Casa Domnului. Vol. 5

Casa Domnului. Vol. 5
Preț: 24,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2008
Pagini: 351
Format: 13x20
Categoria: Jakob Lorber

DESCRIERE

Această foarte profundă lucrare despre creaţie, Dumnezeu, Univers şi omenire, oferă ceea ce ştiinţa nu sra dovedit capabilă să ofere, iar religia a reuşit doar în foarte mică măsură. Ea explică foarte clar natura iubirii, rolul pe care aceasta îl joacă în viaţa oamenilor şi felul în care aceasta stă la baza întregii creaţii.

Au existat întotdeauna fiinţe pure şi devotate care au auzit Cuvântul Interior în inimile lor - cu adevărat Vocea lui Dumnezeu - oferindu-le cunoaşterea la care au aspirat cu ardoare şi pe care s-au dovedit suficient de mature spre a o primi. Uneori, această Voce a vorbit doar în beneficiul acelor fiinţe, dar alteori Ea a oferit mari revelaţii pentru toţi aceia care sunt dornici să înveţe şi apţi să primească învăţătura.

Cea mai cuprinzătoare revelaţie care a fost primită prin Cuvântul Lăuntric este aceea redată în scris de către Jacob Lorber (1800-1864), un umil profesor de muzică, violonist şi compozitor, care a trăit la Graz, în Austria. La vârsta de 40 de ani, acestuia i s-a oferit postul de director al teatrului din Trieste, post pe care 1-a primit cu recunoştinţă, întrucât îi aducea mult sperata recunoaştere în lumea artei, precum şi securitatea materială. Dar nu a fost să fie aşa. În dimineaţa în care îşi planificase plecarea la Trieste, după ce şi-a spus rugăciunea de dimineaţă, Lorber a auzit limpede o voce în regiunea inimii, spunându-i: "Ridică-te, ia pana şi scrie!"

Lorber s-a supus acestei chemări misterioase şi a scris ceea ce îi dicta vocea: "Astfel, Domnul mi-a vorbit mie, şi prin mine (Jacob Lorber), tuturor oamenilor. Acesta este adevărul adevărat şi plin de credinţă. Acela care doreşte să-Mi vorbească, să vină la Mine şi-i voi sădi răspunsul în inima sa. Dar numai inimile pure şi blajine pot auzi sunetul Vocii Mele".

Când dictarea a început, Lorber şi-a dat seama că ceea ce auzea era începutul unei cărţi care necesita continuarea muncii sale un timp îndelungat. Citind ceea ce scrisese, a fost copleşit de emoţie şi a înţeles Cine era autorul acelor revelaţii. Decizia pe care trebuia să o ia era dificilă, dar el a reuşit să treacă testul şi să renunţe la câştigurile materiale în favoarea muncii de "scrib" al Domnului - aşa cum s-a autodenumit -, muncă pe care a desfăşurat-o timp de 24 de ani.

Casa Domnului a fost prima carte pe care a primit-o prin inspiraţie Lorber, iar dacă vor persevera în studiul acestei lucrări atât de profunde, cititorii care aspiră cu ardoare către adevăr şi cunoaştere vor afla în ea o adevărată comoară, o sursă inepuizabilă de înţelepciune şi lumină ce-i va aduce foarte aproape de Tatăl Ceresc.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.025 sec