Taina lui Hristos. Viata in moarte

DESCRIERE
Traducere din limba engleza de Gheorghe Fedorovici
Aspectul esenţial al parcursului nostru constă în recunoaşterea faptului că teologia este o mărturie, o confirmare a puterii transformatoare a lui Dumnezeu arătată în Hristos: Lumină în întuneric, Viaţă în moarte, Cuvânt în trup. Ceea ce istoria consemnează în legătură cu trimiterea lui Iisus la moarte, teologia declară a fi tocmai biruinţa asupra morţii a Celui care S-a dat pe Sine pentru viaţa lumii. […] Teologia începe, de fapt, o dată cu deschiderea Scripturilor de Domnul înviat, aşa încât ucenicii Lui pot vedea cum vorbesc Scripturile despre El şi despre necesitatea Patimilor Lui; doar astfel vor putea fi ucenicii pregătiţi să participe la masa la care îi cheamă Domnul, moment în care El este recunoscut şi totodată dispare din vedere (Luca 24, 27-32), generând în ei un dor după Cel ce vine. Teologia se întemeiază pe recunoaşterea lui Petru că L-a trădat pe Hristos, că a fost complice în moartea Lui, şi, cu toate acestea, că este un păcătos iertat, chemat să fie un apostol, vestind iertarea adusă de Hristos, mila şi iubirea Lui – o creaţie nouă.
4 planse color

Accesul clienţilor
-Cărţi noi
-Promoţii
-- 22,50 lei25,00 lei (-10%)
- 55,80 lei62,00 lei (-10%)
- 79,80 lei99,75 lei (-20%)
RECENZII