De la idee la bani. Ediţia a II-a

De la idee la bani. Ediţia a II-a
Preț: 45,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2011
Pagini: 336
Format: 13x20
Categoria: Business

DESCRIERE

De la idee la bani este cea mai cunoscută lucrare a lui Napoleon Hill şi, totodată, una dintre cele mai bine vândute cărţi din toate timpurile. Expunând, în esenţă, 13 paşi către îmbogăţire, autorul mizează în primul rând pe cultivarea unei conştiinţe a banilor, a unei filozofii privind succesul şi îmbogăţirea.
Henry Ford, John D. Rockefeller, Theodore Roosevelt, William Jennings Bryan, Clarence Darrow, Alexander Graham Bell, William Howard Taft sunt numai câţiva dintre oamenii care au cunoscut succesul prin aplicarea principiilor din această carte. Scrisă la imboldul lui Andrew Carnegie şi tradusă în nenumărate limbi, De la idee la bani a devenit, cu timpul, o lucrare de căpătâi a literaturii motivaţionale. Este o „carte de vizită“ pentru fiecare om care a ajuns pe culmile gloriei după ce a pus în practică sfaturile din paginile ei. De la idee la bani a schimbat destinul multor femei, bărbaţi şi tineri din întreaga lume, ajutându-i să devină lideri în domenii din cele mai diverse: afaceri, guvern sau organizaţii civice.

Napoleon Hill (1883–1970) a fost un celebru autor american de cărţi de literatură motivaţională. A trecut de la jurnalistică la Drept, a lucrat pentru Andrew Carnegie şi, evoluând rapid, a ajuns consilier pentru oameni de afaceri, lideri şi preşedinţi, precum: Woodrow Wilson, Franklin D. Roosevelt, Mahatma Gandhi, Thomas Edison, Henry Ford.
Preocupările lui Hill au vizat convingerile personale ale individului şi rolul lor în atingerea succesului. Ca rezultat al cercetărilor întreprinse, în calitate de reporter, şi la imboldul lui Andrew Carnegie, autorul a formulat „filozofia împlinirii“, reluată în multe dintre cărţile sale, cu scopul de a dezvălui calea spre îmbogăţire, formula prin care orice om se poate realiza atât în plan material, cât şi spiritual. Deşi concepute cu mult timp în urmă, ideile lui Napoleon Hill sunt, în continuare, fundamentale pentru domeniul dezvoltării personale.
Cea mai celebră lucrare a lui Napoleon Hill, De la idee la bani, este, totodată, una dintre cele mai bine vândute cărţi din toate timpurile. A fost publicată pentru prima dată în martie 1937, în timpul Marii Crize Economice. Primul tiraj, de 5 000 de exemplare, s-a epuizat în numai şase săptămâni. Următoarele 10 000 de exemplare, la fel. Până în 1970, la moartea autorului, cartea se vânduse în 20 de milioane de exemplare. De la idee la bani şi-a păstrat statutul de bestseller chiar şi după 70 de ani de la publicare — după cum a consemnat Business Week Magazine —, fiind, şi azi, emblematică pentru sectorul literaturii motivaţionale. Alături de acest titlu, la Curtea Veche Publishing au mai apărut, de acelaşi autor, Secretul bogăţiilor (2007) şi Puterea de convingere (2006).

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.022 sec