MARILE SPERANTE

MARILE SPERANTE
Preț: 24,90 lei
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2013
Pagini: 576
Format: 13x20
Categoria: Romane

DESCRIERE

„Descoperirea treptată a valorilor existenţei, de-a lungul experienţelor sale, face din Pip unul dintre cei mai complecşi eroi dickensieni şi din Marile speranţe romanul cel mai solid construit dintre toate cărţile de succes ale lui Charles Dickens. O operă unde diversele etape ale «marilor speranţe» trăite de Pip capătă un profund înţeles autobiografic, pentru că, urmărind cu atenţie povestea rostită de erou, desluşim vibraţii ale glasului lui Dickens, amintindu-şi propriile întâmplări şi speranţe.” – DAN GRIGORESCU

„Nicăieri Dickens nu a îmbinat atât de perfect analiza şi sinteza ca în acest roman. […] Ca toţi marii artişti, Dickens ne impune să ne schimbăm percepţia despre artă.” – GEORGE SAINTSBURY

„Dickens îşi va depăşi şi domina epoca, la fel cum impunătoarea figură a lui Rabelais îl domină pe Du Bellay, dar domină şi Renaşterea şi lumea.” – G.K. CHESTERTON

„Cu siguranţă, unul dintre cele mai mari genii literare ale lumii.” – EDWARD BULWER-LYTTON
Despre autor


Charles Dickens

CHARLES (JOHN HUFFAM) DICKENS s-a născut la Portsmouth, Hampshire, în 1812, fiind al doilea copil al lui John Dickens, funcţionar naval, şi al soţiei acestuia, Elizabeth Barrow Dickens. La vârsta de 12 ani, când tatăl său este închis ca urmare a datoriilor acumulate, Charles este nevoit să abandoneze şcoala şi să muncească pentru a-şi întreţine familia. Spre sfârşitul adolescenţei, începe să lucreze ca jurnalist. Publică în foileton Sketches by Boz (Schiţe de Boz, 1835–36), apoi The Posthumous Papers of the Pickwick Club (Documentele postume ale Clubului Pickwick, 1836-37), care, în ciuda unor inconsecvenţe privind construcţia personajelor, au cunoscut un succes răsunător. Cariera de romancier rămâne legată în continuare de jurnalism — în 1850 devine editorul revistei Household Words (în care apar multe dintre scrierile sale), iar din 1859 şi până la moartea sa redactează All the Year Round. Primul său roman foileton este Oliver Twist (1837–39). Cu Nicholas Nickleby (1838–39), calităţile inimitabile ale scrierilor sale sunt unanim recunoscute. După romanul istoric Barnaby Rudge (1840), apare The Old Curiosity Shop (Magazinul de antichităţi, 1840–41). Ca urmare a vizitei în America, cu prilejul unor lecturi publice din propria sa operă, scrie impresiile de călătorie American Notes (Note americane, 1842) şi Martin Chuzzlewit (1843–44). Publică apoi povestirea A Christmas Carol (Colindă de Crăciun, 1843), The Chimes (Clopotele, 1845) şi Dombey and Son (Dombey şi fiul, 1846–48). David Copperfield (1849–50) marchează un moment de cotitură în evoluţia scrisului său. Urmează Bleak House (Casa umbrelor, 1852–53), Hard Times (Timpuri grele, 1854) şi Little Dorrit (Micu]a Dorrit, 1855–57), apoi un al doilea roman istoric, A Tale of Two Cities (Povestea celor două oraşe, 1859). Great Expectations (Marile speranţe, 1860–61) este considerat cel mai bun roman al său. Publică apoi Our Mutual Friend (Prietenul nostru comun,1864–65), după care începe The Mystery of Edwin Drood (Misterul lui Edwin Drood, 1870), roman care rămâne neterminat, autorul murind subit, în urma unei crize de apoplexie.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.027 sec