Codul de procedura civila si 13 legi uzuale actualizat 4 mai 2012

Codul de procedura civila si 13 legi uzuale actualizat 4 mai 2012
Preț: 14,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Autor:
Editura:
Anul publicării: 2012
Pagini: 376
Categoria: Civil

DESCRIERE

Lucrarea Codul de procedura civila si 13 legi uzuale cuprinde textul actualizat al Codului de procedura civila, incluzand ultimele modificari aduse prin Legea nr. 60/2012 privind aprobarea O.U.G. nr. 79/2011 pentru reglementarea unor masuri necesare intrarii in vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Pe langa deciziile Curtii Constitutionale de admitere a exceptiilor de neconstitutionalitate, au fost reproduse in extras si ultimele decizii ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii, pronuntate in recursuri in interesul legii.

De asemenea, sunt redate, integral sau in extras, treisprezece dintre cele mai uzuale acte normative care intregesc cadrul legal al procedurii civile, reglementari privind: regimul juridic al probelor in procesul civil, somatia de plata, medierea, solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate, organizarea judiciara, taxele de timbru si timbrul judiciar etc.

Cartea Codul de procedura civila si 13 legi uzuale este insotita de un index alfabetic detaliat, intocmit atat pentru Cod, cat si pentru legile uzuale.

Date tehnice

Titlu: Codul de procedura civila si 13 legi uzuale
Pret: 14,00 RON
ISBN: 978-606-522-739-2
Format: Carte brosata
Pagini: 376




Cartea I
Competenţa instanţelor judecătoreşti
Titlul I. Competenţa după materie
Art. 1. Judecătoriile judecă:
1. în primă instanţă, toate procesele şi cererile, în afară de cele date
prin lege în competenţa altor instanţe;
11.[1] în primă şi ultimă instanţă, procesele şi cererile privind creanţe
având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv;
2. plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu
activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile
prevăzute de lege;
3. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.
Note: A se vedea şi:
– art. 61 alin. (2) din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin
(M. Of. nr. 100 din 1 mai 1934), potrivit căruia „Competentă pentru a învesti
cambia cu formulă executorie este judecătoria”, precum şi art. 53 alin. (3) din
Legea nr. 59/1934 asupra cecului (M. Of. nr. 100 din 1 mai 1934), potrivit căruia
„Competentă pentru a învesti cecul cu formulă executorie este judecătoria”;
– art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar (republicată în M. Of.
nr. 1 din 5 ianuarie 1998) şi art. 12 alin. (6) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea
dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate
potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997
(M. Of. nr. 8 din 12 ianuarie 2000), potrivit cărora plângerile formulate împotriva
hotărârilor comisiilor judeţene de fond funciar se soluţionează de judecătorie;
– art. 50 alin. (21)-(22) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare
(republicată în M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006), potrivit cărora plângerile împotriva
încheierii de soluţionare de către registratorul-şef a cererilor de reexaminare
a încheierilor de admitere sau de respingere a cererii de înscriere sau de radiere
a unui act sau fapt juridic în cartea funciară sunt de competenţa judecătoriei în a
cărei rază de competenţă se afl ă imobilul;
– art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
(repu blicată în M. Of. nr. 670 din 3 august 2006): „Împotriva procesului-verbal
de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile
de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată
fapta”. În această situaţie, potrivit alineatului (31), judecătoria judecă în primă şi
ultimă instanţă;
– art. 64 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România (M. Of.
nr. 428 din 18 mai 2006), potrivit căruia plângerea împotriva hotărârii de acordare
a protecţiei subsidiare sau de respingere a cererii de azil se soluţionează de
către judecătoria în a cărei rază teritorială se afl ă structura specializată pe probleme
de azil a Ofi ciului Român pentru Imigrări care a emis hotărârea;
[1] Pct. 11 de la art. 1 a fost introdus prin art. I pct. 1 din Legea nr. 202/2010.
Art. 1 CPC • 8
– art. 97 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale
(republicată în M. Of. nr. 732 din 18 octombrie 2011), care prevede că „partea
nemulţumită poate introduce plângere împotriva încheierii de respingere a
cererii de îndeplinire a unui act notarial, în termen de 10 zile de la data când a
luat cunoştinţă, la judecătoria în circumscripţia căreia îşi are sediul biroul notarial
care a refuzat îndeplinirea actului”;
– art. 10 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă (republicată
în M. Of. nr. 743 din 2 noiembrie 2009), potrivit căruia „În cazul în care ofi ţerul
de stare civilă refuză să întocmească un act sau să înscrie o menţiune ce
intră în atribuţiile sale, persoana nemulţumită poate sesiza judecătoria în raza
căreia domiciliază”; art. 21 alin. (2) din aceeaşi lege, care instituie competenţa
judecătoriei în cazul în care se solicită înregistrarea tardivă a naşterii; art. 60
alin. (2)-(3) din lege, care prevede competenţa judecătoriei şi pentru judecarea
cererilor în anularea, completarea sau modifi carea actelor de stare civilă şi a
men ţiunilor înscrise pe acestea, respectiv competenţa în cazul cererilor formu
late de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate şi de străini este de
competenţa Judecătoriei Sectorului 1 al municipiului Bucureşti;
– art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii (M. Of. nr. 39
din 31 ianuarie 2000), care statuează că cererile de anulare a hotărârilor adunării
generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispoziţiilor cuprinse în statut „se
soluţionează în camera de consiliu de către judecătoria în circumscripţia căreia
asociaţia îşi are sediul”;
– art. 42 din O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei
pen tru spaţiile cu destinaţia de locuinţe (M. Of. nr. 148 din 8 aprilie 1999), potrivit
căruia „Orice litigiu între chiriaşi şi proprietar cu privire la nivelul şi la plata chiriei se
soluţionează de către judecătoria în a cărei rază teritorială este situată locuinţa”;
– art. 8 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor
norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice (republicată în M. Of.
nr. 77 din 31 ianuarie 2011), potrivit căruia judecătoria soluţionează, prin hotărâre
defi nitivă şi irevocabilă, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a
contravenţiilor prin care s-a aplicat sancţiunea amenzii.
Recursuri în interesul legii. 1. Prin Decizia nr. II/1999 (M. Of. nr. 329 din 12
iulie 1999) dată în aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (2)[1] din Legea nr. 122/1996
privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor, Curtea Supremă
de Justiţie, Secţiile Unite, a stabilit că: „Instanţa competentă să soluţioneze în
fond cererile pentru autorizarea funcţionării, ca persoane juridice, a caselor de
ajutor reciproc ale salariaţilor, precum şi de înregistrare a acestora în registrul
persoanelor juridice este judecătoria în a cărei rază teritorială îşi au sediul”.
2. Prin Decizia nr. III/2007 (M. Of. nr. 732 din 30 octombrie 2007), Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a admis recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 40 alin. (2) cu referire la art. 124 din Legea
nr. 272/2004 referitor la competenţa materială de soluţionare, în primă instanţă,
a cererii de instituire a tutelei copilului minor şi a stabilit: „Competenţa de soluţionare,
în primă instanţă, a cererilor privind măsura de protecţie alternativă a
tutelei copilului revine judecătoriei”.
[1] În prezent art. 4 alin. (2) – în urma republicării Legii nr. 122/1996 în M. Of. nr. 261
din 22 aprilie 2009.
9 • CPC Art. 2
Art. 2.[1] Tribunalul judecă:
1. în primă instanţă:
a)[2] abrogată;
b) procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de
peste 500.000 lei (RON), cu excepţia cererilor de împărţeală judiciară, a
cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani şi a cererilor
privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii
sau, după caz, posesorii, formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin
aplicarea legilor în materia fondului funciar;
c) confl ictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa
altor instanţe;
d) procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, în afară
de cele date în competenţa curţilor de apel;
e) procesele şi cererile în materie de creaţie intelectuală şi de proprietate
industrială;
f) procesele şi cererile în materie de expropriere;
g) cererile pentru încuviinţarea, nulitatea sau desfacerea adopţiei;
h) cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare
săvârşite în procesele penale;
i) cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea
executării silite a hotărârilor date în ţări străine;
2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate
de judecătorii în primă instanţă;
3. ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate
de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului;
4. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.
Note: A se vedea şi:
– art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decem brie 1989 (M. Of.
nr. 798 din 2 septembrie 2005), potrivit căruia: „(3) Decizia sau, după caz, dispoziţia
motivată de respingere a notifi cării sau a cererii de restituire în natură poate
fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în
a cărui circumscripţie se afl ă sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii
învestite cu soluţionarea notifi cării, în termen de 30 de zile de la comunicare”;
– art. 38-39 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor
români în străinătate (M. Of. nr. 682 din 29 iulie 2005), care prevăd că măsura
restrângerii exerciţiului dreptului la liberă circulaţie în străinătate al persoanelor
– cetăţeni români a căror prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care
o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor
[1] Art. 2 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 138/2000,
astfel cum acest punct a fost modifi cat ulterior prin art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2005
[anterior Legii nr. 219/2005 o parte din dispoziţiile art. 2 au mai suferit modifi cări prin O.U.G.
nr. 58/2003, aprobată cu modifi cări prin Legea nr. 195/2004, precum şi prin O.U.G.
nr. 65/2004].
[2] Lit. a) de la pct. 1 al art. 2 a fost abrogată prin art. 219 pct. 1 din Legea nr. 71/2011.
Art. 2 CPC • 10
României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat este de competenţa
tribunalului în a cărui rază teritorială se afl ă domiciliul acestei persoane,
iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti;
– art. 5 din Legea nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept
internaţional privat în domeniul insolvenţei (M. Of. nr. 931 din 19 decembrie 2002),
care statuează că „atribuţiile stabilite de prezenta lege, referitoare la recunoaşterea
procedurilor străine şi cooperarea cu instanţele străine, sunt de competenţa
tribunalului, prin judecătorul-sindic, precum şi a reprezentantului român …”;
– art. 18, art. 29, art. 40 şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 14/2003 a partidelor politice
(M. Of. nr. 25 din 17 ianuarie 2003), care stabilesc competenţa Tribunalului
Bucureşti în soluţionarea cererilor referitoare la înregistrarea partidelor politice
şi a alianţelor politice, a cererilor privind reorganizarea partidelor politice şi a
cererilor privind dizolvarea judecătorească a acestora;
– art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi
măsurile administrative asimilate acestora (M. Of. nr. 396 din 11 iunie 2009),
potrivit căruia: „(1) Persoanele condamnate penal în pe rioada 6 martie 1945 -
22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot
solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor,
potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă şi după decesul persoanei,
de orice persoană fi zică sau juridică interesată ori, din ofi ciu, de parchetul de
pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată. […]
(4) Cererea este imprescriptibilă, fi ind scutită de taxă de timbru, iar competenţa
de soluţionare aparţine tribunalului, secţia civilă, în circumscripţia căruia
domiciliază persoana interesată. Cererea se judecă în contradictoriu cu statul,
reprezentat prin Ministerul Finan ţelor Publice”;
– art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie
publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de
concesiune de servicii (M. Of. nr. 418 din 15 mai 2006), potrivit căruia: „Procesele
şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate
în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea,
anularea, rezoluţiunea, rezi lie rea sau denunţarea unilate rală a contractelor de
achiziţie publi că se soluţionează în primă instanţă de către secţia comercială a
tribunalului în circumscripţia căruia se afl ă sediul autorităţii contrac tante”;
– art. 66 din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de con cesiune de
bunuri proprietate publică (M. Of. nr. 569 din 30 iunie 2006), potrivit căruia: (1)
Soluţionarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea,
modifi carea şi încetarea contrac tului de concesiune, precum şi a celor privind
acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004, cu modifi cările ulterioare. (2) Acţiunea în justiţie se
introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicţie
se afl ă sediul concedentului”;
– art. 269 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital (M. Of.
nr. 571 din 29 iunie 2004), potrivit căruia: „Instanţa competentă să soluţioneze
cererea C.N.V.M. de iniţiere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului
entităţilor autorizate este tribunalul în circumscripţia căruia se afl ă sediul
respectivei entităţi”;
– art. 22 alin. (1)-(2) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la infor maţiile
de interes public (M. Of. nr. 663 din 23 octombrie 2001), potrivit căruia: „(1) În
cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în
prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ
a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială
11 • CPC Art. 21-3
se afl ă sediul autorităţii ori al instituţiei publice. Plângerea se face în termen de
30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.
(2) Instanţa poate obliga autoritatea sau instituţia publică să furnizeze informaţiile
de interes public solicitate şi să plătească daune morale şi/sau patrimoniale”.
Recursuri în interesul legii: 1. Prin Decizia nr. VI /1999 (M. Of. nr. 636 din 27
decembrie 1999), Curtea Supremă de Justiţie, Secţiile Unite, a admis recursul în
interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea
Supremă de Justiţie, cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 din Legea
nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în cazul cererilor
având ca obiect retrocedarea de bunuri imobile expropriate anterior intrării
în vigoare a acestei legi şi la participarea procurorului la judecarea cere rilor de
retrocedare a imobilelor expropriate, şi a stabilit că: „1. Dispoziţiile art. 35 din Legea
nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt aplicabile
şi în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate
anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.
2. La judecarea cererilor de retrocedare a imobilelor expropriate participarea
procurorului nu este obligatorie”.
2. Prin Decizia nr. VIII/2000 (M. Of. nr. 84 din 19 februarie 2001), Curtea Su pre mă
de Justiţie, Secţiile Unite, a admis recursul în interesul legii decla rat de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, cu privire la
aplicarea dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă în cazul
soluţionării cererilor având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de
soţi în timpul căsătoriei, în cazul în care valoarea masei partajabile depăşeşte
suma prevăzută în acest text de lege, şi a stabilit că: „Indiferent de valoarea
masei partajabile, competenţa de a soluţiona cererile având ca obiect partajarea
bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei revine judecătoriei atât în
cazul în care aceste cereri au fost introduse concomitent cu acţiunea principală
de desfacere a căsătoriei, cât şi atunci când sunt formulate separat”.
3. Prin Decizia nr. LIII/2007 (M. Of. nr. 769 din 13 noiembrie 2007), Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a admis recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind
exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în cazul acţiunilor având ca
obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, şi a stabilit că: „Dispoziţiile
art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică se interpretează în sensul că: Aceste dispoziţii nu se aplică în cazul
acţiunilor având ca obiect imobile expro priate în perioada 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001”.
Art. 21.[1] Abrogat.
Art. 3.[2] Curţile de apel judecă:
[1] Art. 21 a fost abrogat prin Legea nr. 59/1993.
[2] Art. 3 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. I pct. 4 din O.U.G. nr. 138/2000,
astfel cum acest punct a fost modifi cat ulterior prin art. I pct. 3 din Legea nr. 219/2005
[anterior Legii nr. 219/2005 o parte din dispoziţiile art. 3 au mai suferit modifi cări prin O.U.G.
nr. 58/2003, aprobată cu modifi cări prin Legea nr. 195/2004, precum şi prin O.U.G.
nr. 65/2004].
Art. 3 CPC • 12
1. în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios
administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale;
2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate
de tribunale în primă instanţă;
3. ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate
de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă
instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi
în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;
4. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.
Notă: A se vedea şi:
– art. 19 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române (republicată în M. Of. nr. 576 din
13 august 2010), potrivit căruia ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru
Cetăţenie de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei
române poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Curtea
de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ. Hotărârea curţii de apel este
defi nitivă şi poate fi supusă recursului la Secţia de contencios administrativ a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
– art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, potrivit căruia:
„Orice persoană fi zică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile
sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustifi cat
al C.N.V.M. de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se
poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti”;
– art. 9 din Legea nr. 21/1996 a concurenţei (republicată în M. Of. nr. 742 din
16 august 2005), potrivit căruia acţiunile Consiliului Concurenţei în anularea, în
tot sau în parte, a actelor autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale
sau locale care au condus la restrângerea, împiedicarea sau denaturarea
concurenţei sau prin care se solicită obligarea autorităţii sau instituţiei în cauză să
emită un act administrativ sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă
sunt de competenţa Curţii de Apel Bucureşti; art. 28 alin. (2) din Legea
nr. 21/1996, potri vit căruia: „reglementările Consiliului Concurenţei pot fi atacate
în con tencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, în condiţiile Legii
nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modifi cările şi comple tările
ulterioare”; art. 36 din Legea nr. 21/1996 care prevede, de asemenea, competenţa
în primă instanţă a Curţii de Apel Bucureşti în situaţia în care se atacă ordinul
preşedintelui Consiliului Concurenţei prin care se acordă puteri de inspecţie
inspectorilor de concurenţă, în temeiul cărora aceştia pot face inspecţii inopinate
şi pot solicita orice fel de informaţii sau justifi cări legate de îndeplinirea misiunii;
art. 37-38, potrivit cărora cererile de autorizare a inspectorilor de concurenţă
de a proceda la inspecţii în orice alte spaţii, inclusiv domiciliul, terenuri sau mijloace
de transport aparţinând conducătorilor, administratorilor, directorilor şi
altor angajaţi ai agenţilor economici sau asociaţiilor de agenţi economici supuşi
investigaţiei se rezolvă prin încheiere de către preşedintele Curţii de Apel Bucureşti
sau de către un judecător delegat de acesta;
– art. 68 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional
mobil (republicată în M. Of. nr. 828 din 9 decembrie 2008), potrivit căruia:
„ac ţiunea în restituirea bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat
membru al Uniunii Europene este introdusă de statul interesat la Curtea de Apel
Bucu reşti împotriva posesorului sau detentorului bunului”.
13 • CPC Art. 4-41
Art. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [1] judecă:
1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor
hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
2. recursurile în interesul legii;
3.[2] abrogat;
4. în orice alte materii date prin lege în competenţa sa.
Note: 1. A se vedea şi:
– art. 91 şi 21 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a
Senatului (…) (M. Of. nr. 196 din 13 martie 2008) care prevede competenţa
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca contestaţia împotriva deciziilor
Biroului Electoral Central de admitere/respingere a protocoalelor de constituire a
alianţelor electorale sau împotriva modului de formare şi a componenţei Biroului
Electoral Central;
– art. 49 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistra turii (republicată
în M. Of. nr. 827 din 13 septembrie 2005), care prevede competenţa Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca recursul împotriva hotărârilor secţiilor
Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară.
2. Competenţa secţiilor Înaltei Curţi este stabiltă prin art. 21 şi urm. din Legea
nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată (M. Of. nr. 827 din 13
septembrie 2005), cu modifi cările şi completările ulte rioare.
Art. 41. Competenţa ce revine instanţelor judecătoreşti în legătură cu
arbitrajul reglementat de cartea IV aparţine instanţei care ar fi fost competentă
să soluţioneze litigiul în fond, în lipsa unei convenţii arbitrale.
[1] Deşi în textul ofi cial este folosită sintagma „Curtea Supremă de Justiţie”, în urma
revizuirii Constituţiei denumirea instanţei supreme a devenit „Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie”, înlocuirea denumirii fi ind făcută în tot cuprinsul Codului.
[2] Pct. 3 al art. 4 a fost abrogat prin art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 58/2003.
Art. 5-10 CPC • 14
Titlul II. Competenţa teritorială
Art. 5. Cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului. Dacă pârâtul
are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face
la instanţa reşedinţei sale din ţară, iar dacă nu are nici reşedinţa cunoscută,
la instanţa domiciliului sau reşedinţei reclamantului.
Art. 6. Când pârâtul, în afară de domiciliul său, are în chip statornic o
îndeletnicire profesională ori una sau mai multe aşezări agricole, comerciale
sau industriale, cererea se poate face şi la instanţa locului acelor aşezări
sau îndeletniciri, pentru obligaţiile patrimoniale şi care sunt născute sau
care urmează să se execute în acel loc.
Art. 7. (1) Cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se
face la instanţa sediului ei principal.
(2) Cererea se poate face şi la instanţa locului unde ea are reprezen tanţă,
pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din
acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârşite de acesta.
(3) Cererea împotriva unei asociaţii sau societăţi fără personalitate
juridică se face la instanţa domiciliului persoanei căreia, potrivit înţele gerii
dintre asociaţi, i s-a încredinţat preşedinţia sau direcţia asociaţiei ori societăţii,
iar, în lipsa unei asemenea persoane, la instanţa domiciliului oricăruia
dintre asociaţi. În acest din urmă caz, reclamantul va putea cere instanţei
numirea unui curator, care să reprezinte interesele asociaţilor.
Art. 8. (1) Cererile îndreptate împotriva statului, direcţiilor generale,
regiilor publice, caselor autonome şi administraţiilor comerciale se pot face
la instanţele din capitala ţării sau la cele din reşedinţa judeţului unde îşi are
domiciliul recla mantul.
(2)[1] Când mai multe judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal
sunt deopotrivă competente, cererile în care fi gurează persoanele arătate
în alin. (1) se introduc la judecătoria din localitatea de reşedinţă a judeţului,
iar în Capitală, la Judecătoria Sectorului 4.
Art. 9. Cererea îndreptată împotriva mai multor pârâţi poate fi făcută
la instanţa competentă pentru oricare dintre ei; în cazul când printre pârâţi
sunt şi obligaţi accesorii, cererea se face la instanţa competentă pentru
oricare dintre debitorii principali.
Art. 10. În afară de instanţa domiciliului pârâtului, mai sunt competente
următoarele instanţe:
1. în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea
unui contract, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea,
fi e chiar în parte, a obligaţiunii;
[1] Alin. (2) al art. 8 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin Legea nr. 59/1993.
15 • CPC Art. 11-14
2. în cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a unui imobil, în
acţiunile în justifi care sau în prestaţiune tabulară, instanţa locului unde se
afl ă imobilul;
3. în cererile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec sau bilet la ordin, instanţa
locului de plată;
4.[1] abrogat;
5. în cererile izvorâte dintr-un contract de transport, instanţa locului de
plecare sau de sosire;
6. în cererile împotriva unei femei căsătorite care are reşedinţa obişnuită,
deosebită de aceea a soţului, instanţa reşedinţei femeii;
7. în cererile făcute de ascendenţi sau descendenţi pentru pensie de
întreţinere, instanţa domiciliului reclamantului;
8. în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, instanţa în circumscripţia
căreia s-a săvârşit acel fapt.
Notă: 1. Ca urmare a consacrării principiului constituţional al egalităţii sexelor
[art. 4 alin. (2) din Constituţia României, republicată], textul art. 10 pct. 6
trebuie considerat abrogat implicit.
2. Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei
neloiale, „acţiunile izvorând dintr-un act de concurenţă neloială sunt de competenţa
tribunalului locului săvârşirii faptei sau în a cărui rază teritorială se
găseşte sediul pârâtului sau inculpatului; în lipsa unui sediu, este competent
tribunalul domiciliului pârâtului sau inculpatului”.
Art. 11. (1) În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se
va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se afl ă:
1. domiciliul asiguratului;
2. bunurile asigurate;
3. locul unde s-a produs accidentul.
(2) Alegerea competenţei prin convenţie este nulă dacă a fost făcută
înainte de naşterea dreptului la despăgubire.
(3) Dispoziţiile de mai sus nu se aplică în materie de asigurări maritime
şi fl uviale.
Art. 12. Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă
competente.
Art. 13. (1) Cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanţa
în circumscripţia căreia se afl ă imobilele.
(2) Când imobilul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe,
cererea se va face la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacă
acestea se afl ă în vreuna din aceste circumscripţii, iar în caz contrar, la
oricare din instanţele în circumscripţiile cărora se afl ă imobilul.
Art. 14. În materie de moştenire, sunt de competenţa instanţei celui din
urmă domiciliu al defunctului:
[1] Pct. 4 al art. 10 a fost abrogat prin art. 219 pct. 2 din Legea nr. 71/2011.
Art. 15-16 CPC • 16
1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare;
2. cererile privitoare la moştenire, precum şi cele privitoare la pretenţiile
pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia;
3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia
dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar.
Art. 15. Cererile în materie de societate, până la sfârşitul lichidării în
fapt, sunt de competenţa instanţei locului unde societatea îşi are sediul
principal.
Notă: A se vedea şi art. 63 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale,
republicată (M. Of. nr. 1066 din 17 noiembrie 2004).
Art. 16.[1] Cererile în materia reorganizării judiciare şi a falimentului
sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în circumscripţia căruia se afl ă
sediul principal al debitorului.
Notă: A se vedea şi: art. 8 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolven
ţei (M. Of. nr. 359 din 21 aprilie 2006); art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 10/2004
privind falimentul instituţiilor de credit (M. Of. nr. 84 din 30 ianua rie 2004), cu
modifi cările şi completările ulterioare; art. 36 din Legea nr. 503/2004 privind
redresarea fi nanciară şi falimentul societăţilor de asigurare (M. Of. nr. 1193 din
14 decembrie 2004); art. 5 din Legea nr. 637/2002 cu privire la reglementarea
raporturilor de drept internaţional privat în domeniul insolvenţei (M. Of. nr. 931
din 19 decembrie 2002).
[1] Art. 16 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. I pct. 6 din O.U.G.
nr. 138/2000.
A17rt .• 1 7C-P1C9
Titlul III. Dispoziţii speciale
Art. 17. Cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente
să judece cererea principală.
Art. 18. În cererile pentru constatarea existenţei sau neexistenţei
vreunui drept, competenţa instanţei se determină după regulile prevăzute
pentru cererile având de obiect executarea prestaţiei.
Art. 181.[1] Instanţa învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa
după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă,
ulterior învestirii, intervin modifi cări în ceea ce priveşte cuantumul valorii
aceluiaşi obiect.
Art. 19.[2] Părţile pot conveni, prin înscris sau prin declaraţie verbală în
faţa instanţei, ca pricinile privitoare la bunuri să fi e judecate de alte instanţe
decât acelea care, potrivit legii, au competenţă teritorială, afară de cazurile
prevăzute de art. 13, 14, 15 şi 16.
[1] Art. 181 a fost introdus prin art. I pct. 7 din O.U.G. nr. 138/2000.
[2] Art. 19 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. I pct. 1 din Decretul
nr. 649/1967.
ACrPtC. 2 •0 - 1283
Titlul IV. Confl icte de competenţă
Art. 20. Există confl ict de competenţă:
1. când două sau mai multe instanţe se declară deopotrivă competente
să judece aceeaşi pricină;
2.[1] când două sau mai multe instanţe s-au declarat necompetente de
a judeca aceeaşi pricină.
Notă: Potrivit art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010: „(2) Dispoziţiile art. 20 […]
se aplică numai proceselor, cererilor şi sesizărilor privind recursul în interesul legii,
începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi”.
Art. 21. Instanţa, înaintea căreia s-a ivit confl ictul de competenţă, va
suspenda din ofi ciu orice altă procedură şi va înainta dosarul instanţei în
drept să hotărască asupra confl ictului.
Art. 22. (1) Confl ictul ivit între două judecătorii din circumscripţia aceluiaşi
tribunal se judecă de acel tribunal.
(2) Dacă cele două judecătorii nu ţin de acelaşi tribunal sau dacă
confl ictul s-a născut între o judecătorie şi un tribunal, sau între două tribunale,
competentă este curtea de apel respectivă.
(3) Dacă cele două instanţe în confl ict nu se găsesc în circumscripţia
aceleiaşi curţi de apel, precum şi confl ictul între două curţi de apel, se judecă
de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(4)[2] Există confl ict de competenţă, în sensul art. 20, şi în cazul în care el
se iveşte între instanţe judecătoreşti şi alte organe cu activitate juris dicţio nală.
În acest caz, confl ictul de competenţă se rezolvă de instanţa jude că to rească
ierarhic superioară instanţei în confl ict, dispoziţiile art. 21 fi ind aplicabile.
(5)[3] Instanţa competentă să judece confl ictul va hotărî în camera de
consiliu, fără citarea părţilor. Hotărârea este supusă recursului în termen
de 5 zile de la comunicare, cu excepţia celei pronunţate de Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, care este irevocabilă.
Art. 221. [4] Abrogat.
Art. 23. Când, din pricina unor împrejurări excepţionale, instanţa compe
tentă este împiedicată un timp mai îndelungat să funcţioneze, Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, la cererea părţii interesate, va desemna o altă
instanţă de acelaşi grad care să judece pricina.
[1] Pct. 2 de la art. 20 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. I pct. 2 din
Legea nr. 202/2010.
[2] Alin. (4) al art. 22 a fost introdus prin Legea nr. 59/1993.
[3] Alin. (5) al art. 22 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. I pct. 8 din O.U.G.
nr. 138/2000, astfel cum acest punct a fost modifi cat ulterior prin art. I pct. 5 din Legea
nr. 219/2005.
[4] Art. 221 a fost introdus prin art. I pct. 2 din Decretul nr. 649/1967 şi a fost abrogat
prin Legea nr. 59/1993.
A19rt .• 2 4C-P2C7
Titlul V. Incompatibilitatea, abţinerea
şi recuzarea judecătorilor
Art. 24. (1) Judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu
poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau în recurs şi nici în
caz de rejudecare după casare.
(2) De asemenea, nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor,
expert sau arbitru în aceeaşi pricină.
Notă: Potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
(M. Of. nr. 359 din 21 aprilie 2006), „dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Codul de
procedură civilă privind incompatibilitatea nu sunt aplicabile judecătorului-sindic
care pronunţă succesiv hotărâri în acelaşi dosar, cu excepţia situaţiei rejudecării,
după casarea hotărârii în recurs”.
Recurs în interesul legii. Prin Decizia nr. II/2007 (M. Of. nr. 81 din 1 februarie
2008), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii
declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, cu privire la compatibilitatea de a participa la judecarea cererii de
revizuire sau a contestaţiei în anulare a judecătorului care a soluţionat anterior
fondul cauzei şi a stabilit că:
„În aplicarea dispoziţiilor art. 24 din Codul de procedură civilă:
Judecătorul care soluţionează fondul cauzei nu devine incompatibil să soluţioneze
cererea de revizuire sau contestaţia în anulare”.
Art. 25. Judecătorul care ştie că există un motiv de recuzare în privinţa
sa este dator să înştiinţeze pe şeful lui şi să se abţină de la judecarea pricinii.
Art. 26. Abţinerea se propune de judecător şi se judecă potrivit normelor
prevăzute de art. 30, 31 şi 32.
Art. 27. Judecătorul poate fi recuzat:
1. când el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în
judecarea pricinii sau când este soţ, rudă sau afi n, până la al patrulea grad
inclusiv, cu vreuna din părţi;
2. [1] când el este soţ, rudă sau afi n în linie directă ori în linie colaterală,
până la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părţi sau
dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia din aceste persoane;
3. când soţul în viaţă şi nedespărţit este rudă sau afi n a uneia din
părţi până la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fi ind încetat din viaţă ori
despărţit, au rămas copii;
4. dacă el, soţul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv au o
pricină asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată la
instanţa unde una din părţi este judecător;
[1] Pct. 2 al art. 27 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. I pct. 5 din Legea
nr. 59/1993.
Art. 28 CPC • 20
5. dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a fost o judecată penală
în timp de 5 ani înaintea recuzării;
6. [1] dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi;
7. dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă;
8. dacă a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori
altfel de îndatoriri;
9. dacă este vrăjmăşie între el, soţul sau una din rudele sale până la
al patrulea grad inclusiv şi una din părţi, soţii sau rudele acestora până la
gradul al treilea inclusiv.
Notă: 1. A se vedea şi Capitolul V - Reglementări privind magistraţii (art. 101-110)
din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigu ra rea transparenţei
în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor pu blice şi în mediul de afaceri,
prevenirea şi sancţionarea corupţiei (M. Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003), cu
modifi cările şi completările ulterioare. Potrivit art. 105 din Legea nr. 161/2003:
„(1) Magistraţilor le este interzis să participe la judecarea unei cauze, în calitate
de judecător sau procuror:
a) dacă sunt soţi sau rude până la gradul IV inclusiv între ei;
b) dacă ei, soţii sau rudele lor până la gradul IV inclusiv au vreun interes în cauză.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi magistratului care participă, în calitate de
judecător sau procuror, la judecarea unei cauze în căile de atac, atunci când
soţul sau ruda până la gradul IV inclusiv a magistratului a participat, ca judecător
sau procuror, la judecarea în fond a acelei cauze.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se completează cu prevederile Codului de procedură
civilă şi ale Codului de procedură penală referitoare la incom patibilităţi, abţinere
şi recuzare”.
2. Potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ., experţii se pot recuza pentru aceleaşi
motive ca şi judecătorii.
3. În cadrul procedurii insolvenţei, practicianul în insolvenţă este obligat să se
abţină, sub sancţiunea suspendării din profesie, dacă se afl ă în unul dintre
cazurile prevăzute la art. 27 din Codul de procedură civilă, cu excepţia celui
prevăzut la art. 27 pct. 7. [art. 29 din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea
activităţii practicienilor în insolvenţă (republicată în M. Of. nr. 724 din 13
octombrie 2011)].
4. Potrivit art. 10 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti (repu -
blicată în M. Of. nr. 738 din 20 octombrie 2011), aceştia „pot fi recuz aţi în cazul
în care se afl ă în una dintre situaţiile prevăzute la art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 şi 9
din Codul de procedură civilă”.
Art. 28. (1) Nu se pot recuza judecătorii, rude sau afi ni ai acelora care
stau în judecată ca tutore, curator, sau director al unei instituţii publice
sau societăţi comerciale, când aceştia nu au interes personal în judecarea
pricinii.
[1] Pct. 6 al art. 27 este reprodus astfel cum a fost modifi cat prin art. I pct. 9 din O.U.G.
nr. 138/2000.



Cuprins general
Codul de procedură civilă ____________________________ 1
Legi uzuale
1. Codul civil din 1864 (extras) ________________________215
2. Ordonanþa de urgenþã a Guvernului nr. 51/2008
privind ajutorul public judiciar în materie civilã _________223
3. Ordonanþa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura
somaþiei de platã ________________________________243
4. O.U.G. nr. 119/2007 privind mãsurile pentru
combaterea întârzierii executãrii obligaþiilor de platã
rezultate din contracte între profesioniºti _____________247
5. Legea nr. 192/2006 privind medierea ºi organizarea
profesiei de mediator _____________________________254
6. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã
(extras) ________________________________________276
7. Legea nr. 47/1992 privind organizarea ºi funcþionarea
Curþii Constituþionale (extras) _______________________286
8. Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile
proprietãþii ºi justiþiei, precum ºi unele mãsuri
adiacente (extras) ________________________________289
9. Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a
Codului familiei ºi a Decretului privitor la persoanele
fizice ºi persoanele juridice (extras) __________________291
10. Ordonanþa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea
activitãþii de expertizã tehnicã judiciarã ºi
extrajudiciarã ___________________________________294
11. Legea nr. 188/2000 privind executorii judecãtoreºti
(extras) ________________________________________311
12. Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru ____326
13. Ordonanþa Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul
judiciar ________________________________________345
Index general __________________________________________349

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.053 sec