IOAN HUDIȚĂ. JURNAL POLITIC. (1 septembrie - 31 decembrie 1946) vol. XVIII

IOAN HUDIȚĂ. JURNAL POLITIC. (1 septembrie - 31 decembrie 1946) vol. XVIII
Preț: 30,00 lei
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-606-537-289-4
Anul publicării: 2015
Pagini: 362
Format: 13x20
Categoria: Istorie

DESCRIERE

• Acad. Dan Berindei, Ioan Hudiță. Jurnal politic. 1 septembrie – 31 decembrie 1946, XVIII., Cetatea de Scaun, Târgoviște: 2015 [Ioan Hudiţă. Political Journal. 1 September to 31 of December 1946, XVIII]

Presents: Acad. Dan Berindei
• Sorin Liviu Damean, Dan Claudiu Dănişor, Mihai Ghiţulescu, Alexandru Oșca, Evoluția instituțiilor politice ale statului român din 1859 până astăzi, Cetatea de Scaun, Târgoviște: 2014 [The evolution of the political institutions of the Romanian state since 1859 until today]
Presents: Sorin Liviu Damean, Dan Claudiu Dănişor, Mihai Ghiţulescu, Alexandru Oșca

mai multe pe https://www. facebook. com/EdituraCetateadeScaun

Programul general al sesiunii se găsește la:
http://conferences. faaa. ro/index. php/book-of-abstracts/

 

  Ultimele patru luni ale anului 1946 sunt descrise în Jurnalul lui Ioan Hudiță în culori vii. Subiectul central îl reprezintă alegerile considerate ca un moment de cotitură și ca soluția situației în care ajunsese România din vara anului 1944. Este o perioadă de tranziție, care are loc schimbând treptat înfățișarea țării și surprizându-i locuitorii încă încrezători că se va reveni la situația dinaintea erei dictaturilor. Optimismul lui Ioan Hudiță nu mai are decât unele izbucniri, deoarece el a început să realizeze că se trăiau împrejurări deosebit de complicate, în care iluziile optimiste care-l însuflețiseră necontenit începeau să se dovedească iluzorii.

Ţara se află sub ocupație și era supusă unui proces de despuiere. În același timp, totul se petrecea pe un fundal de criză economică acută. Avea loc și o secetă devastatoare, sate în Moldova „nu mai au nici apă în fântâni”. La 6 octombrie Hudiță notează în Jurnal că din Moldova soseau trenuri cu copii, „pe care familiile nu-i mai pot hrăni” și care erau preluați în familii din restul țării. Pot adăuga amintirea personală a preluării a doi băieți în casa familiei Hudiță, pentru o vreme, în acea perioadă.

„Prăbușirea leului și haosul economic” sunt semnalate la 1 octombrie, iar la 11 octombrie Hudiță nota în privința situației oame­nilor și a banilor care-i câștigau că „nu le ajung nici pentru 5-6 zile față de scumpetea și lipsa alimentelor”. La 20 octombrie, comentând conversația musafirilor pe care-i avusese în acea seară, consemna că „toți se plâng de sărăcia generală, de lipsa de alimente și lemne de foc”. Peste două luni, în Jurnal se remarca că „lumea când se întâlnește vorbește mai mult despre criza de alimente, de mizeria în care se zbate populația noastră și despre devalorizarea leului”.

La 1 septembrie 1946 Hudiță a încasat salariul și diurna însumând împreună 910 000 lei, dar prețurile creșteau și ele. Pentru lemnele și alimentele de bază profesorul avea nevoie în octombrie de patru milioane. La 29 septembrie, se consemna că „leul nostru a ajuns de batjocură” și că țăranii „pun banii în saci pe produsele vândute”, având loc o precipitată devalorizare. Când face o aprovizionare lângă București, la 3 decembrie, profesorul comenta că dăduse 760 000 lei, „suma cât m-a costat casa în 1939”. „Problema banilor, se nota la 21 decembrie, devine din zi în zi mai grea. Datoriile nici vorbă să le plătesc”.

Jurnalulreflectă abundent informațiile referitoare la evoluțiile internaționale și la felul în care ele se înregistrau și se oglindeau în România. În centrul atenției stătea problema tratatului de pace de care aveau să se lege toate iluziile, mai ales după alegeri. Uniunea Sovietică acționa mai departe în partea de Europă în care trupele ei pătrunseseră ca într-o zonă proprie. Iluziile privind intervenția anglo-americanilor în favoarea popoarelor din zona respectivă se dovedeau iluzorii. La 1 sepembrie, Hudița scria: „rușii au câștigat din nou partida” și se întreba: „ce e în capul americanilor”? El mai adăuga: „Încep să mă întreb și eu dacă în adevăr la Yalta n-am fost lăsați în sfera de influență a Sovietelor”.

Susținerea de către Statele Unite a operației de decolonizare este văzută ca o acțiune care urma să aibă consecințe neprielnice, atât de Hudiță cât și de Maniu, favorizând Moscova prin slăbirea Marei Britanii. De asemenea, cu gândul la viitor, ei se pronunță împotriva ideii dezmembrării Germaniei, susținând poziția lui Byrnes și nu cele ale Sovietelor. Hudiță are întâlniri cu Berry, când poartă lungi convorbiri. Reprezentantul american se arată larg înțelegător al situației României, dar evident opinia sa personală, agreabilă interlocutorului său, nu reflecta pe deplin cea reținută a guvernului său. Mai realiste sunt informările care veneau din partea diplomatului Bianu, care se stabilise în Anglia și care îl ținea la curent pe Maniu prin scrisori cu mersul politicii internaționale.

Opinia publică românească nu era încă adaptată noii realității. Hudiță se arăta convins că nu urma să aibă loc un conflict între marile puteri victorioase, dar mulți interlocutori ai săi se așteptau la o reacție militară anglo-americană față de comportarea Uniunii Sovietice. La 14 septembrie, Hudiță nota: „publicul românesc nu vorbește decât de război…inevitabil și iminent”, dar chiar a doua zi el comenta: „anglo-americanii se lasă manevrați de ruși”. Între timp, negocierile între marii aliați trenau la Paris. Atribuirea Triestului Italiei sau Iugoslaviei a provocat lungi discuții, dar multă deziluzie a provocat și amânarea semnării tratatelor cu țările satelite pentru primele luni ale anului 1947.

Mulți interlocutori ai lui Hudiță vedeau noul război „inevitabil”, de la fruntași național-țărăniști la profesorul Grigore Popa și la
Horia Hulubei; în schimb, Maniu, Ghiță Pop și Hudiță respingeau această ipoteză. Dar, totodată, profesorul critica acum în notațiile sale atât pe diplomații britanici cât și pe cei americani care nu se arătau în stare să facă față „relei credințe” sovietice, care „a depășit orice limită”. La 2 octombrie, el comenta faptul că la conferința de pace „anglo-americanii dovedesc o regretabilă incapacitate diplomatică”.

În timp ce în țară alegerile apropiate trecuseră la ordinea de zi, pentru Ioan Hudiță evoluția situației externe nu era încurajatoare. La 31 octombrie el reproșa marilor aliați democrați că acționau „cu mănuși” și scria despre „vorbăria” de la Organizația Națiunilor Unite și de la Geneva, iar a doua zi despre „vorbăria goală spre rușinea Americii, care poartă în fond întreaga răspundere”. În Berry el continua să aibă un interlocutor, care cel puțin aparent îi venea în întâmpinare. Reprezentantul american – care însă vorbea mai mult în nume personal – afirmându-i chiar, la 1 noiembrie, că alegerile din România „ar putea constitui picătura care varsă paharul relațiilor americano-sovietice”, recunoștea „izolaționismul” american, forța curentului pacifist și existența intereselor economice, inclusiv în ceea ce privea Uniunea Sovietică. La rândul său, Hudiță îi transmitea opiniile sale referitoare la greșelile care se săvârșeau în privința coloniilor britanice, ca și în acceptarea pasivă a schimbărilor care aveau loc în China.

Jurnaluldezvăluie opiniile care se exprimau, aprobându-se greu acceptarea de către marile puteri democrate a ceea ce avea loc în zona de ocupație sovietică. Hudiță respingea constant ipoteza izbucnirii unui nou război între marile puteri, deși interlocutorii săi considerau războiul „apropiat și inevitabil”, ceea ce el aprecia realist că „își iau dorințele drept realitate”. Nici rezultatul favorabil republicanilor din alegerile desfășurate în Statele Unite nu i-a schimbat părerea. Nicolschi, care a vrut să-l vadă tot sperând să-l convingă să accepte o colaborare cu regimul, ceea ce Hudiță va refuza din nou. În întrevederea care a avut loc la Ioan Domocoș, a exprimat o opinie contrară celei a celor mai mulți, susținând că în America avea să învingă curentul pacifist susținut de Wallace. Oricum, Hudiță era departe de a nădăjdui în acel moment o ripostă față de procesul de ocupație sovietic din ce în ce mai accentuat. La 6 noiembrie el nota: „Dumnezeu numai știe ce se va întâmpla cu noi!”

Alegerile au trecut la ordinea zilei pe primul plan și toamna „se anunță…din nou fierbinte”, cum scria la 1 septembrie profesorul Hudiță. Totodată, el consemna marea popularitate a lui Maniu și a partidului său, dar și discuțiile înregistrate în legătură cu viitoarele locuri din Cameră înăuntrul fruntașilor și a grupurilor, mai ales între Mihalache și apropiații săi și de cealaltă parte transilvănenii. La 20 septembrie au avut loc cooptări în delegația permanentă a Partidului Național Țărănesc, în care au fost introduși doctorul Virgil Solomon dar și Aurel Leucuția.

Hudiță a avut și unele întrevederi pe care le-a notat în Jurnal și care se încadrau problematicii momentului. Eugen Chirnoagă, fost fruntaș legionar, complet neînțelegător al noilor realități, l-a vizitat sugerând realizarea unui pact al legionarilor cu partidul condus de Iuliu Maniu. Într-o întrevedere cu Dimitrie Negel, mareșal al Palatului, acesta s-a arătat naiv încrezător în sprijinul pe care Stalin avea să-l dea Regelui. Cunoscuți, ca Horia Hulubei ori Alexandru Elian, ezitau cu adeziunile lor la una sau cealaltă tabără. Existau și lucizi de felul lui Ghiță Kirileanu, care se arăta „foarte demoralizat”, fiind convins că „anglo-americanii …. nu vor întreprinde nimic pentru a ne elibera” și că Sovietele „nu riscă absolut nimic din partea Washington-ului”, dar totodată bătrânul cărturar din Piatra Neamț, deși nu vedea „apropiată prăbușirea comunismului”, susținea că ea „va avea loc într-o zi”...

acad. Dan Berindei

 

Între 1997 şi 2014 au apărut următoarele volume din Jurnalul politic al lui Ioan Hudiţă:

Vol. I, 1 ianuarie-13 octombrie 1938, Bucureşti, Ed. Pro, 2002

Vol. II, 14 septembrie 1938-30 aprilie 1939, Bucureşti, Ed. Pro, 2003

Vol. III, 1 mai-31 decembrie 1939, Bucureşti, Ed. Pro, 2004

Vol. IV, 1 ianuarie-6 septembrie 1940, Iaşi, Institutul European, 1998

Vol. V, 7 septembrie 1940-8 februarie 1941, Iaşi, Institutul European, 2000

Vol. VI, 9 februarie-21 iunie 1941, Iaşi, Institutul European, 2002

Vol. VII, 22 iunie 1941-28 februarie 1942, Bucureşti, Ed. Lucman, 2005

Vol. VIII, 1 martie1942-31 ianuarie 1943, Bucureşti, Comunicare ro, 2009

Vol. IX, 1 februarie-31decembrie 1943, Bucureşti, Comunicare ro 2010

Vol. X, 1 ianuarie-25 august 1944, Bucureşti, Roza Vânturilor, 1997

Vol. XI, 25 august-3 noiembrie 1944, Bucureşti Paralela 45, 2006

Vol. XII, 4 noiembrie-6 decembrie 1944, Bucureşti, Domino(r), 2007

Vol. XIII, 7 decembrie1944 - 6 martie 1945, Bucureşti, Domino(r), 2008

Vol. XIV, 7 martie-2 august 1945, Bucureşti, Comunicare ro, 2011

Vol. XV, 3 august-31 decembrie 1945, Bucureşti, Comunicare ro, 2012

Vol. XVI, 1 ianuarie-25 aprilie 1946, Bucureşti, Semne, 2013

Vol. XVII, 26 aprilie-30 august 1946, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2014

Autor: Dan Berindei

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.019 sec