibliografie selectivă la Capitolul I__________________________________ 304
Capitolul al II-lea. Mijloacele de probă ________________________________ 307
Secţiunea 1. Mijloacele de probă în procesul penal_ ____________________ 307
Secţiunea a 2-a. Declaraţiile părţilor şi ale martorilor___________________ 309
§1. Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului_____________________ 309
§2. Declaraţiile altor părţi din proces (art. 75-77)____________________ 314
§3. Declaraţiile martorilor (art. 78-86)_ ___________________________ 316
§4. Procedee speciale de ascultare a părţilor şi a martorilor___________ 324
Secţiunea a 3-a. Înscrisurile, mijloacele materiale de probă şi fotografiile_ __ 324
§1. Înscrisurile (art. 89-91)_____________________________________ 324
§2. Mijloacele materiale de probă (art. 94-95)______________________ 326
§3. Fotografiile_______________________________________________ 328
§4. Procedeele de descoperire şi de ridicare a înscrisurilor, a mijloacelor
materiale de probă şi a fotografiilor_ __________________________ 328
Secţiunea a 4-a. Interceptările şi înregistrările
audio şi video (art. 911-915)____________________________________ 337
Secţiunea a 5-a. Constatările tehnico-ştiinţifice,
constatările medico-legale şi expertizele___________________________ 343
§1. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi constatarea medico-legală________ 343
§2. Expertiza (art. 116-127)_____________________________________ 346
Secţiunea a 6-a. Administrarea probelor prin comisie rogatorie şi
delegare (art. 132-135)________________________________________ 355
Bibliografie selectivă la Capitolul al II-lea_______________________________ 356
XI
Cuprins
TITL UL AL V-LEA . MIJLOACELE PROCESUALE ŞI PROCEDURALE PENALE _ _________ 363
Capitolul I. Măsurile procesuale_ _____________________________________ 363
Secţiunea 1. Mijloacele de constrângere procesuală şi felurile lor__________ 363
Secţiunea a 2-a. Măsurile preventive (art. 136-16010)_ __________________ 365
§1. Noţiunea şi categoriile de măsuri preventive____________________ 365
§2. Procedura de luare a măsurilor preventive______________________ 368
§3. Procedura de înlocuire, revocare şi încetare de drept
a măsurilor preventive______________________________________ 374
§4. Mijloacele de control privind legalitatea luării măsurilor
preventive (art. 1401-141) ___________________________________ 377
§5. Reglementarea măsurilor preventive_ _________________________ 379
§6. Măsurile preventive aplicabile minorilor (art. 160e-160h)___________ 392
§7. Înlocuirea arestării preventive a învinuitului sau a inculpatului
cu măsuri preventive neprivative de libertate____________________ 394
Secţiunea a 3-a. Alte măsuri procesuale______________________________ 400
§1. Măsurile de ocrotire şi de siguranţă_ __________________________ 400
§2. Măsurile asigurătorii (art. 163-1684)___________________________ 401
§3. Restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare
săvârşirii infracţiunii________________________________________ 404
§4. Alte măsuri procesuale_ ____________________________________ 404
Bibliografie selectivă la Capitolul I__________________________________ 405
Capitolul al II-lea. Actele procesuale şi actele procedurale. Termene şi
sancţiuni procedurale____________________________________________ 412
Secţiunea 1. Acte procesuale şi acte procedurale_______________________ 412
§1. Condiţiile de valabilitate a actelor procesuale şi a actelor
procedurale penale_ _______________________________________ 412
§2. Unele acte procedurale comune______________________________ 417
Secţiunea a 2-a. Termenele (art. 185-188)____________________________ 421
§1. Feluri de termene_ ________________________________________ 421
§2. Calcularea termenelor procedurale___________________________ 423
Secţiunea a 3-a. Sancţiunile procesual-penale_________________________ 425
§1. Felurile sancţiunilor procesual-penale_ ________________________ 425
§2. Condiţiile prevăzute de lege pentru a opera nulitatea_____________ 428
§3. Nulităţile absolute şi nulităţile relative_________________________ 431
§4. Declararea nulităţii şi efectele sale_ ___________________________ 435
Secţiunea a 4-a. Unele măsuri procedurale_ __________________________ 436
§1. Cheltuielile judiciare (art. 189-193)____________________________ 436
§2. Amenda judiciară (art. 198-199)______________________________ 441
Bibliografie selectivă la Capitolul al II-lea_______________________________ 443
XII
Cuprins
Partea a II-a. Drept proc esu al penal.
Partea sp eci ală
TITL UL I. URMĂRIREA PENALĂ __________________________________________ 447
Capitolul I. Obiectul şi principiile specifice ale urmăririi penale_ ____________ 447
Secţiunea 1. Urmărirea penală ca primă fază a procesului
penal român_________________________________________________ 447
§1. Desfăşurarea procesului penal în faze, etape şi stadii procesuale_
___ 447
§2. Obiectul urmăririi penale şi actele prin care se realizează__________ 450
§3. Principiile de desfăşurare a urmăririi penale ____________________ 454
Secţiunea a 2-a. Organele care iau parte la efectuarea urmăririi penale____ 458
§1. Organele de urmărire penală ________________________________ 458
§2. Competenţa organelor de urmărire penală_____________________ 461
§3. Supravegherea exercitată de procuror în activitatea de urmărire
penală (art. 216-220)_______________________________________ 469
Capitolul al II-lea. Desfăşurarea urmăririi penale_________________________ 476
Secţiunea 1. Începerea urmăririi penale______________________________ 476
§1. Stadiul procesual al începerii urmăririi penale ___________________ 476
§2. Modurile de sesizare a organelor de urmărire penală _____________ 477
§3. Cazurile în care începerea urmăririi penale este împiedicată _ ______ 489
§4. Actele premergătoare_ _____________________________________ 491
§5. Actele procedurale privind începerea urmăririi penale_ ___________ 496
Secţiunea a 2-a. Efectuarea cercetării penale__________________________ 497
§1. Obiectul cercetării penale şi modalităţile prin care se realizează_____
497
§2. Cercetarea penală cu punerea în mişcare a acţiunii penale_________ 501
§3. Cercetarea penală fără punerea în mişcare a acţiunii penale________ 508
§4. Cercetarea penală în cauzele în care urmărirea penală se
efectuează de procuror _____________________________________ 510
§5. Suspendarea urmăririi penale________________________________ 511
Secţiunea a 3-a. Finalizarea urmăririi
penale de către procuror_______________________________________ 513
§1. Verificările efectuate de către procuror după terminarea
cercetării penale__________________________________________ 513
§2. Finalizarea urmăririi penale prin închiderea ei___________________ 516
§3. Finalizarea urmăririi penale prin trimiterea în judecată a
inculpatului______________________________________________ 522
Capitolul al III-lea. Sesizarea instanţei de judecată prin plângerea persoanei
vătămate. Reţinerea cauzei spre judecare de către judecător, după
admiterea plângerii persoanei vătămate şi desfiinţarea rezoluţiei sau
ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată [art. 2781 alin. (8)
lit. c)]_________________________________________________________ 527
Bibliografie selectivă la Titlul I_____________________________________ 530
XIII
Cuprins
TITL UL AL II-LEA . JUDECATA PENALĂ ______________________________________ 538
Capitolul I. Faza procesuală a judecăţii penale _ _________________________ 538
Secţiunea 1. Obiectul şi principiile specifice fazei de judecată penală_______ 538
§1. Obiectul fazei de judecată penală ____________________________ 538
§2. Poziţia procesuală a participanţilor la judecata penală ____________ 541
§3. Principiile specifice fazei de judecată __________________________ 546
§4. Structura fazei de judecată __________________________________ 551
Secţiunea a 2-a. Dispoziţiile generale potrivit cărora se desfăşoară
judecata în toate etapele sale___________________________________ 554
Bibliografie selectivă la Capitolul I__________________________________ 565
Capitolul al II-lea. Procedura de judecată în primă instanţă_ _______________ 567
Secţiunea 1. Trăsăturile specifice ale judecăţii în primă instanţă___________ 567
Secţiunea a 2-a. Desfăşurarea judecăţii în primă instanţă________________ 573
Subsecţiunea 1. Măsurile premergătoare pentru şedinţa de judecată_____ 573
Subsecţiunea a 2-a. Şedinţa de judecată în primă instanţă_____________ 575
§1. Constituirea instanţei de judecată şi rezolvarea chestiunilor
prealabile________________________________________________
575
§2. Cercetarea judecătorească (art. 321-331, art. 339)_ ______________ 581
§3. Dezbaterile judiciare (art. 340-342)___________________________ 586
Subsecţiunea a 3-a. Cereri, excepţii, extinderi care pot influenţa
desfăşurarea şedinţei de judecată______________________________ 590
§1. Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale_____ 590
§2. Schimbarea încadrării juridice a faptei în cursul judecăţii în
primă instanţă_ ___________________________________________ 593
§3. Extinderea obiectului judecăţii în primă instanţă_________________ 596
Secţiunea a 3-a. Deliberarea şi hotărârea primei instanţe de judecată______ 601
§1. Deliberarea şi luarea hotărârii _ ______________________________ 601
§2. Sentinţa penală ___________________________________________ 603
Secţiunea a 4-a. Efectele sentinţei penale_____________________________ 611
Bibliografie selectivă la Capitolul al II-lea_ ___________________________ 613
TITL UL AL III-LEA . CĂILE DE ATA C ORDINARE_ ______________________________ 616
Capitolul I. Teoria generală a căilor de atac ordinare______________________ 616
Secţiunea 1. Căile de atac în procesul penal___________________________ 616
§1. Necesitatea căilor de atac în procesul penal_____________________ 616
§2. Categorii de căi de atac în procesul penal _ _____________________ 618
Secţiunea a 2-a. Sistemul căilor de atac ordinare în procesul penal
român_____________________________________________________ 620
Secţiunea a 3-a. Reglementări comune privind căile de atac ordinare______ 625
§1. Raţiunea unor reglementări comune privind căile de atac
ordinare_________________________________________________ 625
§2. Titularii dreptului de apel şi de recurs__________________________ 625
§3. Termenul de declarare a căilor de atac ordinare__________________ 633
XIV
Cuprins
§4. Procedura de declarare, de renunţare şi de retragere a apelului
şi recursului_ _____________________________________________ 636
§5. Efectele declaraţiei de apel sau de recurs _ _____________________ 639
Bibliografie selectivă la Capitolul I__________________________________ 647
Capitolul al II-lea. Apelul_ ___________________________________________ 649
Secţiunea 1. Condiţiile specifice în care se poate exercita apelul___________ 649
§1. Trăsăturile caracteristice ale apelului_ _________________________ 649
§2. Hotărârile judecătoreşti penale ce pot fi atacate cu apel___________ 650
§3. Motivele de apel_ _________________________________________ 653
Secţiunea a 2-a. Judecata în apel_ __________________________________ 656
§1. Desfăşurarea judecăţii în apel________________________________ 656
§2. Soluţiile la judecata în apel_ _________________________________ 659
§3. Rejudecarea cauzei după desfiinţarea în apel a hotărârii primei
instanţe_________________________________________________ 664
Bibliografie selectivă la Capitolul al II-lea_ ___________________________ 666
Capitolul al III-lea. Recursul__________________________________________ 667
Secţiunea 1. Condiţiile specifice de exercitare a recursului________________ 667
§1. Trăsăturile caracteristice ale recursului_________________________ 667
§2. Hotărârile penale supuse recursului___________________________ 669
§3. Cazurile în care hotărârile recurate sunt supuse casării (art. 3859,
art. 3856)________________________________________________ 673
Secţiunea a 2-a. Judecata în recurs__________________________________ 696
§1. Caracterizarea judecăţii în recurs_ ____________________________ 696
§2. Stadiul procesual al controlului judecătoresc la instanţa de recurs_ __ 697
§3. Stadiul procesual al rejudecării cauzei în fond după admiterea
recursului şi casarea hotărârii recurate_________________________ 708
Secţiunea a 3-a. Autoritatea de lucru judecat_________________________ 711
Bibliografie selectivă la Capitolul al III-lea____________________________ 716
TITL UL AL IV-LEA . CĂILE EXTRAORDINARE DE ATA C__________________________ 718
Capitolul I. Sistemul român al căilor de atac extraordinare_________________ 718
Secţiunea 1. Caracteristicile căilor de atac extraordinare________________ 718
Secţiunea a 2-a. Sistemul român de căi de atac extraordinare____________ 720
Bibliografie selectivă la Capitolul I__________________________________ 724
Capitolul al II-lea. Contestaţia în anulare_ ______________________________ 725
Secţiunea 1. Cazurile de contestaţie în anulare________________________ 725
Secţiunea a 2-a. Procedura de exercitare a contestaţiei în anulare_________ 729
§1. Condiţii de fond___________________________________________ 729
§2. Condiţii de formă__________________________________________ 731
Secţiunea a 3-a. Procedura de judecată
a contestaţiei în anulare_ ______________________________________ 732
§1. Examinarea în principiu_____________________________________ 732
§2. Judecarea şi soluţionarea contestaţiei în anulare_________________ 733
XV
Cuprins
Bibliografie selectivă la Capitolul al II-lea_ ___________________________ 736
Capitolul al III-lea. Revizuirea________________________________________ 737
Secţiunea 1. Cazurile de revizuire_ __________________________________ 737
Secţiunea a 2-a. Procedura revizuirii penale
pentru cazurile prevăzute în art. 394_____________________________ 745
§1. Condiţiile pentru introducerea cererii de revizuire________________ 745
§2. Structura procedurii de revizuire______________________________ 748
§3. Procedura prealabilă a revizuirii, desfăşurată în faţa procurorului____
749
§4. Procedura de judecare a revizuirii_____________________________ 751
Secţiunea a 3-a. Revizuirea în cazul intervenirii unei hotărâri a Curţii
Europene a Drepturilor Omului__________________________________ 755
Secţiunea a 4-a. Revizuirea în cazul deciziilor Curţii Constituţionale_ _______ 756
Bibliografie selectivă la Capitolul al III-lea____________________________ 758
Capitolul al IV-lea. Recursul în interesul legii_ ___________________________ 760
Bibliografie selectivă la Capitolul al IV-lea____________________________ 763
TITL UL AL V-LEA . PROCEDURA EXECUTĂ RII HOTĂ RÂRILOR PENALE DEFINITIVE____ 764
Capitolul I. Executarea hotărârilor penale definitive_ _____________________ 764
Secţiunea 1. Punerea în executare a hotărârilor penale definitive, ca
ultimă fază a procesului penal___________________________________ 764
Secţiunea a 2-a. Condiţiile şi modalităţile de punere în executare a
hotărârilor penale definitive_ ___________________________________ 768
§1. Caracterul executoriu al hotărârii penale definitive_______________ 768
§2. Modalităţi de punere în executare a hotărârilor penale definitive
privind persoanele fizice_ ___________________________________ 771
Secţiunea a 3-a. Amânarea şi întreruperea executării pedepsei închisorii
şi a detenţiunii pe viaţă________________________________________ 776
Bibliografie selectivă la Capitolul I__________________________________ 781
Capitolul al II-lea. Procedurile de rezolvare a incidentelor ivite în cursul
executării hotărârilor penale definitive______________________________ 783
Secţiunea 1. Cadrul procedural în care se rezolvă incidentele la executare___ 783
Secţiunea a 2-a. Cazuri de schimbări sau de modificări în executarea
unor pedepse________________________________________________ 784
§1. Cazuri de schimbări în executarea unor pedepse_________________ 784
§2. Cazuri de modificări ale unor pedepse_ ________________________ 786
§3. Alte cazuri de înlăturare sau de modificare a pedepsei_ ___________ 787
§4. Liberarea condiţionată şi încetarea executării pedepsei la locul
de muncă________________________________________________ 788
Secţiunea a 3-a. Procedura la instanţa de executare_ ___________________ 789
Secţiunea a 4-a. Contestaţia la executare_____________________________ 790
§1. Cazurile de contestaţie la executare ___________________________ 790
§2. Procedura contestaţiei la executare_ __________________________ 794
Bibliografie selectivă la Capitolul al II-lea_ ___________________________ 796
XVI
Cuprins
TITLUL AL VI-LEA. PROCEDURILE SPECIALE_________________________________ 798
Capitolul I. Procedurile speciale de urmărire şi de judecare a unor
infracţiuni_ ____________________________________________________ 798
Secţiunea 1. Procedurile speciale de urmărire şi de judecată în actuala
reglementare procesual penală__________________________________ 798
Secţiunea a 2-a. Procedura specială de urmărire şi de judecare a unor
infracţiuni flagrante___________________________________________ 800
§1. Noţiunea de infracţiune flagrantă_____________________________ 800
§2. Condiţiile ce trebuie îndeplinite ca infracţiunea flagrantă să
deschidă procedura specială_________________________________ 803
§3. Procedura urgentă de urmărire şi de judecare a infracţiunilor
flagrante_________________________________________________ 804
Secţiunea a 3-a. Proceduri speciale prevăzute în legi speciale_____________ 809
§1. Prevederi speciale privind urmărirea şi judecarea infracţiunilor
de corupţie_______________________________________________ 809
§2. Prevederi speciale privind urmărirea şi judecarea infracţiunilor
de crimă organizată (Legea nr. 39/2003)________________________ 813
Bibliografie selectivă la Capitolul I__________________________________ 816
Capitolul al II-lea. Urmărirea şi judecarea persoanelor juridice şi a
infractorilor minori______________________________________________ 818
Secţiunea 1. Procedura
privind urmărirea şi judecarea persoanelor
juridice trase la răspundere penală_______________________________ 818
Secţiunea a 2-a. Procedura în cauzele cu infractori minori________________ 820
Bibliografie selectivă la Capitolul al II-lea_ ___________________________ 828
Capitolul a III-lea. Alte proceduri speciale______________________________ 829
Secţiunea 1. Reabilitarea judecătorească (art. 494-503)_________________ 829
Secţiunea a 2-a. Repararea pagubei în cazul condamnării sau al luării
unei măsuri preventive pe nedrept (art. 504-507)_ __________________ 832
Secţiunea a 3-a. Procedura în caz de dispariţie a înscrisurilor judiciare
(art. 508-512)________________________________________________ 836
Secţiunea a 4-a. Procedura dării în urmărire_ _________________________ 837
Bibliografie selectivă la Capitolul al III-lea____________________________ 839
Capitolul al IV-lea. Cooperarea judiciară internaţională în materie penală_ ___ 840
Bibliografie selectivă la Capitolul al IV-lea____________________________ 848
Bibliografie generală_ _________________________________________________ 850
Index_______________________________________________________________ 855



Grigore Gr. Theodoru 3
I. Obiect şi principii fundamentale
TITL UL I. OBIECTUL ŞI PRINCIPIILE
FUNDAMENTALE ALE DREPTULU I PROCESUAL PENAL
Capitolul I. Obiectul dreptului procesual penal
Secţiunea 1. Locul dreptului procesual
penal în sistemul de drept
§1. Obiectul de reglementare al dreptului procesual penal
1. Procesul penal. În vederea apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de
drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor împotriva faptelor care le-ar aduce atingere,
legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni şi sancţiunile penale care se pot
aplica celor care le săvârşesc. Aplicarea pedepselor şi a altor măsuri prevăzute de legea
penală constituie sarcina autorităţilor pe care societatea le-a împuternicit în acest scop,
iar activitatea prin care se realizează tragerea la răspundere penală a infractorilor trebuie
să se desfăşoare organizat, în conformitate cu anumite reguli, care să satisfacă cerinţele
a două interese majore: pe de o parte, interesul societăţii, care impune o activitate de
natură a realiza descoperirea rapidă a infracţiunilor şi identificarea imediată a infractorilor,
dovedirea completă şi obiectivă a vinovăţiei acestora, precum şi aplicarea unor
sancţiuni penale corespunzătoare, care să constituie mijloace eficiente de combatere şi
prevenire a fenomenului infracţional; pe de altă parte, interesul individual, care impune
ca activitatea să fie strict reglementată de lege şi să se desfăşoare numai în conformitate
cu aceasta, fiind interzise abuzurile şi nedreptăţile, ceea ce implică acordarea de mijloace
juridice eficiente cetăţenilor pentru a se apăra împotriva unei învinuiri neîntemeiate
sau mai grave decât cea reală, precum şi instituirea de puternice garanţii pentru deplina
realizare a dreptului la apărare. Activitatea prin care se asigură aplicarea legii penale
celor care au săvârşit infracţiuni poartă denumirea de proces penal[1], fiind obiectul de
reglementare a unui ansamblu de norme juridice denumit Drept procesual penal.
Denumirea de proces penal derivă, pe de o parte, din cuvântul latinesc processus[2],
care înseamnă înaintare, desfăşurare, progres, ceea ce, în materie judiciară, caracterizează
o activitate desfăşurată în timp, prin acte succesive, de la simplu la complex, având
ca finalitate rezolvarea unui litigiu juridic; astfel, după ce s-a descoperit săvârşirea unei
[1] Terminologia este oarecum nouă, în manualele mai vechi folosindu-se denumirea de procedură penală;
cum denumirea de „procedură” indică mai mult un ansamblu de procedee prin care se realizează tragerea la
răspundere penală, în timp ce denumirea de „proces penal” caracterizează judicios o activitate progresivă de
cercetare şi judecare a unui litigiu penal, în ultimul timp s-a folosit în special denumirea de proces penal. De
altfel, Codul de procedură penală român, în capitolul despre „Scopul şi regulile de bază ale procesului penal”,
foloseşte numai sintagma de „proces penal”. A se vedea şi Tr. Pop, Drept procesual penal, vol. I, Cluj, 1946, p. 5.
[2] Se foloseşte cuvântul de „proces” pentru a caracteriza mersul, dezvoltarea unui fenomen material sau
spiritual: procesul unei boli, procesul de creaţie, procesul psihic etc.
4 Grigore Gr. Theodoru
Drept procesual penal. Partea generală
infracţiuni, se trece la identificarea făptuitorului, la cercetarea vinovăţiei lui, la trimiterea
în judecată şi la judecata lui, la punerea în executare a hotărârii judecătoreşti de condamnare,
ceea ce subliniază o desfăşurare progresivă şi coordonată a activităţii judiciare;
pe de altă parte, se foloseşte calificativul de penal, care îl deosebeşte de alte forme de
proces, definind astfel finalitatea desfăşurării procesului, anume aplicarea de pedepse
(poena) celor vinovaţi de săvârşirea de infracţiuni.
Prin proces penal se înţelege activitatea reglementată de lege pe care o desfăşoară
autorităţile publice anume desemnate, cu participarea activă a persoanelor interesate,
ca titulare de drepturi şi obligaţii, în scopul constatării la timp şi în mod complet a faptelor
care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să
fie sancţionată potrivit legii penale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere
penală. Procesul penal constă, aşadar, într-o activitate prin care infractorul este
supus sancţiunii penale. Această activitate cuprinde, în principal, activitatea de judecată,
desfăşurată de instanţele judecătoreşti care, potrivit art. 126 din Constituţia României,
înfăptuiesc justiţia; prin hotărârea instanţei de judecată, dată în urma unei dezbateri
orale şi contradictorii, în şedinţă publică, se stabileşte vinovăţia celui trimis în judecată şi
i se aplică pedeapsa sau alte măsuri prevăzute de legea penală. Pentru a se stabili dacă
este sau nu cazul ca o persoană învinuită de comiterea unei infracţiuni să fie trimisă
în faţa unei instanţe judecătoreşti, se desfăşoară o activitate premergătoare judecăţii,
denumită urmărire penală, prin care Ministerul Public, împreună cu organele pe care le
conduce şi le supraveghează, denumite organe de cercetare penală, asigură descoperirea
infracţiunilor, identificarea infractorilor şi, atunci când s-au strâns probele necesare,
trimiterea în judecată a celor vinovaţi. În fine, după pronunţarea unei hotărâri definitive
de condamnare, se desfăşoară activitatea de punere în executare a sancţiunii potrivit legii.
Aşadar, procesul penal cuprinde ca părţi componente, în ordinea desfăşurării lor: urmărirea
penală, judecata şi punerea în executare a hotărârii definitive de condamnare[1].
Procesul penal constituie o activitate reglementată de lege; urmărirea şi judecarea
infractorilor, precum şi punerea în executare a pedepselor aplicate acestora nu se pot
desfăşura de către oricine şi oricum, ci numai de către anumite autorităţi publice împuternicite
de lege, care trebuie să desfăşoare activitatea în condiţiile şi formele prevăzute
de lege. În acest sens, legea instituie autorităţi publice specializate în combaterea fenomenului
infracţional, iar mijloacele pe care le prevede sunt selecţionate dintre acelea
care în practica de zi cu zi şi-au dovedit atât eficienţa în descoperirea oricărei infracţiuni
şi sancţionarea oricărui infractor, dar care prezintă şi garanţia unei depline realizări a
dreptului la apărare, de respectare a celorlalte drepturi ale omului. Statul de drept implică
în cel mai înalt grad legalitatea în activitatea de combatere a infracţiunilor. De aceea,
statul de drept impune nu numai reglementarea prin norme clare şi ferme a procesului
penal în vederea apărării atât a intereselor societăţii în întregul ei, cât şi a intereselor
fiecărui cetăţean în parte, dar şi asigurarea respectării în practică a acestor norme, astfel
încât sancţiunile penale să nu fie aplicate decât celor vinovaţi de încălcarea legii penale.
Activitatea care constituie procesul penal se efectuează de anumite autorităţi publice
special împuternicite de lege pentru combaterea infracţiunilor. Constituţia României
[1] Unele legislaţii cuprind în noţiunea de „proces” numai activitatea de judecată; alte legislaţii, printre care şi
cea română, includ în noţiunea de „proces” şi activităţile care pregătesc judecata (urmărirea penală, ancheta
prealabilă), precum şi activitatea care aduce la îndeplinire ceea ce a hotărât judecata (punerea în executare a
hotărârilor penale definitive).
Grigore Gr. Theodoru 5
I. Obiect şi principii fundamentale
instituie „autoritatea judecătorească”, din care fac parte în primul rând instanţele judecătoreşti,
reprezentate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel, tribunalele,
judecătoriile şi instanţele specializate. Instanţele judecătoreşti sunt compuse din judecători.
În al doilea rând, din autoritatea judecătorească face parte şi Ministerul Public, cel
care reprezintă interesele generale ale societăţii în activitatea judiciară, apărând ordinea
de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin
procurori, constituiţi în parchete pe lângă instanţele judecătoreşti. Ministerul Public conduce,
supraveghează şi controlează organele de cercetare penală, printre acestea fiind în
primul rând organele de poliţie judiciară. Instanţele judecătoreşti, parchetele şi organele
de cercetare penală, desfăşurând în cauzele penale o activitate judiciară, sunt denumite
de Codul de procedură penală (art. 6, art. 7) „organe judiciare”.
La procesul penal participă şi persoanele care au legătură cu săvârşirea unei infracţiuni.
Unele dintre aceste persoane – fizice sau juridice – au calitatea de părţi, în sensul
că îşi apără în faţa autorităţilor judiciare interesele lor legitime, legate de o anumită
cauză penală. Sunt părţi în procesul penal: inculpatul, persoana care este adusă în faţa
autorităţii judecătoreşti pentru a răspunde penal de infracţiunea săvârşită şi civil de pagubele
pe care le-a produs prin acea infracţiune; partea vătămată, victima infracţiunii,
care acţionează în vederea sancţionării penale a inculpatului; partea civilă, persoana
prejudiciată prin infracţiune, care pretinde repararea pagubei provocate de inculpat;
partea responsabilă civilmente, chemată să răspundă faţă de partea civilă, împreună cu
inculpatul, pentru paguba ce i s-a produs. Părţile intervin în faţa autorităţilor judiciare în
vederea susţinerii sau apărării intereselor proprii, exercitându-şi în acest scop drepturile
acordate de lege şi îndeplinindu-şi obligaţiile pe care aceeaşi lege le prevede. În afară de
părţi, la procesul penal participă apărătorii şi reprezentanţii care, deşi persoane distincte
de părţi, exercită drepturile şi îndeplinesc obligaţiile procesuale în numele sau în interesul
părţilor.
În activitatea pe care o desfăşoară, instanţele judecătoreşti, Ministerul Public şi organele
de cercetare penală stabilesc raporturi juridice între ele; raporturi juridice se
stabilesc între aceste autorităţi şi părţile din proces, între părţi şi apărători ori reprezentanţi.
Aceste raporturi, denumite raporturi procesual-penale, având ca finalitate tragerea
legală la răspundere penală a infractorilor, au caracter juridic, deoarece se stabilesc
în temeiul normelor de drept care le reglementează. Procesul penal cuprinde, aşadar,
atât activitatea autorităţilor publice judiciare, a părţilor şi apărătorilor, dar şi raporturile
juridice procesual-penale care se încheie între ele. Ca urmare, autorităţile judiciare,
părţile, apărătorii devin subiecte ale unor raporturi juridice cu caracter procesual-penal,
având drepturi şi obligaţii procesual-penale. Includerea în conceptul de proces penal a
raporturilor procesual-penale, în care părţile, printre care şi cel ce este tras la răspundere
penală, sunt titulare de drepturi şi obligaţii, scoate în relief o concepţie umanistă
şi democratică cu privire la procesul penal, potrivit căreia justiţia trebuie înfăptuită cu
asigurarea celor mai largi posibilităţi de apărare pentru persoanele implicate.
Activitatea autorităţilor judiciare penale, cu participarea părţilor, se desfăşoară în
scopul constatării la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, în vederea
sancţionării penale numai a celor vinovaţi de săvârşirea lor şi numai în limitele prevăzute
de lege; se exprimă, aşadar, cerinţa de a se acţiona imediat şi de urgenţă pentru
descoperirea infracţiunilor, identificarea infractorilor şi apoi sancţionarea lor, dându-se
astfel eficienţa necesară combaterii şi prevenirii infracţiunilor; totodată, se cere şi cu6
Grigore Gr. Theodoru
Drept procesual penal. Partea generală
noaşterea exactă şi completă a faptelor, spre a se evita orice condamnare contrară legii
şi adevărului. Aceste cerinţe trebuie să satisfacă atât interesul general al societăţii – ca
orice infracţiune să fie descoperită şi orice infractor pedepsit –, cât şi interesul individual,
care impune ca niciun nevinovat să nu fie tras la răspundere penală, iar cel vinovat să
răspundă numai în măsura vinovăţiei sale.
Prin realizarea scopului arătat mai sus, se asigură îndeplinirea şi a unui scop educativ,
cu efect preventiv, prin dezvoltarea conştiinţei cetăţenilor în spiritul respectării dispoziţiilor
constituţionale şi a ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor omului, ceea ce creează
climatul necesar pentru prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Cu cât în conştiinţa
cetăţenilor se formează convingerea că justiţia penală nu va lăsa niciun infractor nepedepsit,
cu atât se sădeşte mai adânc ideea necesităţii respectării legilor ţării, în special
a legii penale.
Procesul penal are drept obiect rezolvarea conflictului de drept produs prin săvârşirea
unei infracţiuni. Deşi este o activitate judiciară cu caracter comun, pentru toate
cazurile în care s-au săvârşit infracţiuni, fiecare caz în parte are particularităţile sale în
raport de infracţiunea săvârşită şi autorul ei. Se obişnuieşte, de aceea, ca pentru obiectul
juridic al procesului penal – aplicarea sancţiunilor penale pentru săvârşirea unei infracţiuni
– să se folosească denumirea de cauză penală, de pricină penală. Ca urmare, cauza
penală[1] o constituie conflictul de drept penal născut prin săvârşirea unei infracţiuni,
iar procesul penal constituie activitatea judiciară ce se porneşte şi se desfăşoară pentru
rezolvarea acestui conflict. Conflictul de drept penal se materializează într-un raport de
drept penal – între stat şi infractor –, devenind o cauză penală, iar procesul penal este
mijlocul prin care se rezolvă de către autorităţile publice, anume desemnate, acest conflict,
prin urmărirea, judecarea şi punerea în executare a pedepsei sau a măsurilor luate
prin hotărârea de condamnare.
2. Procesul penal şi alte forme de proces. Există şi alte forme de proces, care asigură
soluţionarea litigiilor ivite între persoanele fizice între ele, între persoanele fizice
şi cele juridice, între persoanele juridice între ele ori prin care se aplică unele măsuri
administrative sau disciplinare; astfel de procese capătă denumirea litigiului pe care îl
soluţionează: proces civil, administrativ, disciplinar. Datorită trăsăturilor caracteristice
ale activităţii de soluţionare a unui litigiu juridic, toate formele de proces, inclusiv procesul
penal, au câteva elemente comune: desfăşurarea unei activităţi de către un organ
de jurisdicţie, cu privire la un conflict de drept, născut din nerespectarea unei dispoziţii
legale, activitate finalizată printr-o hotărâre supusă unei căi de atac la un organ superior
şi care, după ce a rămas definitivă, este pusă în executare. În cazul procesului penal şi al
celui civil, organul jurisdicţional este, de regulă, o instanţă judecătorească; în cazul procesului
administrativ şi al celui disciplinar, organul care soluţionează litigiul poate fi şi un
organ administrativ sau disciplinar, cu atribuţii jurisdicţionale.
Natura diferită a litigiilor determină trăsături specifice pentru fiecare fel de proces,
fie în legătură cu organele în faţa cărora se desfăşoară, fie cu privire la structura procesului,
principiile după care se conduce, persoanele implicate, mijloacele de probă folosite,
[1] În înţelesul Curţii Europene a Drepturilor Omului, cauza penală are în vedere faptele materiale cuprinse
în învinuire, încadrarea lor juridică în prevederile legii penale, precum şi circumstanţele care se reflectă în
încadrarea juridică (a se vedea Hotărârea din 24 octombrie 1996, în cauza Salvador Torres c. Spaniei).
Grigore Gr. Theodoru 7
I. Obiect şi principii fundamentale
soluţiile ce se pot pronunţa, căile de atac. Trăsăturile specifice impun ca fiecare formă de
proces să aibă autonomia sa, diferenţiindu-se de celelalte forme de proces[1].
Procesul penal, având ca obiect aplicarea sancţiunii penale persoanei care a săvârşit
o infracţiune, presupune o confruntare între societate şi infractor, în care societatea,
prin Ministerul Public şi instanţele judecătoreşti, acţionează pentru pedepsirea acestuia,
iar infractorul încearcă să rămână nedescoperit sau să îşi ascundă vinovăţia. Societatea
trebuie, de aceea, să aplice măsura constrângerii de stat şi să depună eforturi deosebite
pentru ca, în final, să se asigure punerea în executare a pedepsei aplicate celui a cărui
vinovăţie a fost dovedită. Ca urmare, pe lângă intervenţia instanţelor judecătoreşti, comună
şi altor forme de proces, numai procesul penal cunoaşte intervenţia organelor de
urmărire penală – procurori şi organe de cercetare penală –, activitate care, sub denumirea
de urmărire penală, este parte componentă a procesului penal. Pentru ca fiecare
infracţiune să fie descoperită şi orice infractor identificat, legea impune ca organele de
urmărire penală şi instanţele de judecată penale să îşi desfăşoare, de regulă, activitatea
din proprie iniţiativă (din oficiu), nelăsând activitatea de aplicare a legii penale numai la
iniţiativa persoanelor vătămate prin infracţiune. Procesul penal cunoaşte o reglementare
a probelor adaptată condiţiilor specifice în care se săvârşeşte o infracţiune, de multe
ori fără prezenţa martorilor ori fără acte preconstituite, care, evitând erorile, creează
totuşi facilităţi în stabilirea completă şi corectă a faptelor. Procesul penal se finalizează
printr-o hotărâre de condamnare a inculpatului la o sancţiune penală, dacă se constată
răspunderea sa penală, ori prin achitare, în caz contrar. Fiind posibilă aplicarea de pedepse
privative de libertate, în cursul procesului penal se pot lua, cu caracter temporar,
măsuri preventive sau măsuri de siguranţă, privative ori restrictive de libertate sau de
alte drepturi, necesare pentru a-l împiedica pe inculpat să se sustragă de la urmărire,
judecată sau executarea pedepselor; aceste măsuri preventive şi de siguranţă sunt caracteristice
numai procesului penal.
Procesul civil se deosebeşte de procesul penal prin obiectul său, care constă în judecarea
şi soluţionarea litigiilor privind drepturile civile, de familie, comerciale, de muncă,
precum şi în executarea hotărârilor judecătoreşti civile. Obiectul procesului civil, în sensul
larg al cuvântului, se referă la litigii patrimoniale sau nepatrimoniale între cetăţeni,
între cetăţeni şi persoanele juridice sau autorităţile publice, instituţii publice (contenciosul
administrativ), între persoanele juridice între ele. Caracteristic pentru procesul civil
este principiul egalităţii între părţile din conflict – reclamant şi pârât –, care dă un anumit
specific structurii procesului (numai judecată şi executarea hotărârii); de asemenea, există
o restrângere a mijloacelor de probă, obiect al probaţiunii fiind raporturile juridice,
care pot fi dovedite în principiu numai cu acte, uneori numai cu acte autentice; specifice
sunt şi soluţiile ce se pot pronunţa. Procesul civil este dominat de dreptul de dispoziţie
al părţilor, potrivit căruia instanţa de judecată acţionează numai dacă este sesizată de
reclamant printr-o cerere în justiţie, al cărei obiect nu poate fi depăşit de instanţă, iar
[1] Unii autori italieni au susţinut teza identităţii sau unităţii procesului, potrivit căreia există o singură formă
de proces şi mai multe modalităţi de realizare, diferenţiate numai în linii secundare şi caractere accidentale;
alţi autori au susţinut doctrina generală a procesului (doctrina monistă), potrivit căreia principiile, condiţiile
şi formele comune caracterizează procesul, iar elementele specifice sunt prezentate separat pentru fiecare
proces (a se vedea Tr. Pop, op. cit., vol. I, p. 30 şi urm.). Astăzi este dominantă teza autonomiei fiecărei forme
de proces.
8 Grigore Gr. Theodoru
Drept procesual penal. Partea generală
procesul încetează la voinţa părţilor, atât prin renunţarea la judecată, cât şi prin renunţarea
la executarea hotărârii definitive.
Procesul administrativ are ca obiect judecarea şi soluţionarea cazurilor de încălcare a
legii administrative şi financiare, având loc în faţa autorităţilor administraţiei publice cu
atribuţii jurisdicţionale, cum sunt comisiile competente să judece contestaţiile în materie
de pensii sau în alte materii. Activitatea de jurisdicţie a acestor organe se diferenţiază de
activitatea de judecată desfăşurată de instanţele judecătoreşti, apropiindu-se mai mult
de o dezbatere administrativă a litigiului, fără însă a fi înlăturat caracterul de proces
finalizat printr-o hotărâre, ce urmează a fi executată. Unele litigii cu caracter administrativ,
cum sunt acţiunile pentru anularea unor acte administrative, aplicarea unor sancţiuni
contravenţionale, se judecă şi se soluţionează după regulile unui proces civil.
Procesul disciplinar intervine în cazul în care, în urma unei abateri disciplinare, se
desfăşoară activitatea organelor de jurisdicţie disciplinară, pentru aplicarea unei sancţiuni
disciplinare celui vinovat de comiterea abaterii. Aplicarea sancţiunii disciplinare ia
forma unui proces atunci când prin lege sunt instituite comisii de disciplină, a căror activitate
de judecată se desfăşoară după o procedură proprie, cum este cazul comisiilor
disciplinare ale magistraţilor, avocaţilor, cadrelor didactice etc. Procesul disciplinar se
apropie de procesul penal prin aplicarea principiului intervenţiei din oficiu a organelor
disciplinare şi desfăşurarea unei cercetări prealabile judecăţii, dar judecata urmează, ca
regulă, normele procesului civil.
Deşi fiecare formă de proces îşi are caracteristicile sale, se pot întâlni şi interferenţe
între aceste caracteristici. Astfel, procedura plângerii prealabile din procesul penal implică
un drept de dispoziţie al părţii vătămate asupra începerii şi desfăşurării procesului,
care este caracteristic procesului civil; în procesul civil sunt cazuri în care acţiunea este
introdusă de Ministerul Public, în numele societăţii, în loc să fie introdusă de partea lezată,
intervenţia directă a societăţii fiind caracteristică procesului penal.
Însemnătatea luptei împotriva infracţiunilor, cele mai grave încălcări ale legii, precum
şi dreptul autorităţilor judiciare de a interveni din proprie iniţiativă în vederea tragerii la
răspundere penală a infractorilor creează procesului penal o poziţie prioritară faţă de celelalte
forme de proces. Astfel, procesul penal poate prelua spre soluţionare şi litigiul civil
intervenit între persoana vătămată şi inculpat, prin care se asigură repararea pagubei
produse prin infracţiune; uneori desfăşurarea procesului civil este suspendată în timpul
desfăşurării procesului penal cu privire la aceeaşi faptă şi făptuitor; hotărârea definitivă
dată în procesul penal devine obligatorie pentru organul judiciar care urmează să se
pronunţe în procesul civil, administrativ ori disciplinar asupra aceleiaşi fapte şi persoane.
Fiecare formă de proces este reglementată de norme legale proprii, care îi determină
particularitatea şi îi conferă autonomia. Normele care reglementează cele mai importante
forme de proces – cel penal şi cel civil – se constituie în ramuri distincte de drept, în
drept procesual penal şi drept procesual civil; normele care reglementează procesul administrativ,
fiind într-un număr mai restrâns, formează, împreună cu normele care reglementează
activitatea autorităţilor administraţiei publice, dreptul administrativ şi dreptul
financiar, iar cele care reglementează procesul disciplinar fac parte din dreptul muncii.
Datorită legăturilor care există, aşa cum am arătat, între diferitele forme de proces,
legea prevede şi posibilitatea ca unele norme care reglementează un anumit proces să
se aplice în desfăşurarea altui proces; astfel, normele de drept procesual civil se pot
aplica în procesul penal când se judecă o chestiune prealabilă de natură civilă [art. 44
Grigore Gr. Theodoru 9
I. Obiect şi principii fundamentale
alin. (2)], precum şi în procesul administrativ şi disciplinar, dacă nu există o reglementare
potrivnică (art. 2 NCPC).
3. Tipuri istorice de proces penal. În dezvoltarea sa istorică, procesul penal a cunoscut,
din punct de vedere al structurii şi principiilor sale de bază, trei tipuri distincte:
acuzatorial, inchizitorial şi mixt.
Procesul penal acuzatorial şi-a atras denumirea de la modul cum era sesizată instanţa
de judecată, fiind necesar un acuzator care să aducă o acuzaţie unei persoane. Acuzarea
era adusă de victima infracţiunii, după ideea străveche potrivit căreia victima şi familia
sa trebuiau să se răzbune pe cel care le-a cauzat un rău. Fără acuzaţia adusă de acuzator
nu putea exista proces. Dreptul de a acuza a trecut apoi şi la alte persoane, denumite
acuzatori populari. În stadiul incipient în care se afla organizarea statală – la început nu
erau judecători de profesie –, judecata avea loc în faţa unui tribunal compus din cetăţeni.
Judecata în procesul acuzatorial se caracterizează prin dezbaterea publică, orală şi contradictorială
a litigiului în faţa organului de judecată, în care acuzatorul trebuia să dovedească
acuzaţia pe care o aducea, iar acuzatul, nevinovăţia. În dovedirea acuzaţiei sau a
apărării se foloseau ca probe recunoaşterea publică din partea acuzatului, relatările martorilor,
luarea pe garanţie sub jurământ de către persoanele care îl cunoşteau pe acuzat,
judecătorii având o libertate deplină în a da sau nu crezare probelor ce li s-au înfăţişat.
Judecătorii interveneau în dezbaterea dintre acuzator şi acuzat numai pentru a păstra
regulile judecăţii, neavând dreptul să acţioneze în vederea cunoaşterii altor împrejurări
decât cele arătate de părţile din proces. Ulterior, în prima perioadă a feudalismului, procesul
penal a cunoscut un pronunţat caracter religios, folosindu-se aşa-numitele „semne
ale lui Dumnezeu”: duelul judiciar dintre acuzator şi acuzat sau reprezentanţii lor, în care
cine învingea în luptă avea şi dreptatea de partea sa, ca semn al voinţei divine; ordaliile
(încercarea cu apă fiartă, fier înroşit etc.) împlineau voinţa lui Dumnezeu ca acela care
avea dreptate să poată trece peste încercările la care era supus. Procesul penal acuzatorial
s-a aplicat, cu unele trăsături specifice, la greci, la romani, la unele popoare barbare,
iar în timpul fărâmiţării feudale în faţa justiţiei senioriale. Din Evul Mediu şi până astăzi
procesul penal acuzatorial este caracteristic dreptului anglo-saxon, de unde s-a extins şi
la statele care au preluat acest drept. În linii mari, acest tip de proces a fost cunoscut, în
perioada feudală, şi în ţările române[1].
Procesul penal acuzatorial este caracteristic statelor în care s-a dezvoltat democraţia,
prin participarea cetăţenilor la treburile publice şi prin acordarea de largi drepturi individuale,
bineînţeles, în condiţiile privilegiate de care se bucurau unele clase sociale. Acest
tip de proces a prezentat avantajul pentru acuzat de a se bucura de garanţii pentru dreptul
său la apărare, cu toată cruzimea unora dintre mijloacele folosite – duelul judiciar,
ordalii –, dar a prezentat şi dezavantajul de a nu fi eficient în combaterea infracţiunilor,
căci, în lipsa iniţiativei persoanei vătămate, făptuitorul nu putea fi adus în faţa judecătorilor,
iar în lipsa unei cercetări preliminare din partea unor persoane specializate, era
dificilă identificarea făptuitorilor.
Centralizarea puterii în mâinile monarhului absolut, în a doua parte a Evului Mediu,
a atras formarea unui stat autoritar, în care predominau interesele puterii faţă de
interesele individuale. În noua concepţie, infracţiunile aduceau atingere nu numai victimei,
ci şi statului, raţiune pentru care acestuia trebuia să îi revină sarcina de a organiza
[1] A se vedea I. Ceterchi (coord.), Istoria dreptului românesc, Ed. Academiei, Bucureşti, 1980, p. 456.
10 Grigore Gr. Theodoru
Drept procesual penal. Partea generală
activitatea de represiune penală, pedeapsa simbolizând reacţia publică împotriva celor
care au comis fapte penale. Reprimarea infracţiunilor numai la plângerea victimei fiind
insuficientă, au devenit necesare oficializarea acţiunii de pedepsire a infractorilor şi aşezarea
procesului penal pe noi principii, corespunzătoare caracterului autoritar al statului
feudal centralizat. Acest proces penal a fost denumit procesul inchizitorial, după denumirea
procedurii de investigaţie – per inquisitionem –, desfăşurată de persoana însărcinată
oficial cu descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. Spre deosebire de procesul acuzatorial,
sesizarea organului de judecată a fost încredinţată unui magistrat, denumit mai întâi
„procurorul regelui”, iar apoi primind denumirea de Minister Public, ca reprezentant al
puterii centrale; pentru a acoperi toate cazurile necesare de represiune penală, judecătorul
se putea sesiza şi din proprie iniţiativă cu judecarea oricărei infracţiuni. Instanţa
de judecată era formată numai din judecători de profesie, care au căpătat dreptul de a
interveni în desfăşurarea procesului pentru cunoaşterea faptelor, independent de poziţia
şi activitatea părţilor. Judecata se desfăşura în secret, în scris şi necontradictoriu,
principii deosebite de cele ale procesului acuzatorial, dreptul la apărare fiind restrâns.
Pentru dovedirea vinovăţiei s-a instituit un sistem de probe legale, a căror valoare era
prestabilită de lege, judecătorii neavând dreptul să evalueze probele pe baza convingerii
lor, ci numai în raport de valoarea prevăzută de lege. Proba probationum (regina probelor)
era mărturisirea inculpatului, care se putea obţine şi prin tortură, chiar în cadrul
judecăţii (chestiunea prealabilă). Folosirea torturii îşi avea o bază religioasă, în sensul că
divinitatea îi ajută pe nevinovaţi să suporte chinurile la care erau supuşi.
Procesul penal inchizitorial îşi are rădăcinile în dreptul canonic, desfăşurat în faţa
organelor de jurisdicţie ecleziastice, cristalizându-şi principiile în Ordonanţa franceză din
1670. Dacă procesul penal inchizitorial asigura mai bine reprimarea infracţiunilor, Ministerul
Public şi judecătorii având obligaţia de a acţiona din proprie iniţiativă în acest scop,
dreptul la apărare al acuzatului era mai slab asigurat, atât prin restrângerea drepturilor
sale, dar şi prin caracterul secret, scris şi necontradictoriu al judecăţii. Deşi astăzi este
privit, în ceea ce priveşte judecata, ca un proces care a încălcat elementare drepturi ale
omului, folosind tortura, prin sistemul probelor legale pe care le-a introdus, procesul
penal inchizitorial a constituit totuşi un progres faţă de duelul judiciar şi ordalii, fiind o
frână în calea arbitrariului, judecătorii având obligaţia să soluţioneze cauza pe bază de
probe, iar hotărârea lor fiind supusă apelului la alţi judecători.
Procesul penal mixt a constituit o reacţie contra exceselor şi inechităţilor procesului
penal inchizitorial, condamnate de ideile noi ale secolului al XVIII-lea, premergătoare
Revoluţiei din Franţa. Acest tip de proces s-a format prin îmbinarea unor trăsături ale
procesului inchizitorial, menţinute în faza prealabilă judecăţii, şi trăsăturile procesului
acuzatorial, consacrate în faza de judecată. Sesizarea organului de judecată este încredinţată,
în principal, unui organ specializat – Ministerul Public –, prin procurori constituiţi
în parchete, cu posibilitatea ca, într-un număr de cauze, instanţa de judecată să fie
sesizată direct de persoana vătămată. Pentru a descoperi infracţiunile şi a-i identifica pe
infractori, pentru a strânge probele din care să se poată trage concluzia dacă este sau
nu cazul să se dispună trimiterea în judecată, organe specializate, altele decât judecătorii
care judecă, desfăşoară o activitate de informare şi de instrucţie prealabilă, care
urmează regulile procesului inchizitorial, procedura fiind, în general, secretă, scrisă şi
necontradictorie; tortura a fost oficial abolită. În faza de judecată, ins

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.050 sec