Prejudiciul repere romanesti in context european

Prejudiciul repere romanesti in context european
Preț: 45,00 lei
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-606-678-574-7
Editura:
Anul publicării: 2013
Pagini: 400
Categoria: Civil

DESCRIERE

Apusul se ingemaneaza cu rasaritul la linia orizontului si creeaza, pentru o clipa, imaginea unui intreg. Tot asa, trecutul si prezentul dreptului civil interfereaza intr-un edificiu de proportii, gandit pentru a rezista veacurilor. Cifrul noii reglementari este reperabil; el poarta amprenta trecutului si tentatia unui nou inceput. Contine adevaruri rostite – initial in doctrina si in jurisprudenta.

Nu am urmat vreo schema clasica a prezentarii institutiei prejudiciului. Am configurat fizionomia acesteia, asa cum se desprinde ea din textele Codului civil. Am urmat firul legiferarii, de la prezenta prejudiciului intre coordonatele generale ale raspunderii civile si in randul conditiilor acesteia, relatia cu cauzele justificative, conditionarea tuturor formelor si varietatilor responsabilitatii, la reglementarea dedicata prejudiciului cauzat prin vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii, prejudiciului rezultat din incalcarea drepturilor personalitatii, prejudiciului generat contractual si regimurilor speciale de indemnizare, la care Codul face trimitere expresa. O extensie priveste prejudiciul in spatiul Internet – un spatiu prea putin cercetat din perspectiva juridica, dar, deja, un loc comun in preocuparile cotidiene.

Am deschis doar poarta spre fascinanta reglementare a prejudiciului in noul Cod civil roman. Am gandit cateva arii tematice in care prejudiciul gaseste forme particulare de exprimare. Este loc pentru multa reflectie – asezata, inspirata, pusa in acord cu tendintele jurisprudentei si ale doctrinei relevante. Gestul legislativ din 2011 merita a fi continuat – constructiv – prin comentarii, dezbateri si propuneri – moderne dar atemporale, ferme dar flexibile.



Cuprins
Capitolul I. Coordonate generale ale răspunderii în
noul Cod civil român _______________________________ 1
Secţiunea 1. Formele răspunderii civile __________________ 1
Secţiunea a 2-a. Unitate/dualitate în răspunderea civilă _____ 3
Secţiunea a 3-a. Dreptul de opţiune _____________________ 7
Secţiunea a 4-a. Răspunderea civilă a profesioniştilor ______ 8
Secţiunea a 5-a. Aspecte privind repararea prejudiciului în
dreptul internaţional privat ___________________________ 10
Capitolul al II-lea. Principiile reparării prejudiciului _______ 12
Secţiunea 1. Repararea integrală a prejudiciului __________ 12
§1. Reglementarea noului Cod civil român ____________ 12
§2. Semnificaţia şi conţinutul principiului reparării
integrale ___________________________________ 13
§3. Componentele prejudiciului reparabil din perspectiva
principiului reparării integrale ___________________ 17
3.1. Cheltuielile efectuate de victimă pentru evitarea
sau pentru limitarea prejudiciului __________________ 17
3.2. Pierderea şansei de a obţine un avantaj sau
de a evita o pagubă ____________________________ 19
3.2.1. Reglementarea pierderii şansei în noul
Cod civil român ______________________________ 19
3.2.2. Noţiune, trăsături caracteristice ale
prejudiciului care constă în pierderea şansei _______ 21
3.2.3. Evaluarea şansei pierdute ________________ 23
Secţiunea a 2-a. Repararea în natură a prejudiciului _______ 24
§1. Noţiune. Sediul materiei ________________________ 24
§2. Stabilirea despăgubirilor ________________________ 25
Capitolul al III-lea. Condiţiile răspunderii civile ___________ 27
Secţiunea 1. Fapta ilicită ____________________________ 27
§1. Reglementare ________________________________ 27
§2. Noţiune _____________________________________ 28
§3. Caracteristici ________________________________ 29
§4. Autonomie __________________________________ 30
Secţiunea a 2-a. Prejudiciul __________________________ 30
§1. Noţiune _____________________________________ 30
§2. Aspecte privind regimurile speciale de indemnizare __ 31
X Prejudiciul
2.1. Prevederile Codului civil român ________________ 31
2.2. Pagubele generate de produsele cu defecte ______ 33
2.2.1. Domeniul de aplicare a Legii nr. 240/2004 ____ 33
2.2.2. Temeiul răspunderii pentru prejudiciu _______ 34
2.2.3. Condiţiile acţiunii în reparaţie. Prejudicii
reparabile __________________________________ 34
2.3. Daunele nucleare __________________________ 36
2.3.1. Cadrul normativ ________________________ 36
2.3.2. Prejudiciile pentru care intervine răspunderea _ 37
2.3.3. Persoanele responsabile. Cazurile în care
nu se răspunde pentru prejudiciu ________________ 38
2.4. Prejudiciul ecologic _________________________ 39
2.4.1. Definiţii în legislaţia specială _______________ 39
2.4.2. Fundamentul răspunderii pentru daune
ecologice __________________________________ 39
2.4.3. Repararea prejudiciului ecologic____________ 40
2.4.4. Aspecte de drept internaţional privat ________ 41
2.5. Prejudiciile cauzate prin erori judiciare __________ 42
2.6. Prejudiciile cauzate prin acte administrative ilicite
ale autorităţilor publice ______________________ 43
Secţiunea a 3-a. Cauzalitatea ________________________ 44
§1. Definiţie. Reglementare ________________________ 44
§2. Prejudiciul generat de un complex de împrejurări ____ 44
Secţiunea a 4-a. Vinovăţia ___________________________ 45
§1. Noţiune. Terminologia noului Cod civil _____________ 45
§2. Elementele __________________________________ 46
§3. Formele ____________________________________ 47
§4. Gradele culpei _______________________________ 47
§5. Criterii particulare de apreciere a vinovăţiei în
noul Cod civil ________________________________ 48
§6. Vinovăţia în cazul profesioniştilor _________________ 49
Capitolul al IV-lea. Prejudiciul în prezenţa cauzelor
justificative _____________________________________ 52
Secţiunea 1. Legitima apărare ________________________ 52
§1. Noţiune, condiţii ______________________________ 52
§2. Repararea prejudiciului conform art. 1360 alin. (2) şi
art. 1362 C. civ. ______________________________ 54
Secţiunea a 2-a. Starea de necesitate __________________ 57
§1. Noţiune _____________________________________ 57
§2. Condiţii _____________________________________ 57
§3. Divulgarea secretului comercial __________________ 59
Cuprins XI
3.1. Secretul comercial – cauză exoneratoare de
răspundere în noul Cod civil ______________________ 60
3.2. De lege ferenda ____________________________ 62
Secţiunea a 3-a. Îndeplinirea unei activităţi impuse ori
permise de lege sau executarea ordinului superiorului _____ 64
Secţiunea a 4-a. Exerciţiul drepturilor subiective __________ 66
§1. Neminem laedit qui suo jure utilitur _______________ 66
§2. Exerciţiul dreptului subiectiv _____________________ 67
§3. Abuzul de drept – graniţă a exerciţiului dreptului
subiectiv ___________________________________ 69
Secţiunea a 5-a. Consimţământul victimei. Problema
acceptării riscurilor _________________________________ 70
§1. Consimţământul victimei _______________________ 70
1.1. Prejudiciile cauzate bunurilor _________________ 70
1.1.1. Clauzele de excludere a răspunderii civile ____ 70
1.1.2. Clauzele care limitează răspunderea ________ 71
1.2. Prejudiciile cauzate integrităţii fizice sau psihice
ori sănătăţii ___________________________________ 72
1.2.1. Regula _______________________________ 72
1.2.2. Excepţii de la regula statuată în art. 1355
alin. (3) C. civ. ______________________________ 73
1.3. Domeniul medical __________________________ 73
1.3.1. Consimţământul – condiţie a evitării
malpraxisului _______________________________ 73
1.3.2. Obligaţia de informare – condiţie prealabilă
exprimării consimţământului pacientului. Obiectul
informării medicale ___________________________ 75
1.3.3. Consimţământul în ipoteze speciale _________ 78
1.3.4. Consimţământul în spaţiul bioeticii __________ 79
1.4. Activităţile sportive __________________________ 87
1.5. Consimţământul în contextul drepturilor
personalităţii __________________________________ 88
1.6. Prezumţii de consimţământ ___________________ 89
1.6.1. Consimţământul la prelucrarea datelor
cu caracter personal __________________________ 92
§2. Acceptarea riscurilor ___________________________ 93
2.1. Semnificaţii _______________________________ 93
2.2. Arie de aplicare ____________________________ 93
Secţiunea a 6-a. Forţa majoră şi cazul fortuit _____________ 95
§1. Preliminarii __________________________________ 95
§2. Forţa majoră _________________________________ 97
§3. Cazul fortuit ________________________________ 100
XII Prejudiciul
Secţiunea a 7-a. Fapta victimei sau fapta terţului ________ 101
Secţiunea a 8-a. Anunţuri privitoare la răspundere _______ 102
Capitolul al V-lea. Prejudiciul – o constantă în cadrul
formelor răspunderii civile ________________________ 105
Secţiunea 1. Prejudiciul: condiţie esenţială în răspunderea
delictuală _______________________________________ 105
§1. Prejudiciul în răspunderea pentru fapta proprie a
persoanei fizice _____________________________ 105
1.1. Prejudiciul – consecinţă a încălcării unui drept
subiectiv civil sau a unui interes legitim ____________ 105
1.1.1. Drept subiectiv civil – interes indemnizabil ___ 105
1.1.2. Indemnizarea interesului legitim. Traseu
jurisprudenţial şi doctrinar ____________________ 109
1.1.3. Cerinţele interesului indemnizabil –
de lege lata ________________________________ 111
1.1.4. Situaţii de fapt indemnizate sub genericul
interesului _________________________________ 116
1.1.5. Limitele indemnizării interesului ___________ 118
1.2. Prejudiciul cauzat de minor sau de persoana
pusă sub interdicţie judecătorească (art. 1366 C. civ.) _ 119
1.3. Răspunderea altor persoane lipsite de
discernământ ________________________________ 121
1.4. Obligaţia subsidiară de indemnizare a victimei ___ 122
1.5. Răspunderea autorului, complicelui, tăinuitorului,
favorizatorului ________________________________ 123
1.6. Vinovăţia comună. Pluralitatea de cauze________ 124
§2. Răspunderea persoanei juridice pentru prejudiciul
cauzat prin fapte ilicite ________________________ 125
2.1. Raporturile cu terţii ________________________ 125
2.2. Raporturile dintre persoana juridică şi organul de
conducere ___________________________________ 127
2.3. Răspunderea persoanei juridice pentru prejudicii
nepatrimoniale _______________________________ 128
§3. Prejudiciul în contextul răspunderii pentru fapta
altuia _____________________________________ 133
3.1. Răspunderea pentru fapta minorului sau a
celui pus sub interdicţie ________________________ 133
3.1.1. Reglementare actuală __________________ 133
3.1.2. Domeniu de aplicare ___________________ 134
3.1.3. Persoanele pentru care se angajează
răspunderea _______________________________ 135
Cuprins XIII
3.1.4. Persoanele care răspund ________________ 136
3.1.4.1. Fundamentul răspunderii ____________ 138
3.1.4.2. Condiţiile răspunderii________________ 139
3.1.5. Repararea prejudiciului în ipoteze speciale.
Exonerări. Acţiunea în regres __________________ 140
3.2. Răspunderea comitenţilor pentru prepuşi _______ 142
3.2.1. Terminologie. Condiţiile răspunderii ________ 142
3.2.2. Fundamentul reparării prejudiciului conform
art. 1373 C. civ. ____________________________ 145
3.2.3. Mecanismul reparării pagubei ____________ 146
3.3. Prejudiciul în răspunderea pentru animale/pentru
lucruri, în general/pentru ruina edificiului ___________ 146
3.3.1. Răspunderea pentru animale _____________ 146
3.3.2. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate
de lucruri, în general _________________________ 148
3.3.2.1. Paza lucrului/paza animalului – condiţie
specială de angajare a răspunderii ___________ 151
3.3.3. Răspunderea pentru ruina edificiului _______ 153
3.4. Alte cazuri de răspundere pentru prejudiciu _____ 154
3.5. Exonerări ________________________________ 154
Secţiunea a 2-a. Prejudiciul contractual ________________ 155
§1. Reglementarea în noul Cod civil ________________ 155
§2. Prejudiciul reparabil în răspunderea contractuală ___ 156
Capitolul al VI-lea. Formele prejudiciilor civile. Formele
reparaţiei ______________________________________ 159
Secţiunea 1. Aspecte de terminologie _________________ 159
Secţiunea a 2-a. Clasificări ale prejudiciilor civile _________ 160
§1. Prejudiciu material, prejudiciu nepatrimonial _______ 160
1.1. Prejudiciul material ________________________ 160
1.1.1. Noţiune ______________________________ 160
1.2. Prejudiciul nepatrimonial ____________________ 162
1.2.1. Noţiune ______________________________ 162
1.2.2. Delimitări ____________________________ 166
§2. Prejudiciu cauzat patrimoniului, prejudiciu cauzat
persoanei _________________________________ 168
2.1. Cheltuielile efectuate pentru limitarea sau pentru
evitarea prejudiciului ___________________________ 171
2.2. Obligaţia de a diminua prejudiciul sau de a evita
agravarea prejudiciului _________________________ 171
2.2.1. Documente internaţionale. Legislaţie
naţională __________________________________ 171
XIV Prejudiciul
2.2.2. Practică judiciară ______________________ 173
§3. Prejudiciu material, prejudiciu corporal, prejudiciu
moral _____________________________________ 174
3.1. Prejudiciu patrimonial-prejudiciu nepatrimonial ___ 174
3.2. Prejudiciu material, prejudiciu moral, prejudiciu
corporal ____________________________________ 175
3.3. Prevederile noului Cod civil român ____________ 179
§4. Alte clasificări ale prejudiciilor __________________ 180
4.1. Prejudiciu extracontractual, prejudiciu
contractual __________________________________ 180
4.2. Prejudiciu individual, prejudiciu colectiv,
prejudiciu în masă ____________________________ 180
4.3. Prejudicii instantanee, prejudicii succesive ______ 181
4.4. Prejudiciu previzibil, prejudiciu imprevizibil ______ 181
4.5. Alte clasificări ____________________________ 181
Secţiunea a 3-a. Formele reparaţiei ___________________ 182
§1. Obiectul reparaţiei ___________________________ 182
§2. Răspunderea solidară şi raporturile între debitori.
Regresul __________________________________ 183
§3. Formele reparaţiei ___________________________ 184
3.1. Repararea în natură – principiu al reparării
pagubei ____________________________________ 184
3.2. Repararea prin echivalent (echivalenţa
pagubă – indemnizaţie) ________________________ 185
3.2.1. Modalităţile de plată ____________________ 185
3.2.2. Stabilirea despăgubirii prin acordul părţilor __ 186
3.2.3. Acordul părţilor consemnat în hotărârea de
expedient _________________________________ 186
3.2.4. Prestaţiile periodice ____________________ 188
3.2.5. Data evaluării prejudiciului _______________ 190
Capitolul al VII-lea. Repararea prejudiciului generat de
încălcarea drepturilor personalităţii ________________ 191
Secţiunea 1. Consideraţii privind drepturile personalităţii ___ 191
§1. Noţiune, caracteristici _________________________ 191
§2. Drepturile personalităţii în spaţiul internaţional ______ 195
Secţiunea a 2-a. Repere evolutive în dreptul românesc ___ 202
§1. Perioada anterioară noului Cod civil român ________ 202
§2. Noul Cod civil _______________________________ 210
Secţiunea a 3-a. „Repararea” în natură a prejudiciului
rezultat din încălcarea drepturilor personalităţii __________ 211
Cuprins XV
§1. Măsuri nepatrimoniale prevăzute de lege pentru
apărarea drepturilor personalităţii _______________ 212
1.1. Sistemul măsurilor nepatrimoniale reglementate
în noul Cod civil ______________________________ 212
1.2. Măsuri nepatrimoniale reglementate în legi
speciale ____________________________________ 216
§2. Măsuri nepatrimoniale preconizate în doctrină ______ 220
§3. Măsuri provizorii _____________________________ 226
3.1. Dispoziţiile Codului civil _____________________ 226
3.2. Prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul
de autor şi drepturile conexe ____________________ 226
§4. Pornirea sau continuarea acţiunii în restabilirea
dreptului nepatrimonial _______________________ 227
§5. Lex causae în materia reparării prejudiciului rezultat
din încălcarea drepturilor personalităţii ___________ 227
Secţiunea a 4-a. Acordarea despăgubirilor în compensare
pentru încălcarea drepturilor personalităţii ______________ 228
§1. Etapele reparării băneşti a prejudiciilor
nepatrimoniale pentru încălcarea drepturilor
personalităţii în dreptul român __________________ 231
§2. Criterii orientative de apreciere a prejudiciilor
nepatrimoniale ______________________________ 233
2.1. Criterii orientative generale __________________ 234
2.2. Criterii orientative speciale __________________ 238
2.3. Criterii orientative de stabilire a cuantumului
despăgubirilor în compensare ___________________ 243
Capitolul al VIII-lea. Repararea prejudiciului cauzat prin
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii _______ 252
Secţiunea 1. Dreptul la viaţă, dreptul la sănătate,
dreptul la integritate _______________________________ 252
Secţiunea a 2-a. Prejudiciul cauzat prin vătămarea
integrităţii sau a sănătăţii ___________________________ 253
Secţiunea a 3-a. Repararea prejudiciului economic
al victimei directe _________________________________ 254
§1. Elementele componente ale despăgubirii _________ 255
1.1. Echivalentul câştigului din muncă _____________ 255
1.2. Cheltuielile de îngrijire medicală ______________ 256
1.3. Cheltuielile determinate de sporirea nevoilor
de viaţă ale celui păgubit _______________________ 257
1.4. Cheltuielile efectuate de victimă pentru
evitarea sau pentru limitarea prejudiciului ________ 258
XVI Prejudiciul
1.5. Pierderea şansei de a obţine un avantaj
(patrimonial) sau de a evita o pagubă (patrimonială) __ 259
1.5.1. Pierderea şansei în materie medicală ______ 259
§2. Orice alte prejudicii materiale ___________________ 263
2.1. Despăgubirea provizorie ____________________ 263
2.2. Despăgubirea în raport cu ajutorul şi pensia _____ 263
§3. Formele reparaţiei ___________________________ 264
3.1. Forma despăgubirilor. Prejudiciul viitor _________ 264
3.2. Prejudicii cu caracter de continuitate ___________ 265
3.3. Stabilirea cuantumului despăgubirilor __________ 267
§4. Vătămarea minorului _________________________ 268
Secţiunea a 4-a. Prejudiciul nepatrimonial al victimei directe _ 269
§1. Prejudiciul de agrement _______________________ 269
§2. Alte tipuri de prejudicii nepatrimoniale cauzate
victimei directe _____________________________ 271
2.1. Pretium doloris ___________________________ 273
2.2. Prejudiciul estetic _________________________ 275
2.3. Prejudiciul sexual _________________________ 276
2.4. Prejudiciul juvenil __________________________ 276
Secţiunea a 5-a. Prejudiciul victimelor indirecte __________ 278
§1. Victimele indirecte. Delimitări. Caracteristicile
prejudiciului prin ricoşeu ______________________ 278
1.1. Victimele prin ricoşeu. Delimitări ______________ 278
1.2. Prejudiciul prin ricoşeu _____________________ 279
1.2.1. Noţiune, caractere _____________________ 279
1.2.2. Varietăţile prejudiciului prin ricoşeu ________ 281
1.2.3. Criterii de determinare a victimelor
prin ricoşeu ________________________________ 281
§2. Prejudiciul economic al victimei indirecte __________ 282
2.1. Ipoteza în care victima directă a decedat _______ 282
2.2. Ipoteza în care victima directă a supravieţuit
faptei ilicite __________________________________ 283
§3. Prejudiciul nepatrimonial al victimei indirecte _______ 284
3.1. Drept român. Soluţiile noului Cod civil __________ 289
3.2. Prejudiciul afectiv în cazul supravieţuirii
victimei directe _______________________________ 292
3.3. Prescripţia extinctivă (art. 1394-1395 C. civ.) ____ 296
Capitolul al IX-lea. Prejudiciul în spaţiul Internet ________ 297
Secţiunea 1. Modalităţi specifice de încălcare a drepturilor
subiective _______________________________________ 297
Secţiunea a 2-a. Comunicările comerciale nesolicitate şi
prejudiciul cauzat prin încălcarea intimităţii virtuale _______ 300
Cuprins XVII
§1. Viaţa privată şi secretul mesageriei electronice _____ 300
§2. Regimul juridic al comunicărilor comerciale
nesolicitate ________________________________ 303
§3. Instrumente de protecţie a vieţii private şi de evitare
a prejudiciului ______________________________ 305
3.1. Obligaţia specială de informare şi protecţia
datelor personale _____________________________ 305
3.2. Option-in – condiţie a evitării încălcării spaţiului
privat virtual _________________________________ 309
3.3. Noua reglementare a Legii nr. 506/2004 ________ 309
3.4. Comunicările comerciale nesolicitate în Legea
privind comerţul electronic şi în Ordonanţa Guvernului
privind regimul juridic al contractelor la distanţă ______ 311
3.5. Regimul aplicabil __________________________ 314
§4. Regimul sancţiunilor __________________________ 315
Secţiunea a 3-a. Spamming, cookies – conduite
prejudiciabile în Internet ____________________________ 316
§1. Internet, e-commerce şi cybermarketing __________ 316
§2. Spam, spamming ____________________________ 319
§3. Cookies sau „urmele informatice” ________________ 321
Secţiunea a 4-a. Prejudiciul rezultat din încălcarea
vieţii private a salariaţilor ___________________________ 323
§1. Viaţa privată la locul de muncă _________________ 323
1.1. Intimitatea informaţională la locul de muncă _____ 323
1.2. „Domiciliul” profesional _____________________ 324
1.3. Videosupravegherea salariaţilor ______________ 326
1.4. Corespondenţa electronică a salariatului.
Accesarea Internetului de la locul de muncă ________ 327
1.5. Soluţii preconizate pentru prevenirea pagubelor __ 330
Secţiunea a 5-a. „Imaginea prejudiciabilă” ______________ 334
Secţiunea a 6-a. Răspunderea civilă în Internet. Aspecte
de jurisprudenţă __________________________________ 335
§1. Imaginea persoanei __________________________ 336
§2. Corespondenţa electronică a salariatului __________ 337
§3. Secretul poştei electronice _____________________ 339
§4. Spam-ul ___________________________________ 339
§5. Dreptul de autor _____________________________ 343
§6. Conţinuturi care incită la rasism _________________ 345
Bibliografie _______________________________________ 347
Index ____________________________________________ 373



Capitolul I. Coordonate generale
ale răspunderii în noul Cod civil român
Secţiunea 1. Formele răspunderii civile
1. Răspunderea civilă reprezintă unul dintre domeniile cele mai
interesante, nu doar în virtutea generalităţii şi multitudinii aplicaţiilor
sale, dar şi datorită numeroaselor fluctuaţii şi metamorfoze suferite
în decursul timpului. Afirmaţia (făcută pe fondul interogaţiilor privind
fundamentul epistemologic al responsabilităţii civile)[1] se verifică
întru totul, în noul context reglementar devenit activ, în dreptul
român, începând cu anul 2011.
Noul Cod civil nu defineşte răspunderea civilă. Definiţiile legale
privesc exclusiv răspunderea delictuală şi răspunderea contractuală.
Nici codul anterior nu a oferit o astfel de definiţie, astfel că
literatura de specialitate română a trasat, sub vechea reglementare,
particularităţile răspunderii civile, în contextul formelor răspunderii
juridice. Răspunderea civilă este una dintre formele răspunderii
juridice, reprezentând raportul obligaţional în temeiul căruia
cel ce a păgubit pe altul este ţinut să repare prejudiciul cauzat victimei[
2].
a. Răspunderea civilă delictuală este definită ca îndatorire a
oricărei persoane de a respecta regulile de conduită pe care legea
sau obiceiul locului le impune şi de a nu aduce atingere, prin acţiunile
ori prin inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale
altor persoane. Textul art. 1349 alin. (1) C. civ. este larg inspirat
din Codul civil al provinciei Quebec [art. 1457 alin. (1)]. În termeni
asemănători, acesta din urmă subordonează conduita persoanelor
respectării regulilor de conduită impuse de circumstanţe, uzanţe
sau lege, aşa încât să nu se cauzeze prejudicii altor persoane.
Varietăţile răspunderii civile delictuale sunt: răspunderea civilă
pentru fapta proprie (art. 1357-1371 C. civ. – pentru persoana fizică;
[1] A se vedea M. Lacroix, Les fondations épistémologiques de la responsabilité
civile, în Cahiers de droit, vol. 50, nr. 2/2009, p. 417.
[2] M.N. Costin, M.C. Costin, Dicţionar de drept civil, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2007, p. 815. Cu privire la semnificaţia şi sensurile juridice ale responsabilităţii
civile, M. Lacroix, Contribution épistémologique à l’édifice de la responsabilité
civile, în Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Iurisprudentia nr. 1/2010
(http://studia.law.ubbcluj.ro/articol.php?articolId=333).
2 Prejudiciul
art. 219-224 C. civ. – pentru persoanele juridice); răspunderea pentru
fapta altuia (art. 1372-1374 C. civ.); răspunderea pentru prejudiciul
cauzat de animale sau de lucruri (art. 1375-1380 C. civ.). Ipotezele
speciale de răspundere sunt reglementate în alte legi, Codul
civil făcând trimitere expresă doar pentru produsele cu defecte.
b. Răspunderea civilă contractuală are regimul juridic cuprins în
art. 1350 şi art. 1516-1548 C. civ. Art. 1350 este situat în capitolul
intitulat „Răspunderea civilă”, dedicat dispoziţiilor generale referitoare
la răspunderea delictuală şi la răspunderea contractuală.
Art. 1516-1548 se găsesc în capitolul intitulat „Executarea silită a
obligaţiilor”, secţiunile 1-4: „Dispoziţii generale”; „Punerea în întârziere
a debitorului”; „Executarea silită în natură”; „Executarea prin
echivalent”. Normele juridice care reglementează răspunderea civilă
în cadrul contractelor numite se găsesc în Titlul IX, intitulat
„Diferite contracte speciale”.
Articolul 1350 C. civ. enunţă, de principiu, problema răspunderii
contractuale şi tranşează chestiunea opţiunii între acţiunea întemeiată
pe contract şi acţiunea întemeiată pe delict. „Orice persoană
trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat.
Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire,
ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este
obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii” [art. 1350
alin. (1) şi (2)]. Noul Cod civil nu aduce modificări ale modului în
care această formă a răspunderii civile a fost anterior definită.
Răspunderea civilă contractuală constă în obligaţia debitorului de a
repara prejudiciul cauzat creditorului său prin neexecutarea, executarea
necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiilor născute
valabil din contract[1]. Articolul 1519 C. civ. menţionează varietăţile
răspunderii contractuale: răspundere contractuală pentru fapta
proprie şi răspundere contractuală pentru fapta altuia[2]. Prin comparaţie,
reglementarea noului Cod este un pas înainte; absenţa
legiferării exprese a răspunderii contractuale pentru altul, în Codul
civil de la 1865, a dat naştere controverselor, deşi doctrina română
[1] E. Lupan, Răspunderea civilă, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2003, p. 274.
[2] Despre particularităţile antrenării răspunderii civile contractuale, privite
prin prisma relativităţii, a se vedea A. Circa, Grupul de contracte şi relativitatea
contractuală. Actualităţi şi perspective, în volumul In honorem Alexandru
Bacaci, Ovidiu Ungureanu. Culegere de studii, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2012, p. 225-226.
I. Coordonate generale ale răspunderii în noul Codul civil român 3
a argumentat constant necesitatea şi legitimitatea răspunderii contractuale[
1] .
Secţiunea a 2‐a. Unitate/dualitate
în răspunderea civilă
2. Pe linia tradiţiei, noul Cod civil român menţine distincţia între
răspunderea delictuală şi răspunderea contractuală, distincţie
consacrată şi în codul anterior. Prima secţiune a Capitolului IV din
noua reglementare se referă la răspunderea civilă, ca instituţie
juridică unică, prin prisma esenţei sale, dar neunitară, din perspectiva
regimului aplicabil. Codul civil român consacră unitatea răspunderii
civile.
Teza unităţii a fost validată în doctrina de autoritate, cu mult
timp în urmă, cu argumente solide şi de detaliu[2]. Rezultă, din textele
noului Cod, că răspunderea civilă este o instituţie unică – sub
aspectul finalităţii (repararea prejudiciului) şi sub aspectul semnificaţiei
politico-juridice, având în vedere că regulile specifice instituţiei
răspunderii exprimă condamnarea socială a faptei ilicite)[3].
Chiar dacă se deduce din noua reglementare că răspunderea civilă
este o instituţie unică, organizarea materiei este parţial defectuoasă,
problemele privind răspunderea nefiind concentrate în cuprinsul
unui capitol, ci în capitole distincte, aflate în două titluri diferite.
Codul civil actual face, în mod clar, diferenţa între cele două
forme de răspundere civilă: răspunderea delictuală şi răspunderea
contractuală[4]. Doctrina română relevantă împărtăşeşte teza potrivit
căreia răspunderea civilă este o instituţie unică; regimul juridic
al celor două forme de răspundere este însă diferit. În extreme
[1] Pentru definiţii ale răspunderii contractuale, a se vedea M. Eliescu, Răspunderea
civilă delictuală, Ed. Academiei, Bucureşti, 1972, p. 7; I. Albu, Drept
civil. Contractul şi răspunderea civilă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994, p. 235.
[2] M. Eliescu, op. cit., p. 60-86; L. Pop, Drept civil român. Teoria generală a
obligaţiilor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 179; C. Stătescu, C. Bîrsan,
Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, ed. a IX-a, revăzută şi adăugită,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 135-139.
[3] M.N. Costin, M.C. Costin, op. cit., p. 816.
[4] Din vechime, cele două forme ale răspunderii civile au captat atenţia
autorilor, ale căror preocupări s-au obiectivat, adesea, în cercetări de anvergură
(de exemplu, J. Aubin, Responsabilité contractuelle et responsabilité
délictuelle, thèse de doctorat, Bordeaux, 1897; M. Meignie, Essai d’une délimitation
des domaines des responsabilités contractuelle et délictuelle, thèse,
Lille, 1924; P. Popesco-Albotat, Le problème des deux ordres de responsabilité
civile contractuelle et délictuelle. Le droit d’option, thèse, Bucureşti, 1933).
4 Prejudiciul
faţă de această opinie, se situează teza dualităţii şi teza unităţii
răspunderii civile. Iniţiate în urmă cu mult timp, ambele teorii –
unitatea şi dualitatea[1] – au încă ecouri în literatura de specialitate
modernă. În rezumat, menţionăm câteva trăsături care le particularizează.
Potrivit teoriei dualităţii[2], cele două forme ale răspunderii cunosc
deosebiri radicale, fundamentate pe diferenţa netă a surselor:
dacă delictul are ca punct de plecare legea (fiind o problemă de
ordine publică), contractul reprezintă un acord de voinţă şi, prin
urmare, este expresia unor interese private; legea şi contractul
sunt văzute ca unicele izvoare ale raporturilor de obligaţii. Legătura
juridică ce obligă o persoană faţă de alta, să dea, să facă ceva,
emană, în mod necesar, de la una din cele două surse – societatea
sau indivizii, voinţa publică sau acordul voinţelor particulare
– exprimate, una prin lege şi cealaltă prin intermediul contractului[
3]. Iată cum apare surprinsă esenţa tezei dualităţii: „La loi
et le contrat sont deux instruments de règne, nécessaires, distincts,
jaloux, qu’il importe de ne pas confondre et de contenir
chacun chez soi, mais auquels il faut donner une égale dose de
soins. Si, dans un état social déterminé, vous procurez à l’un de
ces instruments une perfection que vous refusez à l’autre, en vain
vous aurez nettement tracé la démarcation, d’instinct, la foule
courra au plus fort. Si la loi manque de sanction, c’est par des
conventions qu’on cherchera à y suppléer. Si le contrat peut être
impunément violé, force sera bien de demander protection à la loi.
Pour éviter tout défaut d’équilibre, il faut assurer, avec une égale
énergie, l’exécution de la loi et l’exécution des contrats”[4].
Teoria unităţii, iniţiată în dreptul francez, la 1892[5], promovează
ideea că răspunderea civilă este întotdeauna delictuală, deoarece
[1] Pentru un studiu vast privind structura răspunderii civile, sub imperiul noii
reglementări civile, a se vedea L. Pop, Concepţia Codului civil (Legea
nr. 287/2009, republicată) cu privire la structura răspunderii civile: dualitate sau
unitate?, în Dreptul nr. 1/2012, p. 11-29.
[2] Autori reprezentativi pentru dualitatea răspunderii civile sunt C. Sainctelette
(De la responsabilité et de la garantie, Paris, 1884) şi L. Josserand (Cours
de droit positif français, Presses Universitaires de France, Paris, 1930, p. 232).
[3] C. Sainctelette, op. cit., p. 15, citat după G. Viney, Traité de droit civil.
Introduction à la responsabilité, 3e éd., L.G.D.J., Paris, 2008, p. 397.
[4] Ch. Sainctelette, De la responsabilité et de la garantie, 1884 (extraits), în
S. Carval, La construction de la responsabilité civile, Presses Universitaires de
France, Paris, 2001, p. 128.
[5] Formularea tezei unităţii răspunderii civile aparţine unui autor francez,
care i-a dedicat o cercetare monografică. Este vorba despre Grandmoulin, a
I. Coordonate generale ale răspunderii în noul Codul civil român 5
încălcarea oricărei obligaţii are la origine un delict, indiferent că
obligaţia iniţială este legală sau contractuală[1]. Prin crearea sau
modificarea obligaţiilor, convenţia poate să exercite o anumită influenţă,
chiar indirectă, asupra unor condiţii, însă nu şi asupra sursei
responsabilităţii. În această optică, diferenţele de regim între
răspunderea delictuală şi cea contractuală sunt lipsite de importanţă.
Teza intermediară are exponenţi de seamă – în literatura de
specialitate străină şi în doctrina română. Într-o sinteză a celor
două teorii anterior menţionate, se recunoaşte existenţa diferenţelor
între răspunderea delictuală şi răspunderea contractuală şi
totodată, rolul lor complementar, precum şi numeroasele puncte
comune. Intermediar, s-a căutat un echilibru între cele două teze
de extremă – unitatea şi dualitatea. Răspunderea delictuală consacră
regimul de drept comun, ori de câte ori nu sunt întrunite
condiţiile răspunderii contractuale[2] .
Explicit, art. 1349 şi art. 1350 din noul Cod civil român se referă
la ambele forme de răspundere. Reglementarea este unitară, cu
punerea în evidenţă a diferenţelor între răspunderea civilă delictuală
şi răspunderea civilă contractuală[3] – ceea ce nu înseamnă şi
finalizarea dezbaterilor pe marginea chestiunilor unităţii/dualităţii.
Eventuale discuţii ar fi putut fi evitate dacă dispoziţiile privind răspunderea
delictuală şi răspunderea contractuală erau cuprinse în
cadrul aceluiaşi capitol. Ori, actualmente, sediul răspunderii delictuale
este, integral, în Capitolul IV (Titlul II al Cărţii a V-a), pe când
cărui teză de doctorat este intitulată De l’unité de la responsabilité ou nature
délictuelle de la responsabilité pour violation des obligations contractuelles
avec l’application à la combinaison de la responsabilité et de l’incapacité, Typographie
Alphonse Le Roy, Rennes, 1892, autor citat după G. Viney, op. cit.,
p. 397-398.
[1] Teza unităţii răspunderii civile a avut ecouri în literatura juridică română
recentă. A se vedea în acest sens, A. Tamba, Consideraţii privind cele două
forme ale răspunderii civile: răspunderea civilă delictuală şi răspunderea civilă
contractuală în lumina dispoziţiilor dreptului francez şi a dreptului român. Există
veritabile deosebiri între răspunderea civilă delictuală şi răspunderea civilă
contractuală? Analiza convenţiilor de modificare a răspunderii civile, a punerii
în întârziere şi a probei culpei, Partea I, în P.R. nr. 2/2009, p. 52-98 şi Partea
a II-a, în P.R. nr. 3/2009, p. 91-118, citat după L. Pop, Tabloul general al răspunderii
civile în textele Noului Cod civil, în R.R.D.P. nr. 1/2010, p. 150.
[2] Cu privire la aceste discuţii, G. Viney, op. cit., p. 399-400.
[3] Pentru un comentariu asupra structurii instituţiei răspunderii civile,
L.R. Boilă, Răspunderea delictuală, în F.-A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici,
I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, vol. I,
Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 1401.
6 Prejudiciul
răspunderea pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale este
divizată, ca organizare, în Capitolul IV (art. 1350) şi într-un capitol
separat (al Titlului V), intitulat „Executarea silită a obligaţiilor” –
art. 1516-1548. Există, în plus, şi posibilitatea unei confuzii între
răspunderea civilă contractuală şi executarea obligaţiilor prin echivalent
bănesc. Pe bună dreptate, s-a afirmat că, în condiţiile în
care, în doctrina franceză, unii autori nu recunosc existenţa răspunderii
contractuale, nu este de dorit să rămână deschisă vreo
posibilitate de confuzie între răspunderea contractuală şi executarea
obligaţiilor prin echivalent[1]. Considerăm că ideea de unitate
ar fi fost întărită printr-o reglementare comună a celor două mari
ordini ale responsabilităţii civile.
Delimitarea, la nivel legislativ, între răspunderea delictuală şi
răspunderea contractuală este prezentă în sisteme juridice de referinţă.
Dreptul francez, spre pildă, reflectă aceeaşi realitate. Dezbaterile
de actualitate din dreptul francez al obligaţiilor, în general
şi al responsabilităţii civile, în particular, se reflectă în două acte
normative (unul aflat în vigoare, celălalt în fază de proiect): Legea
nr. 2008-56 din 7 iunie 2008 privind reforma prescripţiei în materie
civilă[2] şi Proiectul Legii privind reforma responsabilităţii civile,
înregistrat la Senat, la data de 9 iulie 2010[3]. Textul Proiectului se
inspiră consistent din lucrările grupului coordonat de profesorul
Pierre Catala şi din Principiile dreptului european al contractelor,
subliniind, în mod apăsat, distincţia răspundere delictuală – răspundere
contractuală (secţiunea „Condiţiile răspunderii” cuprinde
trei subdiviziuni: „Condiţii comune răspunderii contractuale şi delictuale”,
„Condiţii particulare ale răspunderii delictuale” şi „Condiţii
particulare ale răspunderii contractuale”). Reforma dreptului responsabilităţii
civile este înţeleasă prin prisma legiferării separate a
celor două forme de răspundere, a consacrării principiului noncumulului
şi a armonizării regimului general cu regimurile de răspundere
cuprinse în legi speciale. S-a preconizat suprimarea prevederilor
care se dublează (urmând a fi eliminate din textele speciale
dispoziţiile deja existente în textul general), pentru a evita
riscul interpretării divergente a dreptului comun.
[1] A se vedea L. Pop, Tabloul general al răspunderii civile în textele Noului
Cod civil..., p. 154.
[2] A se vedea link-ul http://legifrance.gouv.fr/affichTexte.do?cidTexte=JORFTEXT000019013696
(text consultat la 3 februarie 2011).
[3] Proiectul legii poate fi vizualizat pe pagina web a Senatului francez –
http://www.senat.fr/leg/ppl09-657.html (pagină consultată la 3 februarie 2011).
I. Coordonate generale ale răspunderii în noul Codul civil român 7
Secţiunea a 3‐a. Dreptul de opţiune[1]
3. Al treilea alineat al art. 1350 C. civ. reglementează problema
opţiunii între temeiul contractual şi temeiul delictual al acţiunii în
repararea prejudiciului contractual. Se prevede că nu există drept
de opţiune între regulile răspunderii contractuale şi alte reguli la
care părţile ar putea recurge, chiar dacă aceste reguli ar fi mai
favorabile. Imperativ, este aplicabil regimul răspunderii contractuale.
Interdicţia cumulului are ca premisă recunoaşterea caracterului
special, derogator al răspunderii contractuale, în raport cu răspunderea
delictuală (în condiţiile în care vorbim de două regimuri
diferite de responsabilitate). Premisele discuţiei sunt următoarele:
existenţa valabilă a contractului şi generarea prejudiciului prin
neexecutarea, lato sensu, a obligaţiilor contractuale.
Noua reglementare tranşează problema cumulului responsabilităţilor.
Necuprins legislativ până la noul Cod civil, cumulul formelor
răspunderii civile a constituit sursă a controverselor doctrinare.
Gama problemelor generate de cumulul responsabilităţilor este
diversă, dar, în rezumat, se pot afirma următoarele: persoana prejudiciată
nu este îndreptăţită să obţină două reparaţii care, cumulate,
să întreacă valoarea pagubei (cumulul celor două forme de
răspundere civilă nu este posibil); o acţiune care să îmbine cele
două temeiuri – delict şi contract – nu este permisă; nu se poate
recurge, în subsidiar, la acţiunea bazată pe delict, după ce s-a
acţionat în răspundere contractuală. Faţă de aceste aspecte, deja
rezolvate doctrinar şi jurisprudenţial, singura problemă care aştepta
răspunsul legislativ – pentru a înlătura orice controverse – era
cea a dreptului de opţiune între acţiunea contractuală şi acţiunea
delictuală. Soluţia Codului civil a validat teza majoritar admisă în
dreptul român. Argumentele au fost expuse pe larg în lucrările de
specialitate[2]: dacă s-ar admite opţiunea, aceasta ar avea semnificaţia
eludării legii (răspunderea delictuală fiind mai severă decât
cea contractuală); previzibilitatea contractuală obligă la respectarea
regulilor pe care părţile înţeleg, prin acord de voinţă, să le
respecte (deci, aplicarea exigenţelor răspunderii delictuale ar fi
inadmisibilă)[3]. Singura excepţie este prevederea expresă a legii,
[1] A se vedea L. Pop, I.-F. Popa, S.I. Vidu, Tratat elementar de drept civil.
Obligaţiile, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 583-584.
[2] Problema a fost viu disputată şi în literatura română veche – a se vedea
I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Drept civil român. Studiu de doctrină şi de
jurisprudenţă, Ed. Socec & Co, S.A.R., 1943, p. 82-84.
[3] În acest sens, L. Pop, op. cit., p. 356-359; E. Lupan, op. cit., p. 302.
8 Prejudiciul
care să permită opţiunea pentru un alt regim juridic. Având în vedere
„Dispoziţiile generale” (din capitolul dedicat răspunderii civile),
apreciem ca pozitivă reglementarea răspunderii civile ca instituţie
unică, definirea răspunderii delictuale şi a răspunderii contractuale,
instituirea expresă a principiilor de reparare a pagubei şi a interdicţiei
opţiunii între temeiurile răspunderii.
Într-un parcurs rezumativ al dezbaterilor actuale din spaţiul
dreptului european, se poate observa că fiinţa răspunderii contractuale
a fost în mod serios pusă sub semnul întrebării. Din punctul
de vedere al contestatarilor răspunderii contractuale[1], dualismul
nu este justificat, frontierele celor două tipuri de răspundere sunt
incerte şi mobile, iar semnificaţia distincţiei este practic inexistentă.
O serie de hotărâri ale Curţii de casaţie franceze au fost în consonanţă
cu această viziune. Poziţia jurisprudenţială defavorabilă
existenţei de sine-stătătoare a răspunderii contractuale a fost părăsită
(nu total) sub influenţă doctrinară[2]. Proiectul Legii franceze
privind reforma responsabilităţii civile se doreşte (aşa cum rezultă
şi din Raportul informativ[3] care a precedat înregistrarea proiectului
la Senat), o reacţie care să păstreze concepţia şi distincţiile clasice,
încetăţenite, verificate şi viabile. Cu atât mai mult, iniţiativa
noului Cod civil român este, în sensul arătat, meritorie – dincolo de
unele dispoziţii care sunt susceptibile de amendare.
Secţiunea a 4‐a. Răspunderea civilă a profesioniştilor
4. Autorii de drept civil au pus în discuţie o posibilă categorie de
răspundere, care nu se subordonează nici regulilor responsabilităţii
[1] Selectiv, a se vedea, Ph. Le Tourneau, L. Cadiet, Droit de la responsabilité
et des contrats, 7e éd., Dalloz, Paris, 2008, nr. 802; D. Tallon, L’inexécution du
contrat: pour une autre présentation, în Revue trimestrielle de droit civil,
1994.223; P. Rémy, La «responsabilité contractuelle», histoire d’un faux concept,
în Revue trimestrielle de droit civil, 1997.323, apud C. Juillet, La reconnaissance
maladroite de la responsabilité contractuelle par la proposition de loi portant la
réforme de la responsabilité civile, în Recueil Dalloz nr. 4/2011, Études et commentaires,
p. 259, nota 5.
[2] P. Jourdain, Réflexion sur la notion de responsabilité contractuelle, în
Les métamorphoses de la responsabilité, Presses Universitaires de France,
Paris, 1998, p. 65; C. Larroumet, Pour la responsabilité contractuelle, în
Mélanges Catala, Litec, Paris, 2001; G. Viney, La responsabilité contractuelle
en question, în Mélanges J. Ghestin, L.G.D.J., Paris, 2001, p. 921, citaţi după
C. Juillet, op. cit., p. 260, nota 7.
[3] http://www.senat.fr/rap/r08-558/r08-5581.pdf (pagină consultată la 10
februarie 2011).
I. Coordonate generale ale răspunderii în noul Codul civil român 9
delictuale, nici celei contractuale. Se are în vedere, în primul rând,
ilicitul civil al cărui autor este profesionistul, în cadrul îndeplinirii
îndatoririlor ce îi revin. Dezbaterea nu este nouă în doctrina română,
iar adoptarea noului Cod civil repune în discuţie problema[1].
Răspunderea profesionistului a fost inspirată de discuţiile din spaţiul
francez, pe marginea declinului (crizei) responsabilităţii individuale,
a diminuării rolului culpei şi a „socializării” riscurilor[2]. Scopul
ar fi asigurarea unei reparaţii certe şi rapide a pagubei încercate
de victimă, după reguli ce exced ambelor forme de răspundere
– delictuală şi, respectiv, contractuală. Se avansează ipoteza
existenţei unui al treilea palier al responsabilităţii civile, care
ascultă de propriile condiţii şi efecte, stipulate direct în lege. Ar fi
vorba de o răspundere de tip hibrid, contestabilă din punct de vedere
al principiilor generale de drept, în condiţiile apariţiei unor
riscuri noi, care au generat multiple regimuri speciale de indemnizare,
ca de exemplu, răspunderea pentru produse defectuoase.
Profesionist este nu numai comerciantul, dar şi operatorul economic,
întreprinzătorul etc. Noţiunea de profesionist vizează mai
multe categorii socio-profesionale[3]: atât persoane care desfăşoară
activităţi economice şi care, în principiu, se înmatriculează în registrul
comerţului, cât şi persoane care desfăşoară alte activităţi profesionale
(avocaţii, executorii judecătoreşti ş.a.), care nu se înregistrează/
înmatriculează în registrul comerţului. Conform art. 3 C. civ.,
sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere[
4]. Împărtăşim o opinie avizată, potrivit căreia dreptul profesioniştilor
reprezintă, în concepţia noului Cod civil român, o componentă
de bază a ramurii dreptului civil, care are ca obiect „ansamblul
raporturilor juridice (civile) dintre profesionişti, precum şi
[1] S. Neculaescu, Reflecţii privind soluţiile noului Cod civil în materia
răspunderii civile delictuale, în M. Uliescu (coord.), Noul Cod civil. Comentarii,
ed. a II-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 162-164; L.R. Boilă, Discuţii
privitoare la natura juridică a răspunderii civile a medicului faţă de
pacientul său, în Dreptul nr. 2/2011, p. 86-89.
[2] Pentru aceste probleme, a se vedea Ph. Malaurie, L. Aynès,
Ph. Stoffel-Munck, Les obligations, 4e éd., Defrénois, Paris, 2009, p. 12-14.
[3] Ş. Beligrădeanu, Consideraţii în legătură cu efectele caracterului
„monist” al Codului civil român actual asupra fiinţării, în continuare, a unui
„drept comercial” în România, în Dreptul nr. 9/2012, p. 19-20.
[4] Pentru explicaţii privind conceptul de „întreprindere”, a se vedea
St.D. Cărpenaru, Dreptul comercial – între continuitate şi contestare, în Dreptul
nr. 10/2012, p. 17-18.
10 Prejudiciul
dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil, persoane fizice şi
juridice [vizate de art. 3 alin. (1) C. civ.]”[1].
Secţiunea a 5‐a. Aspecte privind repararea
prejudiciului în dreptul internaţional privat
5. Noul Cod civil trimite la reglementările dreptului Uniunii Europene.
Va fi incident, aşadar, „Roma II” – Regulamentul (CE)
nr. 864/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului privind
legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale[2].
„Prejudiciul” reprezintă, în optica Regulamentului, orice consecinţă
rezultată dintr-o faptă ilicită, din îmbogăţirea fără justă cauză,
din gestiunea de afaceri şi din culpa in contrahendo.
Norma generală este cuprinsă în art. 4 alin. (1) din Regulament:
obligaţiile extracontractuale care decurg din fapte ilicite se supun
legii ţării pe al cărui teritoriu s-a produs prejudiciul, indiferent în ce
ţară a avut loc faptul ilicit care l-a generat şi indiferent de ţara sau
ţările în care se manifestă urmările indirecte ale faptului respectiv.
Există şi situaţii de excepţie, când nu funcţionează norma generală.
Dacă persoanele implicate au reşedinţa obişnuită[3] în aceeaşi
ţară, la momentul producerii pagubei, se aplică legea acelei
ţări. De asemenea, dacă din toate circumstanţele cazului, reiese în
mod clar că fapta ilicită are, în mod vădit, o legătură mai strânsă cu
altă ţară decât cele anterior menţionate, va intra în acţiune legea
acelei ţări. Exemplificativ, se arată că o legătură vădit mai strânsă
poate să se întemeieze pe o relaţie preexistentă între părţi (de
pildă, un contract care se află în legătură strânsă cu fapta ilicită).
Pentru persoanele juridice, Regulamentul califică „reşedinţa obişnuită”
ca fiind sediul administrativ central; dacă faptul păgubitor
sau prejudiciul au loc în cadrul activităţii unei sucursale, agenţii sau
altei unităţi, reşedinţa obişnuită va fi acolo unde se găsesc su-
[1] Ş. Beligrădeanu, Consideraţii în legătură cu efectele caracterului „monist”
al Codului civil român..., p. 20.
[2] Regulamentul poate fi consultat la adresa http://eur-lex.europa.eu/Lex-
UriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2007:199:0040:0040:ro:PDF (pagină web
valabilă la data de 8 februarie 2013).
[3] Reşedinţa obişnuită” are sensuri diferite, în materii diferite. Un înţeles aparte
are, de pildă, în materia efectelor căsătoriei, cu repercusiuni asupra identificării
lex causae (pentru detalii privind sensul şi rolul reşedinţei obişnuite a părţilor, a
se vedea, N.C. Aniţei, The law applicable to the matrimonial agreement, Romanian
Private International Law, Lambert Academic Publishing, 2013, p. 16 şi
urm.).
I. Coordonate generale ale răspunderii în noul Codul civil român 11
cursala, agenţia, unitatea în cauză. Pentru activitatea desfăşurată
de persoanele fizice, în timpul programului de lucru, reşedinţa obişnuită
este la locul unde aceasta îşi desfăşoară activitatea profesională
(art. 23).
Aria de aplicare a lex causae, determinată potrivit Regulamentului
Roma II (art. 15), acoperă: temeiul şi întinderea răspunderii,
cauzele care exonerează de răspundere, clauzele care limitează
sau partajează răspunderea, existenţa prejudiciului invocat, natura
şi evaluarea acestuia sau a despăgubirilor, măsurile asigurătorii ce
pot fi dispuse de instanţă, posibilitatea sau imposibilitatea transmiterii
dreptului de a invoca prejudiciul ori de a pretinde despăgubiri,
inclusiv prin succesiune, persoanele care sunt îndreptăţite la despăgubiri
pentru prejudicii personale, răspunderea pentru fapta altuia,
modalităţile de stingere a obligaţiilor şi normele care reglementează
prescripţia şi decăderea (inclusiv regulile de începere, întrerupere,
suspendare a termenelor de prescripţie şi de decădere).
Anumite norme speciale funcţionează în acele domenii în care
norma generală nu este în măsură să asigure echilibrul între
interesele persoanelor în cauză. Este vorba de răspunderea pentru
produse defectuoase, concurenţa neloială şi actele care îngrădesc
libera concurenţă, daunele aduse mediului, prejudiciile care rezultă
din încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, acţiunile sindicale.
Capitolul al II‐lea. Principiile reparării
prejudiciului
Secţiunea 1. Repararea integrală a prejudiciului
§1. Reglementarea noului Cod civil român
6. Întemeiat legislativ pe dispoziţiile art. 1385 alin. (1), art. 1349
alin. (2) şi art. 1531 C. civ., principiul exprimă cerinţa înlăturării tuturor
consecinţelor dăunătoare ale faptei ilicite, în scopul restabilirii,
pe cât posibil, a situaţiei anterioare[1]. Importanţa prevederii exprese,
în noul Cod, a imperativului reparării integrale, este esenţială,
deoarece finalitatea răspunderii civile rezidă tocmai în înlăturarea
totală a consecinţelor dăunătoare ale faptei ilicite. Restitutio in
integrum, în sensul propriu al terminologiei, înseamnă o reparaţie
integrală a pagubei; specificul responsabilităţii civile constă în restabilirea
cât mai precisă, în măsura în care acest lucru este
posibil, a echilibrului care a fost afectat prin cauzarea pagubei şi
repunerea victimei în situaţia în care s-ar fi aflat dacă actul prejudiciabil
nu ar fi avut loc[2].
Codul civil de la 1865 a consacrat implicit repararea integrală,
în art. 998-999, în termenii următori: „Orice faptă a omului, care
cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală
s-a ocazionat, a-l repara”, respectiv „Omul este responsabil nu numai
de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a
cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa”. Pentru răspunderea
contractuală, potrivit art. 1073 din acelaşi cod, „Creditorul are dreptul
de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi în caz contrar
are dreptul la dezdăunare”. Jurisprudenţa română a avut, în decursul
timpului, un rol decisiv atât în formularea principiului, cât şi
în fundamentarea conţinutului acestuia, a criteriilor şi a modalităţilor
de reparare a pagubei[3] .
[1] I. Albu, V. Ursa, Răspunderea civilă pentru daunele morale, Ed. Dacia,
Cluj-Napoca, 1979, p. 37.
[2] Afirmaţia se găseşte într-o hotărâre pronunţată în 1954 de Curtea de
Casaţie a Franţei (a doua Cameră civilă, Hotărârea din 28 octombrie).
[3] A se vedea V. Ursa, Dezvoltarea de către practica judiciară a principiului
reparării integrale şi a principiului reparării în natură a prejudiciului, în Contri


Titlu: Prejudiciul
Subtitlu: repere romanesti in context european
Autori: Calina Jugastru
Editura: Hamangiu
Pagini: 400
Data aparititei: 31 Mai 2013
Format: Carte brosata
ISBN: 978-606-678-574-7

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.018 sec