Comentariile Codului civil - Liberalitatile. Testamentul. Rezerva succesorala Reductiunea liberalitatilor excesive

Comentariile Codului civil - Liberalitatile. Testamentul. Rezerva succesorala Reductiunea liberalitatilor excesive
Preț: 33,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2013
Pagini: 288
Categoria: Civil

DESCRIERE

Dupa publicarea unui prim comentariu, pe articole, al noului Cod civil, Editura Hamangiu inaugureaza o noua serie de comentarii, dedicate tuturor institutiilor din Codul civil. Seria va fi structurata in mai multe volume – cel putin 20, conform proiectului nostru initial – care vor varia ca intindere in functie de complexitatea materiei si de relevanta practica a problemelor analizate.
Sistematizarea pe institutii ofera fiecarei carti avantajul unei relative „independente” fata de celelalte volume din cadrul colectiei si lasa autorilor libertate pentru analiza mai ampla a subiectelor alese.
Linia comuna a intregii serii de comentarii o reprezinta, insa, abordarea practica a subiectelor; toate aceste lucrari sunt gandite spre a servi ca instrumente de lucru pentru judecatori, avocati, notari, consilieri juridici, registratori de carte funciara si celelalte categorii de practicieni ai dreptului.

Lucrarea ofera o analiza actuala a institutiei liberalitatilor, cu privire speciala asupra testamentului.
Abordarea teoretica, din perspectiva schimbarilor aduse prin intrarea in vigoare a noului Cod civil, este intarita de solutiile oferite de practica judiciara in materie, valabile si potrivit dispozitiilor actuale, si are in vedere aspecte referitoare la incapacitatile speciale in materia legatelor si la simulatie, institutia substitutiei fideicomisare, permisa de noua reglementare, diferitele tipuri de testamente, dispozitiile pe care le poate cuprinde un testament, conditiile de revocare a acestuia, proba testamentului si modalitatile sale de interpretare.
De asemenea, sunt examinate problemele executiunii testamentare, precum si cele privind materia rezervei succesorale si a cotitatii disponibile, punandu-se accent pe sanctiunea care intervine in cazul incalcarii rezervei succesorale, si anume reductiunea liberalitatilor excesive.


cuprins
Titlul I. Regimul juridic al liberalităţilor__________________ 1
Partea I. Comentarii___________________________________ 1
Secţiunea 1. Consideraţii generale privind liberalităţile _ _______ 1
Secţiunea a 2‑a. Capacitatea în materie de liberalităţi_ ________ 5
Secţiunea a 3‑a. Substituţiile fideicomisare_ ________________ 19
Secţiunea a 4‑a. Liberalităţile reziduale____________________ 30
Secţiunea a 5‑a. Revizuirea condiţiilor şi sarcinilor____________ 36
Secţiunea a 6‑a. Dispoziţii speciale________________________ 41
Partea a II‑a. Reglementare şi jurisprudenţă_____________ 44
Art. 984. Noţiune şi categorii__________________________ 44
Art. 985. Donaţia___________________________________ 44
Jurisprudenţă_________________________________________ 44
Art. 986. Legatul_____________________________________ 46
Art. 987. Capacitatea de folosinţă_ _____________________ 46
Jurisprudenţă_________________________________________ 47
Art. 988. Lipsa capacităţii depline de exerciţiu a
dispunătorului____________________________________ 48
Jurisprudenţă_________________________________________ 48
Art. 989. Desemnarea beneficiarului liberalităţii___________ 49
Art. 990. Incapacităţile speciale________________________ 50
Jurisprudenţă_________________________________________ 50
Art. 991. Incapacităţile speciale în materia legatelor_______ 51
Art. 992. Simulaţia_ _________________________________ 51
Jurisprudenţă_________________________________________ 51
Art. 993. Noţiune_ __________________________________ 52
Jurisprudenţă_________________________________________ 52
Art. 994. Substituţia fideicomisară______________________ 53
Art. 995. Efectele cu privire la bunuri____________________ 54
Art. 996. Drepturile substituitului_ _____________________ 55
Art. 997. Garanţiile şi asigurările_ ______________________ 55
Art. 998. Imputarea sarcinii asupra cotităţii disponibile_ ____ 55
Jurisprudenţă ________________________________________ 55
X Cuprins
Art. 999. Acceptarea donaţiei după decesul
dispunătorului____________________________________ 55
Art. 1.000. Ineficacitatea substituţiei____________________ 56
Art. 1.001. Noţiune__________________________________ 56
Jurisprudenţă_________________________________________ 56
Art. 1.002. Dreptul de dispoziţie al instituitului____________ 56
Art. 1.003. Interdicţia de a dispune cu titlu gratuit_________ 56
Art. 1.004. Independenţa patrimonială a instituitului_______ 56
Art. 1.005. Aplicarea regulilor substituţiei fideicomisare____ 56
Art. 1.006. Domeniul de aplicare_______________________ 57
Art. 1.007. Soluţionarea cererii de revizuire_ _____________ 57
Art. 1.008. Înlăturarea efectelor revizuirii_ _______________ 57
Art. 1.009. Clauzele considerate nescrise________________ 57
Art. 1.010. Confirmarea liberalităţilor_ __________________ 57
Titlul II. Testamentul___________________________________ 58
Partea I. Comentarii__________________________________ 58
Secţiunea 1. Consideraţii generale________________________ 58
Secţiunea a 2‑a. Formele testamentului____________________ 73
§ 1. Consideraţii generale____________________________ 73
§ 2. Testamentul olograf _____________________________ 74
§ 3. Testamentul autentic_ ___________________________ 83
§ 4. Testamentele privilegiate_________________________ 92
§ 5. Testamentul sumelor şi valorilor depozitate __________ 98
§ 6. Conversiunea formei testamentare ________________ 101
Secţiunea a 3‑a. Revocarea voluntară a testamentului_ ______ 102
Secţiunea a 4‑a. Legatul_______________________________ 108
§ 1. Categorii de legate_____________________________ 108
§ 2. Efectele legatelor_ _____________________________ 116
§ 3. Ineficacitatea legatelor__________________________ 123
Secţiunea a 5‑a. Dezmoştenirea_________________________ 143
Secţiunea a 6‑a. Execuţiunea testamentară________________ 147
Partea a II‑a. Reglementare şi jurisprudenţă____________ 162
Art. 1.034. Noţiune_________________________________ 162
Jurisprudenţă________________________________________ 162
Art. 1.035. Conţinutul testamentului___________________ 163
Jurisprudenţă________________________________________ 163
Art. 1.036. Testamentul reciproc_ _____________________ 164
Cuprins XI
Jurisprudenţă________________________________________ 164
Art. 1.037. Proba testamentului_______________________ 164
Jurisprudenţă _______________________________________ 164
Art. 1.038. Consimţământul testatorului________________ 165
Jurisprudenţă________________________________________ 165
Art. 1.039. Interpretarea testamentului_________________ 168
Jurisprudenţă _______________________________________ 168
Art. 1.040. Formele testamentului ordinar_ _____________ 169
Art. 1.041. Testamentul olograf_______________________ 169
Jurisprudenţă________________________________________ 169
Art. 1.042. Deschiderea testamentului olograf_ __________ 171
Art. 1.043. Testamentul autentic_ _____________________ 171
Jurisprudenţă _______________________________________ 171
Art. 1.044. Întocmirea testamentului autentic___________ 172
Art. 1.045. Autentificarea în situaţii particulare___________ 172
Art. 1.046. Înregistrarea testamentului autentic__________ 172
Art. 1.047. Testamentele privilegiate___________________ 172
Art. 1.048. Caducitatea testamentelor privilegiate_ _______ 174
Art. 1.049. Testamentul sumelor şi valorilor depozitate_ ___ 175
Art. 1.050. Conversiunea formei testamentare___________ 175
Art. 1.051. Revocarea voluntară expresă________________ 175
Jurisprudenţă________________________________________ 176
Art. 1.052. Revocarea voluntară tacită__________________ 176
Jurisprudenţă________________________________________ 176
Art. 1.053. Retractarea revocării_ _____________________ 179
Jurisprudenţă________________________________________ 179
Art. 1.054. Clasificarea legatelor_ _____________________ 179
Jurisprudenţă________________________________________ 179
Art. 1.055. Legatul universal__________________________ 180
Jurisprudenţă________________________________________ 180
Art. 1.056. Legatul cu titlu universal___________________ 180
Art. 1.057. Legatul cu titlu particular___________________ 181
Art. 1.058. Fructele bunurilor ce constituie
obiectul legatului________________________________ 181
Art. 1.059. Drepturile legatarului cu titlu particular_______ 181
Jurisprudenţă _______________________________________ 181
Art. 1.060. Sarcina excesivă a legatului cu titlu particular___ 182
Art. 1.061. Accesoriile bunului care constituie obiectul
unui legat cu titlu particular________________________ 182
XII Cuprins
Art. 1.062. Legatul rentei viagere sau al unei creanţe
de întreţinere_ __________________________________ 183
Art. 1.063. Legatul alternativ_ ________________________ 183
Art. 1.064. Legatul bunului altuia______________________ 183
Jurisprudenţă________________________________________ 183
Art. 1.065. Legatul conjunctiv________________________ 184
Art. 1.066. Cheltuielile predării legatului________________ 184
Art. 1.067. Dreptul de preferinţă al creditorilor
moştenirii faţă de legatari__________________________ 185
Art. 1.068. Revocarea voluntară a legatului______________ 185
Jurisprudenţă________________________________________ 185
Art. 1.069. Revocarea judecătorească__________________ 187
Jurisprudenţă _______________________________________ 187
Art. 1.070. Termenul de prescripţie____________________ 188
Art. 1.071. Caducitatea legatului_ _____________________ 188
Jurisprudenţă________________________________________ 189
Art. 1.072. Destinaţia bunurilor constituind obiectul
unui legat ineficace_______________________________ 189
Art. 1.073. Regimul legatului‑sarcină___________________ 189
Art. 1.074. Noţiune_________________________________ 189
Jurisprudenţă________________________________________ 190
Art. 1.075. Efectele_________________________________ 190
Art. 1.076. Nulitatea________________________________ 190
Art. 1.077. Desemnarea şi misiunea executorului_________ 191
Art. 1.078. Capacitatea executorului___________________ 191
Art. 1.079. Dreptul de administrare____________________ 191
Art. 1.080. Puterile executorului_ _____________________ 191
Art. 1.081. Transmiterea execuţiunii_ __________________ 192
Art. 1.082. Obligaţia de a da socoteală şi răspunderea
executorului____________________________________ 192
Art. 1.083. Remuneraţia executorului.__________________ 193
Art. 1.084. Suportarea cheltuielilor____________________ 193
Art. 1.085. Încetarea execuţiunii_ _____________________ 193
Titlul III. Rezerva succesorală, cotitatea disponibilă
şi reducţiunea liberalităţilor excesive______________ 194
Partea I. Comentarii_________________________________ 194
Secţiunea 1. Rezerva succesorală şi cotitatea disponibilă_ ____ 194
Secţiunea a 2‑a. Reducţiunea liberalităţilor excesive_________ 210
Cuprins XIII
Partea a II‑a. Reglementare şi jurisprudenţă____________ 239
Art. 1.086. Noţiunea de rezervă succesorală_____________ 239
Art. 1.087. Moştenitorii rezervatari____________________ 239
Jurisprudenţă________________________________________ 239
Art. 1.088. Întinderea rezervei succesorale______________ 243
Art. 1.089. Noţiunea de cotitate disponibilă_ ____________ 243
Art. 1.090. Cotitatea disponibilă specială a soţului
supravieţuitor_ __________________________________ 243
Jurisprudenţă________________________________________ 243
Art. 1.091. Stabilirea rezervei succesorale şi a cotităţii
disponibile______________________________________ 244
Jurisprudenţă________________________________________ 245
Art. 1.092. Modul de operare_________________________ 250
Jurisprudenţă_______________________________________ 250
Art. 1.093. Persoanele care pot cere reducţiunea_________ 252
Jurisprudenţă________________________________________ 252
Art. 1.094. Căile de realizare a reducţiunii_______________ 253
Jurisprudenţă________________________________________ 253
Art. 1.095. Termenul de prescripţie____________________ 254
Jurisprudenţă________________________________________ 254
Art. 1.096. Ordinea reducţiunii_______________________ 255
Art. 1.097. Efectele reducţiunii________________________ 256
Art. 1.098. Reducţiunea unor liberalităţi speciale_________ 256
Jurisprudenţă________________________________________ 257
Art. 1.099. Imputarea liberalităţilor____________________ 258
Bibliografie_ _________________________________________ 259
Index________________________________________________ 263


Titlul I. Regi mul juridic
al liberalit ăţil or
PARTEA I. COM ENTARII
Secţiunea 1. Consideraţii generale
privind liberalităţile
1. Noţiune şi categorii. Liberalitatea este definită de art. 984 alin. (1)
NCC ca fiind acel act juridic prin care o persoană dispune cu titlu gratuit
de toate bunurile sale sau numai de o parte din ele în favoarea
altei persoane.
Spre deosebire de actele dezinteresate, prin care o persoană procură
alteia un folos patrimonial fără a avea loc o micşorare a patrimoniului
său şi o mărire corelativă a patrimoniului altuia, în cazul liberalităţilor
are loc o micşorare a patrimoniului unei persoane corelativ cu mărirea
patrimoniului alteia.
Liberalităţile pot fi făcute exclusiv prin donaţie sau prin legat cuprins
în testament. Ca atare, avem liberalităţi între vii (donaţiile) şi pentru
cauză de moarte (mortis causa – legatele).
Ori de câte ori dispoziţia cu titlu gratuit este cuprinsă în alt act juridic,
ea nu constituie o liberalitate.
2. Elementele liberalităţii. Liberalitatea presupune, esenţial şi obligatoriu,
o intenţie liberală. Ca atare, indiferent dacă alte interese (motive
determinante ale actului) există sau nu, intenţia liberală nu poate lipsi.
Liberalitatea presupune existenţa a două elemente: un element
material, economic – diminuarea patrimoniului dispunătorului şi mărirea
corelativă a patrimoniului gratificatului, şi un element moral, intenţional

intenţia liberală – animus donandi, animus testandi[1].
3. Motivele determinante ale actului: intenţia liberală şi interesul.
Aşa cum s‑a remarcat în doctrină, va exista act gratuit ori de câte ori interesul,
material sau moral, există alături de intenţia liberală, de intenţia
de a face bine, între motivele determinante ale actului. Atunci când
interesul este singurul motiv determinant al actului, adică atunci când
„liberalitatea” este făcută exclusiv pentru realizarea interesului, intenţia
[1] I.R. Munteanu, Cauza liberalităţilor, http://studia.law.ubbcluj.ro/articol.php?articolId=
450.
2 Regimul juridic al liberalităţilor
de a face bine lipseşte în sine, independent de interes. Oricum şi dacă
ar exista, ea este doar o consecinţă a acestui interes[1].
Esenţial este, deci, ca interesul să nu determine intenţia de a face
bine. Ea trebuie să existe alături de interes, şi nu prin el. Pentru a avea
o liberalitate, esenţial este ca dispunătorul, deşi poate urmări, spera,
realizarea unui interes, să nu condiţioneze existenţa actului de realizarea
acestuia, anihilând astfel intenţia liberală[2].
S‑a afirmat că pot exista situaţii în care un interes, material sau moral,
să fie determinant pentru actul în cauză, dar să coexiste cu intenţia
liberală. Astfel, bunăoară, o persoană intenţionează să facă un bine şi
face o donaţie în favoarea unei biserici. O asemenea donaţie însă nu
este făcută oricând, ci cu ocazia unei mari sărbători, astfel încât gestul
donatorului să fie omagiat în biserică, în faţa mulţimii, acesta urmând a
dobândi astfel popularitate şi stimă, recunoştinţă din partea enoriaşilor.
Evident, donatorul urmăreşte şi realizarea unui anumit interes moral,
interes care l‑a determinat să facă donaţia la momentul respectiv. Totuşi,
donatorul nu face actul doar în considerarea avantajului cu pricina,
dimpotrivă, chiar în lipsa acestuia actul ar fi existat, deoarece oricum
donatorul avea intenţia de a face bine[3].
4. Donaţia. Noţiune. Caractere. Efecte. Donaţia este definită de
art. 985 NCC ca fiind acel contract prin care o persoană, numită donator,
dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea altei persoane, numită
donatar, dispoziţia fiind făcută cu intenţia de gratificare a donatarului.
Donaţia produce efecte de la momentul încheierii actului, în timpul
vieţii donatorului, spre deosebire de legat, care produce efecte doar de
la data morţii testatorului.
Ca varietate a contractelor cu titlu gratuit, contractul de donaţie
realizează trecerea unor valori dintr‑un patrimoniu în altul, fără echivalent,
donatorul urmărind, în principal, gratificarea donatarului prin
diminuarea ireversibilă a patrimoniului său.
Donaţia este un contract întrucât presupune consimţământul ambelor
părţi – donatorul şi donatarul.
Contractul de donaţie este un contract unilateral (dă naştere la
obligaţii numai în sarcina donatorului), irevocabil (nu poate fi retractat
printr‑o manifestare în sens contrar, conform art. 1015 NCC[4]), solemn
[obligatoriu trebuie să îmbrace forma autentică ad validitatem, conform
art. 1011 alin. (1) NCC, excepţiile de la forma autentică a donaţiei
[1] Ibidem.
[2] I.R. Munteanu, loc. cit.
[3] Ibidem.
[4] Potrivit art. 1020 şi art. 1031 NCC, donaţia poate fi revocată pentru neîndeplinirea
sarcinilor; pentru ingratitudine; între soţi în timpul căsătoriei.
I. Comentarii 3
fiind cele expres prevăzute de art. 1011 alin. (2) NCC, şi anume: darul
manual[1], donaţia indirectă[2], donaţia deghizată[3]], translativ de proprietate
(la data încheierii contractului proprietatea asupra bunului obiect
al donaţiei se transmite de la donator la donatar), cu titlu gratuit (donatorul
nu urmăreşte să obţină nimic în schimb, intenţia sa este aceea de a
gratifica donatarul; gratuitatea este de esenţa contractului de donaţie)[4].
Lipsa formei autentice a contractului de donaţie, în afara situaţiilor
de excepţie reglementate de art. 1011 alin. (2) NCC, este sancţionată
cu nulitatea absolută a donaţiei, prevăzută de art. 1247 NCC, nulitate
care nu poate fi acoperită prin confirmare.
5. Donaţia. Intenţia de gratificare a donatarului. Cauză imorală. Ceea
ce defineşte donaţia este existenţa intenţiei de gratificare a donatarului.
Când lipseşte intenţia de gratificare, donaţia bazându‑se pe contraprestaţia
ilicită a celeilalte părţi (cum ar fi donaţia realizată în scopul determinării
persoanei gratificate să înceapă, să continue sau să reia relaţiile
de concubinaj cu donatorul), actul de donaţie are o cauză ilicită, imorală.
În legătură cu imoralitatea cauzei contractului de donaţie încheiat în
scopul începerii, continuării sau reluării relaţiilor de concubinaj, în literatura
juridică s‑a arătat că trebuie distins după cum părţile contractului
sunt sau nu căsătorite[5].
Astfel, în ipoteza în care donatorul şi donatarul aflaţi în relaţie de
concubinaj nu sunt persoane căsătorite, liberalitatea nu are cauză ilicită.
Simpla speranţă a unei persoane de a o determina pe alta să înceapă o
[1] Presupune remiterea materială a unui bun mobil corporal de la o persoană la alta
cu intenţia de a gratifica, respectiv de a accepta donaţia.
[2] Reprezintă actul de gratificare a unei persoane prin încheierea unui alt act juridic
decât donaţia directă. Aceasta se poate realiza, spre exemplu, prin remiterea de datorie.
[3] Presupune disimularea unei donaţii reale sub forma unui act cu titlu oneros.
Aceasta se poate realiza, bunăoară, pe cale ascunsă, sub forma unui contract de
vânzare‑cumpărare, care însă trebuie să îmbrace forma înscrisului autentic.
Potrivit art. 1289 NCC, contractul secret produce efecte numai între părţi şi, dacă
din natura contractului ori din stipulaţia părţilor nu rezultă contrariul, între succesorii lor
universali sau cu titlu universal; cu toate acestea, contractul secret nu produce efecte nici
între părţi dacă nu îndeplineşte condiţiile de fond cerute de lege pentru încheierea sa
valabilă. Norma are în vedere îndeplinirea condiţiilor de fond, şi nu de formă prevăzute
de lege pentru valabilitate. Prevederea cuprinsă în art. 1289 alin. (2) NCC se impune a fi
coroborată cu dispoziţiile art. 1011 alin. (2) NCC, conform cărora cerinţa formei autentice
nu este impusă în cazul donaţiilor deghizate.
Aşadar, în concepţia noului Cod civil, donaţia deghizată este valabilă şi în cazul în
care nu este încheiată în forma solemnă prevăzută de lege (D. Zeca, în Colectiv, Noul Cod
civil. Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă, vol. II, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 113).
Condiţia este însă aceea ca părţile actului public şi ale actului secret să fie aceleaşi.
[4] Pentru detalii privind caracterele donaţiei, a se vedea D. Zeca, op. cit., p. 103‑105.
[5] V. Terzea, Noul Cod civil. Vol. I. ( art. 1‑1163). Adnotat cu jurisprudenţă şi doctrină,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 899.
4 Regimul juridic al liberalităţilor
relaţie de concubinaj nu constituie o cauză ilicită, atât timp cât nimănui
nu îi este interzis să manifeste afecţiune faţă de o persoană căreia să
dorească să‑i câştige bunăvoinţa printr‑o liberalitate. Concubinajul
(non‑adulterin) nu mai este văzut de societatea actuală ca fiind imoral.
Concubinajul, înţeles ca viaţă comună, ce presupune o relaţie cu o anumită
continuitate între două persoane care se iubesc, este considerat
moral. În schimb, când „liberalitatea” este în fapt o plată a favorurilor
sexuale, o plată a unei relaţii gratuite prin natura sa, dispoziţia are o
cauză imorală şi, în realitate, actul nu este cu titlu gratuit, ci este trimis
automat în sfera schimbului şi a onerosului. În aceste condiţii, în doctrină
s‑a subliniat faptul că menţinerea jurisprudenţei care anulează pentru
cauză imorală liberalităţile făcute în vederea iniţierii, menţinerii, reluării
unor relaţii de concubinaj ar fi nejustificată, o încăpăţânare inutilă şi o
dovadă a ignorării epocii, contextului în care trăim[1].
În ipoteza în care una dintre părţile contractului de donaţie sau
ambele sunt căsătorite (fiecare cu altcineva) şi părţile doresc să înceapă,
să continue sau să reia o relaţie de concubinaj, ilicitatea cauzei depinde
de scopul urmărit de donator. Astfel, dacă donatorul a urmărit determinarea
donatarului să înceapă, să reia sau să continue relaţia de concubinaj,
cauza liberalităţii este imorală, ilicită. Dimpotrivă, dacă scopul
urmărit a fost acela al îndeplinirii unei obligaţii morale faţă de donatar
(spre exemplu, gratificarea pentru a dilua efectul negativ al întreruperii
relaţiei de concubinaj, gratificarea în scopul de a nu lăsa concubinul fără
mijloace de trai în ipoteza morţii donatorului, în condiţiile în care donatarul
nu este moştenitor legal al donatorului, gratificarea în scopul salvării
căsniciei sau în scopul reparării prejudiciului moral cauzat printr‑o
seducere vinovată, aprecierea scopului revenind instanţei de judecată),
fiind vorba despre o intenţie legitimă, liberalitatea rămâne valabilă,
neavând
o cauză imorală, ilicită[2].
Scopul determinant al donaţiei se stabileşte la data încheierii contractului
de donaţie, nefiind relevantă evoluţia ulterioară a situaţiei concubinilor.
Prin urmare, atunci când donatorul, persoană căsătorită, a urmărit
la data încheierii contractului de donaţie determinarea donatarului să
înceapă, să continue sau să reia relaţia de concubinaj cu donatorul,
cauza contractului de donaţie este imorală, chiar dacă ulterior încheierii
contractului de donaţie a intervenit căsătoria părţilor.
[1] I.R. Munteanu, loc. cit.
[2] V. Terzea, Noul Cod civil, p. 899; în sensul conform căruia liberalităţile făcute în
vederea iniţierii, menţinerii sau reluării unei relaţii de concubinaj, când cel puţin unul
dintre concubini este căsătorit, vor fi desfiinţate pentru cauză ilicită, întrucât adulterul
însuşi este ilicit, din moment ce presupune încălcarea de către soţ a obligaţiei de
fidelitate, a se vedea I.R. Munteanu, loc. cit.
I. Comentarii 5
Cel mai important aspect al acestui act de liberalitate, care interesează
transmisiunea succesorală, este raportul donaţiilor, instituţie reglementată
de art. 1146‑1154 NCC. Raportul donaţiilor constă în readucerea la
masa succesorală de către unii dintre moştenitori (descendenţii şi soţul
supravieţuitor care au acceptat succesiunea) a tuturor bunurilor şi valorilor
primite de la defunct în timpul vieţii acestuia sub formă de donaţie.
6. Legatul. Noţiune şi caractere. Legatul este definit de art. 986
NCC ca fiind acea dispoziţie cuprinsă într‑un testament, prin care testatorul
prevede ca, la momentul morţii sale, unul sau mai mulţi legatari
să dobândească tot patrimoniul său, o parte a acestuia sau anumite
bunuri determinate.
Ca atare, legatul poate fi universal (când are ca obiect întregul patrimoniu
al defunctului), cu titlu universal (când are ca obiect o fracţiune a
patrimoniului testatorului) şi cu titlu particular (când are ca obiect unul
sau mai multe bunuri determinate).
Legatul este un act juridic mortis causa (produce efecte numai la
moartea testatorului), o liberalitate (testatorul procură legatarului un
avantaj patrimonial, fără a primi nimic în schimb), un act juridic unilateral
(este rezultatul exclusiv al voinţei testatorului).
Legatul diferă de trust‑agreement, care presupune o convenţie prin
care o persoană (denumită settlor) însărcinează pe alta (numită trustee)
să‑i administreze bunurile şi să le predea beneficiarului indicat de ea,
fie în timpul vieţii sale, fie după moartea sa.
Secţiunea a 2‑a. Capacitatea
în materie de liberalităţi
7. Capacitatea de a dispune sau de a primi liberalităţi. Regula generală
prevăzută de art. 987 alin. (1) NCC este aceea conform căreia orice
persoană poate dispune prin liberalităţi sau poate fi beneficiar al unei liberalităţi,
cu condiţia respectării prevederilor legale privitoare la capacitate.
8. Beneficiarul liberalităţii. Regula. Poate avea calitate de beneficiar
al liberalităţii, în general, orice persoană care are capacitate de
folosinţă (copilul conceput, dacă se naşte viu, copilul născut, persoana
juridică în fiinţă).
Ca regulă, capacitatea de folosinţă a unei persoane fizice se dobândeşte
în momentul naşterii sale (art. 35 NCC). Prin excepţie, persoana
fizică dobândeşte capacitate de folosinţă din momentul concepţiei sale,
cu condiţia prevăzută de art. 36 NCC, aceea de a se naşte viu. Persoana
juridică dobândeşte capacitate de folosinţă din momentul înregistrării
sau, după caz, al înfiinţării sale (art. 205 NCC).
6 Regimul juridic al liberalităţilor
În cazul beneficiarului liberalităţii (donatarul sau legatarul), condiţia
capacităţii trebuie îndeplinită la momentul acceptării donaţiei (când
liberalitatea se realizează prin donaţie), respectiv la momentul deschiderii
moştenirii, adică la data decesului testatorului (când liberalitatea
se realizează prin testament).
Liberalitatea dispusă în favoarea unei persoane fizice care nu există
sau a unei persoane juridice care nu este în fiinţă este lovită de nulitate.
8.1. Excepţii. Din coroborarea prevederilor art. 987 alin. (1) cu dispoziţiile
art. 988 alin. (2) NCC, rezultă că, prin excepţie de la regula generală,
nu poate primi liberalităţi de la persoana lipsită de capacitate de
exerciţiu, cu capacitate de exerciţiu restrânsă sau chiar cu deplină capacitate
de exerciţiu, reprezentantul sau ocrotitorul legal al unei asemenea
persoane (tutorele, curatorul, mandatarul desemnat), atât timp cât nu a
primit descărcare de gestiune din partea instanţei de tutelă. Nu intră în
cadrul acestei excepţii părinţii, bunicii, chiar dacă au calitate de reprezentanţi
sau ocrotitori legali, adică ascendenţii privilegiaţi şi ordinari.
Actul prin care minorul dispune în favoarea reprezentantului sau
ocrotitorului său legal, altul decât ascendenţii săi privilegiaţi sau ordinari,
anterior descărcării de gestiune, este lovit de nulitate relativă [art. 988
alin. (2) NCC]. O asemenea nulitate poate fi invocată numai de persoana
interesată, în termenul general de prescripţie de 3 ani.
Desigur, în condiţiile art. 1010 NCC, moştenitorii universali ori cu titlu
universal ai dispunătorului pot confirma liberalitatea, ceea ce are drept
consecinţă renunţarea la dreptul de a invoca nulitatea.
8.2. Incapacitatea persoanei fizice neconcepute. Incapacitatea persoanei
fizice neconcepute este aplicabilă numai în cazul liberalităţilor
făcute direct unor asemenea persoane, nu şi atunci când liberalitatea este
una indirectă. De pildă, se instituie o liberalitate cu sarcini în favoarea
unei terţe persoane capabile, persoana fizică neconcepută fiind beneficiar
al sarcinii.
8.3. Incapacitatea persoanei juridice viitoare. Persoana juridică care
nu există la momentul liberalităţii, în principiu, nu poate fi gratificată.
Derogator de la această regulă generală, este permisă gratificarea sa
indirectă printr‑o liberalitate cu sarcini, în sensul gratificării unei persoane
juridice în fiinţă sau a unei persoane fizice concepute sau în viaţă,
capabilă, cu obligaţia stabilită în sarcina acesteia de a transmite obiectul
liberalităţii la momentul la care este posibil acest lucru.
9. Liberalităţile făcute persoanelor juridice în fiinţă. Potrivit art. 208
NCC, orice persoană juridică poate primi liberalităţi de la data actului de
înfiinţare sau, în cazul fundaţiilor testamentare, din momentul deschiI.
Comentarii 7
derii moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în care liberalităţile nu sunt
necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod legal.
10. Liberalităţile făcute statului. Conform art. 863 lit. c) NCC, statul
poate dobândi un drept de proprietate publică prin donaţie sau legat,
acceptat în condiţiile legii, dacă bunul, prin natura lui sau prin voinţa
dispunătorului, devine de uz ori de interes public. Sintagma „în condiţiile
legii” trebuie corelată cu prevederile art. 121 alin. (3) din Legea
nr. 215/2001, republicată, aplicabile atât în privinţa bunurilor ce aparţin
domeniului public al unităţii administrativ‑teritoriale, cât şi celor ce
aparţin domeniului privat al acesteia, text conform căruia donaţiile şi
legatele cu sarcini pot fi acceptate numai cu aprobarea consiliului local
sau, după caz, a consiliului judeţean, cu votul majorităţii consilierilor
locali sau judeţeni, după caz, în funcţie.
11. Sancţiunea nerespectării condiţiei capacităţii de folosinţă. Condiţia
capacităţii de folosinţă este una de fond, nerespectarea ei atrăgând
nevalabilitatea liberalităţii, nulitatea absolută a dispoziţiei.
Justifică interes în anularea legatului, a contractului de donaţie moştenitorii
legali, întrucât în urma anulării se reîntregeşte masa succesorală
a defunctului, care le revine la deschiderea moştenirii. De asemenea,
anularea legatului, a contractului de donaţie poate fi solicitată şi de procuror,
în temeiul art. 92 alin. (1) NCPC raportat la art. 245 alin. (1) lit. c1)
CPP, normă care prevede expres posibilitatea procurorului de a sesiza
instanţa civilă competentă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială
a unui înscris, situaţie care se încadrează în cazurile prevăzute expres
de lege, potrivit art. 92 alin. (1) NCPC.
12. Dispunătorul. Regula. Din coroborarea art. 987 alin. (1) NCC cu
dispoziţiile art. 988 alin. (1) NCC rezultă că pentru a dispune prin liberalităţi
(donaţie sau testament) o persoană trebuie să aibă capacitate
deplină de exerciţiu. Astfel, pentru a dispune prin liberalităţi nu este
suficientă doar existenţa capacităţii de folosinţă, ci este necesară şi îndeplinirea
condiţiei capacităţii de exerciţiu depline. Prin urmare, cel lipsit
de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu
poate dispune de bunurile sale prin liberalităţi decât atunci când legea
prevede expres în favoarea sa un asemenea drept. În cazul acestor categorii
de persoane, regula este incapacitatea, capacitatea fiind excepţia.
Incapacitatea de a dispune prin liberalităţi constituie o incapacitate
de folosinţă, deoarece prin lege se refuză celui incapabil însuşi dreptul
de a dispune prin donaţie sau prin legat, şi nu doar exerciţiul unui asemenea
drept[1].
[1] M. Eliescu, Moştenirea şi devoluţiunea ei, Ed. Academiei, Bucureşti, 1966, p. 158.
8 Regimul juridic al liberalităţilor
Au capacitate deplină de exerciţiu persoanele fizice care au împlinit
vârsta de 18 ani şi nu sunt puse sub interdicţie judecătorească (art. 38
NCC), minorul căsătorit anterior împlinirii acestei vârste [în condiţiile
art. 39, art. 272 alin. (2) NCC], minorul emancipat (cel căruia instanţa de
tutelă i‑a recunoscut capacitate de exerciţiu anticipată în condiţiile art. 40
NCC). Toate aceste persoane, având deplină capacitate de exerciţiu, pot
dispune de bunurile lor prin liberalităţi, desigur, exceptând situaţia în
care legea prevede altfel.
Capacitatea trebuie îndeplinită, în cazul dispunătorului, la momentul
la care acesta îşi exprimă consimţământul, adică, în cazul donaţiei, la
momentul încheierii contractului de donaţie (atunci când donatorul şi
donatarul sunt prezenţi în acelaşi timp la notarul public pentru încheierea
contractului în formă autentică) ori la momentul acceptării donaţiei
[când donatorul şi donatarul nu sunt prezenţi în acelaşi timp în faţa
notarului public, situaţie în care mai întâi se emite oferta de donaţie de
către donator, în formă autentică, care trebuie acceptată de donatar, tot
în formă autentică şi anterior morţii donatorului – art. 1013 alin. (1) şi
(2) şi art. 1014 alin. (1) NCC; donaţia acceptată se notifică donatorului,
moment de la care devine obligatorie pentru părţi; până la momentul
cunoaşterii de către ofertant a acceptării ofertei de către destinatar,
donatorul îşi poate revoca donaţia expres sau tacit – art. 1013 alin. (1)
NCC]; în cazul legatului, dispunătorul trebuie să aibă capacitate deplină
de exerciţiu la momentul întocmirii testamentului.
12.1. Excepţii. Din coroborarea prevederilor art. 987 alin. (1) cu
dispoziţiile art. 988 alin. (2) NCC, rezultă că, prin excepţie de la regula
generală, o persoană (minoră sau majoră) nu poate dispune prin liberalităţi
în favoarea reprezentantului sau ocrotitorului său legal (tutorele,
curatorul, mandatarul desemnat), atât timp cât gratificatul nu a primit
descărcare de gestiune din partea instanţei de tutelă. Nu intră în cadrul
acestei excepţii părinţii, bunicii, chiar dacă au calitate de reprezentanţi
sau ocrotitori legali, adică ascendenţii privilegiaţi şi ordinari.
În cazul interzisului judecătoresc (persoană lipsită de capacitate
de exerciţiu) este aplicabilă excepţia instituită de art. 175 NCC, normă
potrivit căreia din bunurile celui pus sub interdicţie judecătorească,
descendenţii acestuia pot fi gratificaţi (prin donaţie) de către tutore,
cu avizul consiliului de familie şi cu autorizarea instanţei de tutelă, fără
însă să se poată da scutire de raport. Prin această măsură se asigură
protecţia descendenţilor defunctului.
13. Sancţiunea nerespectării condiţiei capacităţii de exerciţiu. Sancţiunea
nerespectării acestei condiţii atrage nulitatea relativă a liberalităţii.
I. Comentarii 9
14. Desemnarea beneficiarului liberalităţii. Poate fi beneficiar al
liberalităţii numai o persoană determinată sau, cel puţin, determinabilă.
Este determinată direct persoana indicată expres în cuprinsul liberalităţii
(al contractului de donaţie sau al testamentului) prin menţionarea
numelui, prenumelui sau prin indicarea calităţii persoanei (soră, frate,
cumnat, nepot, fiica mea cea mică etc.).
O greşeală de ortografie, lipsa unui prenume, menţionarea beneficiarului
sub numele avut anterior căsătoriei nu afectează valabilitatea
desemnării, dacă identitatea civilă a persoanei desemnate rezultă neîndoielnic
din cuprinsul actului de liberalitate[1].
Este determinabilă (determinată indirect) persoana în privinţa căreia
se indică anumite criterii suficiente pentru a fi determinată la momentul
la care liberalitatea produce efecte. Spre exemplu, persoana care m‑a
îngrijit în ultimul an al vieţii, echipa de tenis campioană în anul 2013,
persoana care m‑a salvat de la moarte în data de … etc.
Tot astfel, o persoană poate fi indicată ca beneficiar al unei liberalităţi
prin indicarea poreclei, a legăturii de rudenie, de prietenie, a activităţii
pe care o desfăşoară[2].
Esenţial este ca la momentul la care produce efecte liberalitatea să
nu existe incertitudine cu privire la persoana beneficiarului.
Dreptul de a desemna beneficiarul liberalităţii aparţine în exclusivitate
dispunătorului [art. 989 alin. (1) NCC]. Ca atare, dispunătorul nu
poate stabili ca desemnarea să fie făcută de un terţ. Aceasta întrucât
testamentul este un act juridic esenţialmente personal, astfel că desemnarea
legatarului trebuie să fie expresia directă şi personală a voinţei
testatorului. Pe de altă parte, o proprietate nu poate rămâne niciun
moment, chiar pentru scurt timp, fără proprietar. Or, un legat cu facultate
de alegere ar putea provoca o asemenea situaţie. În cazul donaţiei
situaţia este identică. Intenţia de gratificare a unei persoane este una cu
caracter personal şi trebuie să provină de la donator. Ca atare, donatorul
nu poate acorda unui terţ dreptul de a desemna el persoana celui gratificat.
Numai dispunătorul poate lua decizii în privinţa patrimoniului său.
Liberalitatea în favoarea unei persoane nedeterminate sau a unei
persoane nedeterminabile, precum şi cea făcută în favoarea unei persoane
desemnate de un terţ sunt lovite de nulitate absolută.
Lipsa caracterului determinat sau cel puţin determinabil al beneficiarului
liberalităţii la momentul la care aceasta începe să producă efecte,
şi anume la momentul acceptării donaţiei (în cazul persoanelor care nu
[1] M. Eliescu, op. cit., p. 252.
[2] C. Macovei, M.C. Dobrilă, în Fl.‑A. Baias, R. Constantinovici, E. Chelaru, I. Macovei
(coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 1037.
10 Regimul juridic al liberalităţilor
sunt prezente în acelaşi timp în faţa notarului public), al încheierii contractului
de donaţie (în cazul persoanelor prezente în acelaşi timp în
faţa notarului public), respectiv la momentul deschiderii moştenirii (în
cazul legatului), atrage sancţiunea nulităţii absolute pe considerentul că
prin legat sau donaţie se produce transferul proprietăţii asupra bunului
obiect al liberalităţii, astfel încât este imperativ necesar a cunoaşte pe
cine a gratificat dispunătorul.
15. Determinarea obiectului liberalităţii. Transmiterea obiectului
liberalităţii. Determinarea obiectului liberalităţii aparţine în exclusivitate
dispunătorului, ea neputând fi lăsată la aprecierea unui terţ.
Sancţiunea care intervine atunci când dispunătorul lasă stabilirea
obiectului liberalităţii pe seama unui terţ este nulitatea absolută, pentru
că, în această ipoteză, dispunătorul este lipsit de intenţia liberală, liberalitatea
neîncorporând voinţa proprie a dispunătorului, ci voinţa unei
terţe persoane.
Terţului îi este recunoscut doar dreptul de a repartiza, conform propriei
aprecieri, bunurile transmise prin legat unor persoane determinate
de testator. Spre exemplu, legatul unei sume de bani lăsat unui cămin
de bătrâni, cu sarcina împărţirii sumei tuturor bătrânilor internaţi în azil
la momentul la care legatul produce efecte.
Dispunătorul poate stabili în sarcina unei persoane determinate,
capabile, obligaţia de a transmite obiectul liberalităţii, îndată ce este
posibil, unei persoane care nu exista la momentul liberalităţii. Este
reglementată astfel, prin alin. (2) al art. 989 NCC, posibilitatea gratificării
persoanei fizice viitoare neconcepute, precum şi a persoanei juridice
viitoare. Altfel spus, se întocmeşte o liberalitate cu sarcină pentru
gratificatul capabil (la data întocmirii liberalităţii) să transmită obiectul
liberalităţii de îndată ce va fi posibil, adică să execute sarcina. Sintagma
„de îndată ce va fi posibil” trebuie apreciată în funcţie de prevederile
art. 36 NCC (conform căruia drepturile copilului sunt recunoscute de la
concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu) şi art. 208 NCC (potrivit
căruia orice persoană juridică poate primi liberalităţi de la data actului
de înfiinţare sau, în cazul fundaţiilor testamentare, din momentul deschiderii
moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în care liberalităţile nu
sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod legal)[1].
Alineatul (2) al art. 989 NCC reglementează, aşadar, liberalitatea
cu sarcină prevăzută în favoarea unui terţ (care nu există la momentul
întocmirii liberalităţii), ceea ce reprezintă, potrivit doctrinei, o stipulaţie
pentru altul, aceasta putând îmbrăca forma dublului legat sau a dona‑
[1] Uniunea Notarilor Publici din România, Codul civil al României. Îndrumar notarial,
vol. I, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011, p. 352.
I. Comentarii 11
ţiei duble. Regulile privind capacitatea sunt analizate între dispunător
şi persoana capabilă, respectiv între dispunător şi terţul beneficiar.
Condiţia de a face şi primi liberalităţi nu trebuie îndeplinită în raportul
dintre persoana capabilă şi terţul beneficiar, întrucât între aceştia doar
se execută sarcina. De exemplu, dispunătorul face o liberalitate către
fiica sa, grevată de sarcina stipulată în favoarea copilului care se va naşte
din căsătoria pe care o va încheia aceasta[1].
De asemenea, dispunătorul poate stabili în sarcina beneficiarului
liberalităţii anumite obligaţii (sarcini) în favoarea unei persoane care
poate fi aleasă fie de beneficiarul liberalităţii (de gratificat), fie de un
terţ desemnat de dispunător [art. 989 alin. (4) NCC]. În orice caz, facultatea
de predare trebuie lăsată la aprecierea unei persoane desemnate
de dispunător. De exemplu: se gratifică cu o sumă de bani o asociaţie
non‑profit, cu obligaţia acesteia de a împărţi suma primită între locuitorii
unei localităţi care au suferit pierderi însemnate în urma unor calamităţi.
În acest caz, beneficiarul liberalităţii – asociaţia non‑profit – este
determinat şi desemnat de dispunător, dar beneficiarii finali ai sumei
de bani vor fi determinaţi ulterior, prin libertatea lăsată gratificatului
de a preda sumele[2].
16. Incapacităţile speciale. Capacitatea de a primi o liberalitate este
regula, incapacitatea este excepţia. Incapacităţile trebuie să fie expres
reglementate de lege şi sunt de strictă interpretare, neputând fi deduse
pe cale de interpretare.
Norma din art. 990 NCC are în vedere liberalităţile în general, fără
a deosebi după cum acestea se realizează prin donaţie sau prin legat.
16.1. Medicii, farmaciştii, alte persoane. Textul art. 990 alin. (1) NCC
prevede expres categoria persoanelor care nu pot fi beneficiare ale unei
liberalităţi. Este vorba de medic, farmacist sau orice altă persoană care
a acordat dispunătorului bolnav îngrijiri de specialitate cu caracter continuu,
repetat. Aceste persoane nu pot primi legate sau donaţii de la cei
pe care i‑au îngrijit în timpul ultimei boli de care au decedat, dacă liberalitatea
s‑a făcut în perioada îngrijirilor. Nu are relevanţă modalitatea în
care se acordă îngrijirea; ea poate fi directă sau indirectă. Totodată, textul
face referire la liberalităţi în general, fără a distinge după cum acestea se
realizează prin acte între vii sau pentru cauză de moarte. De asemenea,
nu prezintă relevanţă modalitatea în care se primeşte liberalitatea, ceea
ce înseamnă că aceasta poate fi primită fie direct, fie indirect. Poate constitui
o donaţie indirectă remiterea de datorie sau stipulaţia în favoarea
[1] Ibidem.
[2] Îndrumar notarial, vol. I. p. 353.
12 Regimul juridic al liberalităţilor
unui terţ, cum ar fi constituirea în favoarea terţului a unei rente viagere
fără vreo contraprestaţie din partea acestuia din urmă.
În categoria altor persoane pot fi incluşi: directorul spitalului unde
este internat testatorul, superiorul medicului, proprietarul sau administratorul
stabilimentului unde se află testatorul, moaşele, infirmierele,
persoanele care practică ilegal medicina, în general oricine ar putea influenţa
voinţa testatorului şi l‑ar putea determina să testeze în favoarea sa.
Pentru a opera această incapacitate se cer întrunite anumite condiţii:
a) la momentul întocmirii liberalităţii, gratificatul să fie medic, farmacist
sau altă persoană ce acordă îngrijiri de specialitate dispunătorului,
fie direct, fie indirect;
b) medicul, farmacistul sau alte persoane să fi acordat dispunătorului
îngrijire de specialitate, în mod regulat şi continuu; incapacitatea
nu operează în cazul în care, spre exemplu, farmacistul vinde numai
medicamente dispunătorului bolnav, în baza prescripţiei medicului;
c) moartea să fi fost cauzată de boala de care a fost îngrijit; ca atare,
incapacitatea nu va opera atunci când moartea s‑a produs accidental,
fără legătură cu boala dispunătorului;
d) liberalitatea să se fi făcut în timpul bolii, în perioada îngrijirilor de
specialitate; dacă liberalitatea s‑a făcut în perioada în care dispunătorul
era sănătos, ea este valabilă, chiar dacă mai târziu, în viitor, medicul sau
farmacistul în favoarea căruia s‑a făcut liberalitatea îl va trata pe dispunător
de boala de care va muri.
Această incapacitate se bazează pe o prezumţie absolută de captaţie
şi sugestie[1], care nu poate fi răsturnată prin proba contrară. Prin
urmare, aceste persoane nu pot face dovada că liberalităţile sunt opera
unei voinţe libere şi că gratificarea s‑ar datora unor sentimente de prietenie
sau rudenie.
Sancţiunea nerespectării acestei incapacităţi este nulitatea relativă.
Sunt exceptate de la această interdicţie:
a) liberalităţile făcute soţului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor
privilegiaţi; este vorba, spre exemplu, de ipoteza în care soţul medic este
beneficiarul unei liberalităţi din partea soţiei sale, pe care o tratează de
boala de care a murit;
b) liberalităţile făcute altor rude până la al patrulea grad inclusiv, cu
condiţia ca, la data liberalităţii, dispunătorul să nu aibă soţ şi nici rude
în linie dreaptă sau colaterali privilegiaţi.
[1] M.B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Ed. All Educaţional, Bucureşti, ediţie
îngrijită de G. Bucur, M. Florescu, Bucureşti, 1998, p. 336; Trib. Suprem, s. civ., dec.
nr. 875/1969, în C.D. 1969, p. 155.
I. Comentarii 13
Din punct de vedere al celui gratificat, incapacitatea este una de a
primi prin liberalităţi, în timp ce din punct de vedere al dispunătorului,
incapacitatea este una de a dispune prin liberalităţi.
16.2. Preoţii, alte persoane. În cadrul sintagmei „preot” intră preoţii
tuturor cultelor religioase, preoţii de mir (cei obişnuiţi, de parohie),
diaconii, călugării, arhiereii, ieromonahii (monah cu funcţie de preot).
Pentru a opera această incapacitate sunt necesare următoarele
cerinţe:
a) la momentul întocmirii liberalităţii, gratificatul să aibă calitate de
preot sau altă persoană ce acordă asistenţă religioasă dispunătorului;
b) preotul sau alte persoane să fi acordat dispunătorului asistenţă
religioasă, tratament spiritual care ar fi fost de natură să influenţeze
spiritul bolnavului, în mod continuu, în timpul bolii sale; incapacitatea
nu operează în cazurile în care preotul l‑a consolat sau încurajat numai
ocazional pe dispunător pe timpul bolii sale, a împărtăşit pe bolnav
sau i‑a citit numai rugăciunile pentru moarte; instanţa de judecată va
aprecia, pe bază de probe, dacă din partea preotului sau a altor persoane
s‑a acordat tratament spiritual care a fost de natură să influenţeze
spiritul bolnavului, determinându‑l în final să facă o liberalitate în
favoarea acestora;
c) moartea să fi fost cauzată de boala în timpul căreia s‑a acordat
asistenţa religioasă; ca atare, incapacitatea nu va opera atunci când
moartea s‑a produs accidental, fără legătură cu boala dispunătorului;
d) liberalitatea să se fi făcut în timpul bolii, în perioada în care se
acorda asistenţa religioasă.
Şi în acest caz suntem în prezenţa unei prezumţii absolute de captaţie
şi sugestie, imposibil de răsturnat prin dovada contrarie.
Sancţiunea nerespectării acestei incapacităţi este nulitatea relativă.
Sunt exceptate de la această interdicţie:
a) liberalităţile făcute soţului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor
privilegiaţi;
b) liberalităţile făcute altor rude până la al patrulea grad inclusiv, cu
condiţia ca, la data liberalităţii, dispunătorul să nu aibă soţ şi nici rude
în linie dreaptă sau colaterali privilegiaţi.
Din punct de vedere al celui gratificat, incapacitatea este una de a
primi prin liberalităţi, în timp ce din punct de vedere al dispunătorului,
incapacitatea este una de a dispune prin liberalităţi.
16.3. Condiţie relevantă – asistenţa cu caracter de continuitate,
repetat. Ceea ce are relevanţă nu este calitatea persoanei (medic, farmacist,
preot), ci asistenţa cu caracter de continuitate, repetat, acordată
bolnavului de persoana care are una dintre calităţile vizate de lege. Astfel,
14 Regimul juridic al liberalităţilor
nu este interzisă gratificarea unui prieten preot care nu l‑a asistat religios
pe defunct în timpul ultimei sale boli sau a unui prieten medic care nu
l‑a tratat pe defunct în timpul ultimei sale boli.
16.4. Acţiunea în anularea liberalităţii. Termenul de prescripţie pentru
acţiunea în anularea liberalităţii făcute categoriilor expres reglementate
de norma art. 990 alin. (1) NCC este cel general, de 3 ani şi curge de la
momente diferite, după cum dispunătorul a decedat din cauza bolii ori
s‑a restabilit. Astfel, dacă dispunătorul a decedat din pricina bolii, termenul
de prescripţie de 3 ani curge de la data la care moştenitorii au
luat cunoştinţă de existenţa liberalităţii.
Dacă dispunătorul s‑a restabilit, legatul sau, după caz, donaţia devine
valabilă, iar acţiunea în anularea legatului sau a donaţiei poate fi introdusă
în termen de 3 ani de la data la care dispunătorul s‑a restabilit.
În ipoteza în care testatorul nu revocă legatul după însănătoşirea sa
înseamnă că voinţa sa de a dispune prin testament nu a fost determinată
de exercitarea vreunui act de influenţă din partea medicului, farmacistului,
preotului, a persoanelor care i‑au acordat asistenţă medicală sau
religioasă pe parcursul bolii.
Liberalitatea făcută în favoarea uneia dintre categoriile de persoane
mai sus enunţate, care au oferit asistenţă dispunătorului cu caracter de
continuitate, este anulabilă, chiar dacă pentru a eluda interdicţia legală
dispunătorul a recurs la interpunerea de persoane. Aceasta întrucât
dispoziţia care sincer stipulată este anulabilă, rămâne anulabilă şi dacă
este simulată[1].
Nulitatea relativă poate fi invocată de dispunător, de moştenitorii
dispunătorului ori, în cazul moştenirii vacante, de comună, oraş, municipiu
(de la locul deschiderii moştenirii), unităţi administrativ‑teritoriale
cărora legea le recunoaşte vocaţie succesorală la întreaga moştenire.
Competenţa materială a soluţionării acţiunii revine judecătoriei sau tribunalului,
în funcţie de valoarea obiectului litigiului (valoarea liberalităţii)[2].
Aşadar, dacă valoarea liberalităţii este mai mică sau egală cu 200.000 lei,
[1] Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ed. a II‑a actualizată şi completată, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2002, p. 169.
[2] Prin Decizia nr. 32/2008, pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie în interesul legii (M. Of. nr. 830 din 10 decembrie 2008), s‑a statuat că au caracter
evaluabil în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei
sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea,
rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat
petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare.
Testamentul (ce conţine liberalitatea) nu trebuie calificat stricto sensu ca act juridic
unilateral prin care s‑ar dispune numai cu privire la bunuri, ci ca „formă” a unor diverse
acte juridice, având fiecare un regim juridic propriu (I. Deleanu, Tratat de procedură civilă,
vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 691). Acţiunea în anularea liberalităţii se
I. Comentarii 15
competenţa materială revine judecătoriei, în baza art. 94 pct. 1 lit. j) NCPC.
Dimpotrivă, dacă valoarea depăşeşte suma de 200.000 lei, competenţa
materială revine tribunalului, în temeiul art. 95 pct. 1 NCPC.
Sub aspect teritorial, competenţa revine instanţei celui din urmă
domiciliu al defunctului, potrivit art. 118 alin. (1) pct. 1 NCPC, acţiunea
încadrându‑se în categoria cererilor privitoare la validitatea dispoziţiilor
testamentare, întrucât se pune în discuţie vicierea voinţei de a dispune,
sub forma captaţiei şi a sugestiei.
În privinţa sintagmei „ultimul domiciliu al defunctului”, s‑a arătat că
aceasta include ultima locuinţă efectivă a defunctului, fără a avea relevanţă
dacă aceasta coincide sau nu cu cea înscrisă în actul de identitate[1],
neavându‑se în vedere reşedinţa, locul decesului, domiciliul ales etc.[2]
Conform art. 87 NCC, domiciliul unei persoane fizice este locul unde
aceasta declară că îşi are locuinţa principală. Prin urmare, se are în vedere
locuinţa statornică şi principală a unei persoane, adică domiciliul ca situaţie
de fapt, şi nu ca noţiune juridică.
Întrucât art. 118 alin. (1) NCPC se referă la ultimul domiciliu, acesta
nu poate fi altul decât locul unde defunctul şi‑a avut locuinţa statornică
şi principală, astfel încât nu poate fi avută în vedere reşedinţa defunctului
(înţeleasă ca locuinţă secundară) ori domiciliul ales pentru îndeplinirea
actelor de procedură sau orice alt loc în care s‑a aflat defunctul anterior
morţii sale, care nu se încadrează în noţiunea de „locuinţă statornică şi
principală”.
Instanţa celui din urmă domiciliu al defunctului este competentă
să soluţioneze cererile în anularea liberalităţii și atunci când în compunerea
masei succesorale intră un imobil aflat în circumscripţia teritorială
a unei alte instanţe.
Competenţa teritorială a instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului
este exclusivă și absolută și poate fi invocată de orice persoană care
are interes, deci inclusiv de creditorul succesiunii, precum și din oficiu[3].
Din analiza art. 118 NCPC se observă faptul că determinant în stabilirea
competenţei teritoriale este ultimul domiciliu al defunctului. Prin
urmare, ori de câte ori obiectul acţiunii îl constituie o cerere (din cadrul
celor trei categorii menţionate la art. 118) care privește un imobil, competenţa
se va determina potrivit art. 118 NCPC, și nu conform art. 117
NCPC, concursul dintre dispoziţiile celor două texte fiind soluţionat în
încadrează în categoria acţiunilor în anularea unui act juridic, la care se referă decizia în
interesul legii mai sus amintită.
[1] A. Constanda, în G. Boroi (coord.), Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe
articole, vol. I, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 320.
[2] I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. I, p. 690.
[3] I.C.C.J., s. civ., dec. nr. 2456 din 25 martie 2004, www.scj.ro.
16 Regimul juridic al liberalităţilor
favoarea art. 118. Normele cuprinse în cele două texte legale nu sunt
conflictuale. Fiecare reglementează cazuri de competenţă teritorială
exclusivă, de strictă interpretare. Articolul 117 are în vedere acţiunile
reale imobiliare, iar art. 118 acţiunile privitoare la moștenire, limitativ
determinate, dar guvernate de importanţa juridică a ultimului domiciliu
al defunctului[1].
Competenţa teritorială este uşor de stabilit în cadrul acţiunilor în
care se dezbate o singură moştenire.
Dificultăţi în determinarea competenţei teritoriale au existat în cazul
acţiunilor având ca obiect moşteniri succesive. În această situaţie, în jurisprudenţă
s‑a statuat că, atunci când defuncţii au avut ultimul domiciliu în
localităţi diferite, situate în circumscripţiile teritoriale ale unor instanţe
diferite, conflictul negativ de competenţă care s‑ar putea ivi se rezolvă
în favoarea instanţei de la ultimul domiciliu al celui din urmă defunct[2].
Prin art. 118 alin (2) NCPC, legiuitorul a intervenit pentru a reglementa
această ipoteză, stabilind o competenţă teritorială exclusivă în favoarea
instanţei ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi.
17. Incapacităţile speciale în materia legatelor. Sancţiune. Spre deosebire
de textul art. 990 NCC, ce are în vedere liberalităţile în general,
fără deosebire după cum acestea se realizează prin donaţie sau prin
legat, norma din art. 991 NCC reglementează expres şi limitativ categoria
persoanelor care nu pot fi beneficiare a legatelor.
Textul trebuie astfel coroborat cu dispoziţiile art. 990 NCC. Ca atare,
categoriilor de persoane expres enunţate de art. 991 NCC, aplicabil
exclusiv în materia legatelor, se adaugă şi categoria persoanelor prevăzute
de art. 990 alin. (1) şi (3) NCC (este vorba de medici, farmacişti, alte
persoane care au acordat dispunătorului, direct sau indirect, îngrijire
de specialitate pentru boala de care acesta a decedat; preoţii sau alte
persoane care au acordat dispunătorului asistenţă religioasă pe timpul
bolii de care dispunătorul a decedat).
Conform art. 991 NCC, nu pot primi legate următoarele categorii
de persoane:
a) notarul public care a autentificat testamentul;
b) interpretul care a participat la procedura de autentificare a testamentului;
c) martorii care îl asistă pe testator la întocmirea testamentului
autentic sau privilegiat;
[1] G.C. Frenţiu, D.‑L. Băldean, Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 229.
[2]) I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 6152/2004, în B.J., bază de date şi în Dreptul
nr. 6/2005, p. 236‑237.
I. Comentarii 17
d) agenţii instrumentatori în faţa cărora testatorul întocmeşte testamentul
privilegiat, prevăzuţi de art. 1047 NCC (este vorba de funcţionarul
competent al autorităţii civile locale, în caz de epidemii, catastrofe,
războaie sau alte asemenea împrejurări excepţionale; comandantul
vasului sau cel care îl înlocuieşte, dacă testatorul se află la bordul unui
vas sub pavilionul României, în cursul unei călătorii maritime sau fluviale;
comandantul unităţii militare ori cel care îl înlocuieşte, dacă testatorul
este militar sau, fără a avea această calitate, este salariat ori
prestează servicii în cadrul forţelor armate ale României şi nu se poate
adresa unui notar public; directorul, medicul şef al instituţiei sanitare
sau medicul şef al serviciului ori, în lipsa acestora, medicul de gardă, cât
timp dispunătorul este internat într‑o instituţie sanitară în care notarul
public nu are acces);
e) persoanele care au acordat, în mod legal, asistenţă juridică la
redactarea testamentului (cum ar fi avocatul, notarul, funcţionarul
diplomatic sau consular).
Incapacitatea acestor persoane este una limitată la testamentele
la a căror realizare au participat. Ea are la bază prezumţia absolută de
captaţie şi sugestie, care nu poate fi răsturnată prin proba contrară.
Nerespectarea acestei incapacităţi speciale atrage sancţiunea nulităţii
relative.
Termenul de prescripţie pentru exercitarea acţiunii în anulare este
cel general, de 3 ani, şi curge de la data la care moştenitorii au luat
cunoştinţă de existenţa testamentului.
Din punct de vedere al celui gratificat, incapacitatea este una de
a primi prin liberalităţi, în timp ce din punct de vedere al testatorului
(dispunătorului), incapacitatea este una de a dispune prin liberalităţi.
Competenţa materială a soluţionării acţiunii revine judecătoriei
sau tribunalului, în funcţie de valoarea obiectului litigiului (valoarea
liberalităţii)[1]. Aşadar, dacă valoarea liberalităţii este mai mică sau egală
cu 200.000 lei, competenţa materială revine judecătoriei, în baza art. 94
[1] Prin Decizia nr. 32/2008, pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie în interesul legii (M. Of. nr. 830 din 10 decembrie 2008), s‑a statuat că au caracter
evaluabil în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei
sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea,
rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat
petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare.
Testamentul (ce conţine liberalitatea) nu trebuie calificat stricto sensu ca act juridic
unilateral prin care s‑ar dispune numai cu privire la bunuri, ci ca „formă” a unor diverse
acte juridice, având fiecare un regim juridic propriu (I. Deleanu, Tratat de procedură
civilă, vol. I, p. 691). Acţiunea în anularea liberalităţii se încadrează în categoria acţiunilor
în anularea unui act juridic, la care se referă decizia în interesul legii mai sus amintită.
18 Regimul juridic al liberalităţilor
pct. 1 lit. j) NCPC. Dimpotrivă, dacă valoarea depăşeşte suma de 200.000
lei, competenţa revine tribunalului, în temeiul art. 95 pct. 1 NCPC.
Sub aspect teritorial, competenţa revine instanţei celui din urmă
domiciliu al defunctului, potrivit art. 118 alin. (1) pct. 1 NCPC, acţiunea
încadrându‑se în categoria cererilor privitoare la validitatea dispoziţiilor
testamentare, întrucât se pune în discuţie vicierea voinţei de a dispune,
sub forma captaţiei şi a sugestiei, incapacitatea testatorului de a dispune
prin liberalităţi.
18. Simulaţia în materia liberalităţilor. În materia liberalităţilor
(donaţie sau legat, după caz), simulaţia apare sub forma liberalităţii
deghizate ori a interpunerii de persoane.
Donaţia deghizată presupune disimularea unei donaţii reale sub
forma unui contract cu titlu oneros. Donaţia făcută în favoarea unei persoane
interpuse este acea donaţie la care se recurge pentru a se ascunde
persoana adevăratului donatar, care poate fi, spre exemplu, o persoană
incapabilă să primească liberalităţi de la donator. Aceasta presupune
încheierea contractului de donaţie de către donator cu o persoană, alta
decât adevăratul beneficiar al donaţiei (donatarul real), concomitent sau
după întocmirea unui act (contraînscris) în care se precizează persoana
adevăratului donatar.
În materia legatelor, simulaţia poate constitui un instrument pentru
nesocotirea regulilor privitoare la incapacitatea de a face liberalităţi, la
incapacitatea de a primi liberalităţi, pentru fraudarea intereselor copiilor
dintr‑o căsătorie anterioară a defunctului, din afara căsătoriei acestuia
sau ale celor adoptaţi.
Ori de câte ori o liberalitate este deghizată sub forma unui contract
cu titlu oneros ori când o libe

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.023 sec