Dimineata Poetilor

Dimineata Poetilor
Preț: 69,00 lei
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-606-704-006-7
Anul publicării: 2014
Pagini: 536
Categoria: Poezie

DESCRIERE

Dimineaţa poeţilor este cartea scăpărătoare şi profundă a criticului de astăzi cu cea mai vie vocaţie de constructor şi în cel mai înalt grad devotat destinului major al literaturii române. Este o carte de petrecere şi de interpretare, deopotrivă, riguros aplicată şi pasionat programatică.

Lucian RAICU

O carte (atribute rare în critică!) luminoasă, caldă, solară, am spune «sudică», scrisă cu plăcere, cu poftă – fără îndoială una din cele mai frumoase cărţi apărutela noi de la Istoria literaturii române a lui G. Călinescu. Dimineaţa poeţilor îmi confirmă o convingere pe care o nutresc de mai multă vreme cu privire la faptul că la noi critica a fost şi este într-un mod deosebit complementară literaturii.

Valeriu CRISTEA

Recitită la mai bine de trei decenii de la apariţie, cartea lui Eugen Simion rămâne exemplară prin capacitatea de a transforma această experienţă singulară (în urma căreia temele operelor au devenit Tema criticului) într-o experienţă a literaturii române, ale cărei începuturi arată altfel – şi a criticii româneşti, forţate să-şi reevalueze grilele de interpretare. În loc să nască monştri de inadecvare, întâlnirea improbabilă dintre un subiect vechi şi un instrumentar nou a devenit, cu Dimineaţa poeţilor, un reper de mobilitate şi de probitate interpretativă.

Alex. GOLDIŞ



Argument 5
Introducere 11
I. Ienăchiţă Văcărescu. Dificultatea de a începe. Neliniştile spiritului întemeietor. O mitologie a suspinului şi a jertfei. Complexul „amărâtă turturea”. Un scenariu erotic şi un scenariu „scriptual” 19
II. „Dimineaţa poeticească” a lui Ioan Cantacuzino (1757–1828) 27
III. Alecu Văcărescu. Un discurs îndrăgostit la 1800. Poezia ca „trebuinţă”. Robia ca stare de graţie. Petrecerea cu necazuri. Proba focului şi proba discreţiei. „Miluirea” ca formă de extaz. Un „nu ştiu ce prea dulce” şi inefabilul feminin. Vicleşugurile „simbadiei”. Triada lui Alecu: apa, verdeaţa şi frumuseţea 41
IV. Nicolae Văcărescu. Spiritul auster şi chibzuit al familiei. Un discurs moral bazat pe conceptul de orânduială firească. „Treaza plăcere” şi iubirea moderată. Figura retragerii 52
V. Spitalul amorului. C. Conachi. Anton Pann
1. Apariţia conştiinţei erotice şi naşterea conştiinţei lirice. Scriitura erotică şi funcţiile ei. Dragostea ca excitant al expresiei 57
2. Conachi şi preocuparea de a cuprinde noima amorului. Cele două firi ale amorului. Tema fatalităţii erosului. „Urgiile” şi „beţiile” iubirii după Anton Pann şi alţii 62
3. Amorul şi prieteşugul. Simbatiea, mila şi credinţa. „Muncile” lui Don Conachi. Un Don Juan care se ia drept un Tristan. Umilinţa, arma seducătorului moldou culori ale dragostei 68
4. Imaginea obiectului erotic la primii noştri poeţi. Nurul şi duhul „ibovnicii slăvite”. Moartea, un şantaj sentimental 79
5. Lirismul corporal. Tirania ochilor în poezie. Răbdarea inimii. Dublul record al lui Conachi. Atributele feminităţii după Anton Pann 84
6. Chinurile amorului. „Un potop de tânguire”. Figura catastrofei 90
7. Vasalitatea sentimentală 93
8. Dreptul de a boci. Petrecerea în suferinţă. Privirea, substanţa cea mai inflamabilă. Plâns, oftat, suspin, leşin, afazie 94
9. Năcazurile pasiunii erotice. Mâhnăciunea mare, jalea şi dorul 100
10. Milostivirea. Strategia seducţiei 102
11. Semiologia erosului: armele de represiune 106
12. Mecanismele imposturii erotice: durerea întoarsă spre plăcere 107
13. Cânt amorul şi armele lui… Atoposul discursului îndrăgostit 109
14. Arta fugii. Exilul amoros. Peisajul erotic. Spaţiile securizante: iatacul şi locul tainic. „Copaciul cel mare” 110
15. Un obiect metonimic: umbreluţa 11816. Un univers erotizat. Soarele şi alte stele… Demersul conachian: ceremonia apropierii 119
17. Obiectele erotice 120
18. Instrumentele muzicale: scripca, chitara şi harpa 122
19. Timpuri şi anotimpuri în iubire. Când iubesc primii noştri poeţi? Lunga „noapte a privegherii” 122
20. Carnavalul numelor. Un spirit prevăzător şi un invariabil păţit: Anton Pann. Îngerul iatacului şi îngerul demon 124
21. Anton Pann şi critica erosului. Cum se poate vindeca „nădădaica” la femei. Femeia modistă după C. Stamati şi Asachi. Fatalitatea sexului: „A cui e vina?” de C.A. Rosetti 128
22. Misoginismul lui Pann. Un cod al manierelor elegante la 18
30. Cântecele de lume, Spitalul Amorului. Smintirea, prăpădirea sufletului şi trupului. Trecerea de la iatac la cârciumă 131
23. Pann şi obsesia muierii rele. Elogiul vinului şi contestaţia femeii (Îndreptătorul beţivilor). Calea de mijloc în educaţia erotică (Erotocritul). Seducerea prin vedere şi seducerea prin cântec. Un salut d’amour în mediul periferiei bucureştene. O eho-vorbire şi contestaţia autorităţii paterne. Motivul Dalilei. Iarăşi păţitul Anton Pann şi adiatele lui 140
24. O şezătoare la ţară. Povestea vorbei şi, din nou, portretul femeii îndrăcite. Figura conjugalităţii periclitate. Femeia bună, în fine. 151
25. O paranteză: paraliteratura lui Anton Pann (dedicaţiile, înştiinţările de plată, precuvântările…). Estetica şi spiritul comercial. Folosul irmoaselor. Nedesăvârşirea începutului. Poezia ca trecere şi petrecere… Stilul luminat şi scrisul gorgonat. Cuviinţa şi retorica. Un spectacol verbal în jurul unei teme morale. „Pritocirea” în minte şi metoda colajului 159
26. Retorica amoroasă. Protocolul iubirii. Formele de adresare în discursul îndrăgostit. Firea cuvântă, dar lipseşte limbajul care să exprime. Arta de a iubi şi arta de a scrie Anexă: Cântece câmpeneşti cu glasuri româneşti, 1768 175
VI. Iancu Văcărescu. Psihologia unui poet profesionist. De la stihuri la Poezie. Iancu scrie uşor, dar cântă greu. Poezia se deplasează din iatac în natură. Un discurs sincretic. Spaţiul securizant: „vârful de delişor”. Poet al juxtapunerii. Nesaţiul familiei 180
VII. Gheorghe Asachi. Pactul de fidelitate cu un model literar (Petrarca) şi cu un model erotic (Leuca – Laura). „A rezice” şi „a însmalta”. Începuturile poeziei intelectuale. Despre „estimea”, „ceimea”, „însuşimea”, „asemăluirea” şi „nestatornicia” lucrurilor. Asachi are şi el un nesaţiu al spiritului, dar nu are cuvintele potrivite pentru a-l exprima. Un inginer civic şi un arhitect cu lecturi bune din Horaţiu, Dante, Petrarca, dar şi din Doamna de Staël, Ossian şi Lamartine. Modelul italian. „Scoposul” moral al poeziei. O Laură eternă şi slăvită (Bianca Milesi – Leuca). Urmele clasicităţii în „Dacia umbroasă”. Patimile „încruzite” ale poetului livresc. Liszt ca simbol al orfismului. „Nopturnele” lui Asachi. Peisajele uscate ale discursului erotic. Meditaţiile poetului şi naşterea poeziei de reflecţie, punctul forte al lui Asachi. „Frumoase teme între cele luminate” pentru lira lui „umelită”. O reverie a smălţuirii şi a naturii împodobite de clasicităţi grandioase. Baladele şi un blestem care prefigurează Rugăciunea unui dac. Retorica unui spirit fondator bine chibzuit formulată într-o limbă de cabinet. Meditaţia unui îmbătrânit poet (1839) ce pare scrisă de un G. Călinescu cu o sută de ani mai tânăr; una dintre cele mai frumoase pagini confesive într-o epocă profetică şi înlăcrimată 189
VIII. Vasile Cârlova. „Mila” faţă de lucruri. Poezia ca uşurare a spiritului. O euforie a „dulcelui”. Amorul ca izvor de întristare. Petrecerea în singurătate. „Valea tristă” şi sentimentul securităţii. O evaziune şi un eşec 216
IX. Ion Heliade Rădulescu. Trei verbe esenţiale: a crea, a plasma, a edifica. Impacienţa şi lăcomia acumulării. Poezia începe cu treapta zero a existenţei. Tema plenitudinii, tema informului. Nevoia de ordine. Scrisul ca datorie sacră. Figura Părintelui şi abolirea complexelor. Obiectul supradimensionat. „Sublimul în cele din afară”. Un obiect poetic „în sfadă” şi un subiect „în volbură”. Adoraţia şi greaţa faţă de lucruri. Discursul unui poem: O noapte pe ruinele Târgoviştei. Ora indecisă a înserării. „Fiinţele aeriene” şi peisajul celest. Tematica ascensiunii şi a căderii. Un vis moralizator. „Poruncitorul” deget. Regimul statului divin. Un complex oedipian în lumea arhanghelilor şi imaginea surpării universului. Nunta cosmică. Ordinea „adamiană”. Erosul heliadesc. Figura conjugalităţii. Zburătorul şi originea unei boli necunoscute. Dragostea ca energie ascensională. Femeia şi „misticul trianglu”. Delirul creaţiunii, iarăşi. Un discurs format din mai multe discursuri. Figura „hrăpirii”. Cele trei muze ale lui Heliade: muza cetăţeană, muza astrală şi muza buclucaşă 222
X. Grigore Alexandrescu. Lipsa modelelor. O modestie numai pe jumătate sinceră. „A mări frumos”. Figura desăvârşirii. Teama de anarhia limbajului. Cultul „stilului desluşit”. Înălţarea obiectului liric. Migăloasa scenografie a grandorii. Scenariul unui poem: Umbra lui Mircea. La Cozia. Tema turnului. Lucrurile purtate de caleaşca sublimului. Obiecte-simboluri. Un caleidoscop de peisaje. Spaţiul ocrotitor: schitul, cetatea în ruină, vesela vale. Variaţia temporală, figura nestatorniciei. Erosul unui moralist. Figura aşteptării. Florile şi îngerii. „Prieteşugul” şi figura renunţării cordiale. Figurile energiei şi figurile dezolării 262
XI. Dimitrie Bolintineanu. Deplasarea poeziei spre sud. „Simţualismul”. Spaţiul bosforian. Violenţa dulcelui şi dalbului. O strategie a răsfăţului. Figura „verguralului”. Sunul şi prefumul. Gustul pentru pietrele preţioase. Amarantul, roza şi crinul. O poetică a mării. Imagini ale privirii. Scenariul toponimic şi onomastic. Conrad şi, încă o dată, tema „tărâmelor lichide”. Tema azurului. Voluptatea simţurilor tinere. Iubirea pentru „categoriile perverse”. Figura seducţiei. Legendele istorice, Basmele, Macedonene: coborârea pe uscat şi deplasarea spre nord. Discursul moral şi patriotic. Peisajul lui Bolintineanu, gustul „vălmăşagului”. Elementele fantasticului. Balada Domnul de rouă. Masa: locul şi timpul meditaţiei. Stânca şi spaţiul singurătăţii. Erosul lui Bolintineanu. Regimul farmecului vergural. „Rumeneala”, cartea de vizită a inocenţei. Loialitatea ochiului. Amorul magic. Figura „raptului”. Femeia la vârsta canonică. Figura mistificaţiei şi a sacrificiului. Teroarea retoricii 291
XII. Universuri imaginare la 1850. Poeţi minori. Pornind de la universul material al poeziei (G. Călinescu). Care lucruri sunt poetice şi care nu sunt? (333) Punctul de vedere tematist. „Le dedans” povestit, sugerat, exprimat de „le dehors” (obiectele din afară); a coborî în pivniţele textului. (336) C.D. Aricescu şi peisajele sale în care se întâlnesc europeanul „boschet” cu „vâlceaua” autohtonă. (339) Prezenţa nimfelor şi a femeilor belle: Sofia şi Florica (Beatricele sale), Eliza, Lora, Elvira, Leonora... (341) Harpa bocitoare a lui Al. Sihleanu. Un ce nedefinit, eminescian, şi „sălbatica durere a tristului Byron”. Slăvitul înger Sofia şi „cruda [lui] tăcere”. (343) Bolliac şi gustul său suspect pentru panorame cu „catedrale de talii uriaşe”, turnuri gotice, palate „titane, pârlite, ruinate”. (347) Baronzi şi recensământul peştilor din lacurile dunărene. (349) G. Creţeanu şi cele două muze ale sale. (350) Al. Depărăţeanu, un poet care imită „coşmarele diafanului Lamartine” şi cultivă discret pe parnasianul Gautier. Daruri şi amoruri: poezia ironică şi poezia de fantezie. (357) Eliza lui I.C. Fundescu cântă la clavir, iar poetul îndrăgostit stă, bacovian, la picioarele ei. (369) Cerebralul Radu Ionescu şi meditaţiile lui despre „neant” şi „marea frenezie”. Pianul şi femeia bellă care cântă „în delir”, bacovian, „în limba cea cerească”. Metaforele abisului şi ale nemărginirii. Un poet care are idei bune despre principiile criticii literare. (370) Poetica suspinului şi poetica profetismului. (372)
XIII. Vasile Alecsandri. Liniştea, confortul şi timpul rău. O recluziune productivă. Soba, focul, ceaiul şi blana groasă: obiecte-refugiu, obiecte-ocrotitoare. Un jurnal de călătorie şi o fugă din faţa frigului. Starea de a scrie. O penetraţie lentă, o supunere progresivă a lucrurilor. Scrisul nu cunoaşte praguri. Căminul: spaţiul securizant. Cabinetul şi tabieturile scriitorului. Gustul pentru panoramele armonioase. Pastelul exotic, gustul „depărtării”. Tabloul, scena din natură şi figurile spectaculosului aşezat. Parnasianismul lui Alecsandri. Sentimentul măreţiei în dezordine (Căderea Rinului). Un grandios tablou de întunecimi sublime (Grui-Sânger). O imagine a labirintului: „codrul fără viaţă”. Peisajele paricidului. Lunca şi figura beatitudinii. Câmpia şi reveria pustietăţii. O ţară imaginară. Pastelurile: o reverie pietrifiantă, o poetică a imobilităţii. Peisajul feeric: reveria cristalizantă. Sensul monumentalului în natură. Ambiguitatea unui simbol: sania. Spaţiul deschis. Poet al matinalului. Dialectica orelor. Figuri ale intimităţii şi ale euforiei. O erotică enervant îngerească. Erosul galant. Steluţa şi Rodica. Retorica peisajului, peisajul retoricii. Impresionism poetic? Retorica poemului epic (Dumbrava Roşie). Aripa pătată de noroi a îngerului 375
XIV «Megalografia» unei epoci de tranziţie. Universul poetic la 1870. „Poezia de salon”. Amurgul dimineţii. (445) O generaţie de poeţi care suferă de Weltschmerz. Pătrunderea timidă în poezie a modelelor germane. (445) „Direcţia nouă” a lui Maiorescu şi manierismul „poeziei de salon”. (449) Voltairianul Vasile Pogor traduce pe Baudelaire. (454) Nicolae Nicolescu şi „plânsul [lui] de vecinic doliu” (458); Nicolae Skelettti dedică versuri din Suferinţele tânărului Werther (461). Agitatul Petrino şi limba lui „nepeltică”. (463) Theodor Şerbănescu şi romanţele lui şăgalnice şi resemnate. (465) Samson Bodmărescu – un eminescian în „amurgul dimineţii. (469) Imitatori ai lui Heine. (476) O poetică a suspinului şi a doliului. Suferinţa ca o fatalitate „dulce şi moale”. (476) Nicolae Volenti, alt imitator al lui Alecsandri. (481) Un loc mai bun trebuie să-i facem în acest salon de poezie predominant galantă lui Dumitru C. Ollănescu-Ascanio. (481) Retorica diminutivării continuă la 1870. Odată cu Eminescu (cel din Venere şi Madonă şi Epigonii –1870), începe un nou moment liric, după acela dominat de Bolintineanu şi Alecsandri. Dimineaţa poeţilor români se încheie... (484)
Repere critice 495
Postfaţă: O experienţă critică totală de Alex. Goldiş 511
Indice de nume 521

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.038 sec