Codul de procedura penala si 5 legi uzuale actualizat 14 februarie 2013
DESCRIERE
Data aparitiei: 21 Februarie 2013
Editia de fata contine textul Codului de procedura penala, cu modificarile si completarile aduse prin Legea nr. 2/2013 privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti (M. Of. 89 din 12 februarie 2013), insotit de recursurile in interesul legii in materie si decizii ale Curtii Constitutionale, precum si trimiteri la legislatia speciala.
De asemenea, lucrarea cuprinde si 5 legi uzuale referitoare la:
– organizarea si functionarea D.N.A. (O.U.G. nr. 43/2002);
– organizarea si functionarea D.I.I.C.O.T. (Legea nr. 508/2004);
– organizarea si functionarea politiei judiciare (Legea nr. 364/2004);
– executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal (Legea nr. 275/2006);
– cooperarea judiciara internationala in materie penala (Legea nr. 302/2004, republicata).
III • CP
Cuprins general
Codul de procedură penală ____________________________ 1
Index __________________________________________ 260
1. O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională
Anticorupţie___________________________________________ 267
2. Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de
Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată
şi Terorism_ __________________________________________ 283
3. Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea
poliţiei judiciare________________________________________ 300
4. Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor
şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal__________________________________ 303
5. Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală___________________________ 343
1 • CPP
Codul de procedură penală
adoptat prin Legea nr. 29/1968 (B. Of. nr. 145-146 din 12 noiembrie 1968);
republicat în B. Of. nr. 58-59 din 26 aprilie 1973, în temeiul art. III din Legea
nr. 7/1973 (B. Of. nr. 49 din 6 aprilie 1973);
republicat în M. Of. nr. 78 din 30 aprilie 1997, în temeiul art. IV din Legea
nr. 141/1996 (M. Of. nr. 289 din 14 noiembrie 1996).
cu modificările şi completările aduse prin:
O.U.G. nr. 207/2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a
Codului de procedură penală (M. Of. nr. 594 din 22 noiembrie 2000), aprobată
cu modificări şi completări prin Legea nr. 456/2001 (M. Of. nr. 410 din 25 iulie
2001). Aplicarea unei părţi din modificările aduse prin O.U.G. nr. 207/2000 a
fost suspendată, până la aprobarea acesteia prin lege, prin O.U.G. nr. 295/2000
(M. Of. nr. 707 din 30 decembrie 2000), aprobată prin Legea nr. 109/2001
(M. Of. nr. 157 din 29 martie 2001);
Legea nr. 296/2001 privind extrădarea (M. Of. nr. 326 din 18 iunie 2001);
Legea nr. 704/2001 privind asistenţa judiciară internaţională în materie penală
(M. Of. nr. 807 din 17 decembrie 2001) – intrată în vigoare la 30 de zile de la data
publicării;
Legea nr. 756/2001 asupra transferării persoanelor condamnate în străinătate
(M. Of. nr. 2 din 4 ianuarie 2002);
Legea nr. 169/2002 privind modificarea şi completarea Codului penal, a Codului
de procedură penală şi a unor legi speciale (M. Of. nr. 261 din 18 aprilie 2002);
O.U.G. nr. 58/2002 privind modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul
penal referitoare la infracţiuni contra demnităţii şi infracţiuni contra autorităţii,
precum şi a unor dispoziţii din Codul de procedură penală (M. Of. nr. 351 din 27
mai 2002), aprobată cu modificări prin Legea nr. 160/2005 (M. Of. nr. 470 din 2
iunie 2005);
Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură
penală şi a unor legi speciale (M. Of. nr. 468 din 1 iulie 2003), modificată, în
ceea ce priveşte intrarea în vigoare a anumitor dispoziţii, prin O.U.G. nr. 66/2003
(M. Of. nr. 502 din 11 iulie 2003). În ce priveşte intrarea în vigoare a modificărilor
aduse prin Legea nr. 281/2003, a se vedea dispoziţiile art. XI din lege, precum şi
pe cele conţinute în art. II din O.U.G. nr. 66/2003, infra, la Dispoziţiile tranzitorii
cuprinse în actele de modificare a Codului de procedură penală;
O.U.G. nr. 66/2003 privind modificarea unor dispoziţii din Codul de procedură
penală (M. Of. nr. 502 din 11 iulie 2003), aprobată prin Legea nr. 359/2003
(M. Of. nr. 635 din 5 septembrie 2003);
O.U.G. nr. 109/2003 privind modificarea Codului de procedură penală (M. Of.
nr. 748 din 26 octombrie 2003), rectificată în M. Of. nr. 756 din 29 octombrie
2003 şi aprobată cu modificări prin Legea nr. 159/2004 (M. Of. nr. 451 din 20
mai 2004). Dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2003 au devenit aplicabile de la data intrării
în vigoare a Legii de revizuire a Constituţiei României, respectiv de la 29
octombrie 2003;
CPP • 2
O.U.G. nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedură penală (M. Of.
nr. 592 din 1 iulie 2004), aprobată prin Legea nr. 548/2004 (M. Of. nr. 1164 din
8 decembrie 2004);
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală (M. Of.
nr. 594 din 1 iulie 2004). Legea nr. 302/2004 a intrat în vigoare la 60 de zile de
la publicarea în Monitorul Oficial;
O.U.G. nr. 72/2004 pentru completarea art. 209 din Codul de procedură penală
(M. Of. nr. 909 din 6 octombrie 2004), aprobată prin Legea nr. 575/2004 (M. Of.
nr. 1210 din 16 decembrie 2004);
Legea nr. 480/2004 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură
penală (M. Of. nr. 1088 din 23 noiembrie 2004);
Legea nr. 576/2004 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură
penală (M. Of. nr. 1223 din 20 decembrie 2004);
O.U.G. nr. 190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare
europeană (M. Of. nr. 1179 din 28 decembrie 2005), aprobată cu modificări
prin Legea nr. 332/2006 (M. Of. nr. 629 din 20 iulie 2006);
Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură
penală, precum şi pentru modificarea altor legi (M. Of. nr. 677 din 7 august
2006). Legea nr. 356/2006 a intrat în vigoare la 30 de zile de la publicarea în
Monitorul Oficial al României, iar prevederile privind persoana juridică au intrat
în vigoare la data intrării în vigoare a normelor corespunzătoare din Codul penal;
O.U.G. nr. 60/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură
penală, precum şi pentru modificarea altor legi (M. Of. nr. 764 din 7 septembrie
2006);
Legea nr. 79/2007 pentru modificarea art. 281 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură
penală (M. Of. nr. 225 din 2 aprilie 2007);
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1058/2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 209 alin. (41) din Codul de procedură penală
(M. Of. nr. 810 din 28 noiembrie 2007);
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1086/2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 172 alin. (1) teza I şi art. 173 alin. (1) din Codul
de procedură penală (M. Of. nr. 866 din 18 decembrie 2007);
Decizia Curţii Constituţionale nr. 190/2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 362 alin. (1) lit. a) teza a doua din Codul de procedură
penală (M. Of. nr. 213 din 20 martie 2008)
O.U.G. nr. 31/2008 privind modificarea art. 482 din Codul de procedură penală
(M. Of. nr. 224 din 24 martie 2008).
Legea nr. 57/2008 pentru modificarea alin. (1) al art. 172 din Codul de procedură
penală (M. Of. nr. 228 din 25 martie 2008);
Lege nr. 8/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 31/2008 privind modificarea art. 482 din Codul de procedură penală (M. Of.
nr. 105 din 20 februarie 2009);
Legea nr. 195/2009 privind modificarea art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură
penală (M. Of. nr. 365 din 1 iunie 2009);
Decizia Curţii Constituţionale nr. 783/2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea
şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea
altor legi (M. Of. nr. 404 din 15 iunie 2009);
3 • CPP
Decizia Curţii Constituţionale nr. 694/2010 asupra excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. I pct. 184 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea
şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor
legi, referitoare la modificarea dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 12 din Codul de
procedură penală (M. Of. nr. 392 din 14 iunie 2010);
Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă
şi a Codului de procedură penală al României (M. Of. nr. 672 din 4 octombrie
2010);
Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor
(M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010);
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1470/2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 3201 din Codul de procedură penală (M. Of.
nr. 853 din 2 decembrie 2011);
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1483/2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 3201 alin. (1) din Codul de procedură penală
(M. Of. nr. 853 din 2 decembrie 2011);
O.U.G. nr. 121/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative
(M. Of. nr. 931 din 29 decembrie 2011);
Legea nr. 28/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în
vederea îmbunătăţirii activităţii de valorificare a bunurilor sechestrate sau, după
caz, intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului (M. Of. nr. 189 din 22
martie 2012);
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti,
precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind
Codul de procedură civilă (M. Of. 89 din 12 februarie 2013).
Cuprins
Art.
PARTEA GENERALĂ___________________________________________ 1-199
Titlul I. Regulile de bază şi acţiunile în procesul penal_________________ 1-24
Capitolul I. Scopul şi regulile de bază ale procesului penal________________ 1-8
Capitolul II. Acţiunea penală şi acţiunea civilă în procesul penal_ _________ 9-24
Secţiunea I. Acţiunea penală____________________________________ 9-13
Secţiunea II. Acţiunea civilă____________________________________ 14-22
Secţiunea III. Părţile în procesul penal_ __________________________ 23-24
Titlul II. Competenţa_ __________________________________________ 25-611
Capitolul I. Felurile competenţei __________________________________ 25-45
Secţiunea I. Competenţa după materie şi după calitatea persoanei_____ 25-29
Secţiunea II. Competenţa teritorială_____________________________ 30-31
Secţiunea III. Competenţa în caz de indivizibilitate şi conexitate_______ 32-38
Secţiunea IV. Dispoziţii comune_ _______________________________ 39-45
Capitolul II. Incompatibilitatea şi strămutarea _______________________ 46-611
Secţiunea I. Incompatibilitatea _________________________________ 46-54
Secţiunea II. Strămutarea judecării cauzei penale _________________ 55-611
Titlul III. Probele şi mijloacele de probă ___________________________ 62-135
Capitolul I. Dispoziţii generale___________________________________ 62-681
CPP • 4
Capitolul II. Mijloacele de probă _________________________________ 69-135
Secţiunea I. Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului______________ 69-74
Secţiunea II. Declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii
responsabile civilmente _____________________________________ 75-771
Secţiunea III. Declaraţiile martorilor_____________________________ 78-865
Secţiunea IV. Confruntarea____________________________________ 87-88
Secţiunea V. Înscrisurile_ _____________________________________ 89-91
Secţiunea V1. Interceptările şi înregistrările audio sau video__________ 911-916
Secţiunea VI. Martorii asistenţi_ ________________________________ 92-93
Secţiunea VII. Mijloacele materiale de probă______________________ 94-95
Secţiunea VIII. Ridicarea de obiecte şi înscrisuri. Efectuarea
percheziţiilor______________________________________________ 96-111
Secţiunea IX. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi constatarea
medico-legală____________________________________________ 112-115
Secţiunea X. Expertizele___________________________________ 116-1271
Secţiunea XI. Folosirea interpreţilor _______________________________128
Secţiunea XII. Cercetarea la faţa locului şi reconstituirea___________ 129-131
Secţiunea XIII. Comisia rogatorie şi delegarea___________________ 132-135
Titlul IV. Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale _____________ 136-170
Capitolul I. Măsurile preventive _______________________________ 136-16010
Secţiunea I. Dispoziţii generale ______________________________ 136-142
Secţiunea II. Reţinerea_ ____________________________________ 143-144
Secţiunea III. Obligarea de a nu părăsi localitatea_ ___________________145
Secţiunea III1. Obligarea de a nu părăsi ţara________________________ 1451
Secţiunea IV. Arestarea preventivă___________________________ 146-160d
§1. Arestarea învinuitului___________________________________ 146-147
§2. Arestarea inculpatului_________________________________ 148-160d
Secţiunea IV1. Dispoziţii speciale pentru minori__________________ 160e-160h
Secţiunea V. Liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea
provizorie pe cauţiune____________________________________ 1601-16010
§1. Liberarea provizorie sub control judiciar___________________ 1602-1603
§2. Liberarea provizorie pe cauţiune_________________________ 1604-1605
§3. Dispoziţii comune_ __________________________________ 1606-16010
Capitolul II. Alte măsuri procesuale _ ____________________________ 161-170
Secţiunea I. Luarea măsurilor de ocrotire şi de siguranţă___________ 161-162
Secţiunea II. Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor şi restabilirea
situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii_________________________ 163-170
Titlul V. Acte procesuale şi procedurale comune __________________ 171-199
Capitolul I. Asistenţa juridică şi reprezentarea_____________________ 171-174
Capitolul II. Citarea. Comunicarea actelor procedurale. Mandatul de
aducere _________________________________________________ 175-1841
Capitolul III. Termenele_______________________________________ 185-188
Capitolul IV. Cheltuielile judiciare_ ______________________________ 189-193
Capitolul V. Modificarea actelor procedurale, îndreptarea erorilor
materiale şi înlăturarea unor omisiuni vădite_______________________ 194-196
Capitolul VI. Nulităţile____________________________________________197
Capitolul VII. Amenda judiciară_________________________________ 198-199
5 • CPP
PARTEA SPECIALĂ_________________________________________ 200-5221
Titlul I. Urmărirea penală ______________________________________ 200-286
Capitolul I. Dispoziţii generale__________________________________ 200-205
Capitolul II. Competenţa organelor de urmărire penală_______________ 206-215
Capitolul III. Supravegherea exercitată de procuror în activitatea
de urmărire penală__________________________________________ 216-220
Capitolul IV. Efectuarea urmăririi penale__________________________ 221-260
Secţiunea I. Sesizarea organelor de urmărire penală______________ 221-227
Secţiunea II. Desfăşurarea urmăririi penale_____________________ 228-238
Secţiunea III. Suspendarea urmăririi penale_____________________ 239-241
Secţiunea IV. Încetarea urmăririi penale________________________ 242-248
Secţiunea V. Scoaterea de sub urmărirea penală________________ 249-2491
Secţiunea VI. Procedura prezentări materialului de urmărire
penală_ _________________________________________________ 250-254
Secţiunea VII. Terminarea urmăririi penale______________________ 255-260
§ 1. Urmărirea fără punerea în mişcare a acţiunii penale__________ 255-257
§ 2. Urmărirea cu acţiunea penală pusă în mişcare ______________ 258-260
Capitolul V. Trimiterea în judecată______________________________ 261-269
Capitolul VI. Reluarea urmăririi penale___________________________ 270-274
Capitolul VII. Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire
penală___________________________________________________ 275-2781
Capitolul VIII. Procedura plângerii prealabile______________________ 279-286
Titlul II. Judecata____________________________________________ 287-4145
Capitolul I. Dispoziţii generale__________________________________ 287-312
Capitolul II. Judecata în primă instanţă___________________________ 313-360
Secţiunea I. Desfăşurarea judecării cauzelor_ ___________________ 313-342
Secţiunea II. Deliberarea şi hotărârea instanţei___________________ 343-360
Capitolul III. Căile de atac ordinare ____________________________ 361-38519
Secţiunea I. Apelul_________________________________________ 361-385
Secţiunea II. Recursul____________________________________ 3851-38519
Capitolul IV. Căile extraordinare de atac _ _______________________ 386-4145
Secţiunea I. Contestaţia în anulare____________________________ 386-392
Secţiunea II. Revizuirea____________________________________ 393-4082
Secţiunea III. Recursul în interesul legii________________________ 409-4145
Titlul III. Executarea hotărârilor penale _ _________________________ 415-464
Capitolul I. Dispoziţii generale__________________________________ 415-419
Capitolul II. Punerea în executare a hotărârilor_____________________ 420-446
Secţiunea I. Punerea în executare a pedepselor principale_ ________ 420-425
Secţiunea II. Punerea în executare a pedepselor complementare ____ 426-428
Secţiunea III. Punerea în executare a măsurilor de siguranţă_______ 429-4391
Secţiunea IV. Punerea în executare a dispoziţiilor privind
înlocuirea răspunderii penale________________________________ 440-441
Secţiunea IV1. Punerea în executare a dispoziţiilor prin care
s-au aplicat sancţiunile prevăzute în art. 181 din Codul penal___________ 4411
Secţiunea V. Punerea în executare a amenzii judiciare şi a
cheltuielilor judiciare avansate de stat _ ________________________ 442-443
Secţiunea VI. Punerea în executare a dispoziţiilor civile din hotărâre___ 444-446
Capitolul III. Alte dispoziţii privind executarea______________________ 447-459
Secţiunea I. Schimbări în executarea unor hotărâri________________ 447-452
CPP • 6
Secţiunea II. Amânarea executării pedepsei închisorii sau a
detenţiunii pe viaţă_________________________________________ 453-454
Secţiunea III. Întreruperea executării pedepsei închisorii sau
a detenţiunii pe viaţă_______________________________________ 455-457
Secţiunea IV. Înlăturarea sau modificarea pedepsei_______________ 458-459
Capitolul IV. Dispoziţii comune_ ________________________________ 460-464
Titlul IV. Proceduri speciale __________________________________ 465-5221
Capitolul I. Urmărirea şi judecarea unor infracţiuni flagrante___________ 465-479
Capitolul I1. Procedura privind tragerea la răspundere penală
a persoanei juridice________________________________________ 4791-47915
Capitolul II. Procedura în cauzele cu infractori minori________________ 480-493
Capitolul II1. Procedura dării în urmărire _________________________ 4931-4937
Capitolul III. Procedura reabilitării judecătoreşti ____________________ 494-503
Capitolul IV. Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în
cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de
libertate în mod nelegal_______________________________________ 504-507
Capitolul V. Procedura în caz de dispariţie a înscrisurilor judiciare______ 508-512
Capitolul VI. Asistenţa judiciară internaţională ____________________ 513-5221
Secţiunea I. Dispoziţii generale___________________________________513
Secţiunea II. Comisia rogatorie (abrogată)_ _____________________ 514-518
Secţiunea III. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte
judiciare străine___________________________________________ 519-522
Secţiunea IV. Rejudecarea în caz de extrădare sau predare
în baza unui mandat european de arestare_________________________ 5221
Dispoziţii finale_ _____________________________________________ 523-524
Dispoziţii tranzitorii cuprinse în actele de modificare a Codului
de procedură penală
1. Legea nr. 141/1996 pentru modificarea şi completarea Codului
de procedură penală
2. Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului
de procedură penală şi a unor legi speciale
3. O.U.G. nr. 66/2003 privind modificarea unor dispoziţii din Codul
de procedură penală
4. O.U.G. nr. 109/2003 privind modificarea Codului de procedură penală
5. Legea nr. 576/2004 pentru modificarea şi completarea Codului
de procedură penală
6. Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului
de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi
7. O.U.G. nr. 60/2006 pentru modificarea şi completarea Codului
de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi
8. Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea
soluţionării proceselor
9. O.U.G. nr. 121/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte
normative
10. Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor
judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
7 • CPP
PARTEA GENERALĂ
Titlul I. Regulile de bază şi acţiunile
în procesul penal
Capitolul I. Scopul şi regulile de bază
ale procesului penal
Art. 1. Scopul procesului penal. (1) Procesul penal are ca scop
constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni,
astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit
vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere
penală.
(2) Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept,
la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea
infracţiunilor, precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor.
Art. 2. Legalitatea şi oficialitatea procesului penal. (1) Procesul
penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii,
potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.
(2) Actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din
oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.
Notă. A se vedea şi art. 124 – „Înfăptuirea justiţiei” şi art. 126 – „Instanţele judecătoreşti”
din Constituţie.
Art. 3. Aflarea adevărului. În desfăşurarea procesului penal trebuie să
se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei,
precum şi cu privire la persoana făptuitorului.
Art. 4. Rolul activ. Organele de urmărire penală şi instanţele de judecată
sunt obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal.
Notă. A se vedea şi infra, art. 202 – „Rolul activ al organului de urmărire penală”
şi art. 287 – „Îndatoririle instanţei de judecată” din Codul de procedură penală.
Art. 5. Garantarea libertăţii persoanei. (1) În tot cursul procesului
penal este garantată libertatea persoanei.
(2)[1] Nicio persoană nu poate fi reţinută, arestată sau privată de libertate
în alt mod şi nici nu poate fi supusă vreunei forme de restrângere a
libertăţii decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
[1] Alin. (2)-(4) ale art. 5 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1
din Legea nr. 281/2003.
CPP • 8
(3) Dacă cel împotriva căruia s-a luat măsura arestării preventive sau
s-a dispus internarea medicală ori o măsură de restrângere a libertăţii consideră
că aceasta este ilegală, are dreptul, în tot cursul procesului penal,
să se adreseze instanţei competente, potrivit legii.
(4) Orice persoană care a fost, în cursul procesului penal, privată de
libertate sau căreia i s-a restrâns libertatea, ilegal sau pe nedrept, are dreptul
la repararea pagubei suferite, în condiţiile prevăzute de lege.
(5) În tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv
poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar sau
pe cauţiune.
Notă. A se vedea şi: √ art. 23 – „Libertatea individuală” din Constituţie; √ art. 5
parag. 1 – „Dreptul la libertate şi la siguranţă” din Convenţia europeană a drepturilor
omului; √ art. 6 – „Dreptul la libertate şi la siguranţă” din Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene.
Art. 51. Respectarea demnităţii umane. Orice persoană care se află
în curs de urmărire penală sau de judecată trebuie tratată cu respectarea
demnităţii umane. Supunerea acesteia la tortură sau la tratamente cu cruzime,
inumane ori degradante este pedepsită prin lege.
Notă. 1. A se vedea şi: √ art. 22 alin. (2) – „Dreptul la viaţă şi la integritate
fizică şi psihică” din Constituţie; √ art. 3 – „Interzicerea torturii” din Convenţia
europeană a drepturilor omului; √ art. 1 – „Demnitatea umană” şi art. 4 – „Interzicerea
torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante” din
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
2. A se vedea şi art. 266 – „Arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă”, art. 267 –
„Supunerea la rele tratamente” şi art. 2671 – „Tortura” din Codul penal.
Art. 52.[1] Prezumţia de nevinovăţie. Orice persoană este considerată
nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.
Notă. A se vedea şi: √ art. 23 alin. (11) din Constituţie; √ art. 6 parag. 2 –
„Dreptul la un proces echitabil” din Convenţia europeană a drepturilor omului;
√ art. 48 alin. (1) – „Prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare” din Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Art. 6. Garantarea dreptului de apărare. (1) Dreptul de apărare este
garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului
penal.
(2) În cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure
părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute
de lege şi să administreze probele necesare în apărare.
[1] Art. 52 a fost introdus prin art. I pct. 2 din Legea nr. 281/2003.
Art. 51-6
9 • CPP
(3)[1] Organele judiciare au obligaţia să-l încunoştinţeze, de îndată şi
mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru
care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea
pregătirii şi exercitării apărării.
(4) Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului
penal.
(5) Organele judiciare au obligaţia să încunoştinţeze pe învinuit sau
inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat
de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare.
În condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt
obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau
inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales.
Notă. A se vedea şi: √ art. 24 – „Dreptul la apărare” din Constituţie; √ art. 6
parag. 3 lit. b)-c) – „Dreptul la un proces echitabil” din Convenţia europeană a
drepturilor omului; √ art. 48 alin. (2) – „Prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la
apărare” din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Recurs în interesul legii. Prin Decizia nr. XXVII/2007 (M. Of. nr. 772 din 14
noiembrie 2007), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a admis
recursul în interesul legii declarat de către procurorul general al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că:
„Asistenţa juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o
persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995,
modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de
apărare a acestuia”.
Art. 7.[2] Limba în care se desfăşoară procesul penal. (1) În procesul
penal procedura judiciară se desfăşoară în limba română.
(2) În faţa organelor judiciare se asigură părţilor şi altor persoane chemate
în proces folosirea limbii materne, actele procedurale întocmindu-se
în limba română.
Notă. A se vedea şi art. 128 alin. (1)-(3) – „Folosirea limbii materne şi a interpretului
în justiţie” din Constituţie.
Art. 8.[3] Folosirea limbii oficiale prin interpret. Părţilor care nu vorbesc
sau nu înţeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigură, în
mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, dreptul
de a vorbi, precum şi dreptul de a pune concluzii în instanţă, prin interpret.
[1] Alin. (3) al art. 6 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 3 din Legea
nr. 281/2003.
[2] Art. 7 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 4 din Legea
nr. 281/2003.
[3] Art. 8 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 5 din Legea
nr. 281/2003.
Art. 7-8
CPP • 10
Notă. A se vedea şi: √ art. 128 alin. (4) – „Folosirea limbii materne şi a interpretului
în justiţie” din Constituţie; √ art. 6 parag. 3 lit. e) – „Dreptul la un proces
echitabil” din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Capitolul II. Acţiunea penală şi acţiunea
civilă în procesul penal
Secţiunea I. Acţiunea penală
Art. 9. Obiectul şi exercitarea acţiunii penale. (1) Acţiunea penală
are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit
infracţiuni.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare prin actul de inculpare prevăzut
de lege.
(3) Acţiunea penală se poate exercita în tot cursul procesului penal.
Art. 10. Cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii
penale este împiedicată. (1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare,
iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:
a) fapta nu există;
b) fapta nu este prevăzută de legea penală;
b1) fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni;
c) fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat;
d) faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii;
e) există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei;
f) lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau
sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară
pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;
g)[1] a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului sau, după
caz, radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor;
h)[2] a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat ori a fost
încheiat un acord de mediere în condiţiile legii, în cazul infracţiunilor pentru
care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea
penală;
i) s-a dispus înlocuirea răspunderii penale;
i1)[3] există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
j) există autoritate de lucru judecat. Împiedicarea produce efecte chiar
dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o altă încadrare juridică.
[1] Lit. g) de la alin. (1) al art. 10 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. I
pct. 1 din Legea nr. 356/2006.
[2] Lit. h) de la alin. (1) al art. 10 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin
art. XVIII pct. 1 din Legea nr. 202/2010.
[3] Lit. i1) de la alin. (1) al art. 10 a fost introdusă prin art. I pct. 6 din Legea
nr. 281/2003.
Art. 9-10
11 • CPP
(2) În cazul prevăzut la lit. f), acţiunea penală poate fi pusă în mişcare
ulterior în condiţii legale.
Notă. 1. Cu privire la lit. b1) de la alin. (1) al art. 10, a se vedea şi art. 181 – „Faptă
care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni” din Codul penal.
2. Cu privire la lit. e) de la alin. (1) al art. 10, a se vedea Capitolul V – „Cauzele
care înlătură caracterul penal al faptei” (art. 44-51) din Titlul II al Părţii generale
din Codul penal.
3. Cu privire la lit. f)-h) de la alin. (1) al art. 10, a se vedea Titlul VII – „Cauzele
care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării” al Părţii
generale din Codul penal.
4. Cu privire la lit. i) de la alin. (1) al art. 10, a se vedea Titlul IV – „Înlocuirea
răspunderii penale” al Părţii generale din Codul penal.
5. Cu privire la lit. j) de la alin. (1) al art. 10, a se vedea şi: √ art. 4 – „Dreptul
de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori” din Protocolul nr. 7 adiţional la
Convenţia europeană a drepturilor omului; √ art. 50 – „Dreptul de a nu fi judecat
sau condamnat de două ori pentru aceeaşi infracţiune” din Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene.
Recurs în interesul legii. Prin Decizia nr. 12/2008 (M. Of. nr. 866 din 22
decembrie 2008), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a admis
recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la consecinţele modificării (în
sensul majorării) preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior,
în cazul infracţiunilor ce aduc atingere fondului forestier, şi a stabilit că:
„Modificarea, în sensul majorării preţului mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior, intervenită ulterior comiterii faptei, conduce, în cazul infracţiunilor
ce aduc atingere fondului forestier, la lipsa unuia dintre elementele
constitutive ale infracţiunii, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. d) din
Codul de procedură penală”.
Art. 11. Clasarea, scoaterea de sub urmărire, încetarea urmăririi
penale, achitarea şi încetarea procesului penal. Când se constată existenţa
vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10:
1. În cursul urmăririi penale procurorul, la propunerea organului de cercetare
penală sau din oficiu, dispune:
a) clasarea, când nu există învinuit în cauză;
b) scoaterea de sub urmărire, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e),
când există învinuit sau inculpat în cauză;
c)[1] încetarea urmăririi penale, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-h),
i1) şi j), când există învinuit sau inculpat în cauză.
2. În cursul judecăţii instanţa pronunţă:
a) achitarea în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e);
b) încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-j).
[1] Lit. c) de la pct. 1 al art. 11 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. I
pct. 2 din Legea nr. 356/2006.
Art. 11
CPP • 12
Recurs în interesul legii. Prin Decizia nr. XXVII/2006 (M. Of. nr. 190 din 20
martie 2007) cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la
art. 10 alin. (1) lit. h) teza a II-a din Codul de procedură penală, referitoare la
exprimarea acordului de voinţă al părţilor de a se împăca, în cazurile prevăzute
de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a statuat:
„Încetarea procesului penal în cazul infracţiunilor pentru care împăcarea părţilor
înlătură răspunderea penală poate fi dispusă de instanţă numai atunci când
aceasta constată nemijlocit acordul de voinţă al inculpatului şi al persoanei
vătămate de a se împăca total, necondiţionat şi definitiv, exprimat în şedinţa de
judecată de aceste părţi, personal sau prin persoane cu mandat special, ori prin
înscrisuri autentice”.
Art. 12. Sesizarea altor organe decât cele judiciare. În cazurile arătate
în art. 10 lit. b), d) şi e), procurorul care dispune clasarea sau scoaterea
de sub urmărire, ori instanţa de judecată care pronunţă achitarea, dacă
apreciază că fapta ar putea atrage măsuri ori sancţiuni altele decât cele
prevăzute de legea penală, sesizează organul competent.
Art. 13. Continuarea procesului penal în caz de amnistie, prescripţie
sau retragere a plângerii prealabile ori de existenţă a unei cauze de
nepedepsire[1]. (1)[2] În caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plângerii
prealabile, precum şi în cazul existenţei unei cauze de nepedepsire,
învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.
(2) Dacă se constată vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e),
procurorul dispune scoaterea de sub urmărire, iar instanţa de judecată pronunţă
achitarea.
(3)[3] Dacă nu se constată vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 10
alin. (1) lit. a)-e), procurorul dispune încetarea urmăririi penale, cu excepţia
cazului prevăzut în art. 10 alin. (1) lit. i), iar instanţa de judecată pronunţă
încetarea procesului penal.
Secţiunea II. Acţiunea civilă
Art. 14. Obiectul şi exercitarea acţiunii civile. (1) Acţiunea civilă are
ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile
civilmente.
(2) Acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului
penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă.
(3) Repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile:
[1] Denumirea marginală a art. 13 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin
art. I pct. 7 din Legea nr. 281/2003.
[2] Alin. (1) al art. 13 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 7 din
Legea nr. 281/2003.
[3] Alin. (3) al art. 13 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 3 din
Legea nr. 356/2006.
Art. 12-14
13 • CPP
a) în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare
săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris şi prin
orice alt mijloc de reparare;
b) prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în
natură nu este cu putinţă.
(4) De asemenea, se acordă despăgubiri băneşti pentru folosul de care
a fost lipsită partea civilă.
(5)[1] Acţiunea civilă poate avea ca obiect şi tragerea la răspundere
civilă pentru repararea daunelor morale, - potrivit legii civile.
Recursuri în interesul legii. 1. Prin Decizia nr. I/2004 (M. Of. nr. 404 din 6 mai
2004), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, admiţând recursul în
interesul legii, în aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Codul de procedură penală şi
ale art. 998 din Codul civil, a stabilit că:
„Instanţa penală învestită cu judecarea acţiunii penale în cazul infracţiunilor cu
efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă şi de vătămare corporală
din culpă săvârşite de un conducător auto, este învestită să judece acţiunea
civilă, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă,
atât cu privire la pretenţiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu
vătămările corporale suferite, cât şi cu privire la pretenţiile referitoare la bunurile
distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiaşi fapte”.
2. A se vedea Decizia nr. 2/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile
Unite, reprodusă în extras infra, la art. 245.
Art. 15. Constituirea ca parte civilă. (1) Persoana vătămată se poate
constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului şi persoanei responsabile
civilmente.
(2) Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale,
precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.
(3) Calitatea de parte civilă a persoanei care a suferit o vătămare prin
infracţiune nu înlătură dreptul acestei persoane de a participa în calitate de
parte vătămată în aceeaşi cauză.
(4) Acţiunea civilă este scutită de taxa de timbru.
Recurs în interesul legii. Prin Decizia nr. 2/2010 (M. Of. nr. 414 din 22 iunie
2010), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a admis recursul în
interesul legii declarat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind stabilirea calităţii de parte vătămată sau
parte civilă în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 46/2008 – Codul silvic,
prin care se aduce atingere fondului forestier proprietate privată a persoanelor
fizice sau juridice, şi a stabilit că:
„În cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, prin care
se aduce atingere fondului forestier proprietate privată a persoanei fizice sau
persoanei juridice, calitatea de parte vătămată ori de parte civilă o pot avea atât
ocolul silvic, în calitate de reprezentant al statului, cât şi proprietarul fondului
forestier, cu excepţia situaţiei în care acesta din urmă este subiect activ al
infracţiunii”.
[1] Alin. (5) al art. 14 a fost introdus prin art. I pct. 8 din Legea nr. 281/2003.
Art. 15
CPP • 14
Art. 16. Partea responsabilă civilmente. (1) Introducerea în procesul
penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din
oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în faţa instanţei de judecată până la
citirea actului de sesizare.
(2) Persoana responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal
până la terminarea cercetării judecătoreşti la prima instanţă, luând procedura
din stadiul în care se află în momentul intervenţiei.
(3) Partea responsabilă civilmente are, în ce priveşte acţiunea civilă,
toate drepturile pe care legea le prevede pentru învinuit sau inculpat.
Art. 161.[1] Tranzacţia, medierea şi recunoaşterea pretenţiilor civile.
(1) În cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul,
partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacţie sau
un acord de mediere, potrivit legii.
(2) Inculpatul, cu acordul părţii responsabile civilmente, poate recunoaşte,
în tot sau în parte, pretenţiile părţii civile.
(3) În cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri
în măsura recunoaşterii. Cu privire la pretenţiile civile nerecunoscute,
pot fi administrate probe.
Notă. A se vedea şi: √ art. 271-273 referitoare la „Hotărârile care consfinţesc
învoiala părţilor” din Codul de procedură civilă; √ art. 438-441 referitoare la „Hotărârea
prin care se încuviinţează învoiala părţilor” din noul Cod de procedură
civilă, republicat (M. Of. nr. 545 din 3 august 2012); √ Capitolul VI – „Dispoziţii
speciale privind medierea unor conflicte”, Secţiunea 2 – „Dispoziţii speciale privind
medierea în cauzele penale” din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea
profesiei de mediator (M. Of. nr. 441 din 22 mai 2006).
Art. 17.[2] Exercitarea din oficiu a acţiunii civile. (1) Acţiunea civilă
se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când cel vătămat este o persoană
lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
(2) În acest scop, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată
va cere persoanei vătămate ca, prin reprezentantul său legal, ori, după
caz, persoanei care îi încuviinţează actele, să prezinte situaţia cu privire la
întinderea pagubei materiale şi a daunelor morale, precum şi date cu privire
la faptele prin care acestea au fost pricinuite.
(3) Instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării
pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită
parte civilă.
Art. 18. Susţinerea acţiunii civile de către procuror. (1) Procurorul
poate susţine în faţa instanţei acţiunea civilă pornită de persoana vătămată.
[1] Art. 161 a fost introdus prin art. XVIII pct. 2 din Legea nr. 202/2010.
[2] Art. 17 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 9 din Legea
nr. 281/2003.
Art. 16-18
15 • CPP
(2)[1] Când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu
sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, procurorul, când participă la
judecată, este obligat să susţină interesele civile ale acesteia, chiar dacă
nu este constituită parte civilă.
Notă. A se vedea şi art. 63 lit. d) şi g) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară, republicată (M. Of. nr. 827 din 13 septembrie 2005), potrivit căruia
„Ministerul Public exercită, prin procurori, următoarele atribuţii: (...)
d) exercită acţiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege; (...)
g) apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub
interdicţie, ale dispăruţilor şi ale altor persoane, în condiţiile legii”.
Art. 19. Acţiunea adresată instanţei civile. (1)[2] Persoana vătămată
care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce
la instanţa civilă acţiune pentru repararea pagubei materiale şi a daunelor
morale pricinuite prin infracţiune.
(2) Judecata în faţa instanţei civile se suspendă până la rezolvarea
definitivă a cauzei penale.
(3) De asemenea, poate să pornească acţiune în faţa instanţei civile
persoana vătămată care s-a constituit parte civilă sau pentru care s-a
pornit din oficiu acţiunea civilă în procesul penal, dar acesta a fost suspendat.
În caz de reluare a procesului penal, acţiunea introdusă la instanţa
civilă se suspendă.
(4) Persoana vătămată care a pornit acţiunea în faţa instanţei civile
poate să părăsească această instanţă şi să se adreseze organului de
urmărire penală sau instanţei de judecată, dacă punerea în mişcare a
acţiunii
penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare.
Părăsirea instanţei civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunţat
o hotărâre chiar nedefinitivă.
Art. 20. Cazuri speciale de rezolvare a acţiunii civile. (1) Persoana
vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească
acţiune
în faţa instanţei civile, dacă instanţa penală, prin hotărârea rămasă
definitivă, a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.
(2)[3] În cazurile în care acţiunea civilă a fost exercitată din oficiu, dacă
se constată din probe noi că paguba şi daunele morale nu au fost integral
reparate, diferenţa poate fi cerută pe calea unei acţiuni la instanţa civilă.
(3) De asemenea, persoana vătămată se poate adresa cu acţiune la
instanţa civilă pentru repararea pagubelor materiale şi a daunelor morale
[1] Alin. (2) al art. 18 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 10 din
Legea nr. 281/2003.
[2] Alin. (1) al art. 19 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 11 din
Legea nr. 281/2003.
[3] Alin. (2) şi (3) ale art. 20 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. I
pct. 12 din Legea nr. 281/2003.
Art. 19-20
CPP • 16
care s-au născut ori s-au descoperit după pronunţarea hotărârii penale de
prima instanţă.
Art. 21. Exercitarea acţiunii civile de către sau faţă de succesori.
(1) Acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în caz de deces
al uneia din părţi, introducându-se în cauză moştenitorii acesteia.
(2)[1] Dacă una dintre părţi este o persoană juridică, în caz de reorganizare
a acesteia se introduc în cauză succesorii în drepturi, iar în caz de
desfiinţare sau de dizolvare se introduc în cauză lichidatorii.
Art. 22. Autoritatea hotărârii penale în civil şi efectele hotărârii
civile în penal. (1) Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de
lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire
la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
(2) Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea
civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organului de urmărire
penală şi a instanţei penale, cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei
care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
Secţiunea III. Părţile în procesul penal
Art. 23. Inculpatul. Persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea
penală este parte în procesul penal şi se numeşte inculpat.
Art. 24. Alte părţi în procesul penal. (1) Persoana care a suferit prin
fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul
penal, se numeşte parte vătămată.
(2) Persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului
penal se numeşte parte civilă.
(3) Persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii
civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului, se
numeşte parte responsabilă civilmente.
Recursuri în interesul legii. 1. Prin Decizia nr. I/2005 (M. Of. nr. 503 din 14
iunie 2005), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, admiţând recursul
în interesul legii, în aplicarea dispoziţiilor art. 54 alin. (4) şi ale art. 57 din Legea
nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările ulterioare,
a stabilit că:
„Societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de
răspundere civilă, iar nu ca parte responsabilă civilmente sau garant al plăţii
despăgubirilor civile”.
Notă. Menţionăm că art. 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările
în România a fost modificat, ulterior pronunţării acestei decizii, prin
O.U.G. nr. 61/2005 (M. Of. nr. 562 din 30 iunie 2005), în forma modificată a
acestui articol făcându-se referire la „asigurătorul de răspundere civilă”, iar
art. 57 a fost abrogat prin acelaşi act normativ.
[1] Alin. (2) al art. 21 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 4 din
Legea nr. 356/2006.
Art. 21-24
17 • CPP
2. Prin Decizia nr. 3/2010 (M. Of. nr. 866 din 23 decembrie 2010), Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a admis recursul în interesul legii declarat
de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 251 din Legea
nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu
modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 24 din Codul de
procedură penală, a stabilit că:
„În procesul penal, Fondul de protecţie a victimelor străzii are calitatea de parte
responsabilă civilmente şi poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la
plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule
neasigurate”.
Art. 24
CPP • 18
Titlul II. Competenţa
Capitolul I. Felurile competenţei
Secţiunea I. Competenţa după materie
şi după calitatea persoanei
Notă. A se vedea şi dispoziţiile tranzitorii privitoare la competenţă cuprinse în
art. III alin. (2) şi (3) din Legea nr. 356/2006, precum şi cele din art. XXIV
alin. (2) şi (3) din Legea nr. 202/2010, infra, la Dispoziţiile tranzitorii cuprinse în
actele de modificare a Codului de procedură penală.
Art. 25. Competenţa judecătoriei. (1) Judecătoria judecă în primă
instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa
altor instanţe.
(2)[1] Judecătoria soluţionează şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
Notă. Pentru infracţiuni prevăzute în legi speciale a căror judecată în primă
instanţă revine judecătoriei, a se vedea art. 36 din Legea nr. 191/2003 privind
infracţiunile la regimul transportului naval (M. Of. nr. 332 din 16 mai 2003).
Art. 26.[2] Competenţa tribunalului militar. Tribunalul militar:
1. judecă în primă instanţă:
a) infracţiunile prevăzute în art. 331-352 din Codul penal, precum şi
alte infracţiuni săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de
militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepţia celor date în competenţa
altor instanţe;
b)[3] abrogată;
2. judecă şi soluţionează şi alte cauze anume prevăzute de lege.
Art. 27. Competenţa tribunalului. Tribunalul:
1. judecă în primă instanţă:
a)[4] infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 174-177, art. 179,
art. 189 alin. (3)-(5), art. 197 alin. (3), art. 211 alin. (3), art. 212 alin. (3),
art. 215 alin. (5), art. 254, art. 255, art. 257, art. 266-270, art. 2791, art. 312
şi art. 317, precum şi infracţiunea de contrabandă, dacă a avut ca obiect
arme, muniţii sau materii explozive ori radioactive;
[1] Alin. (2) al art. 25 a fost introdus prin art. I pct. 13 din Legea nr. 281/2003.
[2] Art. 26 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 14 din Legea
nr. 281/2003.
[3] Lit. b) de la pct. 1 al art. 26 a fost abrogată prin art. I pct. 5 din Legea nr. 356/2006.
[4] Lit. a) şi b) de la pct. 1 al art. 27 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin
art. I pct. 6 din Legea nr. 356/2006.
Art. 281
19 • CPP
b) infracţiunile săvârşite cu intenţie, care au avut ca urmare moartea
sau sinuciderea victimei;
c)[1] abrogată;
d)[2] infracţiunile privind traficul şi consumul ilicit de droguri;
e) infracţiunea de bancrută frauduloasă, dacă fapta priveşte sistemul
bancar;
e1)[3] infracţiunile de spălare a banilor şi infracţiunile de evaziune fiscală
prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea
evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare;
f) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
2.[4] abrogat;
3.[5] ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate
de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare
a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate,
precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii
în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii,
a hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia executării
hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute
de lege;
4.[6] soluţionează conflictele de competenţă ivite între judecătoriile din
circumscripţia sa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
Notă. Pentru alte infracţiuni prevăzute în legi speciale a căror judecată în primă
instanţă revine tribunalului, a se vedea: √ art. 59 alin. (2) din Legea nr. 56/1997
pentru aplicarea prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii,
stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, republicată
(M. Of. nr. 116 din 10 februarie 2004); √ art. 21 din Legea nr. 678/2001 privind
prevenirea şi combaterea traficului de persoane (M. Of. nr. 783 din 11 decembrie
2001); √ art. 29 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic,
republicată (M. Of. nr. 959 din 29 noiembrie 2006); √ art. 11 din Legea
nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate (M. Of.
nr. 50 din 29 ianuarie 2003); √ art. 37 din Legea nr. 191/2003 privind infracţiunile
la regimul transportului naval (M. Of. nr. 332 din 16 mai 2003); √ art. 148 din
Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei (M. Of. nr. 359 din 21 aprilie
2006).
De asemenea, a se vedea şi art. 27 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 218/2002 privind
organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române (M. Of. nr. 305 din 9 mai 2002)
[1] Lit. c) de la pct. 1 al art. 27 a fost abrogată prin art. I pct. 7 din Legea nr. 356/2006.
[2] Lit. d) de la pct. 1 al art. 27 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin
art. XVIII pct. 3 din Legea nr. 202/2010.
[3] Lit. e1) de la pct. 1 al art. 27 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin
art. XVIII pct. 3 din Legea nr. 202/2010.
[4] Pct. 2 al art. 27 a fost abrogat prin art. XVIII pct. 4 din Legea nr. 202/2010.
[5] Pct. 3 al art. 27 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 5 din
Legea nr. 202/2010.
[6] Pct. 4 de la art. 27 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 15 din
Legea nr. 281/2003.
Art. 27
CPP • 20
referitor la infracţiunile săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de
cercetare ale poliţiei judiciare.
Art. 28.[1] Competenţa tribunalului militar teritorial. Tribunalul militar
teritorial:
1. judecă în primă instanţă:
a)[2] infracţiunile menţionate în art. 27 pct. 1 lit. a)-e1), săvârşite în legătură
cu îndatoririle de serviciu, de militari până la gradul de colonel inclusiv;
b) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
2.[3] abrogat;
3.[4] ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate
de tribunalele militare privind infracţiunile pentru care punerea în
mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate,
precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de tribunalul
militar în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a
măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de tribunalul militar
în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte
cazuri anume prevăzute de lege;
4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunalele militare
din circumscripţia sa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
Art. 281. Competenţa Curţii de Apel. Curtea de Apel:
1. judecă în primă instanţă:
a)[5] infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 şi infracţiunile
privind siguranţa naţională a României prevăzute în legi speciale;
a1)[6] infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 2531, art. 273-276
când s-a produs o catastrofă de cale ferată şi art. 356-361;
b)[7] infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi
de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe,
precum şi de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti şi de controlorii
financiari ai Curţii de Conturi;
[1] Art. 28 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 16 din Legea
nr. 281/2003.
[2] Lit. a) de la pct. 1 al art. 28 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. I
pct. 9 din Legea nr. 356/2006.
[3] Pct. 2 al art. 28 a fost abrogat prin art. XVIII pct. 6 din Legea nr. 202/2010.
[4] Pct. 3 al art. 28 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 7 din
Legea nr. 202/2010.
[5] Lit. a) de la pct. 1 al art. 281 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. I
pct. 11 din Legea nr. 356/2006.
[6] Lit. a1) de la pct. 1 al art. 281 a fost introdusă prin art. I pct. 12 din Legea
nr. 356/2006.
[7] Lit. b) de la pct. 1 al art. 281 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin
art. unic din Legea nr. 79/2007.
Art. 28-281
21 • CPP
b1)[1] infracţiunile săvârşite de şefii cultelor religioase organizate în condiţiile
legii şi de ceilalţi membri ai înaltului cler, care au cel puţin rangul de
arhiereu sau echivalent al acestuia;
b2) infracţiunile săvârşite de magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de
Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe;
b3) infracţiunile săvârşite de membrii Curţii de Conturi, de preşedintele
Consiliului Legislativ şi de Avocatul Poporului;
c)[2] abrogată;
d) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
e)-f)[3] abrogate;
2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate
în primă instanţă de tribunale;
3.[4] ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor
penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în
competenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;
4.[5] soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunale sau între
judecătorii şi tribunale din circumscripţia sa ori între judecătorii din circumscripţia
unor tribunale diferite aflate în circumscripţia Curţii, precum şi alte
cazuri anume prevăzute de lege;
5.[6] soluţionează cererile prin care s-a solicitat extrădarea sau transferul
persoanelor condamnate în străinătate.
6.[7] soluţionează cererile de strămutare, în cazurile prevăzute de lege.
Notă. Pentru alte infracţiuni prevăzute în legi speciale a căror judecată în primă
instanţă revine curţii de apel, a se vedea: √ art. 112 din O.G. nr. 29/1997 – Codul
aerian civil, republicată (M. Of. nr. 45 din 26 ianuarie 2001); √ art. 40 din Legea
nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului (M. Of. nr. 1161 din
8 decembrie 2004).
De asemenea, a se vedea şi: √ art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002
privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române (M. Of. nr. 305 din 9 mai
2002) referitor la infracţiunile săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de
cercetare ale poliţiei judiciare; √ art. 42 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciară internaţională în materie penală, republicată (M. Of. nr. 377 din 31 mai
2011), referitor la competenţa curţii de apel în procedura judiciară de extrădare.
[1] Lit. b1)-b3) de la pct. 1 al art. 281 au fost introduse prin art. XVIII pct. 8 din Legea
nr. 202/2010.
[2] Lit. c) de la pct. 1 al art. 281 a fost abrogată prin art. I pct. 14 din Legea nr. 356/2006.
[3] Lit. e)-f) de la pct. 1 al art. 281 au fost abrogate prin art. I pct. 18 din Legea
nr. 281/2003.
[4] Pct. 3 al art. 281 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 9 din
Legea nr. 202/2010.
[5] Pct. 4 de la art. 281 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 19 din
Legea nr. 281/2003.
[6] Pct. 5 de la art. 281 a fost introdus prin art. I pct. 20 din Legea nr. 281/2003.
[7] Pct. 6 al art. 281 a fost introdus prin art. I pct. 1 din Legea nr. 2/2013.
Art. 281
Editia de fata contine textul Codului de procedura penala, cu modificarile si completarile aduse prin Legea nr. 2/2013 privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti (M. Of. 89 din 12 februarie 2013), insotit de recursurile in interesul legii in materie si decizii ale Curtii Constitutionale, precum si trimiteri la legislatia speciala.
De asemenea, lucrarea cuprinde si 5 legi uzuale referitoare la:
– organizarea si functionarea D.N.A. (O.U.G. nr. 43/2002);
– organizarea si functionarea D.I.I.C.O.T. (Legea nr. 508/2004);
– organizarea si functionarea politiei judiciare (Legea nr. 364/2004);
– executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal (Legea nr. 275/2006);
– cooperarea judiciara internationala in materie penala (Legea nr. 302/2004, republicata).
III • CP
Cuprins general
Codul de procedură penală ____________________________ 1
Index __________________________________________ 260
1. O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională
Anticorupţie___________________________________________ 267
2. Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de
Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată
şi Terorism_ __________________________________________ 283
3. Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea
poliţiei judiciare________________________________________ 300
4. Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor
şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal__________________________________ 303
5. Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală___________________________ 343
1 • CPP
Codul de procedură penală
adoptat prin Legea nr. 29/1968 (B. Of. nr. 145-146 din 12 noiembrie 1968);
republicat în B. Of. nr. 58-59 din 26 aprilie 1973, în temeiul art. III din Legea
nr. 7/1973 (B. Of. nr. 49 din 6 aprilie 1973);
republicat în M. Of. nr. 78 din 30 aprilie 1997, în temeiul art. IV din Legea
nr. 141/1996 (M. Of. nr. 289 din 14 noiembrie 1996).
cu modificările şi completările aduse prin:
O.U.G. nr. 207/2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a
Codului de procedură penală (M. Of. nr. 594 din 22 noiembrie 2000), aprobată
cu modificări şi completări prin Legea nr. 456/2001 (M. Of. nr. 410 din 25 iulie
2001). Aplicarea unei părţi din modificările aduse prin O.U.G. nr. 207/2000 a
fost suspendată, până la aprobarea acesteia prin lege, prin O.U.G. nr. 295/2000
(M. Of. nr. 707 din 30 decembrie 2000), aprobată prin Legea nr. 109/2001
(M. Of. nr. 157 din 29 martie 2001);
Legea nr. 296/2001 privind extrădarea (M. Of. nr. 326 din 18 iunie 2001);
Legea nr. 704/2001 privind asistenţa judiciară internaţională în materie penală
(M. Of. nr. 807 din 17 decembrie 2001) – intrată în vigoare la 30 de zile de la data
publicării;
Legea nr. 756/2001 asupra transferării persoanelor condamnate în străinătate
(M. Of. nr. 2 din 4 ianuarie 2002);
Legea nr. 169/2002 privind modificarea şi completarea Codului penal, a Codului
de procedură penală şi a unor legi speciale (M. Of. nr. 261 din 18 aprilie 2002);
O.U.G. nr. 58/2002 privind modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul
penal referitoare la infracţiuni contra demnităţii şi infracţiuni contra autorităţii,
precum şi a unor dispoziţii din Codul de procedură penală (M. Of. nr. 351 din 27
mai 2002), aprobată cu modificări prin Legea nr. 160/2005 (M. Of. nr. 470 din 2
iunie 2005);
Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură
penală şi a unor legi speciale (M. Of. nr. 468 din 1 iulie 2003), modificată, în
ceea ce priveşte intrarea în vigoare a anumitor dispoziţii, prin O.U.G. nr. 66/2003
(M. Of. nr. 502 din 11 iulie 2003). În ce priveşte intrarea în vigoare a modificărilor
aduse prin Legea nr. 281/2003, a se vedea dispoziţiile art. XI din lege, precum şi
pe cele conţinute în art. II din O.U.G. nr. 66/2003, infra, la Dispoziţiile tranzitorii
cuprinse în actele de modificare a Codului de procedură penală;
O.U.G. nr. 66/2003 privind modificarea unor dispoziţii din Codul de procedură
penală (M. Of. nr. 502 din 11 iulie 2003), aprobată prin Legea nr. 359/2003
(M. Of. nr. 635 din 5 septembrie 2003);
O.U.G. nr. 109/2003 privind modificarea Codului de procedură penală (M. Of.
nr. 748 din 26 octombrie 2003), rectificată în M. Of. nr. 756 din 29 octombrie
2003 şi aprobată cu modificări prin Legea nr. 159/2004 (M. Of. nr. 451 din 20
mai 2004). Dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2003 au devenit aplicabile de la data intrării
în vigoare a Legii de revizuire a Constituţiei României, respectiv de la 29
octombrie 2003;
CPP • 2
O.U.G. nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedură penală (M. Of.
nr. 592 din 1 iulie 2004), aprobată prin Legea nr. 548/2004 (M. Of. nr. 1164 din
8 decembrie 2004);
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală (M. Of.
nr. 594 din 1 iulie 2004). Legea nr. 302/2004 a intrat în vigoare la 60 de zile de
la publicarea în Monitorul Oficial;
O.U.G. nr. 72/2004 pentru completarea art. 209 din Codul de procedură penală
(M. Of. nr. 909 din 6 octombrie 2004), aprobată prin Legea nr. 575/2004 (M. Of.
nr. 1210 din 16 decembrie 2004);
Legea nr. 480/2004 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură
penală (M. Of. nr. 1088 din 23 noiembrie 2004);
Legea nr. 576/2004 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură
penală (M. Of. nr. 1223 din 20 decembrie 2004);
O.U.G. nr. 190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare
europeană (M. Of. nr. 1179 din 28 decembrie 2005), aprobată cu modificări
prin Legea nr. 332/2006 (M. Of. nr. 629 din 20 iulie 2006);
Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură
penală, precum şi pentru modificarea altor legi (M. Of. nr. 677 din 7 august
2006). Legea nr. 356/2006 a intrat în vigoare la 30 de zile de la publicarea în
Monitorul Oficial al României, iar prevederile privind persoana juridică au intrat
în vigoare la data intrării în vigoare a normelor corespunzătoare din Codul penal;
O.U.G. nr. 60/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură
penală, precum şi pentru modificarea altor legi (M. Of. nr. 764 din 7 septembrie
2006);
Legea nr. 79/2007 pentru modificarea art. 281 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură
penală (M. Of. nr. 225 din 2 aprilie 2007);
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1058/2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 209 alin. (41) din Codul de procedură penală
(M. Of. nr. 810 din 28 noiembrie 2007);
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1086/2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 172 alin. (1) teza I şi art. 173 alin. (1) din Codul
de procedură penală (M. Of. nr. 866 din 18 decembrie 2007);
Decizia Curţii Constituţionale nr. 190/2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 362 alin. (1) lit. a) teza a doua din Codul de procedură
penală (M. Of. nr. 213 din 20 martie 2008)
O.U.G. nr. 31/2008 privind modificarea art. 482 din Codul de procedură penală
(M. Of. nr. 224 din 24 martie 2008).
Legea nr. 57/2008 pentru modificarea alin. (1) al art. 172 din Codul de procedură
penală (M. Of. nr. 228 din 25 martie 2008);
Lege nr. 8/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 31/2008 privind modificarea art. 482 din Codul de procedură penală (M. Of.
nr. 105 din 20 februarie 2009);
Legea nr. 195/2009 privind modificarea art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură
penală (M. Of. nr. 365 din 1 iunie 2009);
Decizia Curţii Constituţionale nr. 783/2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea
şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea
altor legi (M. Of. nr. 404 din 15 iunie 2009);
3 • CPP
Decizia Curţii Constituţionale nr. 694/2010 asupra excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. I pct. 184 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea
şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor
legi, referitoare la modificarea dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 12 din Codul de
procedură penală (M. Of. nr. 392 din 14 iunie 2010);
Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă
şi a Codului de procedură penală al României (M. Of. nr. 672 din 4 octombrie
2010);
Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor
(M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010);
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1470/2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 3201 din Codul de procedură penală (M. Of.
nr. 853 din 2 decembrie 2011);
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1483/2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 3201 alin. (1) din Codul de procedură penală
(M. Of. nr. 853 din 2 decembrie 2011);
O.U.G. nr. 121/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative
(M. Of. nr. 931 din 29 decembrie 2011);
Legea nr. 28/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în
vederea îmbunătăţirii activităţii de valorificare a bunurilor sechestrate sau, după
caz, intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului (M. Of. nr. 189 din 22
martie 2012);
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti,
precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind
Codul de procedură civilă (M. Of. 89 din 12 februarie 2013).
Cuprins
Art.
PARTEA GENERALĂ___________________________________________ 1-199
Titlul I. Regulile de bază şi acţiunile în procesul penal_________________ 1-24
Capitolul I. Scopul şi regulile de bază ale procesului penal________________ 1-8
Capitolul II. Acţiunea penală şi acţiunea civilă în procesul penal_ _________ 9-24
Secţiunea I. Acţiunea penală____________________________________ 9-13
Secţiunea II. Acţiunea civilă____________________________________ 14-22
Secţiunea III. Părţile în procesul penal_ __________________________ 23-24
Titlul II. Competenţa_ __________________________________________ 25-611
Capitolul I. Felurile competenţei __________________________________ 25-45
Secţiunea I. Competenţa după materie şi după calitatea persoanei_____ 25-29
Secţiunea II. Competenţa teritorială_____________________________ 30-31
Secţiunea III. Competenţa în caz de indivizibilitate şi conexitate_______ 32-38
Secţiunea IV. Dispoziţii comune_ _______________________________ 39-45
Capitolul II. Incompatibilitatea şi strămutarea _______________________ 46-611
Secţiunea I. Incompatibilitatea _________________________________ 46-54
Secţiunea II. Strămutarea judecării cauzei penale _________________ 55-611
Titlul III. Probele şi mijloacele de probă ___________________________ 62-135
Capitolul I. Dispoziţii generale___________________________________ 62-681
CPP • 4
Capitolul II. Mijloacele de probă _________________________________ 69-135
Secţiunea I. Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului______________ 69-74
Secţiunea II. Declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii
responsabile civilmente _____________________________________ 75-771
Secţiunea III. Declaraţiile martorilor_____________________________ 78-865
Secţiunea IV. Confruntarea____________________________________ 87-88
Secţiunea V. Înscrisurile_ _____________________________________ 89-91
Secţiunea V1. Interceptările şi înregistrările audio sau video__________ 911-916
Secţiunea VI. Martorii asistenţi_ ________________________________ 92-93
Secţiunea VII. Mijloacele materiale de probă______________________ 94-95
Secţiunea VIII. Ridicarea de obiecte şi înscrisuri. Efectuarea
percheziţiilor______________________________________________ 96-111
Secţiunea IX. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi constatarea
medico-legală____________________________________________ 112-115
Secţiunea X. Expertizele___________________________________ 116-1271
Secţiunea XI. Folosirea interpreţilor _______________________________128
Secţiunea XII. Cercetarea la faţa locului şi reconstituirea___________ 129-131
Secţiunea XIII. Comisia rogatorie şi delegarea___________________ 132-135
Titlul IV. Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale _____________ 136-170
Capitolul I. Măsurile preventive _______________________________ 136-16010
Secţiunea I. Dispoziţii generale ______________________________ 136-142
Secţiunea II. Reţinerea_ ____________________________________ 143-144
Secţiunea III. Obligarea de a nu părăsi localitatea_ ___________________145
Secţiunea III1. Obligarea de a nu părăsi ţara________________________ 1451
Secţiunea IV. Arestarea preventivă___________________________ 146-160d
§1. Arestarea învinuitului___________________________________ 146-147
§2. Arestarea inculpatului_________________________________ 148-160d
Secţiunea IV1. Dispoziţii speciale pentru minori__________________ 160e-160h
Secţiunea V. Liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea
provizorie pe cauţiune____________________________________ 1601-16010
§1. Liberarea provizorie sub control judiciar___________________ 1602-1603
§2. Liberarea provizorie pe cauţiune_________________________ 1604-1605
§3. Dispoziţii comune_ __________________________________ 1606-16010
Capitolul II. Alte măsuri procesuale _ ____________________________ 161-170
Secţiunea I. Luarea măsurilor de ocrotire şi de siguranţă___________ 161-162
Secţiunea II. Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor şi restabilirea
situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii_________________________ 163-170
Titlul V. Acte procesuale şi procedurale comune __________________ 171-199
Capitolul I. Asistenţa juridică şi reprezentarea_____________________ 171-174
Capitolul II. Citarea. Comunicarea actelor procedurale. Mandatul de
aducere _________________________________________________ 175-1841
Capitolul III. Termenele_______________________________________ 185-188
Capitolul IV. Cheltuielile judiciare_ ______________________________ 189-193
Capitolul V. Modificarea actelor procedurale, îndreptarea erorilor
materiale şi înlăturarea unor omisiuni vădite_______________________ 194-196
Capitolul VI. Nulităţile____________________________________________197
Capitolul VII. Amenda judiciară_________________________________ 198-199
5 • CPP
PARTEA SPECIALĂ_________________________________________ 200-5221
Titlul I. Urmărirea penală ______________________________________ 200-286
Capitolul I. Dispoziţii generale__________________________________ 200-205
Capitolul II. Competenţa organelor de urmărire penală_______________ 206-215
Capitolul III. Supravegherea exercitată de procuror în activitatea
de urmărire penală__________________________________________ 216-220
Capitolul IV. Efectuarea urmăririi penale__________________________ 221-260
Secţiunea I. Sesizarea organelor de urmărire penală______________ 221-227
Secţiunea II. Desfăşurarea urmăririi penale_____________________ 228-238
Secţiunea III. Suspendarea urmăririi penale_____________________ 239-241
Secţiunea IV. Încetarea urmăririi penale________________________ 242-248
Secţiunea V. Scoaterea de sub urmărirea penală________________ 249-2491
Secţiunea VI. Procedura prezentări materialului de urmărire
penală_ _________________________________________________ 250-254
Secţiunea VII. Terminarea urmăririi penale______________________ 255-260
§ 1. Urmărirea fără punerea în mişcare a acţiunii penale__________ 255-257
§ 2. Urmărirea cu acţiunea penală pusă în mişcare ______________ 258-260
Capitolul V. Trimiterea în judecată______________________________ 261-269
Capitolul VI. Reluarea urmăririi penale___________________________ 270-274
Capitolul VII. Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire
penală___________________________________________________ 275-2781
Capitolul VIII. Procedura plângerii prealabile______________________ 279-286
Titlul II. Judecata____________________________________________ 287-4145
Capitolul I. Dispoziţii generale__________________________________ 287-312
Capitolul II. Judecata în primă instanţă___________________________ 313-360
Secţiunea I. Desfăşurarea judecării cauzelor_ ___________________ 313-342
Secţiunea II. Deliberarea şi hotărârea instanţei___________________ 343-360
Capitolul III. Căile de atac ordinare ____________________________ 361-38519
Secţiunea I. Apelul_________________________________________ 361-385
Secţiunea II. Recursul____________________________________ 3851-38519
Capitolul IV. Căile extraordinare de atac _ _______________________ 386-4145
Secţiunea I. Contestaţia în anulare____________________________ 386-392
Secţiunea II. Revizuirea____________________________________ 393-4082
Secţiunea III. Recursul în interesul legii________________________ 409-4145
Titlul III. Executarea hotărârilor penale _ _________________________ 415-464
Capitolul I. Dispoziţii generale__________________________________ 415-419
Capitolul II. Punerea în executare a hotărârilor_____________________ 420-446
Secţiunea I. Punerea în executare a pedepselor principale_ ________ 420-425
Secţiunea II. Punerea în executare a pedepselor complementare ____ 426-428
Secţiunea III. Punerea în executare a măsurilor de siguranţă_______ 429-4391
Secţiunea IV. Punerea în executare a dispoziţiilor privind
înlocuirea răspunderii penale________________________________ 440-441
Secţiunea IV1. Punerea în executare a dispoziţiilor prin care
s-au aplicat sancţiunile prevăzute în art. 181 din Codul penal___________ 4411
Secţiunea V. Punerea în executare a amenzii judiciare şi a
cheltuielilor judiciare avansate de stat _ ________________________ 442-443
Secţiunea VI. Punerea în executare a dispoziţiilor civile din hotărâre___ 444-446
Capitolul III. Alte dispoziţii privind executarea______________________ 447-459
Secţiunea I. Schimbări în executarea unor hotărâri________________ 447-452
CPP • 6
Secţiunea II. Amânarea executării pedepsei închisorii sau a
detenţiunii pe viaţă_________________________________________ 453-454
Secţiunea III. Întreruperea executării pedepsei închisorii sau
a detenţiunii pe viaţă_______________________________________ 455-457
Secţiunea IV. Înlăturarea sau modificarea pedepsei_______________ 458-459
Capitolul IV. Dispoziţii comune_ ________________________________ 460-464
Titlul IV. Proceduri speciale __________________________________ 465-5221
Capitolul I. Urmărirea şi judecarea unor infracţiuni flagrante___________ 465-479
Capitolul I1. Procedura privind tragerea la răspundere penală
a persoanei juridice________________________________________ 4791-47915
Capitolul II. Procedura în cauzele cu infractori minori________________ 480-493
Capitolul II1. Procedura dării în urmărire _________________________ 4931-4937
Capitolul III. Procedura reabilitării judecătoreşti ____________________ 494-503
Capitolul IV. Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în
cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de
libertate în mod nelegal_______________________________________ 504-507
Capitolul V. Procedura în caz de dispariţie a înscrisurilor judiciare______ 508-512
Capitolul VI. Asistenţa judiciară internaţională ____________________ 513-5221
Secţiunea I. Dispoziţii generale___________________________________513
Secţiunea II. Comisia rogatorie (abrogată)_ _____________________ 514-518
Secţiunea III. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte
judiciare străine___________________________________________ 519-522
Secţiunea IV. Rejudecarea în caz de extrădare sau predare
în baza unui mandat european de arestare_________________________ 5221
Dispoziţii finale_ _____________________________________________ 523-524
Dispoziţii tranzitorii cuprinse în actele de modificare a Codului
de procedură penală
1. Legea nr. 141/1996 pentru modificarea şi completarea Codului
de procedură penală
2. Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului
de procedură penală şi a unor legi speciale
3. O.U.G. nr. 66/2003 privind modificarea unor dispoziţii din Codul
de procedură penală
4. O.U.G. nr. 109/2003 privind modificarea Codului de procedură penală
5. Legea nr. 576/2004 pentru modificarea şi completarea Codului
de procedură penală
6. Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului
de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi
7. O.U.G. nr. 60/2006 pentru modificarea şi completarea Codului
de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi
8. Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea
soluţionării proceselor
9. O.U.G. nr. 121/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte
normative
10. Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor
judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a
Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
7 • CPP
PARTEA GENERALĂ
Titlul I. Regulile de bază şi acţiunile
în procesul penal
Capitolul I. Scopul şi regulile de bază
ale procesului penal
Art. 1. Scopul procesului penal. (1) Procesul penal are ca scop
constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni,
astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit
vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere
penală.
(2) Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept,
la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea
infracţiunilor, precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor.
Art. 2. Legalitatea şi oficialitatea procesului penal. (1) Procesul
penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii,
potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.
(2) Actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din
oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.
Notă. A se vedea şi art. 124 – „Înfăptuirea justiţiei” şi art. 126 – „Instanţele judecătoreşti”
din Constituţie.
Art. 3. Aflarea adevărului. În desfăşurarea procesului penal trebuie să
se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei,
precum şi cu privire la persoana făptuitorului.
Art. 4. Rolul activ. Organele de urmărire penală şi instanţele de judecată
sunt obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal.
Notă. A se vedea şi infra, art. 202 – „Rolul activ al organului de urmărire penală”
şi art. 287 – „Îndatoririle instanţei de judecată” din Codul de procedură penală.
Art. 5. Garantarea libertăţii persoanei. (1) În tot cursul procesului
penal este garantată libertatea persoanei.
(2)[1] Nicio persoană nu poate fi reţinută, arestată sau privată de libertate
în alt mod şi nici nu poate fi supusă vreunei forme de restrângere a
libertăţii decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
[1] Alin. (2)-(4) ale art. 5 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1
din Legea nr. 281/2003.
CPP • 8
(3) Dacă cel împotriva căruia s-a luat măsura arestării preventive sau
s-a dispus internarea medicală ori o măsură de restrângere a libertăţii consideră
că aceasta este ilegală, are dreptul, în tot cursul procesului penal,
să se adreseze instanţei competente, potrivit legii.
(4) Orice persoană care a fost, în cursul procesului penal, privată de
libertate sau căreia i s-a restrâns libertatea, ilegal sau pe nedrept, are dreptul
la repararea pagubei suferite, în condiţiile prevăzute de lege.
(5) În tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv
poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar sau
pe cauţiune.
Notă. A se vedea şi: √ art. 23 – „Libertatea individuală” din Constituţie; √ art. 5
parag. 1 – „Dreptul la libertate şi la siguranţă” din Convenţia europeană a drepturilor
omului; √ art. 6 – „Dreptul la libertate şi la siguranţă” din Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene.
Art. 51. Respectarea demnităţii umane. Orice persoană care se află
în curs de urmărire penală sau de judecată trebuie tratată cu respectarea
demnităţii umane. Supunerea acesteia la tortură sau la tratamente cu cruzime,
inumane ori degradante este pedepsită prin lege.
Notă. 1. A se vedea şi: √ art. 22 alin. (2) – „Dreptul la viaţă şi la integritate
fizică şi psihică” din Constituţie; √ art. 3 – „Interzicerea torturii” din Convenţia
europeană a drepturilor omului; √ art. 1 – „Demnitatea umană” şi art. 4 – „Interzicerea
torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante” din
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
2. A se vedea şi art. 266 – „Arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă”, art. 267 –
„Supunerea la rele tratamente” şi art. 2671 – „Tortura” din Codul penal.
Art. 52.[1] Prezumţia de nevinovăţie. Orice persoană este considerată
nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.
Notă. A se vedea şi: √ art. 23 alin. (11) din Constituţie; √ art. 6 parag. 2 –
„Dreptul la un proces echitabil” din Convenţia europeană a drepturilor omului;
√ art. 48 alin. (1) – „Prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare” din Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Art. 6. Garantarea dreptului de apărare. (1) Dreptul de apărare este
garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului
penal.
(2) În cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure
părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute
de lege şi să administreze probele necesare în apărare.
[1] Art. 52 a fost introdus prin art. I pct. 2 din Legea nr. 281/2003.
Art. 51-6
9 • CPP
(3)[1] Organele judiciare au obligaţia să-l încunoştinţeze, de îndată şi
mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru
care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea
pregătirii şi exercitării apărării.
(4) Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului
penal.
(5) Organele judiciare au obligaţia să încunoştinţeze pe învinuit sau
inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat
de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare.
În condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt
obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau
inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales.
Notă. A se vedea şi: √ art. 24 – „Dreptul la apărare” din Constituţie; √ art. 6
parag. 3 lit. b)-c) – „Dreptul la un proces echitabil” din Convenţia europeană a
drepturilor omului; √ art. 48 alin. (2) – „Prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la
apărare” din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Recurs în interesul legii. Prin Decizia nr. XXVII/2007 (M. Of. nr. 772 din 14
noiembrie 2007), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a admis
recursul în interesul legii declarat de către procurorul general al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că:
„Asistenţa juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o
persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995,
modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de
apărare a acestuia”.
Art. 7.[2] Limba în care se desfăşoară procesul penal. (1) În procesul
penal procedura judiciară se desfăşoară în limba română.
(2) În faţa organelor judiciare se asigură părţilor şi altor persoane chemate
în proces folosirea limbii materne, actele procedurale întocmindu-se
în limba română.
Notă. A se vedea şi art. 128 alin. (1)-(3) – „Folosirea limbii materne şi a interpretului
în justiţie” din Constituţie.
Art. 8.[3] Folosirea limbii oficiale prin interpret. Părţilor care nu vorbesc
sau nu înţeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigură, în
mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, dreptul
de a vorbi, precum şi dreptul de a pune concluzii în instanţă, prin interpret.
[1] Alin. (3) al art. 6 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 3 din Legea
nr. 281/2003.
[2] Art. 7 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 4 din Legea
nr. 281/2003.
[3] Art. 8 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 5 din Legea
nr. 281/2003.
Art. 7-8
CPP • 10
Notă. A se vedea şi: √ art. 128 alin. (4) – „Folosirea limbii materne şi a interpretului
în justiţie” din Constituţie; √ art. 6 parag. 3 lit. e) – „Dreptul la un proces
echitabil” din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Capitolul II. Acţiunea penală şi acţiunea
civilă în procesul penal
Secţiunea I. Acţiunea penală
Art. 9. Obiectul şi exercitarea acţiunii penale. (1) Acţiunea penală
are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit
infracţiuni.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare prin actul de inculpare prevăzut
de lege.
(3) Acţiunea penală se poate exercita în tot cursul procesului penal.
Art. 10. Cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii
penale este împiedicată. (1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare,
iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:
a) fapta nu există;
b) fapta nu este prevăzută de legea penală;
b1) fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni;
c) fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat;
d) faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii;
e) există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei;
f) lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau
sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară
pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;
g)[1] a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului sau, după
caz, radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor;
h)[2] a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat ori a fost
încheiat un acord de mediere în condiţiile legii, în cazul infracţiunilor pentru
care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea
penală;
i) s-a dispus înlocuirea răspunderii penale;
i1)[3] există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
j) există autoritate de lucru judecat. Împiedicarea produce efecte chiar
dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o altă încadrare juridică.
[1] Lit. g) de la alin. (1) al art. 10 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. I
pct. 1 din Legea nr. 356/2006.
[2] Lit. h) de la alin. (1) al art. 10 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin
art. XVIII pct. 1 din Legea nr. 202/2010.
[3] Lit. i1) de la alin. (1) al art. 10 a fost introdusă prin art. I pct. 6 din Legea
nr. 281/2003.
Art. 9-10
11 • CPP
(2) În cazul prevăzut la lit. f), acţiunea penală poate fi pusă în mişcare
ulterior în condiţii legale.
Notă. 1. Cu privire la lit. b1) de la alin. (1) al art. 10, a se vedea şi art. 181 – „Faptă
care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni” din Codul penal.
2. Cu privire la lit. e) de la alin. (1) al art. 10, a se vedea Capitolul V – „Cauzele
care înlătură caracterul penal al faptei” (art. 44-51) din Titlul II al Părţii generale
din Codul penal.
3. Cu privire la lit. f)-h) de la alin. (1) al art. 10, a se vedea Titlul VII – „Cauzele
care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării” al Părţii
generale din Codul penal.
4. Cu privire la lit. i) de la alin. (1) al art. 10, a se vedea Titlul IV – „Înlocuirea
răspunderii penale” al Părţii generale din Codul penal.
5. Cu privire la lit. j) de la alin. (1) al art. 10, a se vedea şi: √ art. 4 – „Dreptul
de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori” din Protocolul nr. 7 adiţional la
Convenţia europeană a drepturilor omului; √ art. 50 – „Dreptul de a nu fi judecat
sau condamnat de două ori pentru aceeaşi infracţiune” din Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene.
Recurs în interesul legii. Prin Decizia nr. 12/2008 (M. Of. nr. 866 din 22
decembrie 2008), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a admis
recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la consecinţele modificării (în
sensul majorării) preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior,
în cazul infracţiunilor ce aduc atingere fondului forestier, şi a stabilit că:
„Modificarea, în sensul majorării preţului mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior, intervenită ulterior comiterii faptei, conduce, în cazul infracţiunilor
ce aduc atingere fondului forestier, la lipsa unuia dintre elementele
constitutive ale infracţiunii, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. d) din
Codul de procedură penală”.
Art. 11. Clasarea, scoaterea de sub urmărire, încetarea urmăririi
penale, achitarea şi încetarea procesului penal. Când se constată existenţa
vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10:
1. În cursul urmăririi penale procurorul, la propunerea organului de cercetare
penală sau din oficiu, dispune:
a) clasarea, când nu există învinuit în cauză;
b) scoaterea de sub urmărire, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e),
când există învinuit sau inculpat în cauză;
c)[1] încetarea urmăririi penale, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-h),
i1) şi j), când există învinuit sau inculpat în cauză.
2. În cursul judecăţii instanţa pronunţă:
a) achitarea în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e);
b) încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-j).
[1] Lit. c) de la pct. 1 al art. 11 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. I
pct. 2 din Legea nr. 356/2006.
Art. 11
CPP • 12
Recurs în interesul legii. Prin Decizia nr. XXVII/2006 (M. Of. nr. 190 din 20
martie 2007) cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la
art. 10 alin. (1) lit. h) teza a II-a din Codul de procedură penală, referitoare la
exprimarea acordului de voinţă al părţilor de a se împăca, în cazurile prevăzute
de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a statuat:
„Încetarea procesului penal în cazul infracţiunilor pentru care împăcarea părţilor
înlătură răspunderea penală poate fi dispusă de instanţă numai atunci când
aceasta constată nemijlocit acordul de voinţă al inculpatului şi al persoanei
vătămate de a se împăca total, necondiţionat şi definitiv, exprimat în şedinţa de
judecată de aceste părţi, personal sau prin persoane cu mandat special, ori prin
înscrisuri autentice”.
Art. 12. Sesizarea altor organe decât cele judiciare. În cazurile arătate
în art. 10 lit. b), d) şi e), procurorul care dispune clasarea sau scoaterea
de sub urmărire, ori instanţa de judecată care pronunţă achitarea, dacă
apreciază că fapta ar putea atrage măsuri ori sancţiuni altele decât cele
prevăzute de legea penală, sesizează organul competent.
Art. 13. Continuarea procesului penal în caz de amnistie, prescripţie
sau retragere a plângerii prealabile ori de existenţă a unei cauze de
nepedepsire[1]. (1)[2] În caz de amnistie, prescripţie sau retragere a plângerii
prealabile, precum şi în cazul existenţei unei cauze de nepedepsire,
învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.
(2) Dacă se constată vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e),
procurorul dispune scoaterea de sub urmărire, iar instanţa de judecată pronunţă
achitarea.
(3)[3] Dacă nu se constată vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 10
alin. (1) lit. a)-e), procurorul dispune încetarea urmăririi penale, cu excepţia
cazului prevăzut în art. 10 alin. (1) lit. i), iar instanţa de judecată pronunţă
încetarea procesului penal.
Secţiunea II. Acţiunea civilă
Art. 14. Obiectul şi exercitarea acţiunii civile. (1) Acţiunea civilă are
ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile
civilmente.
(2) Acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului
penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă.
(3) Repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile:
[1] Denumirea marginală a art. 13 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin
art. I pct. 7 din Legea nr. 281/2003.
[2] Alin. (1) al art. 13 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 7 din
Legea nr. 281/2003.
[3] Alin. (3) al art. 13 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 3 din
Legea nr. 356/2006.
Art. 12-14
13 • CPP
a) în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare
săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris şi prin
orice alt mijloc de reparare;
b) prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în
natură nu este cu putinţă.
(4) De asemenea, se acordă despăgubiri băneşti pentru folosul de care
a fost lipsită partea civilă.
(5)[1] Acţiunea civilă poate avea ca obiect şi tragerea la răspundere
civilă pentru repararea daunelor morale, - potrivit legii civile.
Recursuri în interesul legii. 1. Prin Decizia nr. I/2004 (M. Of. nr. 404 din 6 mai
2004), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, admiţând recursul în
interesul legii, în aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Codul de procedură penală şi
ale art. 998 din Codul civil, a stabilit că:
„Instanţa penală învestită cu judecarea acţiunii penale în cazul infracţiunilor cu
efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă şi de vătămare corporală
din culpă săvârşite de un conducător auto, este învestită să judece acţiunea
civilă, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă,
atât cu privire la pretenţiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu
vătămările corporale suferite, cât şi cu privire la pretenţiile referitoare la bunurile
distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiaşi fapte”.
2. A se vedea Decizia nr. 2/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile
Unite, reprodusă în extras infra, la art. 245.
Art. 15. Constituirea ca parte civilă. (1) Persoana vătămată se poate
constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului şi persoanei responsabile
civilmente.
(2) Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale,
precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.
(3) Calitatea de parte civilă a persoanei care a suferit o vătămare prin
infracţiune nu înlătură dreptul acestei persoane de a participa în calitate de
parte vătămată în aceeaşi cauză.
(4) Acţiunea civilă este scutită de taxa de timbru.
Recurs în interesul legii. Prin Decizia nr. 2/2010 (M. Of. nr. 414 din 22 iunie
2010), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a admis recursul în
interesul legii declarat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind stabilirea calităţii de parte vătămată sau
parte civilă în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 46/2008 – Codul silvic,
prin care se aduce atingere fondului forestier proprietate privată a persoanelor
fizice sau juridice, şi a stabilit că:
„În cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, prin care
se aduce atingere fondului forestier proprietate privată a persoanei fizice sau
persoanei juridice, calitatea de parte vătămată ori de parte civilă o pot avea atât
ocolul silvic, în calitate de reprezentant al statului, cât şi proprietarul fondului
forestier, cu excepţia situaţiei în care acesta din urmă este subiect activ al
infracţiunii”.
[1] Alin. (5) al art. 14 a fost introdus prin art. I pct. 8 din Legea nr. 281/2003.
Art. 15
CPP • 14
Art. 16. Partea responsabilă civilmente. (1) Introducerea în procesul
penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din
oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în faţa instanţei de judecată până la
citirea actului de sesizare.
(2) Persoana responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal
până la terminarea cercetării judecătoreşti la prima instanţă, luând procedura
din stadiul în care se află în momentul intervenţiei.
(3) Partea responsabilă civilmente are, în ce priveşte acţiunea civilă,
toate drepturile pe care legea le prevede pentru învinuit sau inculpat.
Art. 161.[1] Tranzacţia, medierea şi recunoaşterea pretenţiilor civile.
(1) În cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul,
partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacţie sau
un acord de mediere, potrivit legii.
(2) Inculpatul, cu acordul părţii responsabile civilmente, poate recunoaşte,
în tot sau în parte, pretenţiile părţii civile.
(3) În cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri
în măsura recunoaşterii. Cu privire la pretenţiile civile nerecunoscute,
pot fi administrate probe.
Notă. A se vedea şi: √ art. 271-273 referitoare la „Hotărârile care consfinţesc
învoiala părţilor” din Codul de procedură civilă; √ art. 438-441 referitoare la „Hotărârea
prin care se încuviinţează învoiala părţilor” din noul Cod de procedură
civilă, republicat (M. Of. nr. 545 din 3 august 2012); √ Capitolul VI – „Dispoziţii
speciale privind medierea unor conflicte”, Secţiunea 2 – „Dispoziţii speciale privind
medierea în cauzele penale” din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea
profesiei de mediator (M. Of. nr. 441 din 22 mai 2006).
Art. 17.[2] Exercitarea din oficiu a acţiunii civile. (1) Acţiunea civilă
se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când cel vătămat este o persoană
lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
(2) În acest scop, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată
va cere persoanei vătămate ca, prin reprezentantul său legal, ori, după
caz, persoanei care îi încuviinţează actele, să prezinte situaţia cu privire la
întinderea pagubei materiale şi a daunelor morale, precum şi date cu privire
la faptele prin care acestea au fost pricinuite.
(3) Instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării
pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită
parte civilă.
Art. 18. Susţinerea acţiunii civile de către procuror. (1) Procurorul
poate susţine în faţa instanţei acţiunea civilă pornită de persoana vătămată.
[1] Art. 161 a fost introdus prin art. XVIII pct. 2 din Legea nr. 202/2010.
[2] Art. 17 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 9 din Legea
nr. 281/2003.
Art. 16-18
15 • CPP
(2)[1] Când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu
sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, procurorul, când participă la
judecată, este obligat să susţină interesele civile ale acesteia, chiar dacă
nu este constituită parte civilă.
Notă. A se vedea şi art. 63 lit. d) şi g) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară, republicată (M. Of. nr. 827 din 13 septembrie 2005), potrivit căruia
„Ministerul Public exercită, prin procurori, următoarele atribuţii: (...)
d) exercită acţiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege; (...)
g) apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub
interdicţie, ale dispăruţilor şi ale altor persoane, în condiţiile legii”.
Art. 19. Acţiunea adresată instanţei civile. (1)[2] Persoana vătămată
care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce
la instanţa civilă acţiune pentru repararea pagubei materiale şi a daunelor
morale pricinuite prin infracţiune.
(2) Judecata în faţa instanţei civile se suspendă până la rezolvarea
definitivă a cauzei penale.
(3) De asemenea, poate să pornească acţiune în faţa instanţei civile
persoana vătămată care s-a constituit parte civilă sau pentru care s-a
pornit din oficiu acţiunea civilă în procesul penal, dar acesta a fost suspendat.
În caz de reluare a procesului penal, acţiunea introdusă la instanţa
civilă se suspendă.
(4) Persoana vătămată care a pornit acţiunea în faţa instanţei civile
poate să părăsească această instanţă şi să se adreseze organului de
urmărire penală sau instanţei de judecată, dacă punerea în mişcare a
acţiunii
penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare.
Părăsirea instanţei civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunţat
o hotărâre chiar nedefinitivă.
Art. 20. Cazuri speciale de rezolvare a acţiunii civile. (1) Persoana
vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească
acţiune
în faţa instanţei civile, dacă instanţa penală, prin hotărârea rămasă
definitivă, a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.
(2)[3] În cazurile în care acţiunea civilă a fost exercitată din oficiu, dacă
se constată din probe noi că paguba şi daunele morale nu au fost integral
reparate, diferenţa poate fi cerută pe calea unei acţiuni la instanţa civilă.
(3) De asemenea, persoana vătămată se poate adresa cu acţiune la
instanţa civilă pentru repararea pagubelor materiale şi a daunelor morale
[1] Alin. (2) al art. 18 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 10 din
Legea nr. 281/2003.
[2] Alin. (1) al art. 19 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 11 din
Legea nr. 281/2003.
[3] Alin. (2) şi (3) ale art. 20 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. I
pct. 12 din Legea nr. 281/2003.
Art. 19-20
CPP • 16
care s-au născut ori s-au descoperit după pronunţarea hotărârii penale de
prima instanţă.
Art. 21. Exercitarea acţiunii civile de către sau faţă de succesori.
(1) Acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în caz de deces
al uneia din părţi, introducându-se în cauză moştenitorii acesteia.
(2)[1] Dacă una dintre părţi este o persoană juridică, în caz de reorganizare
a acesteia se introduc în cauză succesorii în drepturi, iar în caz de
desfiinţare sau de dizolvare se introduc în cauză lichidatorii.
Art. 22. Autoritatea hotărârii penale în civil şi efectele hotărârii
civile în penal. (1) Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de
lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire
la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
(2) Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea
civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organului de urmărire
penală şi a instanţei penale, cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei
care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.
Secţiunea III. Părţile în procesul penal
Art. 23. Inculpatul. Persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea
penală este parte în procesul penal şi se numeşte inculpat.
Art. 24. Alte părţi în procesul penal. (1) Persoana care a suferit prin
fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul
penal, se numeşte parte vătămată.
(2) Persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului
penal se numeşte parte civilă.
(3) Persoana chemată în procesul penal să răspundă, potrivit legii
civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului, se
numeşte parte responsabilă civilmente.
Recursuri în interesul legii. 1. Prin Decizia nr. I/2005 (M. Of. nr. 503 din 14
iunie 2005), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, admiţând recursul
în interesul legii, în aplicarea dispoziţiilor art. 54 alin. (4) şi ale art. 57 din Legea
nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările ulterioare,
a stabilit că:
„Societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de
răspundere civilă, iar nu ca parte responsabilă civilmente sau garant al plăţii
despăgubirilor civile”.
Notă. Menţionăm că art. 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările
în România a fost modificat, ulterior pronunţării acestei decizii, prin
O.U.G. nr. 61/2005 (M. Of. nr. 562 din 30 iunie 2005), în forma modificată a
acestui articol făcându-se referire la „asigurătorul de răspundere civilă”, iar
art. 57 a fost abrogat prin acelaşi act normativ.
[1] Alin. (2) al art. 21 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 4 din
Legea nr. 356/2006.
Art. 21-24
17 • CPP
2. Prin Decizia nr. 3/2010 (M. Of. nr. 866 din 23 decembrie 2010), Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a admis recursul în interesul legii declarat
de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 251 din Legea
nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu
modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 24 din Codul de
procedură penală, a stabilit că:
„În procesul penal, Fondul de protecţie a victimelor străzii are calitatea de parte
responsabilă civilmente şi poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la
plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule
neasigurate”.
Art. 24
CPP • 18
Titlul II. Competenţa
Capitolul I. Felurile competenţei
Secţiunea I. Competenţa după materie
şi după calitatea persoanei
Notă. A se vedea şi dispoziţiile tranzitorii privitoare la competenţă cuprinse în
art. III alin. (2) şi (3) din Legea nr. 356/2006, precum şi cele din art. XXIV
alin. (2) şi (3) din Legea nr. 202/2010, infra, la Dispoziţiile tranzitorii cuprinse în
actele de modificare a Codului de procedură penală.
Art. 25. Competenţa judecătoriei. (1) Judecătoria judecă în primă
instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa
altor instanţe.
(2)[1] Judecătoria soluţionează şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
Notă. Pentru infracţiuni prevăzute în legi speciale a căror judecată în primă
instanţă revine judecătoriei, a se vedea art. 36 din Legea nr. 191/2003 privind
infracţiunile la regimul transportului naval (M. Of. nr. 332 din 16 mai 2003).
Art. 26.[2] Competenţa tribunalului militar. Tribunalul militar:
1. judecă în primă instanţă:
a) infracţiunile prevăzute în art. 331-352 din Codul penal, precum şi
alte infracţiuni săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de
militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepţia celor date în competenţa
altor instanţe;
b)[3] abrogată;
2. judecă şi soluţionează şi alte cauze anume prevăzute de lege.
Art. 27. Competenţa tribunalului. Tribunalul:
1. judecă în primă instanţă:
a)[4] infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 174-177, art. 179,
art. 189 alin. (3)-(5), art. 197 alin. (3), art. 211 alin. (3), art. 212 alin. (3),
art. 215 alin. (5), art. 254, art. 255, art. 257, art. 266-270, art. 2791, art. 312
şi art. 317, precum şi infracţiunea de contrabandă, dacă a avut ca obiect
arme, muniţii sau materii explozive ori radioactive;
[1] Alin. (2) al art. 25 a fost introdus prin art. I pct. 13 din Legea nr. 281/2003.
[2] Art. 26 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 14 din Legea
nr. 281/2003.
[3] Lit. b) de la pct. 1 al art. 26 a fost abrogată prin art. I pct. 5 din Legea nr. 356/2006.
[4] Lit. a) şi b) de la pct. 1 al art. 27 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin
art. I pct. 6 din Legea nr. 356/2006.
Art. 281
19 • CPP
b) infracţiunile săvârşite cu intenţie, care au avut ca urmare moartea
sau sinuciderea victimei;
c)[1] abrogată;
d)[2] infracţiunile privind traficul şi consumul ilicit de droguri;
e) infracţiunea de bancrută frauduloasă, dacă fapta priveşte sistemul
bancar;
e1)[3] infracţiunile de spălare a banilor şi infracţiunile de evaziune fiscală
prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea
evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare;
f) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
2.[4] abrogat;
3.[5] ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate
de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare
a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate,
precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii
în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii,
a hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia executării
hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute
de lege;
4.[6] soluţionează conflictele de competenţă ivite între judecătoriile din
circumscripţia sa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
Notă. Pentru alte infracţiuni prevăzute în legi speciale a căror judecată în primă
instanţă revine tribunalului, a se vedea: √ art. 59 alin. (2) din Legea nr. 56/1997
pentru aplicarea prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii,
stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, republicată
(M. Of. nr. 116 din 10 februarie 2004); √ art. 21 din Legea nr. 678/2001 privind
prevenirea şi combaterea traficului de persoane (M. Of. nr. 783 din 11 decembrie
2001); √ art. 29 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic,
republicată (M. Of. nr. 959 din 29 noiembrie 2006); √ art. 11 din Legea
nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate (M. Of.
nr. 50 din 29 ianuarie 2003); √ art. 37 din Legea nr. 191/2003 privind infracţiunile
la regimul transportului naval (M. Of. nr. 332 din 16 mai 2003); √ art. 148 din
Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei (M. Of. nr. 359 din 21 aprilie
2006).
De asemenea, a se vedea şi art. 27 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 218/2002 privind
organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române (M. Of. nr. 305 din 9 mai 2002)
[1] Lit. c) de la pct. 1 al art. 27 a fost abrogată prin art. I pct. 7 din Legea nr. 356/2006.
[2] Lit. d) de la pct. 1 al art. 27 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin
art. XVIII pct. 3 din Legea nr. 202/2010.
[3] Lit. e1) de la pct. 1 al art. 27 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin
art. XVIII pct. 3 din Legea nr. 202/2010.
[4] Pct. 2 al art. 27 a fost abrogat prin art. XVIII pct. 4 din Legea nr. 202/2010.
[5] Pct. 3 al art. 27 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 5 din
Legea nr. 202/2010.
[6] Pct. 4 de la art. 27 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 15 din
Legea nr. 281/2003.
Art. 27
CPP • 20
referitor la infracţiunile săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de
cercetare ale poliţiei judiciare.
Art. 28.[1] Competenţa tribunalului militar teritorial. Tribunalul militar
teritorial:
1. judecă în primă instanţă:
a)[2] infracţiunile menţionate în art. 27 pct. 1 lit. a)-e1), săvârşite în legătură
cu îndatoririle de serviciu, de militari până la gradul de colonel inclusiv;
b) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
2.[3] abrogat;
3.[4] ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate
de tribunalele militare privind infracţiunile pentru care punerea în
mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate,
precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de tribunalul
militar în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a
măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de tribunalul militar
în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte
cazuri anume prevăzute de lege;
4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunalele militare
din circumscripţia sa, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege.
Art. 281. Competenţa Curţii de Apel. Curtea de Apel:
1. judecă în primă instanţă:
a)[5] infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 şi infracţiunile
privind siguranţa naţională a României prevăzute în legi speciale;
a1)[6] infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 2531, art. 273-276
când s-a produs o catastrofă de cale ferată şi art. 356-361;
b)[7] infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi
de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe,
precum şi de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti şi de controlorii
financiari ai Curţii de Conturi;
[1] Art. 28 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 16 din Legea
nr. 281/2003.
[2] Lit. a) de la pct. 1 al art. 28 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. I
pct. 9 din Legea nr. 356/2006.
[3] Pct. 2 al art. 28 a fost abrogat prin art. XVIII pct. 6 din Legea nr. 202/2010.
[4] Pct. 3 al art. 28 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 7 din
Legea nr. 202/2010.
[5] Lit. a) de la pct. 1 al art. 281 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. I
pct. 11 din Legea nr. 356/2006.
[6] Lit. a1) de la pct. 1 al art. 281 a fost introdusă prin art. I pct. 12 din Legea
nr. 356/2006.
[7] Lit. b) de la pct. 1 al art. 281 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin
art. unic din Legea nr. 79/2007.
Art. 28-281
21 • CPP
b1)[1] infracţiunile săvârşite de şefii cultelor religioase organizate în condiţiile
legii şi de ceilalţi membri ai înaltului cler, care au cel puţin rangul de
arhiereu sau echivalent al acestuia;
b2) infracţiunile săvârşite de magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de
Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe;
b3) infracţiunile săvârşite de membrii Curţii de Conturi, de preşedintele
Consiliului Legislativ şi de Avocatul Poporului;
c)[2] abrogată;
d) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
e)-f)[3] abrogate;
2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate
în primă instanţă de tribunale;
3.[4] ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor
penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în
competenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;
4.[5] soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunale sau între
judecătorii şi tribunale din circumscripţia sa ori între judecătorii din circumscripţia
unor tribunale diferite aflate în circumscripţia Curţii, precum şi alte
cazuri anume prevăzute de lege;
5.[6] soluţionează cererile prin care s-a solicitat extrădarea sau transferul
persoanelor condamnate în străinătate.
6.[7] soluţionează cererile de strămutare, în cazurile prevăzute de lege.
Notă. Pentru alte infracţiuni prevăzute în legi speciale a căror judecată în primă
instanţă revine curţii de apel, a se vedea: √ art. 112 din O.G. nr. 29/1997 – Codul
aerian civil, republicată (M. Of. nr. 45 din 26 ianuarie 2001); √ art. 40 din Legea
nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului (M. Of. nr. 1161 din
8 decembrie 2004).
De asemenea, a se vedea şi: √ art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002
privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române (M. Of. nr. 305 din 9 mai
2002) referitor la infracţiunile săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de
cercetare ale poliţiei judiciare; √ art. 42 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciară internaţională în materie penală, republicată (M. Of. nr. 377 din 31 mai
2011), referitor la competenţa curţii de apel în procedura judiciară de extrădare.
[1] Lit. b1)-b3) de la pct. 1 al art. 281 au fost introduse prin art. XVIII pct. 8 din Legea
nr. 202/2010.
[2] Lit. c) de la pct. 1 al art. 281 a fost abrogată prin art. I pct. 14 din Legea nr. 356/2006.
[3] Lit. e)-f) de la pct. 1 al art. 281 au fost abrogate prin art. I pct. 18 din Legea
nr. 281/2003.
[4] Pct. 3 al art. 281 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 9 din
Legea nr. 202/2010.
[5] Pct. 4 de la art. 281 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 19 din
Legea nr. 281/2003.
[6] Pct. 5 de la art. 281 a fost introdus prin art. I pct. 20 din Legea nr. 281/2003.
[7] Pct. 6 al art. 281 a fost introdus prin art. I pct. 1 din Legea nr. 2/2013.
Art. 281
Titluri de aceiași autori
‹
17,00 lei
12,00 lei
42,00 lei
17,00 lei
›
Accesul clienţilor
-Cărţi noi
-
120,00 lei
139,00 lei
Biologie - Carol Davila. Teste de biologie pentru admiterea in invatamantul universitar medical 2025120,00 lei
În curând...
-Edituri
-Top
-Promo
-
RECENZII