Prințesa Diana. Povestea nespusă

Prințesa Diana. Povestea nespusă
Preț: 19,90 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor:
Editura:
Anul publicării: 2012
Pagini: 336
Format: 10,7x17,7
Categoria: Memorii/Jurnale

DESCRIERE

capitolul 1
Unele poveşti nu sunt menite a fi spuse vreodată. Altele pot fi spuse doar ca basme.
A fost odată ca niciodată, au fost trei prietene care au dat o mică petrecere pentru o a patra, care încă nu sosise după ce prima sticlă de Pinot Grigio fusese deja răpusă. Vino acum cu mine în grădina din spatele unei case suburbane îngrijite, pe strada asta cu terenuri spaţioase în jurul caselor, treci pe lângă bicicletele copiilor şi bâtele de baseball lăsate vraişte pe pajiştea verde satinată, şi-apoi ia-o în sus, spre fereastra bucătăriei, de unde răzbate o lumină caldă, şi aruncă o privire înăuntru. Trei femei, una brunetă, alta blondă, şi a treia roşcată – toate în floarea vârstei, anii aceia naivi, când vârsta mijlocie e ţinută cu grijă la distanţă. Iată-le, aşezate la masă, ignorante ale irealităţii lor, oarbe la poveste, inspirând şi expirând naiv.
– Unde e Lydia? întreabă Amber, blonda.
Este o fiinţă mititică şi frumuşică. Trăsături delicate, rochiţă cu guleraş à la Peter Pan şi manichiură French.
– Unde naiba o fi?
– Nu ne atingem de sendvişuri, bine? spune Suzie, bruneta.
Nu a avut timp să se schimbe înainte să vină. Are o pată de sos bolognez pe tricou. A făcut sosul în grabă, ca să le lase ceva de mâncare copiilor şi bonei.
– Chestiile astea fără calorii şi fără gust? Uită, nu mă interesează. Împige castronul la o parte.
– S-o mai sun o dată? întreabă Amber. Am lăsat deja trei mesaje.
Amber şi-a închis magazinul de haine cu o oră mai devreme, ca să fie sigură că e gata la timp cu toate.
Monica Ali
8
Roşcata, Tevis, scoate din buzunat o bucată de cristal de forma unui falus şi o pune pe masă. Spune:
– Am avut o premoniţie azi-dimineaţă.
– Ai fost să te consulte un doctor în legătură cu asta?
Suzie, îmbrăcată cu pantalonii ei preferaţi din doc şi cu tricoul pătat, şade pe scaun ca bărbaţii, cu glezna dreaptă pe genunchiul stâng. Îi face cu ochiul lui Amber.
– Fetelor, n-aveţi decât să mă luaţi la mişto cât poftiţi, spune Tevis.
Tevis a venit direct de la lucru. Îmbrăcată cu costumul ei cu pantalon, cu părul prins într-un coc strâns, ţuguin-
du-şi buzele, arată aproape sclivisită – opus felului în care ar vrea să fie percepută.
– Nu te luăm la mişto, spune Amber. Era despre Lydia?
– Nu tocmai, spune Tevis într-un mod foarte specific ei. Îşi făcu mâinile căuş desupra pietrei.
– Cari chestia aia cu tine peste tot? întreabă Suzie.
Are părul negru tăciune, cu irizaţii purpurii şi cu acea strălucire de păr proaspăt vopsit. Scoate un morcov din frigider şi-l curăţă direct pe masa aranjată cu veselă drăguţă, cu trandafiri roz și roşii pictaţi de mână, cu ceşcuţe şi farfurioare fine de porţelan chinezesc, cu nişte tortiţe aşa de mititele, de-ţi vine să ţii degetul mic ridicat, ca la un tradiţional ceai englezesc de la ora cinci.
– Nu vă faceţi griji, o să fac curat.
– Chiar te rog, spune Amber, dar întinde mâna peste masă şi adună ea însăşi cojile.
Dacă Lydia ar intra în această clipă, totul ar trebui să arate perfect. Se simte vinovată că le-a trimis pe Serena şi pe Tyler la prieteni, căci ar fi vrut şi ele să rămână şi să-i ureze Lydiei la mulţi ani. Oare Lydia nu ar fi preferat, mai degrabă, să vadă copiii decât să găsească totul aranjat aşa? Amber îşi trece părul pe după urechi şi trage un fir de aţă ieşit din mânecă.
– Spune, te rog, că nu era despre ea.
Prinţesa Diana. Povestea nespusă
9
– Of, Doamne, făcu Suzie. Face ore suplimentare. Ştii cât de mult iubeşte câinii ăia.
– De ce nu răspunde la telefon? întreabă Amber.
– Nu i-am împachetat cadoul. Credeţi c-o să se supere?
Suzie muşcă vârful morcovului cu incisivii. Sunt puternici şi albi, dar neregulaţi; au atitudine.
– Nu încerc să îngrijorez pe nimeni, spune Tevis.
Pune cristalul înapoi în buzunarul taiorului ei de comandă. Este agent imobiliar, aşa că trebuie să arate elegant. Nu este stilul ei. Asta-i e meseria. Aşa cum ea însăşi a spus-o de multe ori. Dar, acesta este un oraş plin de sceptici, oameni care preferă să cumpere toate prostiile din orice magazine le ies în cale în loc să-şi facă puţină ordine prin ceakre.
– Acum, pe bune, spune Suzie, nici n-o faci.
O iubeşte pe Tevis. Tevis nu are copii, aşa că nu abordai acest subiect cu ea. Suzie are patru copii, şi, odată ce vorbisei despre ei, după care mai vorbeai şi despre copiii altor mămici, era timpul s-o iei spre casă şi să-ți pregăteşti echipamentul de sport pentru a doua zi. Tevis, neavând copii, era de părere că simţeai pentru ea un pic de milă şi niţică gelozie. Probabil la fel cum simţea şi ea faţă de tine. Putea fi visătoare sau putea fi plină de patos, sau o combinaţie bizară din ambele. Şi era mai mare râsul s-o iei peste picior.
– V-aduceţi aminte ce s-a întâmplat data trecută? întreabă Tevis.
– Ce anume? Ai avut o premoniţie? Este despre Lydia sau nu?
Amber este absolut sigură că o cunoaşte pe Lydia mai bine decât celelalte. Ea a fost prima care s-a împrietenit cu Lydia, în urmă cu aproape trei ani.
– Nu ştiu, spune Tevis. Am doar un sentiment neplăcut. A început azi-dimineaţă, imediat după ce am ieşit de sub duş.
10 Monica Ali
– Şi eu am avut un sentiment neplăcut azi-dimineaţă sub duş, spune Suzie. Mi-a venit să mănânc o cutie întreagă de Pop-Tarts1 la micul dejun.
– Cât a întârziat, de fapt? Dumnezeule, o oră jumate.
Amber priveşte melancolică la furculiţele de desert din argint, aranjate în evantai aproape de mijlocul mesei. Erau aproape negre când le-a găsit într-un magazin de antichităţi de pe Fairfax, dar s-au curăţat frumos.
– Şi vreţi să ştiţi ceva? continuă Suzie. Am şi făcut-o. Am mâncat toată nenorocita aia de cutie.
Tevis îşi scoate sacoul.
– Aerul e-ntotdeauna aşa înainte de o furtună.
– Ce? face Suzie. E o seară minunată. Nu mai eşti în Chicago.
– Zic şi eu, spune Tevis. O fixează pe Suzie cu privirea.
– Haide, Tevis, nu încerca să ne sperii.
Sendvişurile cu castraveţi încep să se înconvoaie pe margini. E o mare prostie, şi Amber ştie asta, să organizezi un ceai englezesc la ora şapte seara. Care s-a transformat deja în opt şi jumătate.
– Mda, hai s-auzim, fato, ultima oară când ai avut o premoniţie...
Suzie începe în ritmul ei sacadat obişnuit, dar se domoleşte deodată.
– Aşadar îţi aminteşti, spune Tevis. Se întoarce către Amber. Te rog, încearcă să nu te impacientezi. Dar ultima oară când am avut o premoniţie a fost în ziua în care băiatul cel mic al Jolindei a ieşit în fugă în stradă şi a fost lovit de autobuzul şcolii.
– Şi-ai văzut tu asta? Ai văzut tu asta înainte să se întâmple?
Tevis ezită o clipă, apoi clatină pedant din cap.
– Nu. A fost mai degrabă o premoniţie generală.
1 Produs dulce, foarte popular în SUA, constând din două straturi de
aluat între care se află umplutură dulce, cea mai populară fiind cea de cio-
colată; se pot consuma reci sau încălzite în prăjitorul de pâine (n. tr.)
Prinţesa Diana. Povestea nespusă 11
– Şi asta s-a întâmplat – când? – acum doi ani? Câte ai mai avut de atunci?
Amber, devenind tot mai anxioasă, se uită la prăjitura scoţiană Dundee, cu fructe şi migdale, care tronează pe un platou de sticlă în centrul mesei. Este maro-închis şi cântăreşte o tonă. Lydia a menţionat cândva această prăjitură, preferata ei în copilărie, iar Amber a găsit o reţetă pe internet.
– Nici una, spune Tevis, până azi.
– Nu ai niciodată sentimente neplăcute dimineaţa? întreabă Suzie. Frate, eu le am aproape în fiecare zi.
Amber se ridică şi începe să spele cele trei pahare de vin folosite. Trebuie să facă ceva, şi asta-i tot ce-i vine în minte, în afară, desigur, de a o suna din nou pe Lydia. Dar, când Lydia va intra cu paşi mari pe uşă, unduind din şoldurile alea ale ei, cu vocea ei aia voioasă, Amber nu ar vrea să se simtă prea stupid.
– La naiba, o sun din nou, spune, ştergându-şi mâinile.
– Nu văd nici un motiv pentru care să fie vorba despre Lydia, spune Tevis, dar, cu cât o spune mai insistent, cu atât este mai convinsă că, de fapt, despre ea e vorba.
În urmă cu doar câteva zile, Lydia a trecut pe la ea să-i ghicească în cărţile de Tarot, o chestie pe care o refuza, de obicei, de fiecare dată. Tevis a etalat cărţile pe masa
cu sirene din mozaic, dar exact atunci Rufus a dat din coadă şi a dărâmat două dintre ele pe podea. Lydia le-a ridicat şi a spus:
– Hai mai bine să n-o facem, şi a amestecat cărţile şi le-a pus la loc în pachet.
Tevis i-a spus că nu are importanţă, că, dacă ar etala cărţile din nou, acestea ar fi la fel de elocvente.
– Ştiu, a spus Lydia, dar m-am răzgândit. Rufus m-a ajutat să mă răzgândesc. E foare înţelept, ştii.
A râs, şi, deşi râsul ei era, ca de obicei, ca un clinchet de argint, de data asta parcă mai avea o nuanţă. Lydia era intuitivă, ştia lucruri, le simţea, aşa că a refuzat cărţile.
12 Monica Ali
– Absolut nici un motiv, repetă Tevis, iar Suzie spune:
– Probabil că nu e absolut nimic, şi asta sună mai degrabă a consolare, ceea ce le face pe toate trei să se simtă stânjenite că au nevoie de consolare.
Amber îşi aruncă mobilul pe o farfurie. La telefonul Lydiei a intrat din nou robotul, şi ce rost ar avea să lase încă un mesaj?
– Poate că l-a scos pe Rufus la o plimbare mai lungă,
a pierdut noţiunea timpului, a uitat să-şi ia telefonul.
Ştie cât de neconvingător sună.
– Poate că a încurcat zilele, spune Suzie, fără să fie convinsă.
– Suzie, este ziua ei de naştere. Cum să fi încurcat zilele? Oricum, a sunat azi-dimineaţă şi a spus că ne vedem la şapte. Nu e nici o încurcătură, doar a... întârziat.
E drept că tonul Lydiei păruse absent. Dar, dacă Amber se gândea mai bine, în ultima vreme Lydia păruse cam des absentă.
– Ce nai...? face Suzie.
– Ţi-am spus eu, spune Tevis. Grindină.
– Ce nai...? face Suzie din nou, iar restul nu se mai aude de-atâta vuiet.
– Veniţi! strigă Amber, repezindu-se la uşa din faţă. Dacă vine chiar acum, n-o să auzim soneria.
Stau toate trei afară, pe prispa din faţă, şi se uită cum grindina zornăie pe acoperişul doamnei Gillot, se împrăştie în toate direcţiile de pe capota Toyotei Highlander a lui Amber, troncăne, căzând şi sărind din găleata de aluminiu de lângă garaj. Cerul şi-a schimbat culoarea într-un purpuriu murdar obscur, iar grindina cade cu o nepăsare extremă, năvălind, izbindu-se, rostogolindu-se, fascinantă în indecenţa ei. Curge şi curge. Nu e mare, doar deasă, curgând ca orezul din cerul care parcă s-a rupt.
– Doamne, Dumnezeule! ţipă Amber.
– Ia uitaţi-vă! ţipă şi Suzie.



Copertă: broşată
Format: 107x177 mm
Număr pagini: 336
Data apariţie: martie 2012
ISBN: 978-606-600-454-1

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.020 sec