Amantul japonez - Isabel Allende

Scris cu aceeaşi atenţie pentru amănuntul istoric şi profundă înţelegere a personajelor care au constituit dintotdeauna marca lui Isabel Allende, romanul Amantul japonez semnalează întoarcerea autoarei la povestea clasică, de largă respiraţie, fiind totodată un omagiu emoţionant adus sufletului omenesc şi stăruinţei în dragoste, într-o lume a necontenitelor schimbări...

……………

…irina era la curent cu spiritul progresist al celor de la Lark House, despre care se cam dusese vestea. Exista o listă de aşteptare de ani de zile pentru internări, ar fi fost şi mai lungă dacă mulţi postulanţi n-ar fi dat între timp colţul.

Bătrânii de acolo erau dovada vie că vârsta, cu toate limitările ei, nu-i împiedica să se distreze şi să ia parte la vacarmul vieţii.

Câţiva dintre ei, membri activi ai mişcării Bătrâni pentru Pace, se duceau vineri dimineaţa să protesteze în stradă împotriva aberaţiilor şi nedreptăţilor lumii, mai ales ale imperiului nord-american, pentru care se simţeau responsabili.

Aceşti activişti, printre care se număra o doamnă de o sută unu ani, îşi dădeau întâlnire într-un colţ al pieţei, chiar vizavi de postul de poliţie, veneau în baston, în cadru sau în scaunul cu rotile şi agitau pancarte împotriva războiului sau a încălzirii globale, în timp ce maşinile care treceau îi susţineau claxonând şi trecătorii semnau petiţiile întinse de străbunicii furibunzi.

Nu o dată apăruseră la televizor aceşti re voltaţi, iar poliţiştii se făceau de râs ameninţându-i cu gaze lacrimogene, lucru care nu se concretiza, fireşte.

Emoţionat, Hans Voigt îi arătase în parc Irinei o placă în me moria unui muzician de nouăzeci şi şapte de ani, care murise în 2006 în plin soare, în urma unui atac cerebral care-l lovise pe neașteptate în timp ce protesta împotriva războiului din Irak.

……………

…de la bun început atenţia i-a fost atrasă de Alma Belasco. Se evidenţia printre celelalte femei prin atitudinea aristocratică, un fel de câmp magnetic o izola de restul muritorilor.

Lupita Farías spunea că doamna Belasco nu se potrivea acolo, că mulţi purici n-avea să facă, oricând putea veni s-o ia acelaşi şofer care o şi adusese într-un Mercedes Benz.

Dar lunile treceau fără ca asta să se întâmple. Irina se mulţumea să o observe de la distanţă, căci Hans Voigt îi ceruse să se ocupe de persoanele de la nivelurile doi şi trei, nu de independenţi.

Oricum, era destul de ocupată cu clienţii ei – nu erau numiţi „pacienţi“ – şi trebuia să se pună la punct cu amănuntele noii sale slujbe.

De exemplu, să studieze filmările ultime lor funeralii: o evreică budistă şi un agnostic pocăit. La rândul ei, Alma Belasco nici n-ar fi observat-o pe Irina dacă aceasta nu s-ar fi aflat pentru scurt timp în mijlocul unui mic scandal...