Drept financiar public. Editia a II-a, revazuta si adaugita

Data aparitiei: Martie 2013


Lucrarea intitulata Drept financiar public reprezinta un instrument didactic necesar pregatirii studentilor anului al II-lea de la facultatile de drept, fiind, totodata, destinata si practicienilor specializati in dreptul financiar public.

Structurata in doua parti – drept financiar si drept fiscal –, respectand tipicul si stilul cursurilor universitare, aceasta realizeaza o privire sincronica asupra institutiilor specifice ramurii dreptului financiar public – dreptul bugetar, controlul financiar, imprumutul public, teoria impozitelor si taxelor si, nu in ultimul rand, procedura fiscala – facand trimiteri la doctrina actuala si la practica judiciara in materie.
Date tehnice

Titlu: Drept financiar public. Editia a II-a, revazuta si adaugita
Pret: 35, 00 RON
ISBN: 978-606-673-079-2
Format: Academic
Pagini: 274




Cuprins 267
Cuprins
Partea I
DREPT FINANCIAR
CAPITOLUL I
NOŢIUNI INTRODUCTIVE... 7
Secţiunea I. Noţiunea de finanţe publice... 7
Subsecţiunea I. Concept şi evoluţie... 7
Subsecţiunea a II-a. Evoluţia finanţelor publice... 8
Subsecţiunea a III-a. Structura finanţelor publice... 9
Subsecţiunea a IV-a. Trăsăturile şi funcţiile finanţelor publice... 10
Subsecţiunea a V-a. Administraţia finanţelor publice... 11
Secţiunea a II-a. Dreptul financiar... 13
Subsecţiunea I. Noţiunea şi obiectul dreptului financiar... 13
Subsecţiunea a II-a. Izvoarele dreptului financiar... 14
Subsecţiunea a III-a. Raporturile de drept financiar... 17
Subsecţiunea a IV-a. Dreptul financiar în cadrul dreptului pozitiv... 18
CAPITOLUL II
BUGETUL STATULUI ŞI PROCEDURA BUGETARĂ... 21
Secţiunea I. Bugetul public naţional... 21
Subsecţiunea I. Necesitatea, apariţia şi dezvoltarea bugetului statului... 21
Subsecţiunea a II-a. Definiţia bugetului public naţional... 23
Subsecţiunea a III-a. Natura juridică a bugetului de stat... 24
Subsecţiunea a IV-a. Dreptul bugetar şi principiile aplicării lui... 26
Subsecţiunea a V-a. Cuprinsul bugetului public naţional... 30
Subsecţiunea a VI-a. Conţinutul bugetului public naţional... 31
1. Veniturile publice... 31
2. Cheltuielile publice... 32
Subsecţiunea a VII-a. Clasificaţia bugetară a veniturilor şi cheltuielilor... 32
Secţiunea a II-a. Procedura bugetară... 34
Subsecţiunea I. Noţiunea de procedură bugetară... 34
Subsecţiunea a II-a. Procedura elaborării proiectului bugetului de stat... 34
Subsecţiunea a III-a. Aprobarea bugetului de stat şi legea bugetară anuală... 38
Subsecţiunea a IV-a. Execuţia anuală a bugetului de stat... 40
Subsecţiunea a V-a. Încheierea exerciţiului bugetar... 46
Subsecţiunea a VI-a. Evidenţa execuţiei bugetare... 46
Subsecţiunea a VII-a. Controlul execuţiei bugetare... 47
Subsecţiunea a VIII-a. Formele răspunderii juridice în cadrul desfăşurării
procedurii bugetare... 47
Secţiunea a III-a. Finanţele instituţiilor publice... 49
268 DREPT FINANCIAR PUBLIC
CAPITOLUL III
BUGETELE UNITĂŢILOR ADMINISTRATIV-TERITORIALE... 51
Secţiunea I. Noţiuni preliminare... 51
Secţiunea a II-a. Veniturile bugetelor locale... 53
Subsecţiunea I. Veniturile ordinare ale bugetelor locale... 53
Subsecţiunea a II-a. Veniturile extraordinare ale bugetelor locale... 54
Secţiunea a III-a. Cheltuieli bugetare locale... 56
Secţiunea a IV-a. Procedura bugetară locală... 57
CAPITOLUL IV
BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT... 60
Secţiunea I. Asigurările sociale... 60
Subsecţiunea I. Conceptul de asigurări sociale... 60
Subsecţiunea a II-a. Asigurările sociale de stat... 61
Subsecţiunea a III-a. Evoluţia reglementării şi finanţării asigurărilor sociale... 61
Secţiunea a II-a. Veniturile bugetare ale asigurărilor sociale de stat... 62
Subsecţiunea I. Surse de venituri pentru asigurările sociale de stat... 62
Subsecţiunea a II-a. Natura juridică a contribuţiilor la bugetul asigurărilor
sociale de stat... 65
Secţiunea a III-a. Cheltuielile bugetare pentru asigurările sociale de stat... 66
Secţiunea a IV-a. Fondurile băneşti speciale în sfera asigurărilor sociale de stat... 67
CAPITOLUL V
SISTEMUL VENITURILOR BUGETARE... 73
Secţiunea I. Veniturile bugetare în cadrul veniturilor publice... 73
Subsecţiunea I. Noţiunea de venituri bugetare... 73
Subsecţiunea a II-a. Clasificarea generală a veniturilor bugetare... 74
CAPITOLUL VI
SISTEMUL CHELTUIELILOR BUGETARE... 76
Secţiunea I. Cheltuieli publice şi cheltuieli bugetare... 76
Subsecţiunea I. Noţiunea şi conţinutul cheltuielilor publice... 76
Subsecţiunea a II-a. Noţiunea şi conţinutul cheltuielilor bugetare... 77
Subsecţiunea a III-a. Clasificarea cheltuielilor bugetare... 78
Secţiunea a II-a. Structura şi dinamica cheltuielilor bugetare... 79
Subsecţiunea I. Structura cheltuielilor bugetare... 79
Subsecţiunea a II-a. Dinamica cheltuielilor bugetare... 80
CAPITOLUL VII
TEORIA ÎMPRUMUTULUI PUBLIC... 83
Secţiunea I. Noţiuni generale despre împrumutul public... 83
Secţiunea a II-a. Împrumutul public intern... 85
Secţiunea a III-a. Împrumutul public extern... 88
Secţiunea a IV-a. Consolidarea, conversiunea şi amortizarea creditului public... 90
Cuprins 269
CAPITOLUL VIII
CONTROLUL FINANCIAR... 92
Secţiunea I. Noţiunea controlului financiar... 92
Secţiunea a II-a. Concepţii moderne de control financiar... 93
Secţiunea a III-a. Controlul exercitat de către Ministerul Finanţelor Publice... 96
Secţiunea a IV-a. Controlul financiar exercitat de Curtea de Conturi... 98
Partea a II-a
DREPT FISCAL
CAPITOLUL I
NOŢIUNI INTRODUCTIVE... 107
Secţiunea I. Noţiunea dreptului fiscal... 107
Secţiunea a II-a. Teoria generală a impozitelor şi taxelor... 110
Subsecţiunea I. Definiţia şi trăsăturile esenţiale ale impozitelor... 110
Subsecţiunea a II-a. Apariţia şi evoluţia istorică a impozitelor... 111
Subsecţiunea a III-a. Principiile impunerii... 112
Subsecţiunea a IV-a. Clasificarea impozitelor... 113
Subsecţiunea a V-a. Definiţia şi trăsăturile esenţiale ale taxelor... 115
Subsecţiunea a VI-a. Rolul şi funcţiile impozitelor şi taxelor... 115
Subsecţiunea a VII-a. Temeiul reglementării sistemului de impunere... 116
Subsecţiunea a VIII-a. Politica fiscală a Uniunii Europene... 117
CAPITOLUL II
REGLEMENTAREA IMPOZITELOR ŞI TAXELOR... 120
Secţiunea I. Reglementarea juridică a impozitelor şi taxelor directe... 120
1. Impozitul pe profit... 120
2. Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor... 124
3. Impozitul pe dividende... 125
4. Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi şi impozitul
pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România... 127
5. Impozitul pe venitul anual... 129
Subsecţiunea a II-a. Impozitele indirecte şi taxele asimilate acestora... 140
1. Accizele şi alte taxe speciale... 140
2. Taxele vamale... 144
3. Taxa pe valoarea adăugată (T. V. A.)... 150
4. Taxele de timbru... 169
Subsecţiunea a III-a. Impozitele şi taxele locale... 171
CAPITOLUL III
PROCEDURA FISCALĂ... 177
Secţiunea I. Noţiunea de,, creanţă bugetară” şi,, obligaţie bugetară”... 177
Secţiunea a II-a. Principiile procedurii fiscale... 178
Secţiunea a III-a. Cuprinsul procedurii fiscale şi metodele tehnico-financiare de
percepere a impozitelor şi taxelor... 182
270 DREPT FINANCIAR PUBLIC
Secţiunea a IV-a. Actul administrativ fiscal... 186
Secţiunea a V-a. Stingerea obligaţiei fiscale... 200
Secţiunea a VI-a. Evaziunea fiscală şi combaterea ei... 204
Secţiunea a VII-a. Executarea silită a creanţelor fiscale... 207
Secţiunea a VIII-a. Inspecţia fiscală... 215
Secţiunea a IX-a. Contenciosul fiscal... 219
Subsecţiunea I. Noţiunea, natura juridică şi importanţa contenciosului fiscal... 219
Subsecţiunea a II-a. Contenciosul administrativ fiscal... 226
Subsecţiunea a III-a. Contenciosul fiscal de drept comun... 244
1. Contestaţia la executarea silită a creanţelor fiscale... 244
2. Cererea de reexaminare în materia taxelor judiciare de timbru... 253
Secţiunea a X-a. Cazierul fiscal... 256
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ... 261



Dr. Adrian FANU-MOCA
Dr. Constantin Dragoş POPA
DREPT FINANCIAR PUBLIC
– curs universitar –
Ediţia a II-a revizuită şi adăugită
Universul Juridic
Bucureşti
-2013-
Editat de S. C. Universul Juridic S. R. L.
Copyright © 2012, 2013 S. C. Universul Juridic S. R. L.
Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin
S. C. Universul Juridic S. R. L.
Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără acordul scris al
S. C. Universul Juridic S. R. L.
NICIUN EXEMPLAR DIN PREZENTUL TIRAJ NU VA FI
COMERCIALIZAT DECÂT ÎNSOŢIT DE SEMNĂTURA ŞI
ŞTAMPILA EDITORULUI, APLICATE PE INTERIORUL
ULTIMEI COPERTE.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
FANU-MOCA, ADRIAN
Drept financiar public / dr. Adrian Fanu-Moca, dr. Constantin Dragoş Popa. –
Ed. a 2-a, rev. şi adăug. – Bucureşti: Universul Juridic, 2013
Bibliogr.
ISBN 978-606-673-079-2
I. Popa, Constantin Dragoş
336. 13
REDACÞIE: tel./fax: 021. 314. 93. 13
tel.: 0732. 320. 666
e-mail: redactie@universuljuridic. ro
DEPARTAMENTUL tel.: 021. 314. 93. 15; 0726. 990. 184
DISTRIBUÞIE: fax: 021. 314. 93. 16
e-mail: distributie@universuljuridic. ro
www. universuljuridic. ro
COMENZI ON-LINE,
CU REDUCERI DE PÂNĂ LA 15%
Noţiuni introductive 5
Partea I
DREPT FINANCIAR
Noţiuni introductive 7
C a p i t o l u l I
NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Secţiunea I
Noţiunea de finanţe publice
Subsecţiunea I
Concept şi evoluţie
Termenul „finanţe” are în limba română mai multe accepţiuni, în funcţie de unghiul
de vedere adoptat de către vorbitor. Astfel, în limbajul comun, termenul „finanţe” ne
sugerează fie resursele băneşti (pecuniare) ale unui subiect, fie ansamblul profesiunilor
care au ca obiect banii ori alte modalităţi de reprezentare a acestora1.
În limbajul economic, expresia „finanţe” capătă, de asemenea, mai multe înţelesuri.
Astfel, finanţele sunt percepute şi analizate ca: relaţii sociale de natură economică
apărute în procesul constituirii resurselor băneşti ale statului; mijloace de intervenţie ale
statului prin intermediul cărora este influenţat întreg agregatul economico-social; fonduri
băneşti la dispoziţia statului necesare îndeplinirii funcţiilor sale; acte juridice imperative
prin care se preia la dispoziţia statului o parte a produsului intern brut2.
Etimologic, cuvântul finanţe provine de la latinescul „finis” care însemna „termen
de plată” sau „scadenţă”, presupunându-se că acest etimon stă la baza tuturor expresiilor
care au în conţinutul lor termeni ca: „finanţe” şi „financiar”. Pe de altă parte, se apreciază
că expresia „finanţe publice” derivă din expresia latină „financia pecuniaria”, care
desemna operaţiunea de a încheia o tranzacţie patrimonială prin plata unei sume de bani3.
Apariţia şi evoluţia finanţelor publice este inseparabil legată de existenţa unei organizări
de tip statal şi de folosirea banilor şi a formelor valorice de realizare şi repartiţie a
produsului social4. Începând cu secolul al XVIII-lea, expresia „finanţe” este răspândită în
Franţa, având înţelesul de „bani şi venituri publice” destinate cheltuielilor statului, iar
apoi expresia utilizată şi astăzi „finanţe publice” era folosită pentru desemnarea plăţilor
băneşti de interes public, necesare în relaţiile cu puterea publică.
Spre deosebire de finanţele publice, finanţele private sunt asociate, de regulă, agenţilor
economici (de regulă, organizaţi sub forma societăţilor comerciale), băncilor şi
societăţilor de asigurare private, în legătură cu veniturile şi cheltuielile acestora, împrumuturile
primite sau acordate de acestea, creanţele de încasat şi obligaţiile de plată,
asigurările şi reasigurările de bunuri, de persoane ori de răspundere civilă5.
1 A se consulta Le petit Larousse, 1993, p. 441 şi Micul dicţionar enciclopedic, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1986.
2 M.-Şt. Minea, L. T. Chiriac, C. F. Costaş, Dreptul finanţelor publice, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2005,
p. 16.
3 I. Gliga, Drept financiar, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 7.
4 C.-D. Popa, A. Fanu-Moca, Dreptul finanţelor publice, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2008, p. 3.
5 L. Trotabas, Finances publiques, Dalloz, Paris, 1964, p. 15.
8 DREPT FINANCIAR PUBLIC
Având în vedere cele mai sus exprimate, finanţele publice se caracterizează prin
aceea că sunt folosite în scopul satisfacerii nevoilor generale ale societăţii, în timp ce
finanţele private sunt puse în slujba realizării de profituri de către întreprinzătorii
particulari. Pe cale de consecinţă, gestiunea finanţelor publice este supusă normelor
juridice de drept public, pe când gestiunea finanţelor private urmează normele dreptului
privat.
Sintetic, finanţele publice pot fi definite ca reprezentând totalitatea relaţiilor sociale
de natură economică ce apar în procesul realizării şi repartizării, în formă bănească, a
resurselor necesare statului pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale1. În mod
asemănător, finanţele publice sunt caracterizate ca „relaţii referitoare la formarea şi
întrebuinţarea fondurilor băneşti ce se acumulează în bugetele publice şi se utilizează în
mod nerambursabil pentru satisfacerea nevoilor generale ale societăţii”2.
Subsecţiunea a II-a
Evoluţia finanţelor publice
Privite diacronic, finanţele publice au evoluat continuu, suferind numeroase şi
profunde schimbări, în urma cărora şi-au îmbogăţit conţinutul, ajungând la ceea ce ele
reprezintă azi.
Cercetarea ştiinţifică a finanţelor publice împarte evoluţia acestora în două mari
perioade, marcate de concepţii politico-filosofice diferite: perioada finanţelor publice
clasice şi perioada finanţelor publice moderne.
Finanţele publice clasice. Concepţia finanţelor publice clasice este legată de
liberalismul politic, fiind caracteristică sfârşitului secolului al XVIII-lea şi începutul
secolului al XX-lea. Statul liberal era preocupat mai puţin de activitatea economică
privată, limitându-şi intervenţia la funcţiile sale tradiţionale: apărarea naţională, justiţia,
ordinea publică, relaţiile externe. În această perioadă a capitalismului ascendent3,
activitatea economică era reglementată de principiul laissez-faire, laissez-passer,
evitându-se orice intervenţie din partea autorităţii publice care ar putea perturba libera
desfăşurare a activităţii economice private, libera concurenţă şi acţiunea legilor pieţei4. Se
considera că era în interesul general al societăţii ca activităţile economice să fie apanajul
entităţilor economice private, statul trebuind să aibă un rol minimalist, limitându-şi
acţiunea la îndeplinirea sarcinilor sale tradiţionale vizând menţinerea ordinii publice,
apărarea ţării, justiţia şi diplomaţia5.
În aceste circumstanţe, rolul finanţelor publice se circumscria numai asigurării
resurselor băneşti necesare funcţionării instituţiilor publice. Taxele, impozitele,
împrumuturile şi celelalte modalităţi de colectare a veniturilor publice aveau un caracter
neutru, astfel încât să nu se realizeze o intervenţie modificatoare a relaţiilor economice
existente. Execuţia bugetară trebuie să se caracterizeze prin echilibru, o execuţie
1 D.-D. Şaguna, Drept financiar şi fiscal, vol. I, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, p. 5.
2 I. Condor, R. Stancu, Drept financiar, Ed. „Fundaţia România de Mâine”, Bucureşti, 2002, p. 19.
3 M.-Şt. Minea, C.-F. Costaş, Dreptul finanţelor publice. Volumul I. Drept financiar, Ed. Sfera
juridică, Cluj-Napoca, 2006, p. 13.
4 D.-D. Şaguna, op. cit., p. 6.
5 M.-Şt. Minea, C.-F. Costaş, op. cit., p. 13.
Noţiuni introductive 9
deficitară determinând apelarea la venituri bugetare extraordinare, ceea ce ar fi dat naştere
la inflaţie, fenomen cu o înrâurire nefastă asupra sistemului economic.
Finanţele publice moderne. În perioada interbelică, mai ales după recesiunea din
anii 1929-1933, locul statului nonintervenţionist a fost luat de statul intervenţionist, care
şi-a lărgit în mod simţitor aria competenţelor intervenţioniste în plan economico-social.
Se poate remarca creşterea rolului autorităţilor publice în influenţarea proceselor
economice, manifestat prin cercetarea evoluţiei ciclice a producţiei, prevenirea crizelor
sau atunci când acestea se produc, luarea măsurilor pentru înlăturarea efectelor negative
ale acestora1. Toate aceste măsuri au determinat înfiinţarea unor întreprinderi publice şi
societăţi comerciale cu capital mixt (public şi privat), acordarea de subvenţii şi facilităţi
economice, luarea de către stat a unor măsuri de contracarare a şomajului.
Finanţele publice devin, astfel, un mijloc puternic de intervenţie pe plan social şi
economic, continuând însă să finanţeze şi sarcinile administrative. Pe lângă faptul că
impozitele asigură acoperirea cheltuielilor publice, ele permit totodată şi o anumită
egalizare a condiţiilor sociale (reducerea prin impozite a veniturilor mari, facilităţi pentru
categoriile defavorizate), precum şi provocarea, prin incitare, a dezvoltării economice
(facilităţi pentru activităţile rentabile, majorarea impozitelor la agenţii marginali).
Printr-o politică fiscală coerentă, bugetul public devine un mijloc eficace pentru
preluarea, pe calea taxelor şi impozitelor, a unei părţi din venitul naţional şi redistribuirea
acesteia, prin intermediul cheltuielilor, pentru obiective economice şi sociale de maximă
importanţă pentru întreaga societate2.
Subsecţiunea a III-a
Structura finanţelor publice
Componentele structurale ale finanţelor publice au apărut şi au evoluat cu
asemănări şi deosebiri fireşti de la un stat la altul şi de la o etapă la alta, condiţionat de
evoluţia trebuinţelor băneşti ale statului şi de posibilităţile de realizare a veniturilor
publice oferite de dezvoltarea economiilor naţionale, cu influenţe conjuncturale
inevitabile.
Dintre componentele de sistem ale finanţelor publice, două sunt cunoscute din cele
mai vechi timpuri: veniturile publice şi cheltuielile publice. Acestora, de-a lungul
timpului, li s-au adăugat şi alte elemente de o importanţă deosebită, care contribuie la
stabilirea şi menţinerea legăturilor necesare ce trebuie să existe între principalele
componente ale finanţelor: bugetul statului – ca instrument de corelare a cheltuielilor cu
veniturile statului; finanţele locale şi bugetele unităţilor administrativ-teritoriale – menite
a conferi o anumită autonomie administraţiei publice locale; împrumuturile publice necesare
satisfacerii trebuinţelor generale ale societăţii şi finanţele organizaţiilor internaţionale,
constituite prin contribuţiile statelor membre3.
Conceptul de „sistem financiar” a fost legiferat în statul nostru prin Constituţia
României din anul 1991, cu referire la „formarea, administrarea, întrebuinţarea resurselor
financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice”.
1 M.-Şt. Minea et alii, op. cit., p. 26.
2 D.-D. Şaguna, op. cit., p. 8.
3 M.-Şt. Minea et alii, op. cit., p. 20.
10 DREPT FINANCIAR PUBLIC
Pornind de la această prevedere constituţională, sistemul financiar al României este
un complex de acte, operaţiuni şi instituţii publice de natură financiară sau cu atribuţii
administrativ-financiare şi de control, privind formarea şi întrebuinţarea fondurilor
băneşti ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale altor entităţi de interes
public1.
Subsecţiunea a IV-a
Trăsăturile şi funcţiile finanţelor publice
Aşa cum au fost definite, finanţele publice sunt raporturi social-economice de
formare şi repartizare, în formă bănească, a resurselor necesare funcţionării şi dezvoltării
generale a societăţii, ele caracterizându-se, în primul rând, prin următoarele trăsături
particulare:
– sunt relaţii cu un proeminent caracter economic, ele apărând în procesul de
formare, repartizare şi utilizare a produsului social;
– sunt relaţii cu un conţinut pecuniar, îmbrăcând formă bănească, finanţele fiind
relaţii de constituire, repartizare şi utilizare a mijloacelor băneşti;
– sunt relaţii fără echivalent, deoarece nu presupun, în mod necesar, o
contraprestaţie directă din partea subiectului beneficiar al mijloacelor băneşti;
– mijloacele băneşti sub care se prezintă relaţiile financiare sunt nerambursabile2.
Doctrina economică şi cea juridică apreciază că, în principal, finanţele publice
îndeplinesc două funcţii: funcţia de repartiţie şi funcţia de control.
Funcţia de repartiţie se realizează în procesul formării şi repartizării mijloacelor
băneşti şi, mai concret, în procesul repartiţiei produsului social şi a venitului naţional3.
Această funcţie se realizează în două momente distincte: primul este cel al constituirii
fondurilor băneşti (formarea resurselor publice), iar, cel de-al doilea este cel a repartizării
sau distribuirii acestora, între ele existând o legătură organică, fără parcurgerea primului
neputându-se realiza cel de-al doilea.
În ceea ce priveşte formarea resurselor necesare îndeplinirii sarcinilor sociale ale
statului, văzută ca prim moment al funcţiei de repartiţie4, aceasta se realizează prin
mobilizarea unei părţi din sumele rezultate în urma repartiţiei venitului naţional. Pe seama
veniturilor băneşti primare, finanţele contribuie la formarea de mijloace băneşti destinate
constituirii de fonduri publice mobilizate în contul bugetului public naţional, utilizate de
stat în scopul acoperirii nevoilor generale ale societăţii.
Repartizarea mijloacelor băneşti, care este cel de-al doilea moment al funcţiei de
repartiţie a finanţelor, se realizează în cadrul repartiţiei secundare a venitului naţional prin
distribuirea fondurilor publice pe categorii de beneficiari. Distribuirea resurselor
financiare publice presupune, de fapt, stabilirea cheltuielilor publice pe destinaţii şi
alocarea fondurilor băneşti corespunzătoare, în funcţie de prevederile legii bugetare.
1 I. Gliga, op. cit., p. 13.
2 M. Şt. Minea et alii, op. cit., p. 17.
3 C.-D. Popa, A. Fanu-Moca, op. cit., p. 7.
4 Acest prim moment al funcţiei de repartiţie a finanţelor publice mai este cunoscut şi sub denumirea
de repartiţie primară.
Noţiuni introductive 11
Funcţia de control a finanţelor publice are drept principală măsură asigurarea
respectării şi implementării reglementărilor normative cu caracter fiscal de către şi în
sistemul economic, precum şi creşterea eficienţei economice printr-o mai justă
administrare a banului public. De asemenea, funcţia de control a finanţelor publice
realizează echilibrul monetar, valutar şi financiar în economia naţională. Funcţia de
control a finanţelor se realizează printr-un sistem închegat de organe specializate ale
statului: Garda Financiară, Ministerul Finanţelor Publice, Curtea de Conturi ş. a.
Funcţia de control se exercită cu privire la provenienţa mijloacelor financiare care
alimentează fondurile publice, destinaţia pe care o primesc acestea, nivelul la care se
constituie, dimensiunea fondurilor în raport cu produsul intern brut, titlul cu care se
mobilizează şi cel cu care se repartizează către diverşi beneficiari, gradul de redistribuire
a fondurilor între sferele de activitate, modul de asigurare a echilibrului între necesarul de
resurse financiare şi posibilităţile de procurare a acestora etc. 1
Subsecţiunea a V-a
Administraţia finanţelor publice
Noţiunea de administraţie a finanţelor publice are două accepţiuni, fiind concepută
atât ca activitate executivă cu conţinut financiar determinat de necesităţile financiare ale
statului şi unităţilor administrativ-teritoriale, cât şi ca ansamblu de organe administrativfinanciare
de stat făcând parte din administraţia publică centrală şi locală2. În ambele ei
accepţiuni, administraţia finanţelor publice are un regim de drept public, comun cu al
celorlalte ramuri sau domenii ale administraţiei de stat.
a) Administraţia finanţelor publice, concepută ca activitate executivă de stat, se
caracterizează prin aceea că este menită să organizeze practic executarea legilor prin acte
şi operaţiuni săvârşite de organe ale administraţiei de stat cu atribuţii în domeniul
finanţelor publice.
Datorită conţinutului şi finalităţii sale, a naturii financiar-publice a actelor şi operaţiunilor
ce alcătuiesc conţinutul ei, activitatea executivă desfăşurată de organele
administraţiei finanţelor publice este denumită şi activitate financiară de stat, constând în
totalitatea actelor şi operaţiunilor de formare şi întrebuinţare a fondurilor băneşti ale
organelor de stat centrale şi locale, inclusiv ale instituţiilor publice aflate în relaţii
financiare cu organele de stat.
Activitatea financiară de stat trebuie decelată de activitatea de control financiar
exercitat asupra modului de executare practică a normelor dreptului financiar. Actele de
control financiar se efectuează asupra actelor şi operaţiunilor de formare şi întrebuinţare a
fondurilor băneşti ale organelor de stat şi instituţiilor publice, cărora li se alătură în
categoria mai complexă a actelor şi operaţiunilor financiar-publice.
b) Administraţia finanţelor publice reprezintă, totodată, şi ansamblul organelor
administraţiei finanţelor publice din statul nostru, alcătuit din Ministerul Finanţelor
1 M.-Şt. Minea, C.-F. Costaş, op. cit., p. 26.
2 I. Gliga, op. cit., p. 36.
12 DREPT FINANCIAR PUBLIC
Publice şi organele financiare ale judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor. Pe lângă
acestea, mai trebuie menţionate şi direcţiile şi serviciile financiar-contabile din cadrul
celorlalte ministere şi alte organe centrale şi locale de stat, precum şi din instituţiile publice.
Ministerul Finanţelor Publice se organizează şi funcţionează ca organ de
specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea
Guvernului, care aplică strategia şi Programul de guvernare în domeniul finanţelor
publice.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A. N. A. F.) este organizată şi funcţionează
în subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor, ca organ de specialitate al
administraţiei publice centrale, cu rang de instituţie publică, cu personalitate juridică şi
buget propriu. În cadrul A. N. A. F. sunt organizate şi funcţionează: Autoritatea Naţională a
Vămilor şi Garda Financiară, ca organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu
rang de instituţii publice cu personalitate juridică şi buget propriu1.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are ca principale obiective: a) colectarea
veniturilor bugetului general consolidat; b) aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei
privind impozitele, taxele, contribuţiile şi alte venituri bugetare în domeniul său de
activitate; c) exercitarea prerogativelor stabilite de lege prin aplicarea unui tratament
echitabil tuturor contribuabililor.
Trezoreria publică (trezoreria statului) reprezintă un sistem integrat prin intermediul
căruia statul asigură efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi în ceea ce priveşte fondurile
publice, precum şi a altor operaţiuni financiare ale statului şi unităţilor administrativteritoriale,
în condiţii de siguranţă şi legalitate.
Categoria organelor financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale cuprinde
direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, administraţiile
financiare ale municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, circumscripţiile
financiare orăşeneşti şi percepţiile rurale.
În ceea ce priveşte direcţiile şi serviciile financiar-contabile din ministere şi din alte
organe de stat centrale sau locale, ca şi din instituţiile publice şi regiile autonome, acestea
întocmesc bugetele de venituri şi cheltuieli ale fiecăruia dintre organele, instituţiile sau
regiile autonome în care funcţionează, efectuează operaţii specifice realizării veniturilor şi
efectuării cheltuielilor programate şi întocmesc evidenţa contabilă legalmente stabilită.
Totodată, considerăm că trebuie abordată în această conjunctură şi noţiunea de fisc,
destul de des utilizată în practica finanţelor publice şi aflată în strânsă legătură cu
noţiunea de administraţie a finanţelor publice2. Astfel, noţiunea de fisc cunoscută încă de
pe vremea dreptului roman3 nu a avut întotdeauna aceeaşi accepţiune. În concepţia
dreptului roman, fiscul era o persoană morală căreia îi aparţineau bunurile ce serveau
realizării scopurilor statului, având, prin urmare, o personalitate juridică deosebită de cea
1 M.-Şt. Minea, C.-F. Costaş, Dreptul finanţelor publice. Volumul I. Drept financiar, Ed. Sfera
Juridică, Cluj-Napoca, 2006, pp. 36-37.
2 A. Fanu-Moca, Contenciosul fiscal, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 56.
3 Originea istorică a cuvântului fisc este plasată în timpul domniei împăratului roman Augustus (63
î. Hr.-14 d. Hr.), care, reorganizând administraţia imperiului a împărţit provinciile în senatoriale şi imperiale,
ocazie cu care s-au constituit şi două categorii de tezaure publice: Aerarium Saturni şi, respectiv, Aerarium
militare, tezaurul provinciilor imperiale, de o mai mare importanţă, căpătând denumirea de Fiscus Caesaris,
care înlocuind Aerarium Saturni, va căpăta o tot mai mare independenţă devenind persoană juridică de drept
public. În acest sens, I. V. Merlescu, Principiile de bază ale contenciosului fiscal, Revista de Drept public nr.
1-2/1930, p. 41.
Noţiuni introductive 13
a statului1, fapt recunoscut o dată cu realizarea deosebirii între aerarium şi fisc, moment
de la care s-a acceptat şi răspunderea pecuniară a statului2. În epoca feudală, caracterizată
printr-o disoluţie a suveranităţii, s-a ajuns la o confuziune între bunurile principelui şi
fisc, acesta din urmă devenind o persoană morală de drept privat.
În dreptul german, fiscul avea ceea ce a fost desemnat prin termenul Utilitates în
care erau cuprinse jura fisci, precum amenzi, confiscări etc. şi bona vacantia prin care se
înţelegeau tezaurele găsite. Odată cu instaurarea aşa-numitului stat poliţienesc, când apare
o clară separaţie a raporturilor de drept privat de cele de drept public, patrimonialitatea
excluzând ideea de putere publică, fiscul apare ca un simplu casier al statului, dezbrăcat
de orice prerogativă de putere publică, administrarea resurselor statului având un caracter
privat3.
Odată cu instaurarea statului de drept, teoria fiscului aşa cum a fost concepută de
către doctrina juridico-filosofică a statului poliţienesc nu-şi mai avea rostul, astfel că prin
noţiunea de fisc nu trebuie să vedem decât însuşi statul, lucrând într-un anumit sens, sau
administraţia finanţelor publice şi, în special, a serviciilor publice pentru stabilirea şi
perceperea impozitelor4.
Astăzi, deşi mai puţin utilizată sub forma unei denumiri de instituţie, noţiunea de
fisc apare întâlnită sub forma adjectivală a expresiilor drept fiscal, politică fiscală, organ
fiscal, contencios fiscal, control fiscal ş. a. m. d. sau sub forma termenului de fiscalitate
utilizat în domeniul ştiinţelor economice. Literatura juridică actuală5 vorbeşte de noţiunea
de administraţie a finanţelor publice, privită atât ca activitate executivă cu conţinut
financiar determinat de necesităţile şi interesele financiare ale statului şi unităţilor sale
administrativ-teritoriale, cât şi ca ansamblu de organe administrativ-financiare care fac
parte din administraţia centrală şi locală, fiind deci actanţi ai funcţiei executive a puterii
publice.
Secţiunea a II-a
Dreptul financiar
Subsecţiunea I
Noţiunea şi obiectul dreptului financiar
Actele şi operaţiunile financiar-publice se realizează practic pe baza reglementării
lor prin norme juridice referitoare la impozite, taxe, contribuţii şi la modul lor de percepere, la
cheltuielile publice şi la modul de efectuare a lor.
Cu privire la obiectul reglementării juridice financiare, în mod raţional, se apreciază
că acesta este circumscris de componentele structurale ale finanţelor publice, cuprinzând:
1 T. Al. Bălan, Contenciosul fiscal, Bucureşti, 1937, p. 8.
2 M. Iorgulescu, Contenciosul actelor administrative de autoritate, Ed. Curierul Judiciar S. A.,
Bucureşti, 1928, p. 7.
3 În Germania interbelică, prin expresia fisc se înţelegea statul ca persoană morală, spre deosebire de
statul înţeles ca putere publică. A se vedea P. Negulescu, Tratat de drept administrativ, Institutul de Arte
Grafice, Bucureşti, 1934, p. 325.
4 T. Al. Bălan, op. cit., pp. 9-10; L. Trotabas, Precis de science et de legislation financieres, Paris,
1933, p. 248.
5 I. Gliga, op. cit., p. 36.