Pacatele parintilor si bolile copiilor

Pacatele parintilor si bolile copiilor
Preț: 10,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2011
Pagini: 184
Format: 13x20
Categoria: Religie

DESCRIERE

Traducere din limba rusa de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas

Lucrarea de faţă este orientată în primul rând către cititorii care vin la Dumnezeu nu cu inima, ci cu raţiunea. Aceştia se străduie să analizeze în mod critic propria persoană şi viaţa pe care au dus-o, să înţeleagă sursele duhovniceşti ale propriilor maladii şi ale bolilor celor care le sunt apropiaţi. Foarte mulţi dintre noi se întorc pentru prima dată spre Dumnezeu atunci când li se agravează starea de sănătate sau sănătatea rudelor. Boala îl împinge pe om să îşi revizuiască sistemul de valori şi cunoştinţele despre sine. Această afirmaţie este valabilă mai ales în privinţa bolii şi a morţii unui copil.
K.V. Zorin scrie despre legătura din­tre comportamentul părinţilor şi starea sănătăţii copiilor, despre suferinţele lor care urmează păcatelor părinteşti, anali­zea­ză în lumina credinţei ortodoxe diferi­te situaţii de viaţă, se străduie să prevină asupra greşelilor care pot surveni în prac­tică. Astfel cititorul va afla un bun prilej de meditaţii cu privire la multe din­tre problemele sale.

Cuprins:

Înainte‑cuvântare
Capitolul 1: „Păcatele părinţilor noştri nu le pomeni…”
1. Faptele părinţilor şi sănătatea copiilor
2. Legea eredităţii duhovniceşti
3. „Golgota intrauterină”
Capitolul II: Calea de la păcat la boală
1. Stresurile
2. Conflictele intrapersonale
3. Particularităţile personalităţii
4. Traumele psihice
5. Obiceiurile dăunătoare
ANEXE:
Despre relaţiile intime ale soţilor
1. Scrisoarea Părintelui Paisie Aghioritul
2. Scrisoare către un frate căsătorit
Viaţa pe scurt a Fericitei Matrona din Anemniasevo
Istorisiri despre vindecări făcute prin rugăciunile Fericitei Matrona din Anemniasevo
Acatistul Fericitei Matrona din Anemniasevo



S‑a întâmplat în cele mai întunecate vre­muri ale iobăgiei. Era pe atunci, la înce­pu­tul veacului, un general – general cu relaţii mari, moşier putred de bogat, dar dintre cei (e adevărat, foarte puţini încă de pe atunci) care erau aproape con­vinşi că ieşind la pensie şi‑au câştigat dreptul asupra vieţii şi a morţii supuşilor. Erau pe atunci oameni din aceştia. Ei bine, îşi ducea generalul traiul pe moşia sa de două mii de suflete, se ţinea cu nasul pe sus, îşi trata vecinii mărunţi ca pe nişte milogi şi bufoni ai săi. Avea sute de câini şi aproape o sută de îngrijitori ai acestora, toţi în livrea şi toţi călare. Şi iată că un băiat de la curte – un băieţel, de numai opt ani – a aruncat cu o piatră în joacă şi l‑a lovit la picior pe câinele fa­vorit al generalului. «De ce şchioapătă câinele meu fa­vorit?» I se raportează că iată, băiatul cutare a dat în el cu o piatră şi l‑a lovit la picior. «A, tu eşti», s‑a uitat la el generalul. «Luaţi‑l!» L‑au luat – l‑au luat de la mama lui; toată noaptea a stat în temniţa boierească; dimineaţa iese generalul cu tot alaiul la vânătoare, se aşază pe cal. În jurul lui ‑ întreţinuţii, câinii, în­griji­to­rii câinilor, hăitaşii – toţi călare. În jur au fost adu­na­te slugile de curte spre învăţătură de minte – în faţa tu­turor, mama băiatului vinovat. Îl scot pe băiat din tem­niţă. Era o zi de toamnă posomorâtă, rece, ceţoa­să, numai bună de vânătoare. Generalul porun­ceşte să fie dezbrăcat copilul: copilul e lăsat în pielea goa­lă. Tremură, e nebun de frică, nu îndrăzneşte să zică nici pâs… „Şo!” – comandă generalul. „Fugi, fugi!” – îi strigă în­grijitorii câinilor; băiatul fuge... „Pe el!” – răc­neş­te generalul şi asmute asupra lui întreaga haită de ogari. L‑a vânat pe copil ca pe o fiară, sub privirile mamei lui, şi câinii l‑au sfâşiat în bucăţi!.. După cât se pare, generalul a fost pus sub tutelă. Dar... ce să‑i fi făcut? Să‑l fi împuşcat? Pentru satisfacerea simţului moral, să‑l fi împuşcat? Spune, Alioşka!” – îl descusu cu stăruinţă Ivan Karamazov pe fratele său mai tânăr, ucenicul stareţului Zosima.

– Să‑l fi împuşcat! – rosti Alioşa încetişor, ridi­cân­du‑şi ochii către fratele său cu o umbră de zâmbet palid şi strâmb.

– Bravo! – strigă Ivan cuprins de un anume en­tu­ziasm. De vreme ce ai zis asta, înseamnă că... Halal schimnic! Aşadar, iată ce drăcuşor şade la tine în ini­mioară, Alioşa Karamazov!

– Am zis o aberaţie, dar...

– Tocmai asta este, că „dar”... – strigă Ivan. – Să ştii, călugăraşule, că aberaţiile sunt cum nu se poate mai trebuincioase pe acest pământ. Pe aberaţii se întemeiază lumea, şi fără el poate că nu s‑ar petrece nimic în ea. Ştim noi ce ştim!”

Astăzi, Dostoievski este citit de parcă ar fi con­tem­­poran cu noi şi ar scrie despre vremurile de as­tăzi. Minunatul artist al cuvântului rusesc pune o pro­blemă foarte acută. Şi în zilele noastre nebunia, setea de agoniseală şi calculul hrăpăreţ al puternicilor acestei lumi îi osândesc pe oameni la suferinţe şi neputinţă. Generalul lipsit de inimă întruchipează o patimă foarte răspândită la adulţi: egoismul împins la limită, opus cu desăvârşire iubirii jertfelnice. În ultimă instanţă, tocmai iubirea de sine constituie una dintre principalele cauze duhovniceşti ale suferinţelor copiilor.

Este o problemă extrem de dureroasă. Cu greu este de găsit o familie pe care ea să n‑o privească direct sau indirect. Ea atinge coardele cele mai sensibile ale sufletului. Ca atare, în cugetările pe această temă este nevoie de tact, de delicateţe şi de o cât mai mare pru­den­ţă. Părinţii iubitori receptează suferinţele copilului mult mai acut decât propria durere. Ei doresc să în­lăture prin orice mijloace atât simptomele, cât şi rădă­ci­nile bolii. Medicii reuşesc în a indica factorii genetici, psihologici, sociali şi de altă natură ai apariţiei şi dez­voltării ei. Cauzele duhovniceşti rămân însă, de obi­cei, în umbră. Iar ele se ascund adeseori chiar în noi înşine, fiindcă noi înşine le creem copiilor noştri te­renul pentru suferinţe. Nu este uşor să recunoaştem lu­crul acesta. Totuşi, să fim cinstiţi şi să nu ne ascundem după deget.

Cunoaşterea felului în care păcatul adulţilor pro­voa­că boala copilului este folositoare nu numai pentru medici, pedagogi, psihologi şi alţi specialişti care lu­crează cu copiii. În primul rând ea aduce folos părin­ţi­lor şi celor ce au copii în grijă ori se pregătesc să adu­că pe lume unul. Poate că exemplele şi afir­maţiile ce ur­mează vor dezlega anumite îndoieli şi nedumeriri ale oamenilor pe care îi chinuie între­bările: „De ce Dumnezeu mi‑a trimis crucea de a educa un copil in­valid?”; „De ce micuţul meu a mu­rit, iar alţi copii sunt vii şi sănătoşi?”; „Cu ce sunt eu vinovat că odras­le­le mele se îmbolnăvesc des?”. Aş vrea să le dau adulţilor imboldul de a se gândi cu mai multă serio­zi­tate la răspunderea pe care o au pen­tru naşterea şi educarea copilului, să îi feresc de greşeli fatale, pen­tru care copilul va plăti cu să­nătatea sa.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.024 sec