Lebăda Verde. O copilărie în Deltă

Lebăda Verde. O copilărie în Deltă
Preț: 30,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2011
Pagini: 128
Format: 21,5x21,5

DESCRIERE

Cartea reprezintă o evocare poetică a lumii Deltei Dunării înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, în care observarea naturii, a obiceiurilor statornice şi a detaliului istoric se împletesc cu gândurile şi emoţiile unei fetiţe pe care sărăcia, izolarea, o împiedică să-şi realizeze aspiraţiile, în special pe aceea de a merge „mai departe“ la şcoală. Desenele, de bun gust şi în armonie cu poezia textului, completează un ansamblu uşor (şi plăcut) retro.

Este o carte în care cititorul va descoperi o lume dispărută şi totuşi imperisabilă, lumea copilăriei de altădată, cu singurătăţile şi cu răgazurile ei, populate de parfumuri, culori, mistere, nelinişti şi spaime, vietăţi azi uitate când nu chiar dispărute din orizontul copilăriei devenite în mare parte virtuală. Tăbliţa şi condeiul, traista şi încălţămintea de cârpă, abecedarul şi beţişoarele, berzele şi mieii din gospodărie, dar şi sumbra infiltrare a politicului în lumea inocentă şi sălbatică, invită la o meditaţie gravă: ce se pierde atunci când ceva atât de preţios ca accesul global la civilizaţie şi cultură se câştigă?

Cartea se adresează oricărui cititor care îşi pune această gravă problemă şi reprezintă totodată un cadou sensibil şi de bun gust.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.069 sec