Lumea vazuta de Churchill

DESCRIERE
În 1940, la o vârstă la care muritorii de rând se pensionează, Winston Churchill şi-a făcut o intrare răsunătoare pe scena Istoriei, unde a jucat roluri importante timp de aproape o jumătate de secol.
De pe insula sa ameninţată de invazie, apărată de douăsprezece divizii atacate dur şi practic dezarmate, un luptător curajos înfrunta tăvălugul care tocmai strivise jumătate din Europa... Timp de cinci ani, el a ocupat prim-planul scenei şi, în realitate, nu o va părăsi niciodată. Secretul succesului său? Un sfert voinţă, un sfert imaginaţie, un sfert umor şi un sfert whisky –fără să uităm esenţialul: o concepţie foarte personală despre ordinea lumii, pe care o va face publică, fără încetare, cu un talent ce nu putea fi imitat, în fiecare clipă a existenţei sale. Amintirile, proiectele, avertismentele, viziunile, vorbele de spirit, confidenţele şi replicile prompte ale acestui personaj sunt tot atâtea chei pentru a înţelege lumea lui Winston Spencer Churchill, cel mai celebru necunoscut al secolului XX.
Dincolo de pasiunea lumii literare actuale pentru ficţiunea expresivă, rămâne realitatea istorică ce exercită asupra minţii o cu totul altă fascinaţie.
Cine poate rămâne indiferent la reflecţiile unuia dintre cei mai mari oameni de stat ai secolului XX – şi laureat al Premiului Nobel pentru literatură – privind destinul, politica, războiul, Hitler, Franţa, de Gaulle, alcoolul, femeile, istoria sau moartea? Cine poate rezista umorului, elocinţei şi instinctului profetic al domnului Winston Churchill? Va fi foarte interesantă descoperirea lui...
Accesul clienţilor
-Cărţi noi
-- 44,00 lei
- 45,90 lei
- 45,90 lei
RECENZII