Legile administraţiei publice actualizat 20 februarie 2013

Legile administraţiei publice actualizat 20 februarie 2013
Preț: 15,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2013
Pagini: 416
Categoria: Administrativ

DESCRIERE

Aflata la a 3-a editie, lucrarea cuprinde reglementarile juridice esentiale in materia administratiei publice, actualizate, in temeiul carora autoritatile acesteia isi desfasoara activitatea.

Veti regasi in cuprinsul acestei culegeri legile referitoare la:
- contenciosul administrativ si dispozitiile procedurale civile aplicabile in materie;
- organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si ministerelor;
- institutia prefectului;
- administratia publica locala;
- solutionarea petitiilor;
- procedura aprobarii tacite;
- contractele de concesiune si contractele de achizitie publica;
- bunurile proprietate publica si exproprierea;
- parteneriatul public-privat.
Volumul este ingrijit de lect. univ. dr. Ovidiu Podaru si se adreseaza studentilor la facultatile de drept sau de administratie publica, dar si tuturor celor care lucreaza in domeniul public sau sunt implicati in achizitiile publice.



III • NCC
Cuprins general
1. Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ_ _____ 1
2. Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea
Guvernului României şi a ministerelor_______________ 20
3. Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia
prefectului_____________________________________ 35
4. Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale_ ____ 45
5. Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali ______ 95
6. Ordonanţa de urgenţă nr. 27/2003 privind procedura
aprobării tacite_________________________________ 113
7. Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind
reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor_ ____ 120
8. Ordonanţa de urgenţă nr. 54/2006 privind regimul
contractelor de concesiune de bunuri proprietate
publică_______________________________________ 124
9. O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de
achiziţie publică, a contractelor de concesiune
de lucrări publice şi a contractelor de concesiune
de servicii_ ___________________________________ 141
10. Normele de aplicare a prevederilor referitoare la
atribuirea contractelor de concesiune de lucrări publice
şi a contractelor de concesiune de servicii prevăzute în
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind
atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor
de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de
concesiune de servicii (extras)_ ___________________ 291
11. Legea nr. 287/2009 privind Codul civil (extras)_ ______ 296
12. Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate
publică_______________________________________ 301
13. Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru
cauză de utilitate publică_________________________ 310
14. Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru
cauză de utilitate publică, necesară realizării
unor obiective de interes naţional, judeţean şi local____ 320
15. Legea nr. 178/2010 a parteneriatului public-privat_____ 338
16. Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură
civilă (extras)__________________________________ 388



1 • Legea nr. 554/2004
1. Legea nr. 554/2004
a contenciosului administrativ
publicată în
M. Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004
modificată prin:
 O.U.G. nr. 190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de
integrare europeană (M. Of. nr. 1179 din 28 decembrie 2005), aprobată cu
modificări prin Legea nr. 332/2006 (M. Of. nr. 629 din 20 iulie 2006);
 Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004 (M. Of. nr. 510 din 30 iulie 2007);
 Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul
justiţiei (M. Of. nr. 294 din 15 aprilie 2008);
 Legea nr. 100/2008 pentru modificarea alin. (1) al art. 9 din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004 (M. Of. nr. 375 din 16 mai 2008);
 Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării
proceselor (M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010);
 Decizia Curţii Constituţionale nr. 1609 din 9 decembrie 2010 referitoare
la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004 (M. Of. nr. 70 din 27 ianuarie 2011);
 Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 1 martie 2011 referitoare la excepţia
de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (4), art. 17 lit. f), art. 20 şi art. 28
alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate,
precum
şi ale art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (M. Of.
nr. 316 din 9 mai 2011);
 Legea nr. 299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004 (M. Of. nr. 916 din 22 decembrie 2011);
 Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul
de procedură civilă (M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012);
 Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal (M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012).
Cuprins Art.
Capitolul I. Dispoziţii generale________________________________ 1-6
Capitolul II. Procedura de soluţionare a cererilor în
contenciosul administrativ_ ______________________________ 7-21
Capitolul III. Procedura de executare_ _______________________ 22-26
Capitolul IV. Dispoziţii tranzitorii şi finale______________________ 27-31
Extras din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2007
Legea nr. 554/2004 • 2
Capitolul I. Dispoziţii generale
Art. 1. [1] Subiectele de sesizare a instanţei. (1) Orice persoană care
se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de
către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea
în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios
administrativ
competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului
pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
(2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana
vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ
cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.
(3)[2] Avocatul Poporului, în urma controlului realizat, potrivit legii sale
organice, dacă apreciază că ilegalitatea actului sau refuzul autorităţii administrative
de a-şi realiza atribuţiile legale nu poate fi înlăturat decât prin
justiţie, poate sesiza instanţa competentă de contencios administrativ
de la domiciliul petentului. Petiţionarul dobândeşte de drept calitatea de
reclamant, urmând a fi citat în această calitate. Dacă petiţionarul nu îşi
însuşeşte acţiunea formulată de Avocatul Poporului la primul termen de
judecată, instanţa de contencios administrativ anulează cererea.
(4) Ministerul Public, atunci când, în urma exercitării atribuţiilor prevăzute
de legea sa organică, apreciază că încălcările drepturilor, libertăţilor
şi intereselor legitime ale persoanelor se datorează existenţei unor acte
administrative unilaterale individuale ale autorităţilor publice emise cu
exces de putere, cu acordul prealabil al acestora, sesizează instanţa de
contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul
persoanei juridice vătămate. Petiţionarul dobândeşte de drept calitatea de
reclamant, urmând a fi citat în această calitate.
(5) Când Ministerul Public apreciază că prin emiterea unui act administrativ
normativ se vatămă un interes legitim public, sesizează instanţa
de contencios administrativ competentă de la sediul autorităţii publice
emitente.
(6) Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral
nelegal
poate să solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care
actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs
efecte juridice. În cazul admiterii acţiunii, instanţa se pronunţă, dacă a fost
sesizată prin cererea de chemare în judecată, şi asupra validităţii actelor
juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum şi asupra
[1] Denumirea marginală a art. 1 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. I
pct. 1 din Legea nr. 262/2007.
[2] Alin. (3)-(9) ale art. 1 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 2
din Legea nr. 262/2007.
Art. 1
3 • Legea nr. 554/2004
efectelor juridice produse de acestea. Acţiunea poate fi introdusă în termen
de un an de la data emiterii actului.
(7) Persoana vătămată în drepturile sau în interesele sale legitime prin
ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe ale Guvernului neconstituţionale se
poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile prezentei
legi.
(8) Prefectul, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi orice subiect
de drept public pot introduce acţiuni în contencios administrativ, în condiţiile
prezentei legi şi ale legilor speciale.
(9) La soluţionarea cererilor în contencios administrativ, reprezentantul
Ministerului Public poate participa, în orice fază a procesului, ori de câte ori
apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi
libertăţilor cetăţenilor.
Art. 2. Semnificaţia unor termeni. (1)[1] În înţelesul prezentei legi,
termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) persoană vătămată – orice persoană titulară a unui drept ori a unui
interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ
sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei
legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane fizice,
fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese
legitime private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin
actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi
intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;
b) autoritate publică – orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-
teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea
unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în
sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii,
au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un
serviciu public, în regim de putere publică;
c) act administrativ – actul unilateral cu caracter individual sau normativ
emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării
executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere,
modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative,
în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care
au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea
lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice;
prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative
supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ;
d) act administrativ-jurisdicţional – actul emis de o autoritate administrativă
învestită, prin lege organică, cu atribuţii de jurisdicţie administrativă
specială;
[1] Alin. (1) al art. 2 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 3 din Legea
nr. 262/2007.
Art. 2
Legea nr. 554/2004 • 4
e) jurisdicţie administrativă specială – activitatea înfăptuită de o autoritate
administrativă care are, conform legii organice speciale în materie, competenţa
de soluţionare a unui conflict privind un act administrativ,
după o
procedură bazată pe principiile contradictorialităţii, asigurării dreptului la
apărare şi independenţei activităţii administrativ-jurisdicţionale;
f) contencios administrativ – activitatea de soluţionare de către instanţele
de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor
în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a
născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ,
în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din
refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un
interes legitim;
g) instanţă de contencios administrativ, denumită în continuare instanţă
– Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel şi
tribunalele administrativ-fiscale;
h) nesoluţionare în termenul legal a unei cereri – faptul de a nu răspunde
solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin
lege nu se prevede alt termen;
i) refuz nejustificat de a soluţiona o cerere – exprimarea explicită, cu exces
de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată
refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis
ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii
prealabile;
j) plângere prealabilă – cererea prin care se solicită autorităţii publice
emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act
administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau
modificării acestuia;
k) acte care privesc raporturile cu Parlamentul – actele emise de o
autoritate publică, în realizarea atribuţiilor sale, prevăzute de Constituţie
sau de o lege organică, în raporturile de natură politică cu Parlamentul;
l) act de comandament cu caracter militar – actul administrativ referitor
la problemele strict militare ale activităţii din cadrul forţelor armate, specifice
organizării militare, care presupun dreptul comandanţilor de a da ordine
subordonaţilor în aspecte privitoare la conducerea trupei, în timp de pace
sau război ori, după caz, la îndeplinirea serviciului militar;
m) serviciu public – activitatea organizată sau, după caz, autorizată de
o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public;
n) exces de putere – exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor
publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin
încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;
o) drept vătămat – orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de
alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ;
Art. 2
5 • Legea nr. 554/2004
p) interes legitim privat – posibilitatea de a pretinde o anumită conduită,
în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat;
r) interes legitim public – interesul care vizează ordinea de drept şi
democraţia
constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor
fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea
competenţei autorităţilor publice;
s) organisme sociale interesate – structuri neguvernamentale, sindicate,
asociaţii, fundaţii şi altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecţia
drepturilor diferitelor categorii de cetăţeni sau, după caz, buna funcţionare
a serviciilor publice administrative;
ş) pagubă iminentă – prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după
caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau
a unui serviciu public;
t) cazuri bine justificate – împrejurările legate de starea de fapt şi de
drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii
actului administrativ;
ţ) instanţă de executare – instanţa care a soluţionat fondul litigiului de
contencios administrativ.
(2) Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat
de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori,
după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Art. 3. Tutela administrativă. (1)[1] Prefectul poate ataca direct în faţa
instanţei de contencios administrativ actele emise de autorităţile administraţiei
publice locale, dacă le consideră nelegale; acţiunea se formulează în
termenul prevăzut la art. 11 alin. (1), care începe să curgă de la momentul
comunicării actului către prefect şi în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
Acţiunea introdusă de prefect este scutită de taxa de timbru.
(2) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici poate ataca în faţa
instanţei
de contencios administrativ actele autorităţilor publice centrale şi
locale prin care se încalcă legislaţia privind funcţia publică, în condiţiile
prezentei legi şi ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici,
republicată.
(3) Până la soluţionarea cauzei, actul atacat potrivit alin. (1) şi (2) este
suspendat de drept.
Art. 4.[2] Excepţia de nelegalitate. (1) Legalitatea unui act administrativ
cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată
oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea
părţii interesate.
[1] Alin. (1) al art. 3 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 4 din Legea
nr. 262/2007.
[2] Art. 4 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 54 pct. 1 din Legea
nr. 76/2012.
Art. 3-4
Art. 5-6 Legea nr. 554/2004 • 6
(2) Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată
excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter
individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se
pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin
hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. În situaţia în care instanţa se
pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie,
aceasta poate fi atacată odată cu fondul.
(3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ
cu caracter individual, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia
de nelegalitate va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui
nelegalitate a fost constatată.
(4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al
excepţiei de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu
caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ
în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
Art. 5. Actele nesupuse controlului şi limitele controlului. (1) Nu
pot fi atacate în contenciosul administrativ:
a) actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile
acestora cu Parlamentul;
b) actele de comandament cu caracter militar.
(2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative
pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege
organică, o altă procedură judiciară.
(3) Actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de
război, al stării de asediu sau al celei de urgenţă, cele care privesc apărarea
şi securitatea naţională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice,
precum şi pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale, epidemiilor
şi epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere.
(4) În litigiile prevăzute la alin. (3) nu sunt aplicabile prevederile art. 14
şi 21.
Constituţionalitate. Prin Decizia nr. 302 din 1 martie 2011 referitoare la excepţia
de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (4), art. 17 lit. f), art. 20 şi art. 28
alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, precum şi
ale art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (M. Of. nr. 316
din 9 mai 2011), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 5 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ
nr. 554/2004,
excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Braşov, Secţia de contencios administrativ
şi fiscal, şi a constatat că: sintagma „cele care privesc apărarea şi securitatea
naţională” cuprinsă de acestea este neconstituţională.
Art. 6. Actele administrativ-jurisdicţionale. (1) Jurisdicţiile administrative
speciale sunt facultative şi gratuite.
7 • Legea nr. 554/2004 Art. 7
(2)[1] Actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să facă
obiectul unei jurisdicţii speciale administrative pot fi atacate la instanţa de
contencios administrativ, cu respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1), dacă
partea înţelege să nu exercite procedura administrativ-jurisdicţională.
(3) Actul administrativ-jurisdicţional pentru care, prin lege organică
specială, se prevede o cale de atac în faţa unei alte jurisdicţii administrative
speciale poate fi atacat direct la instanţa de contencios administrativ, în
termen de 15 zile de la comunicare, dacă partea înţelege să renunţe la
calea administrativ-jurisdicţională de atac.
(4) Dacă partea care a optat pentru jurisdicţia administrativă specială
sau pentru calea de atac la un alt organ administrativ-jurisdicţional înţelege
să renunţe la aceasta în timpul soluţionării litigiului, este obligată să notifice
decizia de renunţare organului administrativ-jurisdicţional în cauză.
Partea sesizează instanţa de contencios administrativ în termen de 15 zile
de la notificare. În această situaţie, procedura administrativă prealabilă
prevăzută de art. 7 nu se mai efectuează.
Capitolul II. Procedura de soluţionare
a cererilor în contenciosul administrativ
Art. 7. Procedura prealabilă. (1)[2] Înainte de a se adresa instanţei
de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată
într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ
individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii
ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data
comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
(11)[3] În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate
fi formulată oricând.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în ipoteza în care legea specială
prevede o procedură administrativ-jurisdicţională, iar partea nu a
optat pentru aceasta.
(3) Este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana
vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ
cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul
în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele
termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).
[1] Alin. (2)-(4) ale art. 6 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 6
din Legea nr. 262/2007.
[2] Alin. (1) al art. 7 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 7 din Legea
nr. 262/2007.
[3] Alin. (11) al art. 7 a fost introdus prin art. I pct. 8 din Legea nr. 262/2007.
Art. 7 Legea nr. 554/2004 • 8
(4) Plângerea prealabilă, formulată potrivit prevederilor alin. (1), se
soluţionează în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. g).[1]
(5)[2] În cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului,
Ministerul
Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici sau al celor
care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii
din ordonanţe, precum şi în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la
art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.
(6) Plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte
administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale,
dispoziţiile Codului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător.
În acest caz, plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut
la alin. (7), care va începe să curgă:
a) de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea
lui;
b) de la data modificării contractului sau, după caz, de la data refuzului
cererii de modificare făcute de către una dintre părţi, în cazul litigiilor legate
de modificarea contractului;
c) de la data încălcării obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate
de executarea contractului;
d) de la data expirării duratei contractului sau, după caz, de la data
apariţiei oricărei alte cauze care atrage stingerea obligaţiilor contractuale,
în cazul litigiilor legate de încetarea contractului;
e) de la data constatării caracterului interpretabil al unei clauze contractuale,
în cazul litigiilor legate de interpretarea contractului.
(7) Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se
poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la
alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de
6 luni este termen de prescripţie.
Constituţionalitate: Prin Decizia nr. 797/2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) şi (7) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004 (M. Of. nr. 707 din 19 octombrie 2007), Curtea Constituţională
a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (7) şi
a constatat că „textul de lege este neconstituţional
în măsura în care termenul
de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de
persoana
vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act
administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept decât destinatarului
actului”.
Menţionăm faptul că dispoziţiile articolului declarat neconstituţional nu se
abrogă, ci, în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituţie, „îşi încetează efectele
juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în
[1] Textul are în vedere forma art. 2 dinaintea modificării acestuia prin Legea
nr. 262/2007. După această modificare, dispoziţiile de la lit. g) se regăsesc la actuala
lit. h) a art. 2.
[2] Alin. (5) şi (6) ale art. 7 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. I
pct. 9 din Legea nr. 262/2007.
9 • Legea nr. 554/2004 Art. 8
acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile
neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile
constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.
Art. 8. Obiectul acţiunii judiciare. (1)[1] Persoana vătămată într-un
drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ
unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă
sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1)
lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru
a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate
şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa
instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat
într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau
prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul
de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare
pentru
exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
(11)[2] Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula
capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai
în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge
logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.
(12) Prin derogare de la dispoziţiile alin. (1), acţiunile întemeiate pe
încălcarea unui interes legitim public pot avea ca obiect numai anularea
actului sau obligarea autorităţii pârâte să emită un act sau un alt înscris,
respectiv să efectueze o anumită operaţiune administrativă, sub sancţiunea
penalităţilor de întârziere sau a amenzii, prevăzute la art. 24 alin. (2).
(2)[3] Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze
litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract
administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea,
executarea şi încetarea contractului administrativ.
(3) La soluţionarea litigiilor prevăzute la alin. (2) se are în vedere regula
după care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului
priorităţii interesului public.
Note: 1. Potrivit art. 10 alin. (5) şi art. 14 alin. (3) din Decretul-lege nr. 118/1990
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de
dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate
în străinătate ori constituite în prizonieri (republicat
în M. Of. nr. 631 din 23 septembrie
2009), persoana interesată poate face contestaţie potrivit Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004 atât împotriva deciziei emise de direcţia
de muncă şi protecţie socială prin care se soluţionează cererile depuse de
persoanele care solicită stabilirea şi acordarea drepturilor în calitate de persoane
[1] Alin. (1) al art. 8 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 10 din Legea
nr. 262/2007.
[2] Alin. (11) şi (12) au fost introduse prin art. I pct. 11 din Legea nr. 262/2007.
[3] Alin. (2) şi (3) ale art. 8 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. I
pct. 12 din Legea nr. 262/2007.
Art. 8 Legea nr. 554/2004 • 10
persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie
1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cât şi
împotriva deciziei de revizuire emisă de direcţia de muncă şi protecţie socială.
2. Conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării
lucrărilor de construcţii (republicată în M. Of. nr. 933 din 13 octombrie 2004),
autorizaţiile de construire sau de desfiinţare, emise cu încălcarea prevederilor
legale, pot fi anulate de către instanţele de contencios administrativ, potrivit legii.
3. Conform art. 3 alin. (4) din Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi
magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente
politice în
perioada anilor 1945-1952 (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1993), împotriva hotărârilor
Comisiei constituite pe lângă tribunalul judeţean, respectiv Tribunalul Bucureşti,
prin care se soluţionează cererile de acordare a drepturilor prevăzute de lege în
favoarea magistraţilor care, în perioada anilor 1945-1952, au fost înlăturaţi din
justiţie, din motive politice, persoana în cauză sau direcţia generală a finanţelor
publice judeţeană poate face contestaţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ
nr. 554/2004, în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii către
acestea.
4. Conform art. 9 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii
(republicată în M. Of. nr. 300 din 7 mai 2009), contestaţiile formulate împotriva
modului de stabilire şi de plată a alocaţiei de stat pentru copii se soluţionează
potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
5. Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru
cauză de utilitate publică, republicată (M. Of. nr. 472 din 5 iulie 2011), hotărârea
comisiei de soluţionare a întâmpinărilor formulate cu privire la propunerile de
expropriere de către proprietarii şi titularii altor drepturi reale asupra imobilelor în
cauză, poate fi contestată la Curtea de apel în raza căreia se află situat imobilul,
în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit prevederilor Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004.
6. Potrivit art. 20 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum
şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război (republicată
în M. Of.
nr. 783 din 28 octombrie 2002), contestaţiile privind modul de stabilire de către
Ministerul Apărării Naţionale a calităţii de veteran de război şi de văduvă de
război se soluţionează conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
7. Conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietatea
publică (M. Of. nr. 448 din 24 noiembrie 1998), hotărârea de trecere a bunurilor
din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul
public al acestora poate fi atacată, în condiţiile legii, la instanţa de contencios
administrativ competentă în a cărei rază teritorială se află bunul.
Conform art. 23, litigiile cu privire la delimitarea domeniului public al statului,
judeţelor,
comunelor, oraşelor sau al municipiilor sunt de competenţa
instanţelor
de contencios administrativ.
8. Potrivit art. 18 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor
şi procurorilor (republicată în M. Of. nr. 826 din 13 septembrie 2005), hotărârile
consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii prin care se aplică
sancţiuni disciplinare auditorilor de justiţie pot fi atacate la instanţa de contencios
administrativ şi fiscal competentă.
9. Pentru alte acte normative care, în mod expres, fie prevăd competenţa instanţelor
de contencios administrativ, fie fac trimitere la prevederile Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004 ca reglementare-cadru în privinţa soluţionării litigiilor
11 • Legea nr. 554/2004 Art. 9-10
născute în aplicarea dispoziţiilor lor, a se vedea şi Gabriela-Victoria Bîrsan,
Bogdan Georgescu, Legea contenciosului
administrativ nr. 544/2004 adnotată,
ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008.
Art. 9. Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului. (1)[1] Persoana
vătămată
într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau
dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios
administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în
care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei
sau a dispoziţiei din ordonanţă.
(2) Instanţa de contencios administrativ, dacă apreciază că excepţia
îndeplineşte
condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată,
sesizează,
prin încheiere motivată, Curtea Constituţională şi suspendă
soluţionarea cauzei pe fond.
(3)[2] După pronunţarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios
administrativ
repune cauza pe rol şi dă termen, cu citarea părţilor. Dacă
ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia a fost declarată neconstituţională,
instanţa soluţionează fondul cauzei; în caz contrar, acţiunea se respinge
ca inadmisibilă.
(4) În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este
urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă
direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui
termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii
Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(5)[3] Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect
acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe
ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora,
precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act
administrativ
sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
Art. 10. (1)[4] Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate
de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe
şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de
până la 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-
fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de
autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite,
contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de
[1] Alin. (1) de la art. 9 este redat astfel cum a fost reprodus prin art. unic din Legea
nr. 100/2008.
[2] Alin. (3) şi (4) ale art. 9 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. I
pct. 13 din Legea nr. 262/2007.
[3] Alin. (5) al art. 9 a fost introdus prin art. I pct. 14 din Legea nr. 262/2007.
[4] Alin. (1) al art. 10 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 54 pct. 1 din
Legea nr. 76/2012.
Art. 10 Legea nr. 554/2004 • 12
1.000.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ
şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se
prevede altfel.
(11)[1] Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile
publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă
din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează
în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
(2) Recursul împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativ-
fiscale se judecă de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale
curţilor de apel, iar recursul împotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de
contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel se judecă de Secţia de
contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă
prin lege organică specială nu se prevede altfel.
(3) Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei
de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la
domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
Note: 1. Conform art. 19 alin. (4) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991
(republicată în M. Of. nr. 576 din 13 august 2010), „Ordinul de respingere a cererii
de acordare sau redobândire a cetăţeniei române poate fi atacat, în termen de
15 zile de la data comunicării, la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios
administrativ. Hotărârea curţii de apel este definitivă şi poate fi supusă recursului
la secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.
2. Potrivit art. 88 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea
profesiei de avocat (republicată în M. Of. nr. 98 din 7 februarie 2011), împotriva
hotărârilor Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, pronunţate în
recursul declarat împotriva hotărârilor Comisiei centrale de disciplină, respectiv
împotriva hotărârilor Comisieicentrale
de disciplină, pronunţate în recursul
declarat împotriva hotărârilor comisiilor de disciplină organizate în cadrul fiecărui
barou, în privinţa abaterilor disciplinare săvârşite de avocaţi, partea interesată
poate declara recurs la secţia de contencios a Curţii de Apel Bucureşti, a cărei
hotărâre este definitivă şi irevocabilă.
3. Conform art. 22 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de
interes public (M. Of. nr. 663 din 23 octombrie 2001), în cazul în care o persoană
se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în Legea nr. 544/2001,
aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului
în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul
autorităţii ori al instituţiei publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile
de la data expirării termenului prevăzut la art. 7 în care autorităţile şi instituţiile
publice au obligaţia să răspundă în scris la solicitarea informaţiilor de interes
public. Hotărârea tribunalului este supusă recursului. Decizia Curţii de apel este
definitivă şi irevocabilă. Atât plângerea, cât şi apelul se judecă în instanţă în
procedură de urgenţă şi sunt scutite de taxă de timbru.
4. Conform art. 113 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
(republicată în M. Of. nr. 826 din 13 septembrie 2005), împotriva sancţiunilor
disciplinare aplicate de ministrul justiţiei asistenţilor judiciari se poate face
[1] Alin. (11) al art. 10 a fost introdus prin art. 54 pct. 3 din Legea nr. 76/2012.
13 • Legea nr. 554/2004 Art. 11
contestaţie, în termen de 30 de zile de la comunicarea sancţiunii, la secţia
de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel în circumscripţia căreia
funcţionează cel sancţionat. Hotărârea curţii de apel este definitivă.
5. Potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al
Magistraturii (republicată în M. Of. nr. 827 din 13 septembrie 2005), hotărârile
Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile
judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu recurs, de orice persoană
interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secţia
de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Recursul
suspendă executarea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii. Hotărârea
prin care se soluţionează recursul prevăzut la alin. (7) este irevocabilă.
Art. 11. Termenul de introducere a acţiunii. (1)[1] Cererile prin care
se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ,
recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se
pot introduce în termen de 6 luni de la:
a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;
c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv
data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;
d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de
la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii
sau, după caz, a plângerii prealabile;
e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii,
în cazul contractelor administrative.
(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual,
cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu
mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă,
data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere,
după caz.
(21)[2] În cazul suspendării, potrivit legii speciale, a procedurii de soluţionare
a plângerii prealabile, termenul prevăzut la alin. (1) curge după reluarea
procedurii, de la momentul finalizării acesteia sau de la data expirării
termenului legal de soluţionare, după caz, dacă a expirat termenul prevăzut
la alin. (2).
(3) În cazul acţiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul
Public sau Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, termenul curge de
la data când s-a cunoscut existenţa actului nelegal, fiind aplicabile în mod
corespunzător prevederile alin. (2).
(4) Ordonanţele sau dispoziţiile din ordonanţe care se consideră a fi
neconstituţionale, precum şi actele administrative cu caracter normativ
care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.
[1] Alin. (1) şi (2) ale art. 11 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. I
pct. 16 din Legea nr. 262/2007.
[2] Alin. (21) al art. 11 a fost introdus prin art. I pct. 17 din Legea nr. 262/2007.
Art. 12-14 Legea nr. 554/2004 • 14
(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul
prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.
Art. 12.[1] Documentele necesare. Reclamantul anexează la acţiune
copia actului administrativ pe care îl atacă sau, după caz, răspunsul autorităţii
publice prin care i se comunică refuzul rezolvării cererii sale. În situaţia
în care reclamantul nu a primit niciun răspuns la cererea sa, va depune la
dosar copia cererii, certificată prin numărul şi data înregistrării la autoritatea
publică, precum şi orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii
prealabile, dacă acest demers era obligatoriu. În situaţia în care reclamantul
introduce acţiune împotriva autorităţii care refuză să pună în executare actul
administrativ emis în urma soluţionării favorabile a cererii ori a plângerii
prealabile, va depune la dosar şi copia certificată după acest act.
Art. 13. Citarea părţilor, relaţii. (1)[2] La primirea cererii, instanţa dispune
citarea părţilor şi poate cere autorităţii al cărei act este atacat să îi
comunice de urgenţă acel act, împreună cu întreaga documentaţie care
a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru
soluţionarea cauzei.
(2) În situaţia în care reclamant este un terţ în sensul art. 1 alin. (2) sau
când acţiunea este introdusă de Avocatul Poporului ori de Ministerul Public,
instanţa va cere autorităţii publice emitente să îi comunice de urgenţă actul
atacat împreună cu documentaţia care a stat la baza emiterii lui, precum şi
orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei.
(3)[3] În mod corespunzător situaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2), după caz,
se procedează şi în cazul acţiunilor care au ca obiect refuzul de rezolvare a
cererii privind un drept recunoscut de lege sau un interes legitim.
(4) Dacă autoritatea publică nu trimite în termenul stabilit de instanţă
lucrările cerute, conducătorul acesteia va fi obligat, prin încheiere interlocutorie,
să plătească statului, cu titlu de amendă judiciară, 10% din salariul
minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere nejustificată.
Art. 14.[4] Suspendarea executării actului. (1) În cazuri bine justificate
şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile
art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare,
persoana vătămată poate să ceară instanţei competente
să dispună
suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea
instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce
acţiunea
[1] Art. 12 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 18 din Legea
nr. 262/2007.
[2] Alin. (1) al art. 13 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 19 din
Legea nr. 262/2007.
[3] Alin. (3) al art. 13 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 19 din
Legea nr. 262/2007.
[4] Art. 14 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 20 din Legea
nr. 262/2007.
15 • Legea nr. 554/2004 Art. 15-16
în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept
şi fără nicio formalitate.
(2) Instanţa soluţionează cererea de suspendare, de urgenţă şi cu
precădere, cu citarea părţilor.
(3) Când în cauză este un interes public major, de natură a perturba
grav funcţionarea unui serviciu public administrativ, cererea de suspendare
a actului administrativ normativ poate fi introdusă şi de Ministerul Public,
din oficiu sau la sesizare, prevederile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător.
(4) Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de
drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Recursul nu este suspensiv de executare.
(5) În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi
conţinut ca şi cel suspendat de către instanţă, acesta este suspendat de
drept, în acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă.
(6) Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru
aceleaşi motive.
(7) Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea
oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.
Art. 15. Solicitarea suspendării prin acţiunea principală. (1)[1]
Suspendarea
executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de
reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată
instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.
În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ
atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de
suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o
acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.
(2) Dispoziţiile art. 14 alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător.
(3) Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar
introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspendă executarea.
(4)[2] În ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă
în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă
şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea
executării actului administrativ în temeiul alin. (1).
Art. 16. Introducerea în cauză a funcţionarului. (1)[3] Cererile în justiţie
prevăzute de prezenta lege pot fi formulate şi personal împotriva persoanei
care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz,
care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept
[1] Alin. (1) şi (2) ale art. 15 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. I
pct. 21 din Legea nr. 262/2007.
[2] Alin. (4) al art. 15 a fost introdus prin art. I pct. 22 din Legea nr. 262/2007.
[3] Alin. (1) al art. 16 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 23 din
Legea nr. 262/2007.
Art. 161-18 Legea nr. 554/2004 • 16
subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri
pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acţiunea se
admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar
cu autoritatea publică pârâtă.
(2) Persoana acţionată astfel în justiţie îl poate chema în garanţie pe
superiorul său ierarhic, de la care a primit ordin scris să elaboreze sau să
nu elaboreze actul.
Art. 161.[1] Introducerea în cauză a altor subiecte de drept. Instanţa
de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismelesociale
interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea
introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept.
Art. 17. Judecarea cererilor. (1) Cererile adresate instanţei se judecă
de urgenţă şi cu precădere în şedinţă publică, în completul stabilit de lege.
(2) Pentru cererile formulate în baza prezentei legi se percep taxele de
timbru prevăzute de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru,
cu modificările şi completările ulterioare, pentru cauzele neevaluabile
în
bani, cu excepţia celor care au ca obiect contractele administrative, care
se vor taxa la valoare.
(3)[2] Hotărârile se redactează şi se motivează în cel mult 30 de zile de
la pronunţare.
Art. 18. Soluţiile pe care le poate da instanţa. (1)[3] Instanţa, soluţionând
cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze,
în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită
un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită
operaţiune administrativă.
(2) Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute
la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care
au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.
(3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor
pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat
acest lucru.
(4) Atunci când obiectul acţiunii în contencios administrativ îl formează
un contract administrativ, în funcţie de starea de fapt, instanţa poate:
a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte;
b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul
este îndrituit;
c) impune uneia dintre părţi îndeplinirea unei anumite obligaţii;
[1] Art. 161 a fost introdus prin art. I pct. 24 din Legea nr. 262/2007.
[2] Alin. (3) al art. 17 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 25 din
Legea nr. 262/2007.
[3] Alin. (1) şi (2) ale art. 18 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. I
pct. 26 din Legea nr. 262/2007.
17 • Legea nr. 554/2004 Art. 19-21
d) suplini consimţământul unei părţi, când interesul public o cere;
e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale.
(5)[1] Soluţiile prevăzute la alin. (1) şi alin. (4) lit. b) şi c) pot fi stabilite
sub sancţiunea unei penalităţi aplicabile părţii obligate, pentru fiecare zi de
întârziere.
(6)[2] În toate situaţiile, instanţa poate stabili, prin dispozitiv, la cererea
părţii interesate, un termen de executare, precum şi amenda prevăzută la
art. 24 alin. (2).
Art. 19. Termenul de prescripţie pentru despăgubiri. (1) Când
persoana
vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în
acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de
despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să
cunoască întinderea pagubei.
(2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente,
în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).
(21)[3] Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi
contractelor administrative.
(3) Cererile prevăzute la alin. (2) se supun normelor prezentei legi în
ceea ce priveşte procedura de judecată şi taxele de timbru.
Art. 20. Recursul. (1)[4] Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi
atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
(2) Recursul suspendă executarea şi se judecă de urgenţă.
(3)[5] În cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, casând sentinţa,
va rejudeca litigiul în fond. Când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată
fără a se judeca fondul ori dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care a fost
nelegal citată atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului,
cauza se va trimite, o singură dată, la această instanţă. În cazul în care
judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată
la administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului,
instanţa de recurs, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond.
Art. 21. (1)[6] Abrogat.
(2)[7] Abrogat.
[1] Alin. (5) al art. 18 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 26 din Legea
nr. 262/2007.
[2] Alin. (6) al art. 18 a fost introdus prin art. I pct. 27 din Legea nr. 262/2007.
[3] Alin. (21) al art. 19 a fost introdus prin art. I pct. 28 din Legea nr. 262/2007.
[4] Alin. (1) al art. 20 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 29 din Legea
nr. 262/2007.
[5] Alin. (3) al art. 20 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 54 pct. 4 din
Legea nr. 76/2012.
[6] Alin. (1) al art. 21 a fost abrogat prin art. 54 pct. 5 din Legea nr. 76/2012.
[7] Alin. (2) al art. 21 a fost abrogat prin art. unic din Legea nr. 299/2011.
Art. 22-25 Legea nr. 554/2004 • 18
Capitolul III. Procedura de executare
Art. 22.[1] Titlul executoriu. Hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate
potrivit prezentei legi sunt titluri executorii.
Art. 23.[2] Obligaţia publicării. Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile
prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter
normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Acestea se
publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanţelor, în Monitorul Oficial
al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale judeţelor
ori al municipiului Bucureşti, fiind scutite de plata taxelor de publicare.
Art. 24.[3] Obligaţia executării. (1) Dacă în urma admiterii acţiunii
autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice
actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite
operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se
face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de
termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
(2)[4] În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului
autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din
salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are
dreptul la penalităţi, în condiţiile art. 894 din Codul de procedură civilă.
(21)[5] Dispoziţiile Codului de procedură civilă privind executarea silită
rămân aplicabile.
(3)[6] Abrogat.
Art. 25. Instanţa de executare. (1) Sancţiunea şi despăgubirile prevăzute
la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanţa de
executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu,
de urgenţă, cu citarea părţilor.
(2) Cererea prevăzută la alin. (1) este scutită de taxa de timbru.
(3)[7] Hotărârea pronunţată de instanţa de executare poate fi atacată cu
recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru
punerea în executare a hotărârilor instanţelor de contencios administrativ date
[1] Art. 22 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 54 pct. 6 din Legea
nr. 76/2012.
[2] Art. 23 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 32 din Legea
nr. 262/2007.
[3] Art. 24 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 33 din Legea
nr. 262/2007.
[4] Alin. (2) al art. 24 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 54 pct. 7 din
Legea nr. 76/2012.
[5] Alin. (21) al art. 24 a fost introdus prin art. 54 pct. 8 din Legea nr. 76/2012.
[6] Alin. (3) al art. 24 va fi abrogat de la 1 februarie 2014, conform art. 161 din Legea
nr. 187/2012.
[7] Alin. (3) al art. 25 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 34 din
Legea nr. 262/2007.
19 • Legea nr. 554/2004 Art. 26-31
pentru soluţionarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative.
Art. 26.[1] Acţiunea în regres. Conducătorul autorităţii publice se poate
îndrepta cu acţiune împotriva celor vinovaţi de neexecutarea hotărârii,
potrivit dreptului comun. În cazul în care cei vinovaţi sunt demnitari sau
funcţionari publici, se aplică reglementările speciale.
Capitolul IV. Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 27. Judecarea cauzelor aflate pe rol. Cauzele aflate pe rolul
instanţelor la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să se
judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanţei.
Art. 28.[2] Completarea cu dreptul comun. (1)[3] Dispoziţiile prezentei
legi se completează cu prevederile Codului civil şi cu cele ale Codului de
procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul
raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele
vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.
(2) Instanţa de contencios administrativ nu poate suspenda judecarea
pricinii când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune săvârşită
în legătură cu actul administrativ atacat, dacă reclamantul – persoană
vătămată – stăruie în continuarea judecării pricinii.
(3) Acţiunile introduse de persoanele de drept public şi de orice autoritate
publică, în apărarea unui interes public, precum şi cele introduse
împotriva actelor administrative normative nu mai pot fi retrase, cu excepţia
situaţiei în care sunt formulate şi pentru apărarea drepturilor sau intereselor
legitime de care pot dispune persoanele fizice sau juridice de drept privat.
Art. 29. Corelarea terminologică. Ori de câte ori într-o lege specială
anterioară prezentei legi se face trimitere la Legea contenciosului administrativ
nr. 29/1990 sau generic la instanţa de contencios administrativ, trimiterea
se va socoti făcută la dispoziţiile corespunzătoare din prezenta lege.
Art. 30. Dispoziţii tranzitorii. Până la constituirea tribunalelor administrativ-
fiscale, litigiile se soluţionează de secţiile de contencios administrativ
ale tribunalelor.
Art. 31. Intrarea în vigoare. (1) Prezenta lege intră în vigoare la 30 de
zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Pe aceeaşi dată se abrogă Legea contenciosului administrativ
nr. 29/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din
8 noiembrie 1990, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii
contrare.
[1] Art. 26 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 35 din Legea
nr. 262/2007.
[2] Art. 28 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 36 din Legea
nr. 262/2007.
[3] Alin. (1) al art. 28 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 54 pct. 9 din
Legea nr. 76/2012.
Art. 60 Legea nr. 90/2001 • 20
2. Legea nr. 90/2001
privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României
şi a ministerelor
publicată în
M. Of. nr. 164 din 2 aprilie 2001
cu modificările şi completările aduse prin:
 Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei
în exercitarea
demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,
prevenirea şi sancţionarea corupţiei (M. Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003);
 O.U.G. nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea,
reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru
al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale şi a unor instituţii publice (M. Of. nr. 464 din 29 iunie 2003),
aprobată prin Legea nr. 194/2004 (M. Of. nr. 486 din 31 mai 2004);
 Legea nr. 23/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 90/2001 privind
organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor (M. Of. nr. 187
din 3 martie 2004);
 O.U.G. nr. 17/2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul
administraţiei publice centrale (M. Of. nr. 229 din 9 martie 2005), aprobată prin
Legea nr. 198/2005 (M. Of. nr. 550 din 28 iunie 2005);
 Legea nr. 117/2005 pentru completarea art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind
organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor (M. Of. nr. 389
din 9 mai 2005);
 Legea nr. 250/2006 pentru modificarea Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi
funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor (M. Of. nr. 554 din 27 iunie
2006);
 O.U.G. nr. 87/2007 pentru modificarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991
(M. Of. nr. 634 din 14 septembrie 2007), aprobată prin Legea nr. 70/2008 (M. Of.
nr. 283 din 11 aprilie 2008);
 O.U.G. nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul
administraţiei publice centrale (M. Of. nr. 882 din 24 decembrie 2008), aprobată
prin Legea nr. 186/2009 (M. Of. nr. 368 din 1 iunie 2009);
 O.U.G. nr. 17/2009 privind desfiinţarea Cancelariei Primului-Ministru şi stabilirea
unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului (M. Of.
nr. 145 din 9 martie 2009);
 O.U.G. nr. 24/2009 privind stabilirea unor competenţe pentru ordonatorul
principal de credite al aparatului de lucru al Guvernului (M. Of. nr. 176 din 20
martie 2009), aprobată prin Legea nr. 297/2009 (M. Of. nr. 645 din 1 octombrie
2009);
 Legea nr. 376/2009 pentru completarea art. 26 din Legea nr. 90/2001 privind
organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor (M. Of. nr. 835
din 3 decembrie 2009);
 O.U.G. nr. 2/2010 privind unele măsuri pentru organizarea şi funcţionarea
aparatului de lucru al Guvernului şi pentru modificarea unor acte normative
(M. Of. nr. 76 din 3 februarie 2010);
21 • Legea nr. 90/2001 Art. 1
 O.U.G. nr. 16/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul
administraţiei publice centrale (M. Of. nr. 314 din 10 mai 2012);
 Legea nr. 132/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 16/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei
publice cent

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.022 sec