Misterul inimii

Studiul lui Peter Selg despre fiziologia sacramentală a inimii în lucrările lui Aristotel, Toma de Aquino şi Rudolf Steiner se adresează seminarelor de poeţi ai Comunităţilor Creştinilor din Hamburg şi Stuttgart, celor care studiază şi predau acolo.

Prevăzută cu numeroase note sugestive şi fundamentată pe studiul detaliat al surselor de bază, lucrarea pune pentru prima oară învăţătura despre inimă, relevată la începutul secolului al XX-lea de Rudolf Steiner, cu adevărat în spaţiul spiritual din care provine în realitate.

Prin aceasta, ea este indirect şi o contribuţie la documentarea drumului de dezvoltare spirituală parcurs de Rudolf Steiner.

Fragmente din carte:

…în toate cele patru Evanghelii - dar îndeosebi la Luca - organul inimii joacă un rol esenţial, dacă nu chiar central, perspectivele sau, mai degrabă, premisele antropologice ale respectivelor pasaje din Evanghelii se află, din această perspectivă, pe mai multe niveluri şi sunt extrem de diferenţiate în sine - o privire de ansamblu asupra întregului şi a strădaniei intense din jurul fiecărui cuvânt-de-inimă ne duce însă mai departe şi deschide orizonturi largi şi uimitoare.

Conform tuturor Evangheliilor, inima este un organ al compasiunii, al unei participări sufleteşti la evenimentele lumii, al unei marcări proprii, centrate pe emoţia datorată acestora.

Astfel, s-a apropiat de Iisus, de „inima” Lui, văduva îndoliată de la Nain, al cărei unic fiu (părea că) murise şi el („Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! [Quam cum vidissed Dominus, misericordia motus super eam, dixit illi: Noii fiere!]"; Luca, 7,1319).

…în schimb, durerea a cuprins inimile discipolilor atunci când şi-au dat seama de iminenta moarte a lui Christos (Ioan 16,6) - o îndoliere a inimii care, conform celor spuse de Christos în cuvintele de despărţire, urma să facă loc unei bucurii interioare a aceluiaşi organ, după înviere şi revenire („Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. [Iterum autem videbo vos, et gaudebit cor vestrum: et gaudium vestrum nemo tollet a vobis.]"; Ioan 16,22).

De o „duritate” a inimii sau de o „duritate în inimă”(duritia cordis) este, în schimb, vorba în Evanghelii, în anumite locuri în care din partea lui Christos Iisus este semnalată lipsa empatiei oamenilor, lipsa compasiunii cu cei suferinzi şi marginalizati cum este bolnavul cu „mâna uscată", a cărui vindecare Christos, ce tocmai urma să se întâmple, era observată cu rea-voinţă şi cu lipsă de participare interioară de către cei prezenţi în sinagogă.

(„Şi a zis omului care avea mâna uscată! Ridică-te în mijloc! Şi a zis lor: Se cuvine, sâmbăta, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a-1 pierde?

Dar ei tăceau - şi privindu-i pe ei cu mânie şi întristându-se de invârtoşarea inimii lor, a zis omului: întinde mâna ta"; Marcu 3,4 şi urm.), sau chiar cu soţiile părăsite de bărbaţii lor, lăsate în urmă şi astfel abandonate.

Se poate observa, privitor la antropologia inimii, că acest organ, conform Evangheliei, este rareori sau deloc instrumentul sau expresia exclusivă a unor procese emoţionale; mai mult, el este într-o relaţie intimă cu procesele individuale de gândire şi de cunoaştere ale omului.

Dacă precizările de până acum au apelat nu doar la capacitatea de compasiune, ci, dincolo de aceasta, la disponibilitatea generală de a conştientiza şi de a pătrunde o situaţie - dar prin aceasta şi la trepte ale cunoaşterii sau cel puţin ale re-cunoaşterii situative majoritatea covârşitoare a următoarelor mărturii din Evanghelii dovedeşte limpede legătura interioară dintre activităţile inimii şi capacităţile omeneşti spirituale mai înalte, chiar dacă adesea sub formă de eşec, de rămânere în urmă şi de eşuare.

Astfel, inima apostolilor era cu totul orbită sau împietrită (cor obcaecatus), căci ei nu ajungeau, în ciuda hrănirii cu pâine, la propria înţelegere a Fiinţei lui Christos aflată în acţiune, se temeau de furtună, şi-au ieşit din fire după intervenţia lui Christos („non enim intellexerunt de panibus: erat enim cor eorum obcaecatum"; Marcu 6,52).


CUPRINS:

Introducere

I. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră
Despre antropologia inimii în evanghelie

II. De essentia et motu cordis
Aristotel şi Toma de Aquino

III. Organul inimii şi soarta omului
Privitor la învăţătura despre inimă din ştiinţa spiritului alui Rudolf Steiner

Epilog: Iar cuvântul locuieşte în inima mea

Inima în aforisme poetice, mantreşi meditaţii terapeutice date de Rudolf Steiner

Note

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie