MI6 - Adevăruri şocante despre istoria serviciilor secrete britanice

MI6 - Adevăruri şocante despre istoria serviciilor secrete britanice
Preț: 49,90 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
ISBN: 978-606-686-837-2
Anul publicării: 2014
Pagini: 592
Format: 14x20
Categoria: Colectia Istorie

DESCRIERE

Învăluită mult timp în mister, existența Serviciului Secret de Informații Britanic (MI6) nici măcar nu era recunoscută. Cel puțin, nu oficial. Treptat, a început să iasă din umbră, fiind chiar de acord cu realizarea unei istorii oficiale a primelor sale patru decenii de existență, până în 1949. Cartea de față oferă o perspectivă fără precedent asupra următorilor ani, de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial până în prezent, aruncând o privire, dincolo de ușile închise, spre pericolele, dramele, intrigile și ambiguitățile morale ale lumii spionajului.
Pentru opinia publică, noțiunea de „spion“ a fost modelată de universurile ficționale ale unor scriitori precum Ian Fleming și John le Carré. Gordon Corera le oferă cititorilor săi șansa de a pătrunde în această lume secretă și de a observa realitatea care a stat la baza ficțiunii. Corera prezintă cazurile interesante ale celor care au spionat, au mințit, au înșelat și, în unele cazuri, chiar și-au pierdut viața, având ca fundal marile evenimente care au marcat istoria – dramele Războiului Rece, ridicarea și căderea Zidului Berlinului, Criza Rachetelor din Cuba, atentatele de la 11 septembrie 2001, războiul din Irak.

Gordon Corera este un apreciat jurnalist britanic, corespondent al postului BBC pe probleme de securitate. În 2009 a prezentat la Radio 4 programul MI6: A Century in the Shadows, o istorie, în trei părți, a celebrului serviciu secret britanic. A scris, de asemenea, Shopping for Bombs (2006).

„O carte provocatoare, foarte bine documentată și excelent scrisă.“ Andrew Roberts, autorul bestsellerului Furtuna războiului

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.026 sec