Primarul in Romania si Uniunea Europeana

Primarul in Romania si Uniunea Europeana
Preț: 45,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Anul publicării: 2012
Pagini: 396
Format: 14,5x20,5
Categoria: Carti Diverse

DESCRIERE

Cartea Primarul in Romania si Uniunea Europeana care ne face plăcere să o recomandăm cititorilor analizează statutul juridic al primarului, atât în sistemul românesc de drept, cât şi în multe alte state din Uniunea Europeană. Ea aparţine unui tânăr specialist care este, în egală măsură, teoretician, desfăşurându-şi activitatea de cadru didactic în mediul academic, dar şi practician, din postura de membru al uneia din cele două Camere ale Parlamentului României, Camera Deputaţilor, aflat la cel de-al doilea mandat. Lucrarea Primarul in Romania si Uniunea Europeana reprezintă forma finalizată a tezei de doctorat elaborată de autorul ei, pe care am coordonat-o pe perioada şcolii doctorale. Ca profesor de drept public, dar şi ca practician, în egală măsură, ca om care de peste un deceniu mi-am asumat diferite „îndeletniciri” publice în sfera celor trei clasice puteri în stat, am dezvoltat modalităţi de colaborare academică, sub forma doctoratului, cu oameni care, prin activităţile profesionale sau prin funcţiile sau demnităţile publice pe care le exercită, au capacitatea să analizeze o instituţie juridică dintr-o dublă perspectivă: a cercetătorului care aprofundează un anumit domeniu şi a practicianului care, în mod concret, în planul vieţii profesionale şi publice, o exercită efectiv. Cartea Primarul in Romania si Uniunea Europeana pe care o prefaţăm este interesantă sub mai multe aspecte. Un prim aspect vizează faptul că autorul a analizat, în evoluţia ei istorică instituţia primarului, pornind de la primele legiuiri adoptate pe teritoriul românesc. Din acest punct de vedere, ea concretizează o serioasă documentare şi reprezintă, la rândul ei, o serioasă sursă de documentare. Sub alt aspect, lucrarea analizează toate dimensiunile statutului juridic complex pe care îl are primarul în sistemul constituţional şi legal actual, din România şi din alte state. Prof. univ. dr. Verginia Vedinaş Date tehnice Titlu: Primarul in Romania si Uniunea Europeana Pret: 45, 00 RON ISBN: 978-973-127-807-0 Format: A5 14, 5 x 20, 5 Pagini: 396

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.022 sec