Istorioare cu tâlc din tradiţia sufită
Preț: 19,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Autor: Sa'di Shirazi
Editura: Sapientia
Anul publicării: 2011
Pagini: 143
Format: 13x20
DESCRIERE
Titlurile capitolelor acestei lucrări aduc în discuţie un mare număr de subiecte cu caracter etic, lucrarea constituindu-se astfel într-un compendiu de filozofie ale cărui principii vor rămâne valabile de-a lungul timpului.
Mesajul lui Sa'di nu este cel al unui vizionar. Religia sa a fost eminamente practică - el nu a fost adeptul recluziunii şi ascetismului, ci susţinea că îndeplinirea îndatoririlor faţă de semeni este sinonimă cu îndeplinirea îndatoririlor faţă de Divin. Aceasta este ideea de bază a învăţăturilor sale. "Religia", spunea el, "constă numai în serviciul adus oamenilor; ea nu se rezumă la mătănii, la covorul pentru rugăciune sau la obiceiul de a cerşi."
Această idee apare într-o istorioară din primul capitol susţinută de un înţelept la care se spune că a venit în vizită un rege al Persiei pentru a-i cere sfatul. Povestea, precum multe altele din carte, poate sau nu să se bazeze pe o întâmplare reală; dar introducând în poveştile sale diferite personaje care au existat în realitate, Sa'di creează fundalul palpitant şi în acelaşi timp instructiv specific legendelor, ce se întrepătrunde cu preceptele morale care abundă în cartea sa.
În capitolul doi este ilustrată graţia salvatoare a bunăvoinţei. Două dintre anecdotele din acest capitol îl au ca personaj principal pe Hatim Tai, renumitul conducător arab a cărui generozitate era atât de mare, încât ar fi preferat să moară decât să îl dezamăgească pe mesagerul trimis de un rege invidios pentru a-l asasina. Merită să mai amintim şi istorioara intitulată Dervişul şi vulpea din care înţelegem modul în care Orientul interpretează cuvântul qismat, adică "noroc". Sa'di subliniază aici necesitatea eforului personal, criticând lenea şi dezinteresul celui care, folosind Soarta ca şi scuză, nu face nimic.
Să ştii că acela care îl defăimează pe aproapele său, de fapt, îşi dezvăluie propriile lui metehne.
Dacă vorbeşti pe cineva de rău, aceasta face din tine un păcătos, chiar dacă este adevărat ceea ce ai spus.
***
Un om care mergea pe jos a fost lăsat în urmă de tovarăşii săi de drum, deoarece ei călăreau catâri. Omul se tânguia spunând: „Cine, din acest deşert, este mai nenorocit decât mine?”
Un catâr din caravană i-a răspuns: ,,0, tu, omule prost!
Cât timp vei mai deplânge tirania sorţii? Mulţumeşte-i lui Dumnezeu că, deşi nu căIăreşti un catâr, nu eşti un animal pe care îl căIăresc alţi oameni.”
NOTA EDITORULUI ... 3
INTRODUCERE ... 5
PROLOG - în numele lui Dumnezeu, Milostivul ... 9
Capitolul I
DESPRE JUSTIŢIE ŞI ADMINISTRAŢIA GUVERNULUI ... 13
Capitolul II
DESPRE BUNĂVOINŢĂ ... 29
Capitolul III
DESPRE IUBIRE ... 45
Capitoulul IV
DESPRE UMILINŢĂ ... 55
Capitolul V
DESPRE ACCEPTARE ... 77
Capitolul VI
DESPRE MULŢUMIRE ... 86
Capitolul VII
DESPRE EDUCAŢIE ... 99
Capitolul VIII
DESPRE RECUNOŞTINŢĂ ... 116
Capitolul IX
DESPRE CĂINŢĂ ... 123
Capitolul X
DESPRE RUGĂCIUNE ... 140
Mesajul lui Sa'di nu este cel al unui vizionar. Religia sa a fost eminamente practică - el nu a fost adeptul recluziunii şi ascetismului, ci susţinea că îndeplinirea îndatoririlor faţă de semeni este sinonimă cu îndeplinirea îndatoririlor faţă de Divin. Aceasta este ideea de bază a învăţăturilor sale. "Religia", spunea el, "constă numai în serviciul adus oamenilor; ea nu se rezumă la mătănii, la covorul pentru rugăciune sau la obiceiul de a cerşi."
Această idee apare într-o istorioară din primul capitol susţinută de un înţelept la care se spune că a venit în vizită un rege al Persiei pentru a-i cere sfatul. Povestea, precum multe altele din carte, poate sau nu să se bazeze pe o întâmplare reală; dar introducând în poveştile sale diferite personaje care au existat în realitate, Sa'di creează fundalul palpitant şi în acelaşi timp instructiv specific legendelor, ce se întrepătrunde cu preceptele morale care abundă în cartea sa.
În capitolul doi este ilustrată graţia salvatoare a bunăvoinţei. Două dintre anecdotele din acest capitol îl au ca personaj principal pe Hatim Tai, renumitul conducător arab a cărui generozitate era atât de mare, încât ar fi preferat să moară decât să îl dezamăgească pe mesagerul trimis de un rege invidios pentru a-l asasina. Merită să mai amintim şi istorioara intitulată Dervişul şi vulpea din care înţelegem modul în care Orientul interpretează cuvântul qismat, adică "noroc". Sa'di subliniază aici necesitatea eforului personal, criticând lenea şi dezinteresul celui care, folosind Soarta ca şi scuză, nu face nimic.
Să ştii că acela care îl defăimează pe aproapele său, de fapt, îşi dezvăluie propriile lui metehne.
Dacă vorbeşti pe cineva de rău, aceasta face din tine un păcătos, chiar dacă este adevărat ceea ce ai spus.
***
Un om care mergea pe jos a fost lăsat în urmă de tovarăşii săi de drum, deoarece ei călăreau catâri. Omul se tânguia spunând: „Cine, din acest deşert, este mai nenorocit decât mine?”
Un catâr din caravană i-a răspuns: ,,0, tu, omule prost!
Cât timp vei mai deplânge tirania sorţii? Mulţumeşte-i lui Dumnezeu că, deşi nu căIăreşti un catâr, nu eşti un animal pe care îl căIăresc alţi oameni.”
NOTA EDITORULUI ... 3
INTRODUCERE ... 5
PROLOG - în numele lui Dumnezeu, Milostivul ... 9
Capitolul I
DESPRE JUSTIŢIE ŞI ADMINISTRAŢIA GUVERNULUI ... 13
Capitolul II
DESPRE BUNĂVOINŢĂ ... 29
Capitolul III
DESPRE IUBIRE ... 45
Capitoulul IV
DESPRE UMILINŢĂ ... 55
Capitolul V
DESPRE ACCEPTARE ... 77
Capitolul VI
DESPRE MULŢUMIRE ... 86
Capitolul VII
DESPRE EDUCAŢIE ... 99
Capitolul VIII
DESPRE RECUNOŞTINŢĂ ... 116
Capitolul IX
DESPRE CĂINŢĂ ... 123
Capitolul X
DESPRE RUGĂCIUNE ... 140
Accesul clienţilor
-În curând...
-Edituri
-Top
-Promo
-
RECENZII