Transurfingul realităţii 3 Înainte spre trecut

Transurfingul realităţii 3  Înainte spre trecut
Preț: 25,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2011

DESCRIERE

Transurfingul realităţii - serie de mare succes (în Rusia s-a vândut în peste un milion de exemplare), a fost tradusă deja în 20 de limbi. Prin intermediul acestor cărţi, autorul ne ajută să privim şi să înţelegem lumea, pe noi înşine, gândurile noastre şi toate interconexiunile create, dintr-o nouă perspectivă.

Cum să ne trezim, cum să facem să nu mai fim manipulaţi, cum să ne dezvoltăm intuiţia, cum să ne alegem destinul, iată numai câteva din subiectele prezentate în cărţile acestei serii, cărţi ce au schimbat destine. Sperăm să vă fie de folos. Dar mai bine îl lăsăm pe autor să vă prezinte prima carte a seriei.

“În această carte se discută despre lucruri stranii şi neobişnuite. Sunt atât de şocante, încât nu le puteţi crede. Nici nu e nevoie să le credeţi. Aici sunt prezentate metode cu ajutorul cărora puteţi să verificaţi totul dumneavoastră înşivă, şi veţi vedea cum concepţia avută odinioară se năruie. Transurfingul este o tehnică viguroasă, capabilă să vă dea putere pentru a realiza imposibilul din punctul de vedere al uzanţei existente şi anume, să vă croiţi soarta aşa cum doriţi. Transurfingul nu este o metodă nouă de autoperfecţionare, ci este un nou mod de a gândi şi a acţiona pentru a obţine ceea ce dorim. Nu să obţinem prin strădanii, ci să primim. Nu să ne schimbăm, ci să ne întoarcem către noi înşine.

... Cu toţii facem în viaţă multe greşeli, iar apoi ne gândim ce bine ar fi dacă am putea să întoarcem trecutul şi să corectăm totul. Eu nu vă promit „un bilet dus-întors în copilărie”, dar greşelile le putem corecta, ceea ce va fi similar cu întoarcerea în trecut. Altfel spus: „Înainte, în trecut”. Sensul acestor cuvinte vă va fi clar spre sfârşitul cărţii. N-aţi auzit niciodată şi n-aţi citit nicăieri ce vreau eu să vă spun. De aceea pregătiţi-vă pentru ceva inedit, pe cât de uimitor, pe atât de plăcut!”

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.025 sec