Drept penal. Partea generala. Partea speciala. Editia 3
Preț: 84,90 lei
Disponibilitate: în stoc
Autor: Mihail Udroiu
Editura: C.H.Beck
Anul publicării: 2011
Pagini: 584
DESCRIERE
Ediţia a III-a a lucrării păstrează stilul clar, concis, dar exhaustiv al ediţiilor anterioare şi aduce multiple explicaţii suplimentare unor instituţii deja existente, acoperind astfel întreaga tematică solicitată la examenele de licenţă, admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, în magistratură sau avocatură, promovare în funcţii de execuţie a magistraţilor, la examenul de capacitate al magistraţilor stagiari, respectiv definitivat al avocaţilor stagiari.
O carte indispensabilă pentru studenţi, dar şi pentru practicieni, a treia ediţie oferă cele mai recente soluţii jurisprudenţiale, dar şi comentarii suplimentare ale unor soluţii ale practicii judiciare. Totodată, lucrarea prezintă avantajul unei actualizări prin raportare la cea mai recentă legislaţie în vigoare, incluzând şi modificările aduse prin Legea nr. 202/2010 („Mica reformă”) precum şi deciziile Curţii Constituţionale cu privire la aceasta.
Intrarea în vigoare a Noului Cod Civil la 1 octombrie 2011 a impus adaptarea comentariilor la noile realităţi juridice, având în vedere efectele pe care unele instituţii de drept penal le produc în materie civilă (de pildă, cauzele care înlătură caracterul penal al faptei), sau legătură intrinsecă dintre unele infracţiuni şi noul regim al bunurilor.
Lucrarea este deosebit de utilă prin prisma structurii sale celor care se pregătesc pentru examenele mai sus amintite, sistematizând într-o manieră simplă şi practică opiniile şi soluţiile concordante în materie penală. Toate acestea sunt însoţite şi exemplificate prin jurisprudenţa relevantă în materie, la rândul ei riguros selecţionată şi inserată în cadrul comentariului. În plus, autorul, membru a numeroase comisii de elaborare a subiectelor la examenele de admitere în magistratură sau promovare în funcţii de execuţie a magistraţilor, vă propune peste 150 de grile pentru verificarea cunoştinţelor astfel dobândite.

Accesul clienţilor
-Cărţi noi
-- 44,00 lei
- 45,90 lei
- 45,90 lei
RECENZII