Metronom - o emisiune de Cornel Chiriac

Îmi promisesem după moartea lui Cornel să scriu o carte despre el. Mi-am respectat promisiunea și am publicat astfel în anul 2008 o primă carte – confidență pe care am dedicat-o mamei lui Cornel. În gândurile mele cele mai ascunse cartea se adresa și celor mulți, care-l cunoscuseră în perioada piteșteană a vieții sale, prieteni și colegi de şcoală şi pentru care Cornel a fost și a rămas camaradul cu care se întâlneau în Piteşti pe Strada Mare, la bară la “Staicu”, la şcoală, la câte un “ceai” sau cu care au băut un şpriţ cândva. Ne-am lăudat poate uneori că l-am cunoscut, că am fost colegi sau prieteni cu el atunci când îl auzeam vorbind la Radio. Niciodată însă nu ne-a trecut prin minte amploarea extraordinară a impactului pe care l-a avut asupra tineretului vremii cel pe care-l numeam Nelu şi care devenise între timp Cornel Chiriac.

Cele spuse aici nu trebuie să vă surprindă prea tare. Acum câţiva ani am cunoscut în Spania, la Rosas, o doamnă al cărui tată avusese pe vremuri o brutărie. Gureşă ca toți spaniolii, când a auzit că eu cu soţia şi cu fratele meu Emil Udrescu nu scăpăm nicio ocazie ca să vedem Muzeul Salvador Dali de la Figueras precum şi orice altceva ce-l privea pe celebrul artist catalan, ne-a povestit o întâmplare cu Salvador Dali. Atunci când era copilă, Dali trecea adesea şi cumpăra pâine din prăvălia tatălui său; schimba de fiecare dată cu el câteva cuvinte. Într-o zi, văzând-o pe fiica acestuia jucându-se prin prăvălie şi aflând că era aniversarea ei - împlinea 6 ani - Salvador Dali i-a cerut tatălui o foaie de hârtie pe care a desenat o furnică; l-a semnat şi i l-a dat tatălui pentru fetiţă spunându-i, cu emfaza-i binecunoscută, că într-o zi desenul va valora o avere. Uimiţi de o asemenea întâmplare, i-am cerut doamnei – care era fetiţa de acum mai bine de 60 de ani - o fotocopie a desenului; după mai multe zile de căutare ne-a spus că nu-l mai găseşte: “Nu mai ştiu pe unde l-am pus, nu-l mai găsesc, căci de atunci ne-am mutat de mai multe ori”. Niciun moment nu i-a trecut prin minte acestei doamne, în toată această perioadă de peste 60 de ani, că deţinea în casă o adevărată comoară: un Dali.

Aşa s-a întâmplat, respectând proporţiile, şi cu Cornel. El nu era decât colegul şi prietenul nostru. Din păcate, nici mai târziu n-am avut imaginea adevăratei lui valori. Până într-o zi...

Am terminat astfel prima carte despre el intitulată “Pagini despre Cornel Chiriac” şi am publicat-o pe banii mei în anul 2008. A fost scoasă în 191 de exemplare, în marea lor majoritate oferite prietenilor şi colegilor noştri din Piteşti. Întâmplarea a făcut să-l cunosc în acea perioadă pe animatorul unuia dintre fan-club-urile Cornel Chiriac. Îl numesc aici pe Paul Ionescu; era pentru prima dată când aflam de existenţa fan-club-urilor ce poarta numele lui Cornel, căci sunt mai multe. Am avut astfel plăcerea dar şi stupefacţia să întâlnesc o bună parte din cei care se strâng anual ca să-şi depene amintirile despre Cornel, să-i cinstească memoria. M-a uimit sinceritatea lor spontană şi fidelitatea lor eternă şi incondiționată. Ce oameni! Pentru aceşti admirabili fani ai lui Cornel am decis să scriu cartea de faţă. Le mulţumesc astfel lui Nini Vasilescu, lui Cornel Ionel Preduţ, lui Lorica Mocanu, lui nea Vrabie Ion, lui Ion Vasile din Tuzla, lui Ghiţă Vanghele, lui Radu Nicolescu, lui Ionel Noană şi celor mulţi care m-au ajutat să descopăr ce a însemnat Cornel pentru generaţia lor.

Liviu Tofan şi Trudi Dumitrescu, colegii lui Cornel de la Europa Liberă precum şi Linda Schuster, logodnica lui Cornel, m-au ajutat să cunosc viaţa sa de dincolo de Cortina de Fier, de la München.

Cărțile Ioanei Măgura Bernard, a lui René Al. De Flers, precum şi cea a lui Nicu Covaci, m-au făcut să înţeleg mai bine personalitatea atât de complexă a lui Cornel.

Colegii lui de la Radio Bucureşti sau de la TVR mi-au fost de mare ajutor cu amintirile lor depănate în cadrul emisiunilor « Să-l redescoperim pe Cornel Chiriac », realizate de Sorin Mihai Savin. Emisiunile lui Doru Ionescu “Remember Cornel Chiriac” de la TVR Cultural au reuşit să adune pentru telespectatori mărturii inedite despre cel care a marcat pentru totdeauna generaţia ’65 – ’75. Am realizat astfel încă odată, dacă mai era nevoie, varietatea “mediilor” pe care le-a marcat “fenomenul” Cornel Chiriac. Le sunt recunoscător astfel fraţilor Florin-Silviu si Octavian Ursulescu, lui Geo Limbăşanu, lui Camil Petrescu jr., lui Florian Lungu, lui Paul Grigoriu, lui Florian Pittiş, chiar dacă nu mai este – din păcate – printre noi şi multor altora pe care-i rog să mă ierte că nu i-am amintit aici. Ei se vor regăsi foarte probabil în paginile cărţii. Acestora li se adaugă cei mulţi, necunoscuţi încă nouă, care nu l-au uitat şi nu-l vor uita niciodată pe Cornel Chiriac, “profesorul” lor de muzică și nu numai.

Abia acuma, scriind această carte, am avut revelația adevăratei valori intelectuale a lui Cornel. Sunt mândru să fac parte dintre voi toți, cei a căror viață a fost marcată pentru totdeauna de acest meteor: Cornel Chiriac. Fără nicio îndoială vorbesc aici şi în numele vechilor şi fidelilor săi prieteni din Piteşti, colegii noştri de şcoală şi de nebunii: Măiţă, Mişu Pipuţul, Gelu, Costel Maliuşca, Bebe Turcu, dar şi a celorlalţi care nu mai sunt printre noi şi care i-au fost tot aşa de apropiaţi: Valerică Dinescu, Victor Chiriac, Moţ Mihai...

Cu această carte începe şi se sfârşeşte scurta mea carieră de scriitor. Nu este vorba despre o falsă modestie şi nici de o fanfaronadă gratuită. E purul adevăr! Nu sunt şi nu voi fi niciodată scriitor în accepţiunea nobilă pe care i-o atribui. În plus, depărtarea de ţară în ultimii 20 de ani a făcut ca bagajul activ de cuvinte să se diminueze un pic; constat apoi că nici topica frazei scrise nu mai este uneori cea obişnuită, ca să nu mai vorbesc de capcanele noilor (oare a câta oară!?) reguli ortografice.

Să-mi fie iertate astfel stângăciile inerente unui autor numai de publicaţii științifice. Şi cum n-am vrut să ratez ocazia primei întâlniri veritabile cu cititorii, am făcut toate eforturile de care am fost capabil, sau aproape toate, pentru a termina această carte. Am certitudinea că ea reprezintă numai începutul procesului de redare a lui Cornel Chiriac memoriei româneşti.

Volumul poate fi considerat într-un fel doar o confidenţă asupra tinereţii noastre şi nimic mai mult.