Agenda duhovniceasca 2012

Agenda duhovniceasca 2012
Preț: 19,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Autor:
Editura:
Anul publicării: 2011

DESCRIERE

Cuprinde:
♦ cele mai importante rânduieli liturgice ale fiecărei zile
♦ Evangheliile duminicilor şi ale sărbătorilor
♦ numele şi icoanele Sfinţilor pomeniţi în sinaxare
♦ apoftegme din scrierile Sfântului Isaac Sirul
♦ adresele aşezămintelor monahale din ţară

Agenda duhovnicească ne propune un program liturgic ce ne încadrează într-un spaţiu liturgic în care, după cuvintele Sfintei Scripturi, pe fiecare colină se află altar şi stâlp la hotar. Sfinţii pe care-i prăznuim zilnic ne pot deveni stâlpi de hotar, iar viaţa lor jertfită lui Dumnezeu în chipul muceniciei sau al altui fel de nevoinţă, altar pe care se pogoară neîncetat Duhul Sfânt.
Dacă duminicile şi sărbătorile sunt ca nişte faruri ce luminează cu fulgerele lor adâncurile vieţii noastre, cuvintele duhovniceşti pot deveni hrana noastră de fiecare zi.
Nu întâmplător au fost aşezate în aceste pagini şi adresele aşezămintelor monahale din ţară, ci ca o provocare de a participa la trăiri duhovniceşti ce pot să umple viaţa noastră de o adevărată sărbătoare, arătând în acelaşi timp şi plinătatea comuniunii Bisericii cu Hristos.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0170 sec