IZBITURI ŞI IZBUTIRI - Confesiuni si pamflete

IZBITURI ŞI IZBUTIRI - Confesiuni si pamflete
Preț: 20,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2014
Pagini: 361
Categoria: Memorii/Jurnal

DESCRIERE

Este vorba despre volumul pe care fostul Ministru de Finanţe şi al Agriculturii l-a scris în perioada detenţiei şi în care ia în discuţie clasa politică românească a ultimilor 24 de ani, un mediu în care Remeş a trăit, unde a adunat răni sau poate a provocat răni. “Am primit Izbituri în viaţa politică, pentru că într-o viaţă cu funcţii mai înalte eşti izbit de oameni pe care i-ai îndatorat. Am numit şi Izbutiri în sensul că totuşi într-o viaţă de om reuşeşti să ai şi ceva izbutiri.” Personajele principale ale cărţii sunt Remeş şi preşedintele Traian Băsescu, pe care-l numeşte tizul său.

“Voi muri cu convingerea că-i datorez cel mai mult din ce a însemnat durerea vieţii mele. Fără Traian Băsescu, Traian Remeş nu ar fi făcut închisoare. Eu mă aştept să trezească reacţii. Dacă va trezi reacţii în mod categoric nu vor putea fi decât împărţite. Sunt pregătit eu ca la toate reacţiile defavorabile să am un răspuns de bun simţ. Celelalte o să-mi facă o plăcere măruntă. Nimic nu mai îmi poate umple golul şi echilibra balanţa sufletească.”



Nota autorului



Am fost aluat în mâna altora! Părinţi şi profesori. M-au plămădit după voia lor. Nu-mi amintesc ca ei să mă fi întrebat: „Tu ce vrei? Tu ce poţi?!”.

Părinţii erau convinşi că ceea ce vor ei este binele suprem, convinşi că eu pot orice mi-ar cere!

Profesorii, cu una sau două excepţii, mi-au aplicat standardul general, iar, uneori, s-a dovedit că eu vreau şi pot mai mult, m-au îngrădit în şablon.

Ieşirea din şablon, înainte de a aduce o soluţie nouă (se mai întâmplă!), le dădea multe bătăi de cap. De ele nu aveau nevoie!

M-au mai plămădit cei pe care i-am citit, cei despre care am citit, cei pe care am ştiut să-i ascult, dar şi mulţi dintre interlocutori! Mi-am însuşit (oare de câte ori greşind!) ceea ce credeam eu de cuviinţă şi trebuinţă. Este spre folosul sau spre vina mea dacă am reuşit sau nu să transform toate ingredientele în aur sau doar în metal ordinar!

La rândul meu, în timp, am frământat aluat pentru pâine nouă! Trăiesc cu deplina convingere că niciodată pâinea nu a fost de ajuns şi nici pe gustul tuturor. Pentru lipsă şi pentru gust, îmi asum întreaga vină. Uneori, puterile mele au fost limitate. Dar înţelegând asta, mi-am zis: „De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!”. Nu toţi cei din jurul meu au recurs la această înţelepciune. Niciodată pretenţiile lor nu au fost îndeajuns satisfăcute, pentru că pâinea era „din căpătat”, iar gustul miluitului este suveran („de gustibus non disputandum”). Credeau că li se cuvine!

Cei care m-au plămădit nu m-au pus la copt. Am ajuns în cuptor azvârlit de nemulţumiţii cărora le-am oferit pâinea! O parte dintre ei au devenit spectatori; o parte s-au întrecut în a întreţine arderea, aruncând lemne pe foc, fără a avea remuşcări, fără a avea grija că se pot ei înşişi arde sau că totul poate deveni scrum!

În paginile ce urmează apar şi unii, şi alţii dintre protagonişti. Experienţele relatate au cu atât mai puţină ficţiune, cu cât fricţiunea a fost mai pregnantă.

Singurul adevăr dureros în care am ajuns să mai cred este: „Fă bine şi aşteaptă rău!”.

Voi trăi oare până să aflu ce aşteaptă cel ce face rău?!

D. T. R.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Cărți noi - Memorii/Jurnal

Created in 0.019 sec