Elimina durerea de spate in 5 pasi

Preț: 39,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Autor:
Editura:
Anul publicării: 2015
Pagini: 359
Format: 13x20

DESCRIERE

El explică principalele şase locuri anatomice care adesea generează durerea, identificând totodată şi alte surse potenţiale pe care oamenii (şi doctorii) le pot neglija, cum sunt medicamentele des folosite, boli nediagnosticate şi chiar şi depresia.

Fragmente din carte:

Terapiile fizice şi integrative
Cum s-au schimbat vremurile! Când mergeam la Facultatea de Medicină acum vreo 40 de ani, cuvintele medicină inte-grativâ, alternativă, complementară şi holistica erau necunoscute. Nu exista nimic de tipul medicinei „minte-corp“.

De fapt, practicanţii medicinei occidentale îi priveau cu dispreţ, chiar cu ostilitate, pe cei care foloseau metodele complementare. Această atitudine venea în mare parte din ignoranţă.

Să gândeşti că practicile orientale, inclusiv acupunctura şi medicina cu plante, care erau practicate de 2 000 de ani, nu aveau nimic de oferit pacienţilor dovedea aroganţă.

In timp ce unora le place să susţină că „alternativ“ este un termen codat pentru escrocherie, lucruri dubioase şi neadevărate, daţi-mi voie să nu fiu de acord.

Mi s-au deschis ochii atunci când, ca medic rezident, am asistat un chirurg la o toracotomie — o incizie chirurgicală în peretele pieptului — la un pacient care era conştient şi căruia i se făcuse acupunctura în loc de anestezie.

Mai târziu, la o conferinţă la care am participat, un medic chinez a afirmat că foarte multe medicamente pe care doctorii le oferă zilnic pacienţilor sunt derivate din plante medicinale.

De fapt, aproape toate marile companii de produse farmaceutice cheltuie sume impresionante pe cercetarea şi dezvoltarea unor noi produse farmaceutice din plante, trimiţând cercetători în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, în locuri ca regiunea Amazonului şi Africa.

In acele zone, mulţi localnici beneficiau de aceste secrete de secole, dacă nu chiar de milenii. Nu e de mirare că multe dintre aceste te răpii integrative au devenit o parte din acel armamentarium obişnuit pentru a trata durerea de spate.

Dezvoltatorii noilor medicamente nu sunt singurii care caută ingrediente „alternative“ pentru formulele lor. Medicina complementară sau integrativă a fost şi este partea în creştere a vindecării medicinale pe măsură ce publicul general este mai interesat de diferitele aspecte ale vieţii naturale.

Când eram student la medicină, se discutau tratamentele pur convenţionale. Din fericire, pe parcursul vieţii, am văzut comunitatea medicală îmbrăţişând o combinaţie de tratamente convenţionale şi integrative, întrucât un număr semnificativ de şcoli de medicină oferă acum cursuri opţionale de medicină integrativă.

De fapt, conform unui nou studiu din Archives of Internal Medicine (acum JAMA Internal Medicine) publicat în 2011, din ce în ce mai mulţi doctori americani le recomandă terapii minte-corp pacienţilor lor.

Analizând informaţiile oferite de un sondaj făcut pe mai mult de 23 000 de familii, autorii au aflat că unul din 30 de americani ce folosesc terapiile minte-corp a fost îndrumat de un specialist în medicină...

……………

…ar fi imposibil să discutăm despre fiecare tip de terapie integrativă existentă până la ultimul detaliu. Un astfel de efort ar necesita volume întregi. In acest capitol intenţionez să-ţi ofer o serie prescurtată de opţiuni pe care le vei găsi, eu siguranţă, pe drumul tău spre vindecare.

Am menţionat deja unele dintre aceste terapii şi vei găsi referiri la ele şi în capitolele următoare. Insă m-am gândit că cel mai bine este să organizez toate ideile de tratament în acest capitol pentru ca tu să-l poţi folosi drept ghid de referinţă.

In primul rând, voi începe cu opţiunile mai tradiţionale din domeniul fizio-terapiei, care se referă la medicina fizică şi de reabilitare. Apoi, voi intra în partea integrativă şi voi analiza împreună cu tine acele tratamente pe care încă le recomand împreună cu terapia fizică.

De asemenea, îţi voi împărtăşi informaţiile cunoscute în ceea ce priveşte eficacitatea lor şi tipurile de pacienţi cărora li se potrivesc mai bine.

O prevenire de menţionat: şi aici ne lovim de problema termenilor, din moment ce majoritatea studiilor nu diferenţiază sursa durerii lombare — adică nu face niciun efort să identifice generatorul de durere, iar pacienţii sunt trecuţi în rubrica generală de „durere lombară“...


CUPRINS:

Prefaţă
Introducere

PASUL 1
Descifrarea codului propriei dureri de spate


Capitolul 1. Ştiinţa şi arta diagnosticării durerii de spate
Capitolul 2. Descifrarea geografiei durerii

PASUL 2
Pregăteşte-te să lucrezi cu profesionişti din domeniul sănătăţii


Capitolul 3. Cum să fii propriul tău susţinător

PASUL 3
Asigură-ţi că diagnosticul potrivit


Capitolul 4. Cum gândeşte un doctor cămine despre provocarea reprezentată de durerea lombară
Capitolul 5. Durerea cauzată de o boală la nivelul discului sau de o stenoză foraminală
Capitolul 6. Durerea provenită de la stenoza spinală
Capitolul 7. Durerea provenită din faţetele intervertebrale
Capitolul 8. Durerea provenită din structurile osoase sau spondilolisteza.
Capitolul 9. Sindromul spatelui eşuat

PASUL 4
Acceptă diferite căi de vindecare: o călătorie fizică şi emoţională


Capitolul 10. Terapiile fizice şi integrative
Capitolul 11. Calea de la acut la cronic
Psihologia durerii, partea 1
Capitolul 12. Când este momentul să privim deasupra gâtului. Psihologia durerii, partea a II-a

PASUL 5
Trăieşte astfel incât să ai un spate puternic şi sănătos


Capitolul 13. Valorifică puterea posturii, a mişcării, a somnului, a gândirii pozitive şi a dietei sănătoase

Concluzie. O chemare la acţiune
Mulţumiri

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.1144 sec