O fată ca tine

O fată ca tine
Preț: 39,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2016
Pagini: 384
Format: 13x20
Categoria: Romane

DESCRIERE

Un bildungsroman captivant, O fată ca tine este în primul rând o carte despre iubire, solidaritate şi forţă morală într-o lume în derivă, care, împletind aparent mărunte istorii personale cu istoria mare, devine povestea unei generaţii pierdute.

În 1939, în Angelina, un prăfuit orăşel californian, segregarea rasială e un fapt cotidian: în curtea şcolii se joacă doar copiii albi, iar la sfârşitul orelor numai copiii japonezi se grăbesc spre casă. Satomi Baker, „o fată de paisprezece ani a cărei frumuseţe viitoare deja se întrevede“, pe jumătate japoneză, înfruntă prejudecăţile şi clişeele americane cu impetuozitatea specific vârstei: neaparţinând în întregime niciuneia din cele două lumi, în fiecare din ele e percepută drept o străină. Când începe războiul, tatăl ei se înrolează voluntar şi îşi pierde viaţa în atacul de la Pearl Harbor. Comunitatea japoneză, tolerată până atunci, este învinuită şi demonizată, iar în scurtă vreme toţi membrii ei sunt deportaţi într-un lagăr dintr-o zonă aridă. Pentru Satomi începe o călătorie complicată, a maturizării precoce, a descoperirii de sine şi a afirmării identităţii într-o societate încă nepregătită să o accepte.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de același autor

Created in 0.033 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.