Curajul de a fi vulnerabil - EditIa a II-a

Preț: 48,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2019
Pagini: 304
Format: 13x20

DESCRIERE

Vulnerabilitatea nu înseamnă doar să cunoşti victoria sau înfrângerea, ci să înţelegi că ambele sunt necesare; înseamnă să te implici cu toată fiinţa ta în ceea ce faci.

Profesoară universitară, autoare de cărţi şi articole şi vorbitoare în public din Statele Unite, Brené Brown este actualmente cercetătoare la Colegiul Postuniversitar de Asistenţă Socială de la Universitatea din Houston, Texas. În ultimii doisprezece ani, s-a ocupat de cercetare într-o arie largă de subiecte, care include vulnerabilitatea, curajul, sentimentul valorii personale şi cel al ruşinii, şi a ţinut conferinţe pe aceste teme, vizionate pe Internet în toată lumea.

Dr. Brené Brown (n. 1965) este profesoară şi cercetătoare la Colegiul Postuniversitar de Asistenţă Socială de la Universitatea din Houston, Texas. În ultimii treisprezece ani, a studiat vulnerabilitatea, curajul, sentimentul valorii personale şi cel al ruşinii.
Este autoarea a trei cărţi care au ajuns nr. 1 pe lista celor mai bine vândute titluri a cotidianului The New York Times: The Gifts of Imperfection (Darurile imperfecţiunii) în 2010, Daring Greatly (textual: Îndrăzneşte mult) în 2012 şi Rising Strong (Ridică-te puternic) în 2015.
Este fondatoarea şi directoarea comunităţilor de învăţare online The Daring Way („Calea îndrăzneaţă“) şi Courage Works („Curajul funcţionează“), care oferă e-cursuri, ateliere şi subiecte de interviuri pentru persoanele private şi organizaţiile pregătite pentru o viaţă mai curajoasă, pentru a iubi şi conduce.
Conferinţa ei din 2010, „Puterea vulnerabilităţii“, din seria TEDx Houston, se numără printre primele cinci conferinţe TED ţinute în lumea întreagă şi a fost vizualizată online de peste 25 de milioane de utilizatori.
Brené Brown locuieşte la Houston, împreună cu soţul ei, Steve, şi cei doi copii, Ellen şi Charlie.
Cartea de faţă a fost tradusă în peste treizeci de limbi, în toată lumea.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0180 sec