Faptele apostolului Toma
DESCRIERE
Valoarea reală a Faptelor apostolului Toma pentru cel ce se ocupă de creştinismul răsăritean nu stă în acţiunile propriu-zise ale apostolului, ci în rugăciunile şi predicile lui, precum şi în doctrina pe care el o propovăduieşte. Acestea nu sunt simple ornamente literare ci esenţa însăşi a cărţii.
Printr-o ciudată întâmplare sau poate în virtutea unei profunde legături literare, această scriere conţine în sânul său un poem independent, Imnul Perlei, care este cea mai frumoasă creaţie nu doar a literaturii siriace, ci a întregii activităţi literare a Bisericii timpurii.
Oricare va fi verdictul final al savanţilor cu privire la data exactă şi paternitatea acestei compoziţii, ea va merita întotdeauna o cercetare atentă datorită luminii pe care o aruncă asupra uneia dintre cele mai însemnate etape din istoria religioasă a omenirii.

RECENZII