Medierea conflictelor 2013

DESCRIERE

Data aparitiei: Martie 2013 Pentru intelegerea deplina a mecanismului de functionare a institutiei medierii este necesar sa incepem sa gandim si in afara solutiei instantei de judecata si sa distingem avantajele pe care le ofera medierea. Noile completari si modificari ale legii medierii ofera un sprijin in acest sens, impunand obligativitatea informarii prealabile privind avantajele medierii cat si largirea cadrului domeniului in care medierea isi gaseste aplicabilitate. Medierea ofera solutia alternativa eficienta, rapida si durabila, facilitand partilor explorarea conflictului, identificarea si valorificarea nevoilor lor, imaginand si evaluand alaturi de mediator toate variantele in sensul alegerii celei mai bune solutii, cu respectarea si cunoasterea legii. Ne-am propus ca „Medierea conflictelor” sa fie o abordare tehnico-juridica de actualitate a institutiei medierii in Romania si sa vina in sprijinul practicienilor. Totodata, prezenta lucrare se adreseaza studentilor si masteranzilor universitatilor cu profil juridic care au implementat „medierea si organizarea profesiei de mediator” ca materie obligatorie de studiu, fara a exclude interesul pe care orice cititor il poate consacra acestei institutii si profesii noi care incepe sa-si intre in drepturi si in Romania. Date tehnice Titlu: Medierea conflictelor Pret: 25,00 RON ISBN: 978-606-673-056-3 Format: A5 Pagini: 184 Cuprins 177 Cuprins CAPITOLUL I METODE ALTERNATIVE DE SOLUŢIONARE A CONFLICTELOR, AVANTAJE, TRĂSĂTURI COMUNE ............ 7 CAPITOLUL II CADRUL LEGISLATIV AL INSTITUŢIEI MEDIERII ................ 32 2.1. Cadrul legislativ al medierii în România. Consideraţii generale ................................................................................. 32 2.1.1. Legea nr. 192/2006 modificată prin Legea nr. 115/2012 şi OUG nr. 90/2012 - Cadrul general în materia medierii. Domeniul de aplicare ........................ 33 2.1.2. Codul de Etică şi Deontologie Profesională a Mediatorilor ................................................................... 42 2.2. Consiliul de Mediere. Organizare. Atribuţii .......................... 44 2.3. Aspecte de drept comparat privind medierea ........................ 46 CAPITOLUL III REGLEMENTAREA MEDIERII LA NIVEL COMUNITAR ........ 52 3.1. Recomandarea 98/257/CE cu privire la principiile aplicabile organelor responsabile pentru soluţionarea extrajudiciară a litigiilor în materie de consum ...................... 55 3.2. Reţeaua Europeană „EEJ Net” şi Reţeaua „ECC-Net” ......... 56 3.3. Recomandarea 2001/9/CE cu privire la căile alternative de soluţionare a litigiilor dintre autorităţile administrative şi persoanele private....................................... 60 3.4. Recomandarea 2001/310/CE CE privind principiile pentru autorităţile implicate în soluţionarea conflictelor utilizatorilor în afara curţii .................................................... 63 3.5. Cartea Verde cu privire la ADR – 2002 ................................ 64 3.6. Recomandarea 2002/10 CE privind medierea în materie civilă ........................................................................ 66 178 MEDIEREA CONFLICTELOR 3.7. Directiva 2008/52/CE privind anumite aspecte în materie civilă şi comercială .................................................. 68 3.8. Codul European de Conduită al Mediatorilor ....................... 71 CAPITOLUL IV CONFLICTUL ................................................................................. 72 4.1. Noţiune şi geneză. Conflictul şi dreptul. Gestiunea conflictului. Scurt istoric al teoriilor conflictelor ................. 72 4.2. Tipuri de conflicte ................................................................. 77 CAPITOLUL V PROCESUL DE MEDIERE ............................................................. 81 5.1. Principiile care guvernează procesul de mediere .................. 81 5.1.1. Principiul neutralităţii şi imparţialităţii mediatorului ....... 81 5.1.2. Principiul confidenţialităţii procedurii medierii ............. 82 5.1.3. Principiul voluntariatului procedurii medierii ............... 83 5.1.4. Principiul autodeterminării părţilor ................................ 84 5.1.5. Principiul informării prealabile asupra procedurii medierii .......................................................................... 85 5.2. Etapele procesului de mediere............................................... 85 5.2.1. Şedinţa de informare prealabilă. Obligativitate ............. 86 5.2.1.1. Încheierea contractului de mediere ......................... 87 5.2.2. Etapa medierii propriu-zise ............................................ 89 5.2.2.1. Sesiunea de deschidere ........................................... 89 5.2.2.2. Sesiunea comună .................................................... 90 5.2.2.3. Sesiuni separate ...................................................... 95 5.2.2.4. Identificarea şi evaluarea opţiunilor ....................... 97 5.2.3. Închiderea procedurii de mediere ................................... 99 5.2.3.1. Acordul de mediere .............................................. 100 ANEXE Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator ..................................................................................... 102 Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor ............. 139 Cuprins 179 Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă .... 146 Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială .......................................... 158 Bibliografie ..................................................................................... 171 Manuela Sîrbu Lector Universitar Av. Dr. Alina Gorghiu Diana Monica Croitoru-Anghel Lector Universitar Av. Dr. Av. Mediator MEDIEREA CONFLICTELOR Universul Juridic Bucureşti -2013- Editat de S.C. Universul Juridic S.R.L. Copyright © 2013, S.C. Universul Juridic S.R.L. Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin S.C. Universul Juridic S.R.L. Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără acordul scris al S.C. Universul Juridic S.R.L. NICIUN EXEMPLAR DIN PREZENTUL TIRAJ NU VA FI COMERCIALIZAT DECÂT ÎNSOŢIT DE SEMNĂTURA ŞI ŞTAMPILA EDITORULUI, APLICATE PE INTERIORUL ULTIMEI COPERTE. Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României SÎRBU, MANUELA Medierea conflictelor / lector univ. av. dr. Manuela Sîrbu, lector univ. av. dr. Alina Gorghiu, av. mediator Diana Monica Croitoru-Anghel. - Bucureşti : Universul Juridic, 2013 Bibliogr. ISBN 978-606-673-056-3 I. Gorghiu, Alina II. Croitoru-Anghel, Diana Monica 316.472.3 REDACŢIE: tel./fax: 021.314.93.13 tel.: 0732.320.666 e-mail: redactie@universuljuridic.ro DEPARTAMENTUL tel.: 021.314.93.15; 0726.990.184 DISTRIBUŢIE: fax: 021.314.93.16 e-mail: distributie@universuljuridic.ro www.universuljuridic.ro COMENZI ON-LINE, CU REDUCERI DE PÂNÅ LA 15% Metode alternative de soluţionare a conflictelor 7 CAPITOLUL I METODE ALTERNATIVE DE SOLUŢIONARE A CONFLICTELOR, AVANTAJE, TRĂSĂTURI COMUNE În ultimii ani numărul dosarelor aflate pe rolul instanţelor de judecată a crescut în mod dramatic, sistemul judiciar fiind copleşit de creşterea fără precedent a numărului litigiilor dintre persoane fizice sau juridice iar eficienţa justiţiei aflându-se într-un moment de cumpănă1. Metodele ADR sunt o alternativă indispensabilă la monopolul instanţelor de judecată în soluţionarea conflictelor, ele găsindu-şi utilitatea cu privire la drepturi asupra cărora părţile pot dispune. Prin urmare, acronimul de ADR („Alternative Dispute Resolution”, recent înlocuit cu „Appropriate Dispute Resolution”) „face referire la procedurile şi tehnicile de soluţionare a conflictelor în afara sălii de judecată, reprezentând o reacţie la ineficienţa modalităţilor tradiţionale de soluţionare a conflictelor”2. Înainte de a vorbi despre aceste metode alternative de soluţionare a conflictelor este important să lămurim ce înseamnă metode tradiţionale de soluţionare a conflictelor. Abordarea tradiţională a soluţionării conflictelor porneşte de la ideea că sursele şi cauzele conflictelor trebuie eliminate, impunând în final o soluţie care obligă părţile să o respecte, fie că le convine şi corespunde satisfacerii intereselor lor, fie că nu le convine şi 1 http://www.netlawman.co.uk/info/alternative-dispute-resolution.php. 2 Alina Gorghiu - coordonator, Manuela Sîrbu, Nicolae Bogdan Codruţ Stănescu şi alţii, Medierea, Oxigen pentru afaceri, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 187. 8 MEDIEREA CONFLICTELOR contravine intereselor lor. Altfel spus, metodele tradiţionale de soluţionare a conflictelor au la bază forţa coercitivă, corecţia. Justiţia este o altă metodă tradiţională de soluţionare a conflictelor, ea „reprezintă mai întâi o metodă lipsită de violenţă (...). Dar această lipsă a violenţei este limitată de determinarea soluţiei: judecătorul găseşte o soluţie printr-un raţionament propriu, raţionament pe care îl explică părţilor în judecata sa”1, aplicând normele legale şi în funcţie de probele administrate. Soluţia pronunţată de judecător şi impusă părţilor prin executarea acesteia nu reprezintă decât exprimarea puterii coercitive a justiţiei. Evident, există şi situaţii când soluţia judecătorului nu este acceptată de către toate părţile aflate în conflict, întrucât de cele mai multe ori una/unele dintre părţi câştigă iar cealaltă/celelalte sunt perdante. Ea se impune însă prin forţa instituţiilor publice de natură a-i acorda judecătorului concursul la punerea în aplicare a soluţiei. Astfel, se ajunge iarăşi la acceptarea înfrângerii de către învinşi şi la triumful părţii câştigătoare2. La fel se întâmplă şi cu sentinţele arbitrale sau cu hotărârile judecătoreşti străine atunci când legea le recunoaşte şi le declară executorii în urma controlului exercitat de judecător sau de instanţele statului pe teritoriul căruia se cere executarea lor, aşa numita procedură de exequatur3. Astfel, în cadrul metodelor tradiţionale 1 Thierry Garby, Avocat a la Cour, La Gestion de Conflits, Collection Entreprise et Perspective Economiques, Chambre de Commerce et d’Industrie de Paris, Economica, 49, rue Hericart, 75015 Paris, p. 5. 2 A se vedea instituţia executării silite ca ansamblu de măsuri prevăzute de lege prin care creditorul îşi realizează, cu ajutorul constrângerii de stat în situaţia în care debitorul nu-şi îndeplineşte obligaţiile de bunăvoie, drepturile patrimoniale recunoscute prin hotărârea unui organ de jurisdicţie sau printr-un alt titlu valabil. 3 www.just.ro: Procedura de „Exequatur este procedura judiciară în cadrul căreia, în urma controlului exercitat asupra hotărârii judecătoreşti străine de instanţele statului pe teritoriul căreia se cere executarea, hotărârea judecătorească străină este declarată executorie. Legea nr. 105/1992 face vorbire [art. 173 alin. (1)] de executarea hotărârii străine pe teritoriul român, pe baza încuviinţării date de instanţa judecătorească română competentă. Această încuviinţare (exequatur-ul) intervine dacă hotărârea străină nu se execută de cei obligaţi în acest sens de Metode alternative de soluţionare a conflictelor 9 contencioase, conflictul se soluţionează prin intermediul constrângerii sau este însoţit de constrângere atunci când debitorul refuză executarea de bună voie a obligaţiilor sale. Metodele ADR de soluţionare a conflictelor se desprind de metodele tradiţionale, propunând nu eliminarea conflictelor sau a surselor şi cauzelor acestora, ci o mai bună gestionare a conflictelor, pornind de la ideea că orice persoană trebuie să încerce să ajungă la un acord înainte de a recurge la forţă dar şi de la ideea că prin utilizarea forţei nu se ajunge la cele mai bune rezultate. Prin intermediul acestei abordări asupra soluţionării conflictelor, constrângerea este înlocuită cu iniţiativa şi consimţământul părţilor, astfel încât se ajunge la stimularea pozitivă a părţilor implicate. Schimbarea modului de soluţionare a conflictelor reprezintă evident un progres social: într-o societate civilizată preferăm înţelegerea şi comunicarea în locul constrângerii. Acest mod de soluţionare induce şi un efect preventiv, de minimizare a conflictului actual şi de eradicare a unor eventuale noi conflicte. Utilizând constrângerea şi forţa coercitivă drept singura formă de soluţionare a conflictelor, vom ajunge să dăm naştere la mai multe conflicte decât reuşim să soluţionăm. O atitudine agresivă atrage după sine un răspuns agresiv. Thierry Garby, în cartea sa intitulată „La Gestion de Conflits” descrie foarte plastic răspunsul pe care îl va primi un individ ori de câte ori va aborda o atitudine agresivă în cadrul unui conflict.1 bunăvoie. (…) Obiectul exequaturului constă în acordarea în statul solicitat a forţei executorii şi a autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti străine. Condiţiile cerute pentru obţinerea exequaturului sunt stabilite de legea locului unde urmează să intervină executarea hotărârii judecătoreşti străine.” 1 Thierry Garby, Avocat a la Cour, La Gestion de Conflits, Collection Entreprise et Perspective Economiques, Chambre de Commerce et d’Industrie de Paris, Economica, 49, rue Hericart, 75015 Paris, p. 5 şi următoarele: „Cea mai sigură metodă de a primi lovituri, este să dai la rândul tău. Expresia <> atrage în general un pumn în nasul celui care o foloseşte. El va reacţiona imediat, lovindu-l şi mai tare pe protagonist, dacă este posibil. Astfel, conflictul se autogenerează sau se agravează! La fel se întâmplă şi în contencios. Argumentele 10 MEDIEREA CONFLICTELOR În literatura de specialitate se vorbeşte despre „spirala contencioasă” care va aduce cu sine înveninarea relaţiilor dintre părţi, împiedicarea reluării negocierilor şi naşterea dorinţei de răzbunare. Sentimentul de revanşă şi dorinţa de restabilire a „dreptăţii” părţii perdante va fi sursa unor noi conflicte care pot continua de-a lungul mai multor generaţii. În schimb, dacă primul conflict s-a soluţionat printr-o înţelegere, acordul apare în urma discuţiilor şi a negocierilor aducând satisfacţie tuturor părţilor şi împiedicând astfel formarea unui cerc vicios al conflictului. „Consensualismul este pacificator în trei privinţe: evită înveninarea conflictului, soluţionează conflictul şi previne apariţia unor noi conflicte”1. Pornind de la geneza, semnificaţia, cauzele şi implicaţiile filozofice şi sociale ale conflictului, despre care vom detalia într-un capitol următor, putem înţelege cu atât mai bine într-o viziune completă şi clară metodele ADR. Dacă ar fi să definim cel mai simplu metodele ADR, acestea ar fi totalitatea procedurilor si tehnicilor de rezolvare a conflictelor exceptând judecata în faţa instanţei. Soluţionarea conflictelor poate să aibă loc prin îmbinarea mai multor metode alternative de soluţionare a disputelor. Odată aleasă modalitatea de soluţionare, nu este exclusă alegerea unei alte metode ADR, în orice etapă procesuală atunci când părţile în litigiu o consideră oportună. prezentate suscită contraargumente mult mai violente. Fiecare încearcă să îl convingă pe judecător că adversarul este un personaj oribil şi de rea-credinţă. Ceea ce la început nu era decât o neînţelegere minoră degenerează rapid într-o ceartă violentă.” 1 Thierry Garby, Avocat a la Cour, La Gestion de Conflits, Collection Entreprise et Perspective Economiques, Chambre de Commerce et d’Industrie de Paris, Economica, 49, rue Hericart, 75015 Paris, p. 5 şi următoarele. Metode alternative de soluţionare a conflictelor 11 Principalele metode alternative de soluţionare a conflictelor sunt: medierea, negocierea, concilierea şi arbitrajul. Medierea este în general definită drept intervenţia într-o negociere sau conflict a unei terţe persoane neutre, imparţiale şi fără putere de decizie (mediatorul), care asistă părţile implicate şi le ajută să ajungă în mod voluntar la o înţelegere mutual acceptată, în vederea încheierii conflictului. În literatura de specialitate, într-o altă definiţie, medierea este o negociere asistată. Christopher W. Moore vede medierea ca pe un dialog sau negociere cu implicarea unei terţe părţi, afirmând că fără negociere nu există mediere.1 Despre particularităţile medierii, principiile călăuzitoare, cadrul legal şi derularea procesului de mediere vom detalia şi analiza în capitolele ce urmează. Negocierea este un instrument fundamental al oricărei cooperări umane. Ea constă pur şi simplu în a face schimb de propuneri pentru a găsi acorduri în vederea unei acţiuni comune. Negocierea porneşte de la seducţia între indivizi şi ajunge până la încheierea celor mai importante tratate internaţionale. Ea construieşte state, oraşe şi drumuri, pune capăt războaielor, proceselor şi le permite celor care nu mai vorbeau să reînceapă să lucreze împreună2. În sens larg, negocierea se defineşte ca o formă concentrată şi interactivă de comunicare interumană în care două sau mai multe părţi aflate în dezacord urmăresc să ajungă la o înţelegere comună care să rezolve problema dintre ele sau să atingă un scop comun. Înţelegerea părţilor poate să constea într-un acord verbal, consolidat printr-o strângere de mână, un consens tacit, o minută, o scrisoare de intenţie, un protocol, un memorandum, un contract, o convenţie, dar şi un armistiţiu, pact sau tratat internaţional întocmite cu respectarea unor proceduri şi uzanţe comune speciale. 1 Christopher W. Moore, Mediation Process - Practical Strategies for Resolving Conflict, Updated and revised 3rd Edition, Jossey – Bass a Wiley Imprint, 989 Market Street, San Francisco, CA 94103-1741, p. 15-16. 2 Thierry Garby, Avocat a la Cour, La Gestion de Conflits, Collection Entreprise et Perspective Economiques, Chambre de Commerce et d’Industrie de Paris, Economica, 49, rue Hericart, 75015 Paris. 12 MEDIEREA CONFLICTELOR Negocierea presupune un grad de principialitate şi morală, atâta timp cât ea se derulează prin participarea voluntară şi conştientă a părţilor cu scopul de a găsi o soluţie comună la problemele intervenite1. Pe de altă parte negocierea este strâns legată de comunicarea interumană, astfel încât facilitează menţinerea sau îmbunătăţirea relaţiilor sociale în general, a relaţiilor de afaceri, de muncă, de familie, politice, diplomatice etc.. În cazul în care negocierea nu apare ca fiind posibilă sau eşuează, concilierea este o altă metodă de soluţionare a conflictelor care presupune interpunerea unui terţ între părţi pentru a le facilita ajungerea la un acord în privinţa punctelor litigioase. Termenul de „conciliere” este folosit adesea drept sinonim al celui de mediere, concilierea nefiind decât o formă a medierii, deşi concilierea nu presupune intervenţia unei terţe persoane cu o calitate specifică. Asemănarea ar fi că atât în procedura medierii cât şi în procedura concilierii părţile sunt obligate să găsească pe cont propriu o soluţie. Pentru unii, concilierea este limitată la actul de aducere a părţilor la masa tratativelor, proces denumit totodată drept „facilitare”. Concilierea se ocupă de litigiu, şi anume, de reclamaţiile reciproce ale părţilor. Între două părţi care reclamă spre exemplu posesia asupra unui obiect, conciliatorul obţine fie partajul, fie renunţarea unei părţi la drepturile sale (judecata lui Solomon). Cel mai adesea ne imaginăm conciliatorul ca fiind un bătrân înţelept, cu multă experienţă şi chiar maliţiozitate. El ştie cum să calmeze spiritele şi cum să determine părţile să iasă din spirala contencioasă, dându-le sfaturi privind moderaţia. Conciliatorul ştie să dezarmeze reaua credinţă. Tehnica alternativă a concilierii nu mai este astăzi foarte preţuită din cauza ratei mari a eşecului dar şi din cauza faptului că ea rămâne o metodă dificilă. 1 Alina Gorghiu - coordonator, Manuela Sîrbu, Nicolae Bogdan Codruţ Stănescu şi alţii, Medierea, Oxigen pentru afaceri, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2011. Metode alternative de soluţionare a conflictelor 13 Arbitrajul este o altă metodă alternativă de soluţionare a disputelor şi constă în a solicita unuia sau mai multor terţi să decidă asupra litigiului printr-o decizie. Acest terţ sau aceşti terţi nu sunt judecători ai statului, ci sunt persoane private alese de către părţi fie direct, fie prin intermediul unei instituţii de arbitraj care are responsabilitatea de a-i numi în acest scop. Cel mai adesea, clauzele de arbitraj prevăd faptul că un recurs nu va fi posibil. Uneori aceste clauze prevăd şi faptul că arbitri vor decide ca „arbitri”, ceea ce înseamnă că ei vor ţine cont de echitate în eliberarea sentinţei. Această metodă ADR a cunoscut un avânt important încă de la începutul secolului al XX-lea, mai ales în materie internaţională. În practică, arbitrajul rămâne relativ limitat la anumite tipuri de contencios: inter-statal, lucrări publice şi proiecte mari de infrastructură, transport maritim, achiziţii de întreprinderi, mai ales negoţ cu materii prime. Arbitrajul are două forme şi anume arbitrajul instituţionalizat şi arbitrajul ad-hoc.1 Arbitrajul instituţionalizat este arbitrajul organizat de către o instituţie permanentă de arbitraj2. Organizarea arbitrajului instituţionalizat se face de către Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României3, în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare al Curţii de Arbitraj, a Regulamentului Colegiului Curţii de Arbitraj şi a dispoziţiilor Codului de procedură civilă dacă Regulile de procedură arbitrală stabilite de Curtea de Arbitraj nu dispun altfel. 1 Conform art. 1 din Regulile de Procedură Arbitrală, dispoziţiilor art. 4 lit. i), art. 28 alin. (2) lit. e) şi art. 29 alin. (3) din Legea Camerelor de Comerţ din România nr. 335/2007 şi în conformitate cu art. 1 pct. 2 lit. b) şi art. 4 alin. (1) din Convenţia europeană de arbitraj comercial internaţional încheiată la Geneva la 21 aprilie 1961. 2 Viorel Roş, Arbitrajul comercial internaţional, Regia Autonomă, Monitorul Oficial, Bucureşti 2000. 3 Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României s-a înfiinţat în anul 1953 în scopul soluţionării litigiilor de comerţ exterior. Curtea de Arbitraj a fost reorganizată ca instituţie permanentă de arbitraj - fără personalitate juridică - pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, pentru administrarea arbitrajului internaţional şi intern prin Legea nr. 335 din 3 decembrie 2007 a camerelor de comerţ din România. 14 MEDIEREA CONFLICTELOR Altfel spus, arbitrajul instituţionalizat constă în încredinţarea, prin convenţia arbitrală, unui tribunal arbitral din cadrul Curţii de Arbitraj, să judece un litigiu determinat şi să pronunţe o hotărâre definitivă şi obligatorie pentru părţi, potrivit Regulilor de arbitraj. Tribunalul arbitral al Curţii de Arbitraj este constituit din arbitrul unic sau, după caz, din totalitatea arbitrilor învestiţi. Curtea de Arbitraj organizează şi administrează soluţionarea unor litigii comerciale şi civile, interne sau internaţionale, pe calea arbitrajului instituţionalizat sau ad-hoc, dacă părţile au încheiat, în acest sens, o convenţie arbitrală scrisă şi solicită acest lucru în mod expres. Această convenţie arbitrală a părţilor se poate încheia fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrisă în contractul principal, fie sub forma unei înţelegeri de sine stătătoare, denumită compromis. Convenţia arbitrală poate rezulta şi din introducerea de către reclamant a unei cereri de arbitrare şi acceptarea pârâtului ca această cerere să fie soluţionată de Curtea de Arbitraj. În ceea ce priveşte procedura arbitrajului instituţionalizat, Regulile de procedură arbitrală prevăd în mod detaliat activităţile desfăşurate atât în cadrul procedurii prearbitrale (de la sesizarea Curţii, comunicarea actelor de procedură, cheltuielile arbitrale, constituirea Tribunalului Arbitral, actul de misiune, luarea măsurilor asiguratorii), cât şi în cadrul procedurii arbitrale (începând cu înfăţişarea, dezbaterile, probaţiunea, excepţiile, hotărârea arbitrală, caracterul şi executarea sentinţei arbitrale, scoaterea de pe rol a litigiului şi perimarea). Arbitrajul ad-hoc numit şi arbitrajul voluntar sau arbitrajul ocazional este arbitrajul organizat de către părţi sau de către o terţă persoană (fizică sau juridică, excluzând instituţiile specializate) împuternicită de părţi în acest sens, printr-o convenţie arbitrală. Arbitrajul ad-hoc se desfăşoară conform dispoziţiilor cuprinse în Codul român de procedură civilă şi a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi alin. (3) din Convenţia europeană de arbitraj Comercial Internaţional – Geneva, 21 aprilie 1961. În cazul unui arbitraj ad-hoc organizat de părţi pentru soluţionarea unui litigiu determinat, Curtea de Arbitraj le poate acorda

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.020 sec