Dragostea. Talcuire la rugaciunea Sfantului Efrem Sirul

Dragostea. Talcuire la rugaciunea Sfantului Efrem Sirul
Preț: 10,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2011
Pagini: 192
Format: 13x20
Categoria: Religie

DESCRIERE

Traducere din limba bulgara de Gheorghita Ciocioi

Viata inimii este dragostea, iar moarte a inimii sunt înrairea si vrajmasia împotriva fratilor. Domnul pentru aceea ne tine pe pamânt, ca sa ne patrundem inimile noastre întru totul de dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele. Aceasta asteapta El de la fiecare dintre noi. Acesta este scopul existentei lumii. (Sfântul Ioan de Kronstadt)

Cuprins:
CAPITOLUL 1: Despre dragostea de Dumnezeu şi de aproapele
CAPITOLUL 2: Prin credinţă şi nădejde – către dragoste
CAPITOLUL 3: Însuşirile dragostei
CAPITOLUL 4: Păcatele împotriva dragostei
Păcatele împotriva dragostei către dumnezeu
Păcatele împotriva dragostei către aproapele
CAPITOLUL 5: Piedici în a înfăptui dragostea către aproapele
CAPITOLUL 6: Roadele dragostei de Dumnezeu
Notă biografică

CAPITOLUL 3: Însuşirile dragostei
Sfântul Isaac Sirul zugrăveşte astfel desăvârşita dra­gos­te: „Dragostea de Dumne­zeu este după natura ei foc mistuitor şi, când fără de măsură cuprinde pe cineva, conduce acel suflet spre extaz. Cel ce a gustat această dragoste nu poate să o cuprindă pe ea în inima lui şi să o suporte. Şi o schimbare neobişnuită află întru el pe măsura ca­lităţii iubirii lui. Iată şi semnele vă­di­­te ale acesteia: faţa omului se face ca de foc şi plină de bucurie, iar trupul lui capătă o căldură neobişnuită. Fri­ca şi strâmtorarea se îndepărtează de la el şi acesta ajunge la extaz. Puterea ce ţinea mintea lui adunată (întru cele pământeşti) îl părăseşte şi ajunge ast­fel la duhovnicească contemplaţie. Şi pe cea mai înfricoşătoare moarte o so­coteşte el ca bucurie. Această contem­pla­ţie a minţii nu‑l părăseşte nicicum, neîncetat aflându‑se el cu gândul la cer… De această duhovnicească îmbătare au fost cuprinşi odinioară Apostolii şi mucenicii. Cei dintâi au străb­ătut întreaga lume, ostenindu‑se şi pătimind nenumărate scârbe şi necazuri. Ceilalţi şi‑au vărsat sângele ca apa din mădularele lor tăiate şi nu s‑au descurajat în înfricoşătoare patimi, ci le‑au răbdat cu bărbăţie”.
De o astfel de dragoste a fost cuprins, de pildă, Sfântul Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei. Arestat din po­runca împăratului roman Traian, el a trebuit să fie dus la Roma şi acolo, îna­intea poporului, conform sentinţei, să fie sfâşiat de lei. Sfântul Ignatie cu glas înalt a mulţumit lui Dumnezeu pen­tru această sentinţă şi cu cea mai ma­re bucurie s‑a lăsat legat în lanţuri. Sufletul lui era cuprins de dum­ne­zeiască dragoste. Pe drumul către Ro­ma însă, dintr‑o dată, el a început să se clatine, dar nu de acea aşteptată moar­te, ci din pricina dragostei creştinilor din Ro­ma. El a început să se teamă, ca nu cum­va din prea multă dragoste pentru el aceştia să intervină îna­intea stă­pâ­nitorilor, ori prin vreun alt mijloc să zădărnicească împlinirea sentinţei condamnării la moarte.
Şi iată, în drumul spre Roma epis­copul le‑a scris creştinilor o scrisoare păstrată până astăzi, în care fierbinte îi ruga să nu‑l împiedice să moară pentru Hristos, pe Care el Îl iubea din toată fiinţa sa. Prin înduioşătoare cuvinte îi ruga doar un singur lucru: să se roage pentru el la Dumnezeu, ca să‑i dea puteri să împlinească cu fapta ceea ce spune prin cuvânt, şi nu numai să se numească creştin, ci să se şi arate astfel înaintea lui Dumne­zeu. „Lăsaţi‑mă, scrie el, să mă fac hra­nă fiarelor, prin care voi putea să ajung la Dumnezeu! Eu sunt grâul lui Dumnezeu şi doresc să fiu măcinat de dinţii fiarelor, ca să mă prefac în pâi­ne curată la Dumnezeu. Rugaţi‑vă pen­tru mine, să fiu jertfă bineplăcută lui Dumnezeu…! Iertaţi‑mă, eu ştiu ceea ce‑mi este mai de folos. Acum în­cep să devin ucenicul lui Hristos, când nu mai doresc nimic din lucruri­le cele văzute şi nevăzute, ci doar una: să ajung la Hristos. Focul, crucea, haita de fiare, tăierea, sfâşierea, ruperea oaselor, zdrobirea mădularelor şi ciopârţirea întregului trup şi orice altă muncă diavolească să mi se întâmple mie, numai să‑L primesc pe Iisus Hristos! La nimic nu‑mi folosesc desfătările pământeşti, nici împărăţia acestei lumi. Mai bine este pentru mine să mor pentru Hristos Iisus decât să îm­părăţesc până la sfârşitul pământu­lui. Pentru că ce‑i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? (Mat. 16, 26). Însetez du­pă Domnul… Îl caut pe El, Cel Care a murit şi a înviat pentru noi. Ierta­ţi‑mă, fraţilor, nu mă opriţi să merg că­tre viaţă! Iisus este viaţa celor ce cred… Dacă cineva Îl are pe El în inima lui, va înţelege ceea ce caut şi va ară­ta milă către mine, cunoscând de ce dragoste sunt cuprins… Dacă vă voi cere cele potrivnice (adică să mă iz­băviţi de moarte), nu mă ascultaţi, ci urmaţi cele pe care vi le‑am scris acum!... Dragostea mea e către Cel răs­tignit pe cruce, şi nu către lucrurile lumeşti… Singur Dumnezeu‑Tatăl şi Domnul Iisus Hristos să vă încredinţeze că spun adevărul. Rugaţi‑vă şi voi împreună cu mine, ca să primesc prin Sfântul Duh ceea ce năzuiesc… Dacă sufăr, şi voi nu mă împiedicaţi, aceasta înseamnă că mă iubiţi!”...
Sentinţa osândirii la moarte a vitea­zu­lui ostaş al lui Hristos a fost îndepli­ni­tă. Dumnezeu a răspuns rugăciunii credinciosului Său rob. El a fost sfâşiat de fiare la Roma.
Multe sunt pildele de dragoste fier­bin­te către Dumnezeu, pecetluite cu sân­gele sfintei mucenicii, ori mărturi­i­le arătate în diferite chipuri de nevo­in­ţă pentru Hristos, ajunsă până la jertfă de sine. Toţi sfinţii, cuprinşi de dra­gos­te serafică, au socotit ca nimic sufe­rin­ţele şi umilinţele pentru Hristos, pre­cum şi greutăţile legate de slujirea aproa­pelui, pentru că erau îmbătaţi în fe­ricirea inimii lor de dragostea către Preadulcele Iisus.
Însă nu numai sfinţii de seamă au fost astfel. Şi cei mai obişnuiţi creştini, arzând de dumnezeiască dragoste, cu resemnare îşi poartă crucea lor, slujesc aproapelui, iartă toate tuturor, îi iubesc chiar şi pe vrăjmaşii lor, binecuvântează pe cei care îi blestemă, fac bine celor ce‑i urăsc şi se roagă pentru aceia care îi obijduiesc şi îi prigonesc (Mat. 5, 44).

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.019 sec