Codul de procedura civila si 13 legi uzuale actualizat 25 ianuarie 2013

Codul de procedura civila si 13 legi uzuale actualizat 25 ianuarie 2013
Preț: 15,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Autor:
Editura:
Anul publicării: 2013
Pagini: 400
Categoria: Noul Cod Civil

DESCRIERE

Data aparitiei: 5 Februarie 2013

Desi de la 1 februarie 2013 va intra in vigoare noul Cod de procedura civila (adoptat prin Legea nr. 134/2010 si republicat in M. Of. nr. 545 din 3 august 2012), una dintre solutiile cu caracter de noutate pe care acesta le aduce este chiar aplicarea legii in timp. Astfel, principiul actual al aplicarii imediate a noii norme de procedura este inlocuit cu acela potrivit caruia dispozitiile noii legi sunt aplicabile numai proceselor si executarilor silite incepute dupa intrarea in vigoare a acesteia, in timp ce procesele in curs de judecata, precum si executarile silite incepute sub legea veche raman supuse acelei legi.

Cel putin pentru o perioada, avand in vedere ca cele doua coduri se vor aplica in paralel, practicienii vor avea nevoie sa consulte in continuare dispozitiile Codului de procedura civila de la 1865. De asemenea, studentii de la facultatile de drept vor sustine examenele de an si examenele de licenta in anul 2013 tot pe baza vechiului Cod de procedura civila; la fel si concursurile de admitere sau definitivat in profesiile juridice. In orice caz, viata Codului de la 1865 este departe de a se fi incheiat.

De aceea, Editura Hamangiu va ofera o noua editie a acestui Cod, actualizata pana la data de 25 ianuarie 2012.
Lucrarea cuprinde textul Codului de procedura civila de la 1865, cu completarile aduse prin Legea nr. 206/2012 si Decizia Curtii Constitutionale nr. 967/2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a art. 1 pct. 11 si art. 299 alin. (11) C. proc. civ., insotit de deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, respectiv Completul competent sa judece recursul in interesul legii, obligatorii pentru instante, potrivit legii. De asemenea, acolo unde este cazul, se fac trimiteri la legislatia conexa.

In plus, sunt redate, integral sau in extras, 13 dintre cele mai uzuale acte normative care intregesc cadrul legal al procedurii civile, reglementari privind: regimul juridic al probelor in procesul civil, somatia de plata si ordonanta de plata, medierea, solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate, organizarea judiciara, taxele de timbru si timbrul judiciar, ajutorul public judiciar in materie civila etc. Precizam insa ca unele dintre acestea vor fi abrogate odata cu intrarea in vigoare a noului Cod de procedura civila, care le-a preluat dispozitiile.

Cartea este insotita de un index alfabetic detaliat, intocmit atat pentru Codul de procedura civila, cat si pentru legile uzuale.


3 • CPC Cuprins
Cuprins
Cartea I. Competenţa instanţelor judecătoreşti ______________________ 1-402
Titlul I. Competenţa după materie________________________________ 1-41
Titlul II. Competenţa teritorială___________________________________5-16
Titlul III. Dispoziţii speciale_____________________________________17-19
Titlul IV. Conflicte de competenţă_______________________________20-23
Titlul V. Incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea judecătorilor______24-36
Titlul VI. Strămutarea pricinilor_ _______________________________ 37-402
Cartea II. Procedura contencioasă______________________________ 41-3307
Titlul I. Părţile________________________________________________41-81
Capitolul I. Folosinţa şi exerciţiul drepturilor procedurale_ ____________41-46
Capitolul II. Persoanele care sunt împreună reclamante sau pârâte_____47-48
Capitolul III. Alte persoane care pot lua parte la judecată _ ___________49-66
Secţiunea I. Intervenţia_ ____________________________________49-56
Secţiunea a II-a. Chemarea în judecată a altor persoane___________57-59
Secţiunea a III-a. Chemarea în garanţie_ _______________________60-63
Secţiunea a IV-a. Arătarea titularului dreptului___________________64-66
Capitolul IV. Reprezentarea părţilor în judecată_ ___________________67-73
Capitolul V. Asistenţa judiciară (abrogat)__________________________74-81
Titlul II. Dispoziţii generale de procedură ______________________ 82-1085
Capitolul I. Cererile_ _________________________________________82-84
Capitolul II. Citaţiile şi comunicarea actelor de procedură____________85-100
Capitolul III. Termenele_____________________________________101-104
Capitolul IV. Nulitatea actelor de procedură_ ____________________105-108
Capitolul IV1. Amenzi judiciare şi despăgubiri__________________ 1081-1085
Titlul III. Procedura înaintea primei instanţe____________________ 109-2813
Capitolul I. Procedura înainte de judecată______________________ 109-1202
Secţiunea I. Dispoziţii generale_____________________________109-111
Secţiunea a II-a. Chemarea în judecată_____________________ 112-1141
Secţiunea a III-a. Întâmpinarea_____________________________115-118
Secţiunea a IV-a. Cererea reconvenţională____________________119-120
Secţiunea a V-a. Plângerea (abrogată)_____________________ 1201-1202
Capitolul II. Şedinţele şi poliţia lor_ ____________________________121-124
Capitolul III. Judecata_ _____________________________________125-254
Secţiunea I. Înfăţişări şi dezbateri_ __________________________125-157
Secţiunea a II-a. Excepţiile de procedură şi excepţia puterii
de lucru judecat_________________________________________158-166
Secţiunea a III-a. Administrarea dovezilor_____________________167-241
§1. Dispoziţii generale_________________________________ 167-1711
§2. Dovada cu înscrisuri________________________________172-176
§3. Verificarea de scripte________________________________177-185
§4. Dovada cu martori__________________________________186-200
§5. Expertiza_ ________________________________________201-214
§6. Cercetarea la faţa locului_____________________________215-217
§7. Interogatoriul_ _____________________________________218-225
Cuprins CPC • 4
§8. Jurământul (abrogat)________________________________226-234
§9. Asigurarea dovezilor_ _______________________________235-241
Secţiunea a III1-a. Cercetarea procesului în cazul administrării
probelor de către avocaţi________________________________ 2411-24122
Secţiunea a IV-a. Suspendarea judecăţii______________________242-245
Secţiunea a V-a. Renunţarea la judecată şi renunţarea la drept____246-247
Secţiunea a VI-a. Perimarea_______________________________248-254
Capitolul IV. Hotărârile_____________________________________ 255-2813
Secţiunea I. Dispoziţii generale____________________________ 255-2691
Secţiunea a II-a. Hotărârile parţiale_____________________________ 270
Secţiunea a III-a. Hotărârile care consfinţesc învoiala părţilor______271-273
Secţiunea a IV-a. Cheltuielile de judecată_____________________274-277
Secţiunea a V-a. Execuţia vremelnică________________________278-280
Secţiunea a VI-a. Îndreptarea, lămurirea şi completarea
hotărârii_ _____________________________________________ 281-2813
Titlul IV. Apelul ____________________________________________282-298
Capitolul I. Termenul şi formele apelului_______________________ 282-2931
Capitolul II. Judecarea apelului ______________________________294-298
Titlul V. Căile extraordinare de atac_ _________________________299-328
Capitolul I. Recursul_______________________________________299-316
Secţiunea I. Termenul şi formele recursului___________________299-308
Secţiunea a II-a. Judecarea recursului şi efectele casării_ ________309-316
Capitolul I1. Contestaţia în anulare ____________________________317-321
Capitolul II. Revizuirea hotărârilor_____________________________322-328
Titlul VI. Recursul în interesul legii ___________________________ 329-3307
Cartea III. Dispoziţii generale privitoare la procedurile
necontencioase______________________________________________331-339
Cartea IV. Despre arbitraj _____________________________________340-371
Capitolul I. Dispoziţii generale________________________________340-342
Capitolul II. Convenţia arbitrală______________________________ 343-3434
Capitolul III. Arbitrii. Constituirea tribunalului arbitral. Termenul
şi locul arbitrajului_ ________________________________________344-354
Capitolul IV. Sesizarea tribunalului arbitral. Cuprinsul cererii
de arbitrare. Întâmpinarea. Cererea reconvenţională_ _____________355-357
Capitolul V. Procedura arbitrală_____________________________ 358-35813
Capitolul VI. Cheltuielile arbitrale_____________________________ 359-3596
Capitolul VII. Hotărârea arbitrală_____________________________ 360-3631
Capitolul VIII. Desfiinţarea hotărârii arbitrale____________________ 364-3661
Capitolul IX. Executarea hotărârii arbitrale_ _____________________367-368
Capitolul X. Arbitrajul internaţional___________________________ 369-3695
Capitolul XI. Recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale
străine_ _________________________________________________370-371
Cartea V. Despre executarea silită ____________________________ 3711-5805
Capitolul I. Dispoziţii generale______________________________ 3711-4053
Secţiunea I. Scopul şi obiectul executării silite _______________ 3711-3718
Secţiunea I1. Sesizarea organului de executare. Titlul
executoriu_ ___________________________________________ 372-3791
5 • CPC Cuprins
Secţiunea a II-a. Persoanele şi bunurile supuse executării
silite (abrogată)_ ___________________________________________ 380
Secţiunea a III-a. Când se poate exercita executarea silită________381-391
Secţiunea a IV-a. Despre cauţiuni___________________________392-396
Secţiunea a V-a. Executarea în contra moştenitorilor____________397-398
Secţiunea a VI-a. Contestaţia la executare____________________399-404
Secţiunea a VI1-a. Întoarcerea executării___________________ 4041-4043
Secţiunea a VI2-a. Prescripţia dreptului de a cere executarea
silită_________________________________________________ 405-4053
Capitolul II. Urmărirea silită asupra bunurilor mobile_______________406-462
Secţiunea I. Bunurile mobile care nu se pot urmări______________406-410
Secţiunea a II-a. Urmărirea bunurilor mobile___________________411-430
Secţiunea a III-a. Vânzarea bunurilor mobile urmărite___________431-449
Secţiunea a IV-a. Distribuţia preţului (abrogată)_ _______________450-451
Secţiunea a V-a. Poprirea_________________________________452-462
Capitolul III. Urmărirea silită a fructelor neculese şi recoltelor
prinse de rădăcini_________________________________________463-487
Capitolul IV. Urmărirea silită asupra bunurilor imobile______________488-561
Secţiunea I. Bunuri imobile care pot fi urmărite_________________488-493
Secţiunea a II-a. Formalităţile premergătoare vânzării
la licitaţie_ _____________________________________________494-499
Secţiunea a III-a. Vânzarea la licitaţie________________________500-515
Secţiunea a IV-a. Actul de adjudecare_______________________516-517
Secţiunea a V-a. Efectele adjudecării_ _______________________518-519
Secţiunea a VI-a. Dispoziţii speciale_________________________520-561
Capitolul V. Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin
executarea silită___________________________________________562-571
Capitolul VI. Predarea silită a bunurilor şi executarea silită a altor
obligaţii de a face sau de a nu face___________________________ 572-5805
Secţiunea I. Dispoziţii comune______________________________572-574
Secţiunea a II-a. Predarea silită a bunurilor mobile______________575-577
Secţiunea a III-a. Predarea silită a bunurilor imobile____________ 578-5801
Secţiunea a IV-a. Executarea silită a altor obligaţii de a face
sau a obligaţiilor de a nu face_ ___________________________ 5802-5805
Cartea VI. Proceduri speciale_________________________________ 581-72010
Capitolul I. Ordonanţe preşedinţiale___________________________581-582
Capitolul II. Refacerea înscrisurilor şi hotărârilor dispărute__________583-585
Capitolul III. Despre oferte de plată şi consemnaţii_______________ 586-5903
Capitolul IV. Măsurile asigurătorii_ ____________________________591-601
Secţiunea I. Sechestrul asigurător___________________________591-596
Secţiunea a II-a. Poprirea asigurătorie __________________________ 597
Secţiunea a III-a. Sechestrul judiciar_________________________598-601
Capitolul V. Deliberările consiliului de familie (abrogat)_____________602-606
Capitolul VI. Divorţul_ ______________________________________607-619
Capitolul VII. Proceduri relative la deschiderea unei succesiuni
(abrogat)_ _______________________________________________620-673
Capitolul VII1. Procedura împărţelii judiciare___________________ 6731-67314
Capitolul VIII. Cererile privitoare la posesiune____________________674-676
Capitolul IX. Despărţirea averilor dintre bărbaţi şi femei (abrogat)_ ___677-686
Capitolul X. Despre interdicţie (abrogat)_ _______________________687-691
Cuprins CPC • 6
Capitolul XI. Cesiunea bunurilor (abrogat)_______________________692-697
Capitolul XII. Convenţiile matrimoniale (abrogat)_________________698-709
Capitolul XIII. Transcrierea actelor de strămutare şi urmărirea
proprietăţii şi despre inscripţia privilegiilor, ipotecilor şi amanetelor_ __710-720
Capitolul XIV. Dispoziţii privind soluţionarea litigiilor dintre
profesionişti____________________________________________ 7201-72010
Cartea VII. Dispoziţii finale_____________________________________721-735
Dispoziţii tranzitorii cuprinse în actele de modificare a
Codului de procedură civilă
1. O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea
Codului de procedură civilă
2. O.U.G. nr. 290/2000 privind modificarea art. IX din O.U.G.
nr. 138/2000 şi pentru abrogarea O.G. nr. 13/1998
3. O.U.G. nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea
Codului de procedură civilă
4. Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003 privind
modificarea
şi completarea Codului de procedură civilă
5. O.U.G. nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură
civilă
6. Legea nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru
modificarea şi completarea Codului de procedură civilă
7. Legea nr. 459/2006 pentru modificarea şi completarea
Codului de procedură civilă
8. Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea
soluţionării proceselor
9. Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009
privind Codul civil
10. Legea nr. 60/2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil



7 • CPC Art. 14-15
Cartea I
Competenţa instanţelor judecătoreşti
Titlul I. Competenţa după materie
Art. 1. Judecătoriile judecă:
1. în primă instanţă, toate procesele şi cererile, în afară de cele date
prin lege în competenţa altor instanţe;
11.[1] în primă şi ultimă instanţă, procesele şi cererile privind creanţe
având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv;
2. plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu
activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile
prevăzute de lege;
3. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.
Constituţionalitate. Prin Decizia nr. 967/2012 (M. Of. nr. 853 din 18 decembrie
2012), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a
constatat că prevederile art. 1 pct. 11 şi art. 299 alin. (11) C. proc. civ. sunt
neconstituţionale. Curtea a constatat că pragul valoric de 2.000 lei al obiectului
litigiului nu poate constitui un criteriu de natură să justifice instituirea unui
tratament juridic diferit în privinţa exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor
judecătoreşti pronunţate asupra fondului cauzei, pentru aceleaşi categorii de
litigii, şi anume cererile privind creanţe având ca obiect plata unei sume de
bani. Soluţia legislativă criticată creează o situaţie de inegalitate juridică în
cadrul aceleiaşi categorii de justiţiabili, valoarea pecuniară a obiectului pricinii
neputând fi considerată un criteriu suficient, de natură să asigure o judecată
echitabilă, care să conducă la cercetarea şi aprecierea tuturor aspectelor
relevante pentru pronunţarea unei soluţii definitive şi irevocabile. Eliminarea
controlului judiciar asupra hotărârii pronunţate de judecătorie, în procesele
şi cererile privind creanţe având ca obiect sume de bani de până la 2.000 lei
inclusiv, aduce atingere principiului constituţional referitor la egalitatea în faţa
legii, astfel cum este reglementat prin art. 16 din Constituţie, golind de conţinut
dispoziţiile art. 129 din Constituţie. Imposibilitatea exercitării oricărei căi de atac
de către părţile unui proces, determinată de un criteriu subiectiv, de natură
pecuniară, legat de valoarea obiectului cauzei deduse judecăţii, este de natură
să împiedice aplicarea efectivă a principiilor constituţionale ale egalităţii în
drepturi, în general, şi egalităţii în faţa justiţiei, în special, cuprinse în art. 16
alin. (1) şi (2) şi art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală. Curtea a constatat
că sunt încălcate şi dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 53 alin. (2) teza
finală, potrivit cărora măsura restrângerii exerciţiului unui drept sau al unei
libertăţi consacrate constituţional trebuie să fie proporţională cu situaţia care a
determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere
existenţei dreptului ori a libertăţii, condiţii cumulative care nu sunt întrunite în
privinţa normelor de procedură criticate în cauză.
[1] Pct. 11 de la art. 1 a fost introdus prin art. I pct. 1 din Legea nr. 202/2010.
Art. 1 CPC • 8
Notă: A se vedea şi:
– art. 61 alin. (2) din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin
(M. Of. nr. 100 din 1 mai 1934), potrivit căruia „Competentă pentru a învesti
cambia cu formulă executorie este judecătoria”, precum şi art. 53 alin. (3) din
Legea nr. 59/1934 asupra cecului (M. Of. nr. 100 din 1 mai 1934), potrivit căruia
„Competentă pentru a învesti cecul cu formulă executorie este judecătoria”;
– art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar (republicată în M. Of.
nr. 1 din 5 ianuarie 1998) şi art. 12 alin. (6) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea
dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate
potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997
(M. Of. nr. 8 din 12 ianuarie 2000), potrivit cărora plângerile formulate împotriva
hotărârilor comisiilor judeţene de fond funciar se soluţionează de judecătorie;
– art. 50 alin. (21)-(22) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare
(republicată în M. Of. nr. 201 din 3 martie 2006), potrivit cărora plângerile împotriva
încheierii de soluţionare de către registratorul-şef a cererilor de reexaminare
a încheierilor de admitere sau de respingere a cererii de înscriere sau de radiere
a unui act sau fapt juridic în cartea funciară sunt de competenţa judecătoriei în a
cărei rază de competenţă se află imobilul;
– art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
(republicată
în M. Of. nr. 670 din 3 august 2006): „Împotriva procesului-verbal
de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile
de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată
fapta”;
– art. 64 alin. (1) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România (M. Of.
nr. 428 din 18 mai 2006), potrivit căruia plângerea împotriva hotărârii de acordare
a protecţiei subsidiare sau de respingere a cererii de azil se soluţionează de
către judecătoria în a cărei rază teritorială se află structura specializată pe probleme
de azil a Oficiului Român pentru Imigrări care a emis hotărârea;
– art. 97 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale
(republicată în M. Of. nr. 732 din 18 octombrie 2011), care prevede că „partea
nemulţumită poate introduce plângere împotriva încheierii de respingere a
cererii de îndeplinire a unui act notarial, în termen de 10 zile de la data când a
luat cunoştinţă, la judecătoria în circumscripţia căreia îşi are sediul biroul notarial
care a refuzat îndeplinirea actului”;
– art. 9 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă (republicată în
M. Of. nr. 339 din 18 mai 2012), potrivit căruia „În cazul în care ofiţerul de stare
civilă refuză să întocmească un act sau să înscrie o menţiune ce intră în atribuţiile
sale, persoana nemulţumită poate sesiza judecătoria în raza căreia domiciliază”;
art. 18 alin. (2) din aceeaşi lege, care instituie competenţa judecătoriei în cazul
în care se solicită înregistrarea tardivă a naşterii; art. 57 alin. (2)-(3) din lege,
care prevede competenţa judecătoriei şi pentru judecarea cererilor în anularea,
completarea sau modificarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor
înscrise pe
acestea, respectiv competenţa în cazul cererilor formulate
de cetăţenii români cu
domiciliul în străinătate şi de străini este de competenţa Judecătoriei Sectorului
1 al municipiului Bucureşti;
– art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii (M. Of.
nr. 39 din 31 ianuarie 2000), care statuează că cererile de anulare a hotărârilor
adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispoziţiilor cuprinse în
statut, „se soluţionează în camera de consiliu de către judecătoria în circumscripţia
căreia asociaţia îşi are sediul”;
9 • CPC Art. 2
– art. 42 din O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei
pentru
spaţiile cu destinaţia de locuinţe (M. Of. nr. 148 din 8 aprilie 1999), potrivit
căruia „Orice litigiu între chiriaşi şi proprietar cu privire la nivelul şi la plata chiriei se
soluţionează de către judecătoria în a cărei rază teritorială este situată locuinţa”;
– art. 8 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor
norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice (republicată în M. Of.
nr. 77 din 31 ianuarie 2011), potrivit căruia judecătoria soluţionează, prin hotărâre
definitivă şi irevocabilă, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a
contravenţiilor prin care s-a aplicat sancţiunea amenzii.
Recursuri în interesul legii. 1. Prin Decizia nr. II/1999 (M. Of. nr. 329 din 12
iulie 1999) dată în aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (2)[1] din Legea nr. 122/1996
privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor, Curtea
Supremă de Justiţie, Secţiile Unite, a stabilit că:
„Instanţa competentă să soluţioneze în fond cererile pentru autorizarea funcţionării,
ca persoane juridice, a caselor de ajutor reciproc ale salariaţilor, precum şi
de înregistrare a acestora în registrul persoanelor juridice este judecătoria în a
cărei rază teritorială îşi au sediul”.
2. Prin Decizia nr. III/2007 (M. Of. nr. 732 din 30 octombrie 2007), Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a admis recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 40 alin. (2) cu referire la art. 124 din Legea
nr. 272/2004 referitor la competenţa materială de soluţionare, în primă instanţă,
a cererii de instituire a tutelei copilului minor, şi a stabilit:
„Competenţa de soluţionare,
în primă instanţă, a cererilor privind măsura de
protecţie alternativă a tutelei copilului revine judecătoriei”.
Art. 2.[2] Tribunalul judecă:
1. în primă instanţă:
a)[3] abrogată;
b) procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de
peste 500.000 lei (RON), cu excepţia cererilor de împărţeală judiciară, a
cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani şi a cererilor
privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii
sau, după caz, posesorii, formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin
aplicarea legilor în materia fondului funciar;
c) conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa
altor instanţe;
d) procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, în afară
de cele date în competenţa curţilor de apel;
[1] În prezent art. 4 alin. (2) – în urma republicării Legii nr. 122/1996 în M. Of. nr. 261
din 22 aprilie 2009.
[2] Art. 2 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 138/2000,
astfel cum acest punct a fost modificat ulterior prin art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2005
[anterior Legii nr. 219/2005 o parte din dispoziţiile art. 2 au mai suferit modificări prin O.U.G.
nr. 58/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2004, precum şi prin O.U.G.
nr. 65/2004].
[3] Lit. a) de la pct. 1 al art. 2 a fost abrogată prin art. 219 pct. 1 din Legea nr. 71/2011.
Art. 2 CPC • 10
e) procesele şi cererile în materie de creaţie intelectuală şi de proprietate
industrială;
f) procesele şi cererile în materie de expropriere;
g) cererile pentru încuviinţarea, nulitatea sau desfacerea adopţiei;
h) cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare
săvârşite în procesele penale;
i) cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea
executării silite a hotărârilor date în ţări străine;
2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate
de judecătorii în primă instanţă;
3. ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate
de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului;
4. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.
Notă: A se vedea şi:
– art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate
în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, republicată (M. Of.
nr. 798 din 2 septembrie 2005), potrivit căruia: „Decizia sau, după caz, dispoziţia
motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi
atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în
a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii
învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare”;
– art. 38-39 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor
români în străinătate (M. Of. nr. 682 din 29 iulie 2005), care prevăd
că măsura restrângerii exerciţiului dreptului la liberă circulaţie în străinătate
al persoanelor – cetăţeni români a căror prezenţă pe teritoriul unui stat, prin
activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere
gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România
şi acel stat este de competenţa
tribunalului în a cărui rază teritorială se află
domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, a
Tribunalului Bucureşti;
– art. 5 din Legea nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept
internaţional privat în domeniul insolvenţei (M. Of. nr. 931 din 19 decembrie 2002),
care statuează că „atribuţiile stabilite de prezenta lege, referitoare la recunoaşterea
procedurilor străine şi cooperarea cu instanţele străine, sunt de competenţa tribunalului,
prin judecătorul-sindic, precum şi a reprezentantului român (…)”;
– art. 18, art. 29, art. 40 şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 14/2003 a partidelor politice,
republicată (M. Of. nr. 550 din 6 august 2012), care stabilesc competenţa
Tribunalului Bucureşti în soluţionarea cererilor referitoare la înregistrarea partidelor
politice şi a alianţelor politice, a cererilor privind reorganizarea partidelor
politice şi a cererilor privind dizolvarea judecătorească a acestora;
– art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi
măsurile
administrative asimilate acestora (M. Of. nr. 396 din 11 iunie 2009),
potrivit căruia: „(1) Persoanele condamnate penal în perioada
6 martie 1945 -
22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot
solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor,
potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă şi după decesul persoanei,
de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de
pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată. […]
11 • CPC
(4) Cererea este imprescriptibilă, fiind scutită de taxă de timbru, iar competenţa
de soluţionare aparţine tribunalului, secţia civilă, în circumscripţia căruia domiciliază
persoana interesată. Cererea se judecă în contradictoriu cu statul, reprezentat
prin Ministerul Finanţelor
Publice”;
– art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică,
a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune
de servicii (M. Of. nr. 418 din 15 mai 2006), potrivit căruia: „Procesele şi
cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate
în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea,
anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de
achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia de contencios
administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii
contractante”;
– art. 66 din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune
de
bunuri proprietate publică (M. Of. nr. 569 din 30 iunie 2006), potrivit căruia: „(1)
Soluţionarea
litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea,
modificarea şi încetarea contractului
de concesiune, precum şi a celor privind
acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. (2) Acţiunea în justiţie se
introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicţie
se află sediul concedentului”;
– art. 269 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital (M. Of.
nr. 571 din 29 iunie 2004), potrivit căruia: „Instanţa competentă să soluţioneze
cererea C.N.V.M. de iniţiere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului
entităţilor autorizate este tribunalul în circumscripţia căruia se află sediul
respectivei entităţi”;
– art. 22 alin. (1)-(2) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile
de interes public (M. Of. nr. 663 din 23 octombrie 2001), potrivit căruia: „(1) În
cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în
prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ
a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială
se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice. Plângerea se face în termen de
30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7. (2) Instanţa poate
obliga autoritatea sau instituţia publică să furnizeze informaţiile de interes public
solicitate şi să plătească daune morale şi/sau patrimoniale”.
Recursuri în interesul legii: 1. Prin Decizia nr. VI/1999 (M. Of. nr. 636 din 27
decembrie 1999), Curtea Supremă de Justiţie, Secţiile Unite, a admis recursul
în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea
Supremă de Justiţie, cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 din Legea
nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în cazul cererilor
având ca obiect retrocedarea de bunuri imobile expropriate anterior intrării
în vigoare a acestei legi şi la participarea procurorului la judecarea cererilor
de
retrocedare a imobilelor expropriate, şi a stabilit că:
„1. Dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de
utilitate publică sunt aplicabile şi în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea
unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu
s-a realizat scopul exproprierii.
2. La judecarea cererilor de retrocedare a imobilelor expropriate participarea
procurorului nu este obligatorie”.
2. Prin Decizia nr. VIII/2000 (M. Of. nr. 84 din 19 februarie 2001), Curtea Supremă
de Justiţie, Secţiile Unite, a admis recursul în interesul legii declarat
de
Art. 2
Art. 21-3 CPC • 12
procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, cu
privire la aplicarea dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. în cazul soluţionării
cererilor având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soţi în
timpul căsătoriei, în cazul în care valoarea masei partajabile depăşeşte suma
prevăzută în acest text de lege, şi a stabilit că:
„Indiferent de valoarea masei partajabile, competenţa de a soluţiona cererile
având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei
revine judecătoriei atât în cazul în care aceste cereri au fost introduse
concomitent cu acţiunea principală de desfacere a căsătoriei, cât şi atunci când
sunt formulate separat”.
3. Prin Decizia nr. LIII/2007 (M. Of. nr. 769 din 13 noiembrie 2007), Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a admis recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind
exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în cazul acţiunilor având ca
obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 , şi a stabilit că:
„Dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de
utilitate publică se interpretează în sensul că: Aceste dispoziţii nu se aplică în
cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate
în perioada 6 martie 1945
- 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001”.
Art. 21.[1] Abrogat.
Art. 3.[2] Curţile de apel judecă:
1. în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios
administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale;
2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate
de tribunale în primă instanţă;
3. ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate
de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă
instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi
în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;
4. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.
Notă: A se vedea şi:
– art. 19 alin. (4) din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române (republicată în M. Of.
nr. 576 din 13 august 2010), potrivit căruia ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale
pentru Cetăţenie de respingere a cererii de acordare sau redobândire a
cetăţeniei române poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării,
la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ. Hotărârea curţii
de apel este definitivă şi poate fi supusă recursului la Secţia de contencios
administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
[1] Art. 21 a fost abrogat prin Legea nr. 59/1993.
[2] Art. 3 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 4 din O.U.G. nr. 138/2000,
astfel cum acest punct a fost modificat ulterior prin art. I pct. 3 din Legea nr. 219/2005
[anterior Legii nr. 219/2005 o parte din dispoziţiile art. 3 au mai suferit modificări prin O.U.G.
nr. 58/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2004, precum şi prin O.U.G.
nr. 65/2004].
13 • CPC
– art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, potrivit căruia:
„Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile
sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat
al C.N.V.M. de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se
poate adresa în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti”;
– art. 9 din Legea nr. 21/1996 a concurenţei (republicată în M. Of. nr. 742 din 16
august 2005), potrivit căruia acţiunile Consiliului Concurenţei în anularea, în tot
sau în parte, a actelor autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale
sau locale care au condus la restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei
sau prin care se solicită obligarea autorităţii sau instituţiei în cauză să
emită un act administrativ sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă
sunt de competenţa Curţii de Apel Bucureşti; art. 28 alin. (2) din Legea
nr. 21/1996, potrivit
căruia: „Reglementările Consiliului Concurenţei pot fi atacate
în contencios
administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, în condiţiile Legii
nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare”;
art. 36 din Legea nr. 21/1996 care prevede, de asemenea, competenţa
în primă instanţă a Curţii de Apel Bucureşti în situaţia în care se atacă ordinul
preşedintelui Consiliului Concurenţei prin care se acordă puteri de inspecţie
inspectorilor de concurenţă, în temeiul cărora aceştia pot face inspecţii inopinate
şi pot solicita orice fel de informaţii sau justificări legate de îndeplinirea misiunii;
art. 37-38, potrivit cărora cererile de autorizare a inspectorilor de concurenţă de a
proceda la inspecţii în orice alte spaţii, inclusiv domiciliul, terenuri sau mijloace
de
transport aparţinând conducătorilor, administratorilor, directorilor şi altor angajaţi
ai agenţilor economici sau asociaţiilor de agenţi economici supuşi investigaţiei se
rezolvă prin încheiere de către preşedintele Curţii de Apel Bucureşti
sau de către
un judecător delegat de acesta;
– art. 68 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional
mobil (republicată în M. Of. nr. 828 din 9 decembrie 2008), potrivit căruia:
„Acţiunea
în restituirea bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat
membru al Uniunii Europene este introdusă de statul interesat la Curtea de Apel
Bucureşti
împotriva posesorului sau detentorului bunului”.
Art. 4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [1] judecă:
1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor
hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
2. recursurile în interesul legii;
3.[2] abrogat;
4. în orice alte materii date prin lege în competenţa sa.
Notă: 1. A se vedea şi:
– art. 91 şi art. 21 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi
a Senatului (…) (M. Of. nr. 196 din 13 martie 2008), care prevede competenţa
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca contestaţia împotriva deciziilor
Biroului Electoral Central de admitere/respingere a protocoalelor de constituire a
alianţelor electorale sau împotriva modului de formare şi a componenţei Biroului
Electoral Central;
[1] Deşi în textul oficial este folosită sintagma „Curtea Supremă de Justiţie”, în urma
revizuirii Constituţiei denumirea instanţei supreme a devenit „Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie”, înlocuirea denumirii fiind făcută în tot cuprinsul Codului.
[2] Pct. 3 al art. 4 a fost abrogat prin art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 58/2003.
Art. 4
Art. 41 CPC • 14
– art. 51 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
(republicată
în M. Of. nr. 628 din 1 septembrie 2012), care prevede competenţa
Completului de 5 judecători al Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca recursul
împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care
s-a soluţionat acţiunea disciplinară.
2. Competenţa secţiilor Înaltei Curţi este stabiltă prin art. 21 şi urm. din Legea
nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată (M. Of. nr. 827 din 13 septembrie
2005), cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 41. Competenţa ce revine instanţelor judecătoreşti în legătură cu
arbitrajul reglementat de cartea IV aparţine instanţei care ar fi fost competentă
să soluţioneze litigiul în fond, în lipsa unei convenţii arbitrale.
1A5rt .• 5 -C1P0C
Titlul II. Competenţa teritorială
Art. 5. Cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului. Dacă pârâtul
are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face
la instanţa reşedinţei sale din ţară, iar dacă nu are nici reşedinţa cunoscută,
la instanţa domiciliului sau reşedinţei reclamantului.
Art. 6. Când pârâtul, în afară de domiciliul său, are în chip statornic o
îndeletnicire profesională ori una sau mai multe aşezări agricole, comerciale
sau industriale, cererea se poate face şi la instanţa locului acelor aşezări
sau îndeletniciri, pentru obligaţiile patrimoniale şi care sunt născute sau
care urmează să se execute în acel loc.
Art. 7. (1) Cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se
face la instanţa sediului ei principal.
(2) Cererea se poate face şi la instanţa locului unde ea are reprezentanţă,
pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din
acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârşite de acesta.
(3) Cererea împotriva unei asociaţii sau societăţi fără personalitate
juridică se face la instanţa domiciliului persoanei căreia, potrivit înţelegerii
dintre asociaţi, i s-a încredinţat preşedinţia sau direcţia asociaţiei ori societăţii,
iar, în lipsa unei asemenea persoane, la instanţa domiciliului oricăruia
dintre asociaţi. În acest din urmă caz, reclamantul va putea cere instanţei
numirea unui curator, care să reprezinte interesele asociaţilor.
Art. 8. (1) Cererile îndreptate împotriva statului, direcţiilor generale,
regiilor publice, caselor autonome şi administraţiilor comerciale se pot face
la instanţele din capitala ţării sau la cele din reşedinţa judeţului unde îşi are
domiciliul reclamantul.
(2)[1] Când mai multe judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal
sunt deopotrivă competente, cererile în care figurează persoanele arătate
în alin. (1) se introduc la judecătoria din localitatea de reşedinţă a judeţului,
iar în Capitală, la Judecătoria Sectorului 4.
Art. 9. Cererea îndreptată împotriva mai multor pârâţi poate fi făcută
la instanţa competentă pentru oricare dintre ei; în cazul când printre pârâţi
sunt şi obligaţi accesorii, cererea se face la instanţa competentă pentru
oricare dintre debitorii principali.
Art. 10. În afară de instanţa domiciliului pârâtului, mai sunt competente
următoarele instanţe:
1. în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea
unui contract, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea,
fie chiar în parte, a obligaţiunii;
[1] Alin. (2) al art. 8 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 59/1993.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.024 sec