Supa de pui pentru suflet indoliat

Supa de pui pentru suflet indoliat
Preț: 28,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2012
Pagini: 260
Format: 13x20
Categoria: Psihologie

DESCRIERE

Supa de pui pentru suflet indoliat - Jack Canfield, Mark Victor Hansen

Poveşti despre viaţă, moarte şi cum să treci peste pierderea unei persoane dragi

…această colecţie de poveşti adevărate va inspira şi va emoţiona cu siguranţă multe inimi. Scrise de autori care au pierdut pe cineva drag, aceste istorii oferă mângâiere, pace şi înţelegere celor care trec prin procesul doliului.

Fiecare om îşi trăieşte suferinţa provocată de doliu în propria sa manieră, acordându-şi timpul de care are nevoie, dar sfaturile şi sprijinul primite de la alte persoane le sunt de mare folos celor aflaţi în această situaţie.

Unul din principalele mesaje transmise de cartea Supă de pui pentru suflet îndoliat este că relaţiile şi împărtăşirea sunt principalele chei care îl ajută pe cel îndoliat să îşi continue viaţa.

În aceste istorii, oamenii îşi descriu experienţele legate de doliu şi îşi împărtăşesc amintiri extrem de intime.

Ei au descoperit că exprimarea gândurilor şi sentimentelor lor în cuvinte joacă un rol de catarsis, permiţându-le să se reconecteze cu sufletele celor dispăruţi, dar şi cu ceilalţi oameni din jurul lor.

Cuvintele de încurajare abundă în această carte şi merg drept la inimă.

Cititorii se vor simţi inspiraţi şi mângâiaţi de aceste poveşti reale scrise de oameni care şi-au regăsit speranţa şi tăria interioară făcând servicii semnificative, acţiuni pline de compasiune şi cultivând amintiri speciale.

Dar cel mai important lucru: aşa cum autorii au ajuns să aprecieze viaţa în urma suferinţei provocate de doliul prin care au trecut, cititorii vor descoperi că pot face acelaşi lucru.

Aceste poveşti mângâie sufletul ca un bol cu supă caldă, un dar perfect pentru a aduce alinare şi pentru a conferi tărie şi curaj.


Fragmente din carte:

Sunt bine, mamă şi tată

Poate că nu sunt stele, ci nişte deschizături în cer, prin care iubirea celor dragi pe care i-am pierdut se scurge şi străluceşte peste noi, ca să ne dea de ştire că sunt fericiţi.

Inspirat dintr-o legendă a eschimoşilor

Când m-am întors acasă de la înmormântarea unui membru al bisericii, fiica mea mai mare, Jenny, m-a întrebat despre slujbă. Fusesem foarte mişcată de o poveste pe care o spusese preotul, despre o libelulă, aşa că i-am spus-o şi lui Jen.

Un grup de gândaci de apă vorbeau într-o zi despre cum au văzut alţi gândaci care se căţărau pe o frunză de nufăr şi apoi dispăreau din vedere. Se întrebau unde puteau să se fi dus ceilalţi gândaci.

Şi-au promis unul altuia că, dacă vreunul din ei ajunge vreodată pe frunza de nufăr şi dispare, o să se întoarcă şi să le spună celorlalţi unde fusese.

Cam la vreo săptămână după aceea, unul dintre gândacii de apă s-a căţărat pe frunza de nufăr şi a ieşit pe partea cealaltă. Stând acolo, s-a transformat într-o libelulă. Corpul lui a căpătat un luciu irizat, iar din spate îi ieşeau patru aripi minunate.

Libelula a fluturat din aripi şi şi-a luat zborul, făcând bucle şi rotindu-se prin cerul luminat de soare. În miezul zborului ei plin de bucurie, şi-a amintit de promisiunea pe care o făcuse, să se întoarcă şi să le spună celorlalţi unde ajunsese. Aşa că libelula s-a lăsat pe suprafaţa apei şi a încercat să intre din nou în apă, dar oricât ar fi încercat, n-a putut să se întoarcă.

Libelula şi-a spus în sine: Ei bine, am încercat să îmi ţin promisiunea, dar chiar şi dacă m-aş întoarce, ceilalţi nu m-ar recunoaşte, în noul, măreţul meu corp. Cred că o să trebuiască să aştepte până se urcă şi ei pe frunza de nufăr, ca să afle unde m-am dus şi ce am devenit.

Când am terminat de spus povestioara, fiica mea a spus, cu lacrimi curgându-i pe obraji: „Mama, e foarte frumos!” Am fost de acord cu ea şi am mai vorbit o vreme despre poveste.

Două zile mai târziu, duminică dimineaţa devreme, pe 9 iulie 1995, Jenny a venit la mine în cameră şi m-a trezit, să-mi spună la revedere înainte să plece la servici, la o staţiune de pe lacul Okoboji.

Am îmbrăţişat-o şi am sărutat-o, şi i-am spus că ne vedem deseară, când aveam să mă duc la lac, pentru o săptămână de vacanţă. Am întrebat-o dacă mâncase ceva la micul dejun şi dacă se trezise bine, pentru că stătusem până târziu cu o seară înainte. Ştiam că e obosită.

„Da, mamă, ne vedem mai târziu.”

După câteva ore a început cel mai urât coşmar al nostru. Jenny fusese implicată într-o coliziune frontală şi era transportată cu avionul la Sioux Falls, în South Dakota.

Gândurile m-au năpădit: De ce nu i-am făcut micul dejun? I-am spus că o iubesc? Dacă aş fi ţinut-o cu mine câteva minute mai mult, oare lucrurile ar fi stat altfel? De ce n-am îmbrăţişat-o un pic mai îndelung? De ce n-am ţinut-o acasă în vara aia, în loc să îi dau voie să lucreze la lac? De ce? De ce? De ce?

Am luat avionul la Sioux Falls şi am ajuns la prânz. Jen a noastră era rănită mortal şi a murit la ora zece, în seara aceea. Dacă Dumnezeu mi-ar fi dat o alegere, aş fi schimbat locul cu ea într-o secundă. Jenny avea atât de multe de dat lumii ăsteia. Era aşa de deşteaptă, de frumoasă şi de iubitoare.

În vinerea aceea, soţul meu şi cu mine ne-am dus la lac, să ne vedem rudele şi ne-am oprit să vedem locul unde se petrecuse accidentul. Nu-mi amintesc prea multe, dar ştiu că am fost isterică, încercând să îmi dau seama ce se întâmplase şi de ce.

Părăsind scena accidentului, l-am rugat pe soţul meu să mă ducă la o seră, căci aveam nevoie să am în preajmă flori frumoase. Pur şi simplu nu puteam încă să dau ochii cu nimeni.

Mergând către partea din spate a serei încălzite, am auzit un fluturat de aripi, ca şi cum o pasăre sau un colibri ar fi lovit în acoperiş. Eu mă uitam la un trandafir frumos, când o libelulă frumoasă şi mare a aterizat la o lungime de braţ de mine. Am stat şi m-am uitat la această minunată creatură şi am plâns.

Soţul meu a intrat. M-am uitat la el şi am spus: „Jenny ne spune că e bine.” Am stat şi ne-am uitat la drăgălaşa libelulă vreme îndelungată, iar când am ieşit din seră, libelula a rămas pe trandafir.

Câteva săptămâni mai târziu, soţul meu a intrat în fugă în casă, spunându-mi să vin repede afară. Când am ieşit pe uşă, n-am putut să-mi cred ochilor. Erau sute de libelule, care zburau în faţa casei noastre şi între casa noastră şi a vecinului. Nu văzusem niciodată atât de multe libelule la un loc în oraş, iar lucrul cel mai ciudat era că erau doar lângă casa noastră.

Nu e chip ca aceste două experienţe să fi fost doar nişte coincidenţe. Au fost mai mult decât atât. Au fost mesaje de la Jen.

De fiecare dată când văd o libelulă, amintiri minunate despre fiica mea îmi sărută inima îndoliată.
Lark Whittemore Ricklefs


CUPRINS:

Introducere
Spuneţi-ne ce părere aveţi

1. DARURILE DE PE URMĂ

Un dar în afara timpului
Un trandafir pentru mama
Ultimul râs al mamei
Sunt bine, mamă şi tată
A fost să fie
Un dar surpriză pentru mama
Un dar de credinţă
O să-ţi fac un curcubeu
Şapte albe, patru roşii, două albastre
Moştenirea vie a lui Joseph
Să îţi aminteşti de mine
Cutia de creioane

2. PUTEREA SPRIJINULUI

Inconfundabilele după-amieze de marţi
Atât de tânăr
Să fii acolo
Forţe noi
Înţelepciunea unui copil
O lumină în întuneric

3. CUM SĂ FACI FAŢĂ DOLIULUI ŞI SĂ TE VINDECI

Supărarea
Iubirea şi apa
Garrit
Grădina lui Ashley
Două răspunsuri la o singură rugăciune
Jalea mea e ca un râu
Moştenire de iubire
Înmormântarea lui Chris
Timp de jale, timp de iubire
Scrisoarea
Crăciun la staţia de pompieri
Jalea îi ajută pe alţii
Lasă corpul să se jelească

4. CEI DE CARE NE VA FI DOR

Ziua Tatălui
Povestea bănuţului
Viaţa secretă a lui Bubba
Fiul meu, un uriaş blând, moare
Mai departe
Deschiderea campionatului în Rai
Niciodată bun la rămas bun

5. MOMENTE DEOSEBITE

Urme de nori de glorie
Excursia la plajă
Eu tot o aleg pe „mama”
Balerina
Vitraliul mamei
Nu vreau să merg fără tine alături
Îţi doresc destul
Accelerarea
Orizontul

6. GÂNDURI ŞI ÎNVĂŢĂTURI

Cireşe în glazură de ciocolată
Aminteşte-ţi cu curaj
Vocea tatălui meu
Ce m-a învăţat moartea
Ţine-ţi furculiţa

7. CUM TRĂIEŞTI DIN NOU

Peştişorul din nufăr
Speranţa e mai tare ca supărarea
Miracolul darului lui Gary
Când alegi să trăieşti
Cutia-Mama
Evoluţie

Cine e Jack Canfield
Cine e Mark Victor Hansen
Cine a contribuit

RECENZII

Rating general
3 (1 recenzie)
5 stele
0
4 stele
0
3 stele
1
2 stele
0
1 stea
0
Spune-ne opinia ta despre acest produs!
scrie o recenzie
3
Hai mah Cristi, te plangi ca lumea te ia in seoris cand incepi cu La modul cel mai seoris, vreau sa mananc o prajitura [...] ? )Pentru Casablanca votez si eu (ti-am povestit de locul asta cred, dar nu mai stiam cum se cheama). Si pentru cofetariile Agapitos (mai nou au deschis una si pe langa mine), mi se par printre cele mai rafinate prajituri din urbea noastra, dar din pacate nu au si locuri de mancat acolo. Pentru prajituri bune intr-o atmosfera mai de fite se califica si Chocolat-ul.
Created in 0.028 sec