Mesagerii ploii

Mesagerii ploii
Preț: 27,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2010
Pagini: 240
Format: 13x20
Categoria: Romane

DESCRIERE

Tradus în zeci de limbi, Ismail Kadare este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii europene contemporane. În 2005 i s-a acordat primul International Man Booker Prize.

În Albania secolului al XV-lea, războiul bate la uşă. Locuitorii unei cetăţi de hotar şi-au ales soarta. Nu au primit pacea otomană, pe care solia sultanului le-o promitea în schimbul abjurării, iar acum aşteaptă riposta neîntârziată a imperiului. Iar odată cu primăvara, soseşte şi imensa armată turcă, înaintând leneş şi inexorabil spre fortăreaţă. Capitularea, se pare, nu e decât o chestiune de timp. Dar acest timp, infim în durata istoriei, este nesfârşit pentru cei prinşi în încleştarea în care se înfruntă două lumi. Stelele consultate de astrolog rămân tăcute. Imamii prevestesc victoria, iar poetul orb plânge în versuri prăpădul. Unde e adevărul? Ce să scrie cronicarul oştirii? Un lucru e sigur: indiferent de care parte se va înclina balanţa în săptămânile, apoi lunile de asediu apăsător şi de arşiţă, cadenţate de bubuitul înnebunitor al tobelor, şi eroii, şi laşii vor avea aceeaşi soartă tragică.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.045 sec