Contraventiile rutiere. Editia a II-a

Contraventiile rutiere. Editia a II-a
Preț: 30,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Anul publicării: 2011
Pagini: 382

DESCRIERE

Descriere:

Lucrarea de faţă, întemeiată în mare parte pe practica instanţelor române în materia contravenţiilor rutiere şi având la bază documentarea de mai mulţi ani pentru elaborarea tezei de doctorat în materia procedurii contravenţionale generale, este utilă judecătorilor şi avocaţilor care se confruntă zi de zi cu o veritabilă "avalanşă" de plângeri contravenţionale rutiere. De asemenea, ea poate fi folosită ca un îndrumar pentru agenţii constatatori la încheierea de procese-verbale corecte, cu respectarea drepturilor contravenientului, a ordinii publice, a siguranţei în trafic şi, nu în ultimul rând, a legislaţiei în vigoare.

Prin ordonarea logică a problemelor abordate am dorit ca această lucrare să fie utilă şi cetăţeanului (în special conducătorilor auto), problemele juridice fiind tratate obiectiv şi nu doar din punctul de vedere al contravenientului ori al agentului constatator.

Problema probaţiunii în cazul contravenţiilor rutiere, incidenţa marjelor de toleranţă ale aparatelor radar, elementele obligatorii suplimentare ce trebuie conţinute de procesele-verbale încheiate în materia contravenţiilor rutiere, aplicarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în procesele contravenţionale vizând contravenţii rutiere sunt doar câteva dintre problemele abordate în prezenta lucrare.

Prezenta ediţie cuprinde modificările aduse legislaţiei rutiere prin Legea nr. 202/2010.

Mircea Ursuţa - doctor în drept al Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca (2008) cu teza de doctorat "Procedura contravenţională", cadru didactic la Facultatea de Drept a Universităţii din Oradea, avocat în Baroul Bihor, membru fondator al Institutului de Drept Public şi Ştiinţe Administrative al României.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.022 sec