Jurnal feminist. Paris. 1920-1933

Jurnal feminist. Paris. 1920-1933
Preț: 20,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2011
Pagini: 152
Format: 13x20
Categoria: Proza

DESCRIERE

Cartea de faţă prezintă sub forma unui jurnal imaginar o selecţie a articolelor feministei franceze Cécile Brunschvicg publicate în revista La Française în perioada 1920-1933. Feminista româncă autoare a jurnalului e un personaj fictiv, la fel ca şi prietenii sau rudele acesteia la care se face referire pe parcursul cărţii. Acest jurnal imaginar îşi doreşte să familiarizeze publicul larg cu preocupările feministelor după Primul Război Mondial. Prezentarea conţinutului articolelor e un prilej de a introduce referinţe la activitatea feministă din România, Belgia, ţările balcanice, scandinave sau de pe continentul nord-american.
Revista La Française poate fi studiată în Centrul de Arhive ale Feminismului de la Universitatea din Angers (Franţa), iar unele articole sunt disponibile online. Activitatea feministă a Ceciliei Brunschvicg începe încă din 1909, când devine membra a două asociaţii feministe reformiste: Consiliul Naţional al Femeilor Franceze (CNFF) şi Uniunea Franceză pentru Sufragiul Femeilor (UFSF). În 1910 devine secretara generală a UFSF, iar din 1924 până în 1940 este preşedintă a Uniunii. Tot în 1924 preia conducerea revistei feministe reformiste La Française şi în acelaşi an devine membră a partidului radical, pentru ca din 1936 să facă parte din guvernul lui Léon Blum. Numirea sa în guvern e paradoxală pentru că la acea vreme femeile din Franţa nu aveau dreptul de vot, iar femeile căsătorite erau considerate minore din punct de vedere civil. Activitatea sa militantă se încheie în 1940, odată cu declanşarea celui de al Doilea Război Mondial. Se stinge din viaţă în 1946, la puţin timp după ce femeile franceze îşi exercită pentru prima dată drepturile politice.


Alexandra Petrescu este doctor în ştiinţe politice al Universităţii Bucureşti. A publicat volumele Tentaţia fascismului în România interbelică, Editura Paralela 45, Piteşti, 2010, Sculptură în timp, Editura Lumen, Iaşi, 2009, şi Femeia în imaginarul politic, Editura Ars Docendi, Universitatea din Bucureşti, 2008.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.023 sec