Euro-Falia - Turbulențe și involuții în fostul spațiu sovietic

Euro-Falia - Turbulențe și involuții în fostul spațiu sovietic
Preț: 35,00 lei
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-606-588-872-2
Editura:
Anul publicării: 2016
Pagini: 270
Format: 13x20
Categoria: Romane

DESCRIERE

Volumul de față oferă o colecție de studii estice scrise sub presiunea evenimentelor care agită de peste cinci ani geografia politică a spațiului post-sovietic. Sunt evenimente care, aparent, au „surprins“ România oarecum nepregătită. Pregătirea ideală nu ar fi fost una de natură militară, cât una de ordin tactic și explicativ. Se știe că statele acumulează informații despre vecinii lor, fie că au relații tradițional bune și relativ predictibile, fie că sunt marcate de memoria negativă a unor ostilități „ereditare“. E nevoie să-ți cunoști regiunea cu finețe și obiectivitate. Nu ajunge să speri că totul va fi bine. […] De ce cutare capitală a ieșit din somnolența banalității cotidiene și-și construiește, sub ochii tăi, profilul unui actor regional contondent? Ce este acrobație retorică, efect de oglindire sau proiecție nefondată și ce devine treptat o amenințare pe care n-o mai poți ignora?
Teodor Baconschi

Armand GoșU, doctor în istoria Rusiei (teză susţinută la Moscova, în 1998), predă la Universitatea din București (din 2004) istoria politică a Rusiei și a URSS, istoria diplomatică a Imperiului Rus și a URSS şi evoluțiile politico-diplomatice din fostul spațiu sovietic. A fost director de programe la Institutul Român de Istorie Recentă (2002-2004) și cercetător științific la Institutul de Istorie „N. Iorga“ al Academiei Române, până în 2001.
Corespondent BBC la Moscova (1996-1998; 1999-2000). Redactor-șef adjunct (2005-2009) și redactor-șef (2013-2014) al Revistei 22, editată de Grupul pentru Dialog Social. Consilier pentru fostul spațiu sovietic al ministrului de Externe Teodor Baconschi (2010-2011).
Cele mai recente articole publicate în reviste de specialitate: “The Seizure of Crimea, a game changer for the Black Sea region” („Anexarea Crimeei, un punct de cotitură pentru regiunea Mării Negre“), în Journal on Baltic Security, vol. 1, nr. 1, 2015; “The consequences of the militarization of Crimea for the wider Black Sea region” („Consecinţele militarizării Crimeei pentru regiunea extinsă a Mării Negre“ — în colaborare cu Octavian Manea), în Studia politica. Romanian Political Science Review, vol. XV, nr. 1, 2015; “Republic of Moldova: The year 2015 in politics” („Republica Moldova. Anul 2015 în politică“), în Studia politica. Romanian Political Science Review, vol. XVI, nr. 1, 2016.
Cărți de autor: La troisième coalition antinapoléonienne et la Sublime Porte, 1805 (A treia coaliţie anti-napoleoniană şi Sublima Poartă, 1805), Istanbul, 2003, 201 p.; Între Napoleon și Alexandru I. Principatele dunărene la începutul secolului XIX, București, 2008, 312 p.
Cele mai recente volume de documente editate: Istoria comunismului din România, editori Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu, vol. I: Documente. Perioada Gheorghe Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945-1965), Editura Humanitas, 2009, 847 p.; vol. II: Documente. Perioada Nicolae Ceaușescu (1965-1971), Editura Polirom, 2012, 703 p.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.052 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.