Centre de Misterii ale Evului Mediu

Corelat cu marile adevăruri antroposofice expuse la Congresul de Crăciun 1923/1924, în conferinţele incluse în acest volum Rudolf Steiner reconstituie drumul vechii cunoaşteri spirituale în decursul ultimelor secole ale evoluţiei omenirii spre spiritualitatea modernă şi fundamentarea Noilor Misterii.


Treptele sdevărului (biolog dr. Petre Papacostea) / 11
În legătură cu publicarea conferinţelor lui Rudolf Steiner / 15
Partea I
Centre de Misterii ale Evului Mediu. Rosicrucianismul şi principiul modern de iniţiere
Prima conferinţă, Dornach, 4 ianuarie 1924 / 19
Cercetarea evoluţiei lumii în secolele IX-X, pornită încă din înţelegerea ierarhiilor: Prima ierarhie şi existenţa saturniană; căldura. a doua ierarhie şi evoluţia solară; lumina şi aerul. a treia ierarhie şi evoluţia lunară; apariţia şi esenţa culorilor. a patra ierarhie, omul primordial şi Pământul; apariţia vieţii, a solidului, a sufletului. lipsa de esenţă a concepţiei actuale despre lume.
Conferinţa a doua, Dornach, 5 ianuarie 1924 / 34
O instruire în misterii în secolul XII: legătura dintre înţelegerea revelaţiei spirituale pe un munte înalt şi explicarea condiţiilor din natură în adâncul Pământului mai putea încă să-l ducă pe om la înţelepciune şi la cunoaşterea de sine. raimundus lullus şi relaţia sa cu cuvântul cosmic. Începuturile iniţierii rosicruciene.
Conferinţa a treia, Dornach, 6 ianuarie 1924 / 47
Caracterul revelaţiei spirituale în evul Mediu târziu. Frăţia rosicruciană a cunoaşterii. revelaţia prin intermediul simbolurilor şi semnificaţia ei; îndoielile legate de răspândirea ei. Începutul fricii de cunoaştere. raimund din Sabunda şi Pico della Mirandola. Jertfirea cunoaşterii stelelor şi impulsul libertăţii. Înţelepciunea afectivităţii întâlnită la unele persoane izolate, până în secolul XIX.
Conferinţa a patra, Dornach, 11 ianuarie 1924 / 59
Învăţătura despre inteligenţa planetelor şi demonul planetelor; agrippa von nettesheim. omul primordial ca fiinţă solară şi ca inteligenţă a planetei Pământ. legătura sa prea strânsă cu materia terestră. Modificarea rapor - turilor dintre Soare şi Pământ; impulsul christic. Faust şi Spiritul Pământului. Învăţătura rosicruciană despre raportul real dintre sistemul cosmic al lui Ptolemeu şi cel al lui copernic. Înstrăinarea de sine şi aspiraţiile oamenilor din epoca modernă. Începutul epocii michaelice.
Conferinţa a cincea, Dornach, 12 ianuarie 1924 / 71
Două învăţături ale unei şcoli de ştiinţă spirituală ajunse până în secolul XiX: înţelegerea formelor simbolice ale ştiinţei spirituale prin trăirea scheletului şi a interiorului oaselor. Formarea structurii coloanei vertebrale şi a creierului; raporturile cu Soarele şi luna; reflectarea lor în ochi şi în organul mirosului. organul din cap situat la rădăcina nasului: „un mic om”. cunoaşterea esenţei materiei prin organul din cap, a esenţei formei prin trăirea în interiorul oaselor. Învăţătura lui aristotel despre modul de a concepe materia şi forma în mineral, în plantă, în animal şi în om.
Conferinţa a şasea, Dornach, 13 ianuarie 1924 / 85
Caracterul subiectiv al vechilor iniţieri: ce a fost pus de zei în membrele oamenilor a fost înălţat în afară; datorită rezistenţei oferite de elemente, a fost posibilă înscrierea în lumina astrală. lumina astrală ca memorie a evoluţiei omenirii. Pulverizarea vieţii ideilor moderne în eterul căldurii. christian rosenkreutz şi transformarea ştiinţelor moderne ale naturii. caracterul orientat spre obiectivitate al iniţierii moderne: să învăţăm să citim cele înscrise de epocile anterioare în lumina astrală. Despre esenţa lui Michael.
Partea a II-a
Sărbătoarea paştelui ca parte a istoriei misteriilor omenirii
Prima conferinţă, Dornach, 19 aprilie 1924 / 103
Legăturile sărbătorii creştine a Paştelui cu cultele misteriale păgâne. ceremonialul şi structura cultului lui adonis desfăşurat toamna: moartea, depunerea în mormânt, învierea. Ceremonialul de cult ca imagine a procedeelor de iniţiere ascunse în misterii; acestea ca imagine a proceselor reale care au loc în natură. Conştientizarea tainei morţii. Misteriul de pe Golgotha. Ceea ce în vechea iniţiere se petrecea cu sufletul, s-a realizat prin christos în întreaga natură omenească. ceea ce fusese înainte o înălţare spaţială spre entitatea solară a devenit după Golgotha contemplare în timp a unui proces pământesc-istoric. Noua sărbătoare a învierii, desfăşurată primăvara. Natura omului devine materialistă. Ideea învierii şi antroposofia.
Conferinţa a doua, Dornach, 20 aprilie 1924 / 117
Marea sărbătoare: conştientizarea legăturilor omului cu cosmosul. Relaţia existentă în vechime cu puterile paterne ale lunii, în vremuri şi mai vechi cu puterile filiale ale Soarelui. Naşterea pământească: naştere lunară; acţiunea necesităţii. „a doua naştere” în jurul celui de al treizecilea an de viaţă: naşterea solară; posibilitatea automodelării libere. Regresul cunoaşterii, îndeosebi a celei legate de forţele solare, în misterii. cele cinci trepte ale iniţierii, până la mormântul „celui care învie”. Conţinutul lăuntric al sărbătorii Paştelui ca trăire a omului pe această treaptă a evoluţiei. – Pătrunderea forţelor solare la nivelul Pământului, atunci când s-a pierdut posibilitatea acelei iniţieri. Misteriul de pe Golgotha.
Conferinţa a treia, Dornach, 21 aprilie 1924 / 136
Aspectul astronomic al sărbătorii Paştelui şi legătura sa cu taina lunii. acţiunea lunii. Formarea prenatală a corpului eteric cu ajutorul entităţilor lunare pe baza celor aflate de pe alte planete. Participarea comună la acest proces de formare şi îndeosebi acţiunea comună a lunii şi Soarelui în cadrul iniţierii; trăirea omenească a Paştelui. Abstractizarea acestei trăiri în fixarea datei Paştelui pe baza legăturilor dintre Pământ, lună şi Soare. Confuzia rezultată din comasarea misteriilor de toamnă cu cele de primăvară. Misteriile de toamnă: se sărbătorea înălţarea spiritului după evenimentul morţii; legătura lor cu taina Soarelui. Misteriile de primăvară: se trăia coborârea spiritului din pre-pământesc.
Conferinţa a patra, Dornach, 22 aprilie 1924 / 152
Esenţa misteriilor, dezvoltarea libertăţii şi antroposofia. incendiul de la efes şi cel de la Goetheanum; în ce măsură o nedreptate atât de mare a putut deveni o oportunitate pentru progresul omenirii. Înţelepciunea misteriilor efesiene. Iehova. omul cosmic pre-pământesc în sunet şi lumină. Trecerea, în urma incendiului, a înţelepciunii din templu în eterul lumii ca scriere cosmică; renaşterea ei în aristotel şi alexandru cel Mare şi noua sa configuraţie în scrierile referitoare la gândirea omenească: categoriile aristotelice. – antroposofia şi învierea înţelepciunii cosmice, care fusese ascunsă în perioada intermediară. Reconfigurarea impulsului dat de Goetheanum prin incendiul de la Goetheanum. Dispoziţia pascală antroposofică.
NOTE:
Relativ la această ediţie / 167
Note pentru text / 168
RUDOLF STEINER DESPRE STENOGRAMELE CONFERINŢELOR.
Capitolul XXXV din Cursul vieţii mele / 175
INDICE DE NUME / 179

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie