Mihai I, ultimul rege al românilor

Mihai I, ultimul rege al românilor
Preț: 32,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2016
Pagini: 272
Format: 13x20
Categoria: Istorie

DESCRIERE

Cel mai tânăr rege al României urcă pe tron într-o vreme în care țărilor din răsăritul Europei li se rezervă „rolul de cobai într-un experiment de un cinism care întrece închipuirea omenească“, cum va spune chiar el. În zilele noastre, mărturia lui despre abdicare e pusă la îndoială de unii, preferându-i-se documente anonime ale regimului comunist instalat la putere prin fraudă, minciună și manipulare.

Este Mihai I un învins? Dacă împlinirea unui destin se măsoară în succese aclamate public și compromisuri de anvergură, atunci acest rege nu e un model de urmat. Dar, dacă statornicia, răbdarea și modestia definesc viața adevărată, atunci ultimul rege al românilor rămâne pentru generațiile viitoare un reper de înțelepciune într-o lume răscolită de fantasmele puterii.

„La ora 9, sună telefonul din birou. Mihai e anunțat să se prezinte în sala tronului, pentru depunerea jurământului. Vocea care-i vorbește i se adresează cu «Majestate». Buimac, are sentimentul că retrăiește o dimineață din copilărie când bona îi spune că e rege, iar el o întreabă dacă, în cazul ăsta, mai are voie să se joace. E un coșmar? E realitate? E copil? A crescut? Iar e rege? Iar e singur? Durează mult? Se îmbracă în grabă încercând să-și ascundă emoțiile și să-și compună, ca de atâtea ori până atunci, în situațiile dificile, o față impenetrabilă. Collect yourself, i-ar șopti Sitta dacă ar fi cu el.“

Fotografia de pe copertã: Regele Mihai în castelul de la Sinaia, 1 aprilie 1946

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.060 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.