Fondurile structurale ale Uniunii Europene

Fondurile structurale ale Uniunii Europene
Preț: 25,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Anul publicării: 2011
Pagini: 238
Categoria: Carti Diverse

DESCRIERE

Descriere:
Lucrarea tratează, într-o manieră clară şi accesibilă, programarea şi gestionarea asistenţei financiare a Uniunii Europene în România. Aceasta cuprinde informaţii cu privire la fondurile structurale şi de coeziune, programele operaţionale finanţate din aceste fonduri, detaliate pe axe prioritare, beneficiarii eligibili, cadrul instituţional implicat în gestionarea fondurilor şi procedurile de evaluare şi selecţie a proiectelor. De asemenea, având în vedere necesitatea de a asigura protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene împotriva fraudei şi a altor activităţi ilegale, autorii au tratat şi domeniul controlului utilizării fondurilor europene, precum şi procedura de recuperare a fondurilor utilizate necorespunzător, aspecte de mare importanţă pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene în România.

Lucrarea reprezintă un curs universitar necesar studenţilor la masterat şi util tuturor celor interesaţi de cunoaşterea mecanismului fondurilor europene sau de accesarea acestora.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.020 sec